Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Teatrul şi poezia au fost cele care i-au ajutat pe oameni să rămână în viaţă şi să-şi dorească să trăiască în continuare.

Teatrul şi poezia au fost cele care i-au ajutat pe oameni să rămână în viaţă şi să-şi dorească să trăiască în continuare.

Dacă pretinzi răspunsuri corecte, pune corect întrebările!

Oricum, concentrarea mea şi concentrarea producătorilor mei  a fost pe faptul că refugiaţii încercau să găsească proiecţie, asistenţă şi sprijin în Europa, căci este dreptul lor legal…

…orice individ şi poporul oricărei ţări ar putea deveni şi osândi ceea ce Germania a devenit şi a făcut sub regimul lui Hitler şi al naziştilor, al naţional-socialismului.

Chiar şi când am divorţat (de Tony Richardson), o perioadă neplăcută pentru oricine, deja fusesem de acord să joc într-un film pe care îl regiza. M-am plâns pentru că nu mai eram nevasta lui? Nu, nu am făcut-o, pentru că viaţa mea, zi de zi,  era ceea ce înseamnă să fii un profesionist.  De ce este esenţial să ai o abordare profesionistă faţă de tot ceea ce faci? De ce depăşeşte atât de multe obstacole?

Politica nu este foarte fascinantă, din păcate, ci chiar repugnantă. Dar politica conştiinţei este pentru că ceea ce se întâmplă cu conştiinţa…

Când ai succes e greu să fii atent la toate.

Mă dăruiesc rolurilor aşa cum mă ofer unui iubit.

Nu pot schimba nimic, e scris în piatră, ca un motto pentru mass-media, acum şi pe online, în cloud, despre vârsta femeilor. Pare că nu înţelegem nimic despre femei dacă nu le ştim vârsta.

Shakespeare ne permite să vedem oamenii adevărați în timpul proceselor reale, cu sentimente reale.

Integritatea este atât de perisabilă în miezul succesului.

Societatea despre care Shakespeare știa era că se îndreaptă spre o schimbare extraordinară și se pare că a recunoscut acest lucru și a scris despre asta într-un stil codificat. Înțeleg aceste coduri, cred.

Vanessa Redgrave

Spiritul ei își manifestă la fel de subtil finețea atât în performanța profesională, cât și în activitatea politică. La Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) din 2006, i s-a acordat Premiul pentru Întreaga Carieră. Reacția actriței a șocat plăcut: deși unul dintre sponsorii festivalului era firma de minerit Gabriel Resources, cea care era implicată în construirea minei de aur de la Roșia Montană, Vanessa Redgrave a dedicat premiul… organizației comunitare din Roșia Montană, care luptă tocmai împotriva deschiderii minei de aur! În anul 1978, a câştigat un premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, în filmul ”Julia”.   Actriţa a mai primit numeroase premii, între care se numără două Globuri de Aur şi un premiu BAFTA.


Născută pe 30 ianuarie 1937, în Londra, Vanessa Redgrave este actriţă britanică de teatru şi film. Ea face parte dintr-o dinastie de actori, chiar şi străbunicul ei a fost actor, tradiţie urmată de părinţii ei Michael Redgrave şi Rachel Kempson, dar şi de fraţii ei Lynn Redgrave şi Corin Redgrave.
După promovarea școlii de balet, Vanessa a studiat până în 1958 dramaturgia la “Central School of Speech and Drama”. În același an debutează în teatru și film alături de tatăl ei.
La patru ani, fetița știa deja să citească. Copiii nu mergeau la cinema și nu aveau televizor. O întâmplare din copilărie, când dădaca a pedepsit-o pe Vanessa și a încuiat-o în camera ei, iar tatăl a deschis ușurel ușa și i-a cântat la pian câteva melodii, a marcat începutul unei relații de afecțiune profundă între fiică și tată. „De atunci l-am adorat“, mărturisește actrița în autobiografia ei, publicată în 1991. La cinci ani îl vede pentru prima dată pe scenă, într-o melodramă. Merge la teatru cu foarte mare plăcere, iar la șapte ani citește o carte cu povestea a trei copii care studiază la o școală de artă dramatică. Își dorește și ea, pentru prima oară, același lucru. Finalul războiului înseamnă întoarcerea la Londra, în casa părinților. Crește într-o atmosferă intens artistică și este foarte apropiată de fratele ei Corin, mai mic cu doi ani, și mai puțin legată, în copilărie, de sora ei Lynn, născută la șase ani după ea. Atât fratele, cât și sora, vor urma tradiția familiei și vor deveni actori. La școală era în fruntea clasei la citit și mult în urma celorlalți la matematică. Devora cărțile care îi cădeau în mână și a trebuit să poarte, de foarte devreme, ochelari. Părinții erau adesea prinși cu aranjamentele profesionale, iar copiii petreceau o mulțime de timp numai împreună cu dădaca. Prima pasiune a Vanessei a fost dansul. A făcut balet vreme de opt ani, dar a crescut prea înaltă pentru a putea atinge performanța în această artă. A avut-o colegă la dans și a admirat-o enorm pe Audrey Hepburn. Walt Disney le-a cerut părinților Vanessei, aflați la acea vreme la Hollywood, să o cheme și pe fiica lor pentru o probă de film, însă planul a fost anulat de problemele medicale provocate de creșterea foarte rapidă în înălțime. Visul dansului se terminase. Rămânea o singură cale: actoria.
În vara anului 1954, la 17 ani, a absolvit Școala de fete „Queen’s Gate“ din Londra. Tatăl a aranjat pentru ea să petreacă două luni la Florența, în vila unei familii italiene, pentru ca să deprindă cât mai repede, și în mod cât mai plăcut, limba lui Dante. Vanessa mai vizitase, cu doi ani înainte, Italia și se îndrăgostise la prima vedere de ritmurile, vibrația și frumusețea acestei țări. După întoarcerea în Anglia, tatăl o sfătuiește să se concentreze pe interpretare vocală și dans modern, calea de pregătire pentru apariția în comedii muzicale.  A luat parte la o audiție și un interviu la Central School of Speech and Drama și a fost acceptată să studieze acolo, vreme de trei ani. În iarna lui 1955 are ocazia să meargă la New York, acolo unde tatăl ei juca pe Broadway, și să asiste, timp de o săptămână, la lecții de actorie desfășurate sub îndrumarea marelui Lee Strasberg,
După absolvire, în vara lui 1957, apare în primele roluri și, în 1959, se alătură actorilor de la Stratford-upon-Avon, într-o trupă din care făcea parte, printre alții, Laurence Olivier. Joaca într-un film și o piesă de teatru alături de tatăl ei, însă consacrarea vine în 1961, cu rolul Rosalind din „As You Like It“, in regia lui Michael Elliott. Este unul dintre cele mai lungi și mai complexe roluri feminine din repertoriul shakespearian, mai lung decât Cleopatra, și Vanessa a resimțit din plin încărcătura nervoasă asociată cu o asemenea partitură.
Finalul anului 1961 a însemnat începutul dragostei pentru Tony Richardson, regizorul controversatului film „Looking Back In Anger“. Deși el refuzase să îi ofere un rol după proba din 1958, s-au întâlnit din nou și lucrurile s-au schimbat. Personalitatea lui complet nonconformistă, deplina înțelegere pentru natura umană, opiniile politice, nepăsarea față de succesul comercial, nesocotirea pudibonderiilor englezești, au fost calități care au atras-o, ca un magnet, pe Vanessa.
Apariția în anul 1967 în musical-ul „Camelot“, alături de actorul italian Franco Nero, i-a adus o nouă iubire. Apropierea lor a fost mijlocită și de admirația ei pentru vitalitatea spiritului italian, iar comunicarea a fost mult ușurată de fluența Vanessei în această limbă. Prima lui impresie nu a fost chiar favorabilă: „Cum de o am pe această englezoaică urâtă și cu ochelari să o joace pe Guinevere a mea?“, a gândit el la prima vedere, când ea a apărut complet nearanjată. În scurtă vreme, însă, au devenit prieteni buni, și apoi iubiți. Relația a fost una năbădăioasă, cu momente de fericire completă, cum erau drumurile cu mașina, seara, după terminarea filmărilor, când cântau împreună cu fetele ei melodii din „Sunetul Muzicii“, dar și cu certuri aprinse, născute din încleștarea a două personalități foarte puternice. Au avut împreună un baiat, pe Carlo, apoi ea a pierdut următoarea sarcină. Drumurile li s-au despărțit, însă s-a dovedit că nu definitiv. Finalul lui 2006 i-a găsit din nou dornici să trăiască împreună. Au organizat o ceremonie de căsătorie, în prezența familiei și a prietenilor, însă mariajul nu e unul cu implicații legale, ei nedorind să amestece în relația lor aspecte legate de bani și proprietăți.
O altă mare dragoste a fost actorul Timothy Dalton, cel care l-a jucat, pentru puțină vreme, pe James Bond. Au lucrat împreună la „Mary, Queen of Scots“, în 1971, și furtunoasa lor relație a început cu o discuție de șase ore, în contradictoriu, cu privire la semnificația monologului lui Hamlet, „A fi sau a nu fi“. Povestea lor a durat, cu mici întreruperi, până in 1986. În prezent, Vanessa Redgrave trăiește alături de Franco Nero.


Vanessa Redgrave este o adversară convinsă a producerii de arme nucleare, dar și o militantă pentru drepturile omului.
Încă din anii ’60 s-a remarcat printr-un activism politic fără răgaz. A participat la strângerea de fonduri pentru refugiații unguri care au fugit din calea fascismului, s-a alăturat mișcării pentru dezarmare nucleară coordonată de filozoful britanic Bertrand Russell și a protestat vehement împotriva războiului din Vietnam. A susținut mereu națiunile care, datorită contextului istoric, au fost invadate, sub diferite pretexte, și forțate să trăiască într-o ordine pe care nu și-o doreau. A susținut, foarte puternic, Organizația Pentru Eliberarea Palestinei, făcându-și dușmani aprigi în rândul diferitelor organizații evreiești, multe dintre ele active în America. Au existat chiar cazuri când a întâmpinat dificultăți în a obține viza de intrare în America. A călătorit în teritoriile palestiniene și a finanțat și realizat documentare filmate despre viața oamenilor de acolo. În anul 1962, a fost una dintre primele celebrități care a vizitat Cuba comunistă și nu s-a simțit deloc confortabil văzând că e primită cu lux și onoruri, în vreme ce oamenii de rând se zbăteau într-o viață de mizerie. Decizia sa de implicare în viata politică a fost puternic influențată de scrierile lui Simone de Beauvoir și de cărțile istorice despre Garibaldi și procesul de unificare a Italiei. A fost mereu interesată de drepturile muncitorilor, activând ani buni în Partidul Revoluționar al Muncitorilor. S-a ghidat după doctrina marxistă, în opoziție cu cea stalinistă, și a sprijinit înființarea Partidului Marxist din Marea Britanie, o formațiune care, însă, nu a avut o viață prea lungă. Din 2004, este membră a Partidului Pentru Pace și Progres. A construit o grădiniță pentru copiii săraci ai Londrei, iar în prezent, consideră că onoarea cea mai importanta de care se bucură este aceea de a putea fi de folos ca Ambasador UNICEF.
Pe 29 martie 2007, a debutat în piesa pentru un singur actor „The Year of Magical Thinking“. Este vorba despre trăirile încercate de către autoarea Joan Didier în anul de după moartea soțului, urmată apoi de dispariția definitivă a fiicei. Amintirile sunt analizate, se mișcă și se recompun, iar sentimentele încearcă să se așeze într-o ordine care să permită continuarea propriei vieți. Apoi, în martie 2009, realitatea a imitat arta, și Vanessa Redgrave și-a pierdut fiica cea mare, pe Natasha Richardson, soția lui Liam Neeson, în urma unui accident de schi. După această lovitură îngrozitoare, în aprilie, respectiv mai 2010, și-a pierdut și fratele, apoi sora. A anunțat că se retrage, temporar, din viața artistică. În 2013 a fost recompensată cu Premiul BAFTA pentru întreaga carieră, o onoare echivalentă cu un Oscar, o recunoaștere pe deplin meritată de către o actriță care e, înainte de toate, un mit și un model de viață.



Legat de activitatea actriţei ca activistă, în august 2016, ea a adresat o scrisoare prim-ministrului Marii Britanii prin care îi cerea să aducă în ţară copiii neînsoţiţi care locuiesc în tabăra de refugiaţi din Calais, dacă aceştia au familii în Regatul Unit.    În ”Sea Sorrow” sunt reamintite poveştile tragice ale oamenilor persecutaţi, săraci, condiţiile în care au trăit. “Am simţit că trebuie să-l fac. Cine altcineva ar fi putut să regizeze ce am văzut eu?”, a spus Redgrave pentru The Guardian.
Vanessa Redgrave a jucat în filme precum ”As You Like It” (1963), ”Morgan: A Suitable Case for Treatment” (1966), ”Isadora” (1968), ”Agatha” (1979), ”Tinereţea Ecaterinei/ Young Catherine” (1991), ”Misiune: Imposibilă/ Mission: Impossible” (1996), ”Tinereţe furată/ Girl, Interrupted”(1999), ”Crimă şi pedeapsă/ Crime and Punishment” (2002), ”Contesa de gheaţă/ The White Countess” (2005), ”Scrisori către Julieta/ Letters to Juliet” (2010) şi Black Box (2014).


Dramaturgul american Tennessee Williams nu și-a putut reprima un strigăt entuziasmat: „Este cea mai mare actriță a tuturor timpurilor!“. Era un tribut oratoric de suflet pentru artista lui preferată, Vanessa Redgrave.

[yframed url=’https://www.youtube.com/watch?v=gGqyy-V1id8′]

Surse:
adevarul.ro
revistatango.ro
brainqyuote.com
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 1 =

Editorial

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect ați sau a-ți (vorbit, înțeles, etc.)? Omofonele aţi si a-ţi se …
Corespondenta la redactie