Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

Gloria Vita

-Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă?
-Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine?
-Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte fragilă.
-Un stat mafiot nu te întreabă dacă mai vrei să fie mafiot sau nu. Nici măcar nu îl interesează părerea ta. Mă întrebi despre cele două Românii. Între noi și ei este un zid. De netrecut. Doar o portiță se zărește decupată în el, atât cât să intri și să ieși pentru a-ți rezolva din problemele zilnice în sistemul lor. Iar când te lovești de sfidarea celor din instituțiile publice care-ți râd pe sub sprâncene amenințător mai degrabă sau ironic, cu tupeul siliconat peste botul hialuronat, îți dorești să fi plecat și tu de aici. Nu-ți dori să te întorci în orașul care nu mai este al tău, ci al lor. Nu-ți dori să te întorci în țara care nu mai este a ta, ci a lor, ale acestor indivizi periculoși, dar proști, care au pus mâna pe tot, iar sub mână este bocancul sau cizma pe care ei le folosesc împotriva ta. Da. Tu ești dușmanul lor. Pentru că dacă vrei o țară ca afară, nu poți să o ai. Din cauza lor. Trebuie să fii ca ei. Dacă nu poți, nu faci parte din sistemul lor cu primarul, parlamentarul, ministrul, prim-ministrul care este…
Știi când să vii? Atunci când și ceilalți plecați, toată Diaspora asta mult hulită de ei și gazată, va veni. Și așa, umăr lângă umăr să o construim. Să ne dorim altceva pentru acest oraș ce și-a pierdut identitatea, pentru o țară rătăcită, ce abia-și mai duce necazurile, tristețea, poverile nemulțumirii odată cu niște catrafuse vechi, lăsate vraiște tot de ei. Aici justiția nu mai este justiție, poliția este mai mult miliție, aici ești umilit, jignit de repetenții școlilor și renegații familiilor lor, ești atacat de infractorii politicieni, încolăcit și înveninat de primari recidiviști, de țopârlance, cutre și netoți, de îmbuibați din bani publici, de lichele și nătărăi care ocupă funcții publice de importanță. De ei, de ei te lovești. Tragedia este că se întâmplă zilnic. Suntem cu beculețul de avarie aprins. Ajungi bătaia de joc a unor tonți și târâie brâu, ești sfidat de agramați și corigenți, de niște analfabeți funcțional, care nici măcar ”Hai sictir” nu știu să scrie, decât să-l zică. Dar se cred… În mintea lor odihnită au destul loc să se creadă orice: Gotti, Gambino, intangibili, infailibili. Ei sunt de fapt ce fac și ce vorbesc. Nu s-a schimbat nimic în țara asta. Nu s-a schimbat nimic în orașul ăsta. Poate chiar e mai rău ca altădată. Construiesc statui de miliarde când nu există creșe, vând terenuri peste terenuri în timp ce săracii orașului rămnesc la un metru pătrat al lor. Fură și transformă furtul în artă, mint și arată cu degetul către alții care nu mint, distrug legi și pun jandarmii să-ți închidă gura cu lacrimogene iar mersul să ți-l oprească cu gloanțe de cauciuc, păzesc nedreptatea cu neghiobia caracterelor lor gri din adâncul inimilor lor negre. Nu se mai construiește nimic trainic și util. Totul se duce pe pomeni. Din scaunele lor de care s-au lipit cu adeziv, așa împăiați cum sunt, te vor sărac sau mort, dacă nu arăți cu degetul unde vor ei. Au sclavii lor bugetari. Au luat de la noi și le-au dat lor, celor care le țin furtunul la robinetul public și la funcții de decizie. Se aruncă bani de care nu știm și pe ce nu știm sau nu folosim, se cheltuiesc bani publici pe giratorii și se mai plătesc o dată firmele de casă, ele căpușele, se urcă porcii în copaci și vor să zboare. Nu s-a schimbat nimic aici. Ba poate e un mult mai rău. Te apasă înfiorător de mult netrebnicia, incompetența, nesimțirea, nedreptatea, lăcomia lor, grobianismul. Te trezești în lătratul și urletul, guițatul și mugetul, măcănitul și grohăitul, bâzâitul și orăcăitul unor personaje samavolnice, unor disperați și lingăi fără scrupule, imberbi și zdrențăroși sufletește, de la cel mai mic într-o funcție, până la cel mai de sus șnapan.
Mi-aș fi dorit să-ți spun acum ”E bine. Te poți întoarce” dar mi-e teamă că voi spune ”E rău. Cred că vin și eu”. Adevărul doare. Mi-aș dori să ne întâlnim toți aici, pe pământ românesc. Mi-aș dori să ne strângem aici toți cei care vrem să mai salvăm ceva. Să vii și tu acasă, să ne facem o ”acasă” frumoasă. Iar ei să rămână unde le este locul: într-o cănită, dizgrațioasă filă de istorie. Dar nu pot decide eu în locul vostru. Eu doar aș pune umărul cu voi să construim peste ce au ciuntit ei, acești mișei…

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie