Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Un prieten de interes este mai primejdios decât un vrăjmaş.

Un prieten de interes este mai primejdios decât un vrăjmaş.

Luminează-te şi vei fi.

Ah! dacă eram un guvern de români, gloria aceasta de a scăpa lumea din robie ar fi avut-o nu ungurii, ci noi, sau uniţi cu ungurii, am fi fost să luăm Viena si să proclamăm Republica.

Asta e muzica ce-mi place! – Așa a exclamat regele Carol, la Calafat, când turcii au tras întâiul obuz de la Vidin, de pe malul celălalt al Dunării, în războiul din 1877.

Cer ca femeia să nu mai fie o proprietate şi un bir ce dă neîncetat familia lenei şi desfrânării, ci soţia şi răsplata cea mai mare a omului.

După Plevna externă, trebuie să cucerim Plevna internă!

Te mai văzui o dată, prietină iubită, Te revăzui şi viaţa acuma o iubesc! Tu azi mi-ai arătat-o cu flori împodobită: De-ar fi ca azi şi mâine, aş vrea să mai trăiesc!……………………………….

Mai ţii acum tu minte, câţi ani de-atunci trecură,
De când noi în grădină la tata ne jucam?
Căci fruntea-mi viscolită nu poate da măsură.
Cât e de când de ruje cunună îţi făceam!
Ce de dureri d-atuncea pe noi nu năvăliră,
Ce de fiinţe drage pământul ne-a-nghiţit!
Ce de doriri plăcute, ce de nădejdi pieriră
Ce lume de fantome, o cer! ne-a ocolit!
De-am fi bătrâni ca timpul, eu nu crez că se poate
Mai mult decât atâtea ruine să călcăm,
Şi nu crez cum că crime, vânzări, prădări şi moarte
Mai mari pot fi în lume decât în care stăm!
Moneda şi femeia pe oameni cârmuieşte,
Săracul şi cinstitul e-n veci gonit de ei;
Şi muma-şi vinde fiii când preţ mai bun găseşte.

Francia s-a ridicat şi Europa întreagă s-a ridicat la vocea ei. Libertatea s-a ivit din sînul Franciii, ca zeii lui Homer din înălţimile Olimpului, şi a făcut ocolul lumei. Piciorul ei s-a pus pe pămîntul nostru… Piciorul ei s-a pus şi iată că pămîntul s-a cutremurat, un fior a străbătut de pe marginile rîurilor sale pînă în vîrful munţilor – fără turburări, fără zguduiri, fără sfîşieri, fără ca sîngele să fi curs – ca prin farmec.

Opera întunericului a reintrat în umbră, opera de lumină şi divină s-a arătat oamenilor: «Lux fiat et lux facta est!» Toată nădejdea noastră este în a doua noastră patrie. Şi aceasta este adevăr. Tot românul are două patrii: mai întîi pămîntul pe care s-a născut, apoi Francia. Francia ne-a crescut, ne-a instruit; scînteia care a strălucit asupra ţării noastre am luat-o din focarul ei. Mai aminteşte Franciei că suntem fiii săi, că am combătut pentru ea pe baricade. Adaugă că ceea ce am făcut, l-am făcut după exemplul ei şi că suntem ante-garda ei în partea Rusiei.

Hotărîsem să nu mor pînă ce voi vedea Republica Universală!

Cetăţeni în general, preoţi, boeri, ostaşi, neguţători, meseriaşi de orice treaptă, de orice religie, ce vă aflaţi în capitală şi prin oraşe: greci, sîrbi, bulgari, germani, armeni, israeliţi, armaţi-vă spre a ţine buna orînduială şi a ajuta la fapta cea mare! Patria noastră e şi a voastră. Vouă vă place a şede într-însa şi ea vă primeşte. De azi înainte, o masă avem cu toţii, un ospăţ de frăţie ni se întinde, aceleaşi drepturi vom avea cu toţii.

Lupta iscată între rumîni şi israeliţi nu poate folosi decît inimicilor naţiei rumîne şi israelite. Cei cari au suferit împreună se cuvine, mai cu seamă în asemenea împrejurări critice, nu a se lovi unii pe alţii, ci din contra, a se susţine. Astfel şi numai astfel poate veni fericirea şi salvarea comună.

Constantin A. Rosetti

El este liberalul radical, “roşul”, atlet al conspiraţiilor şi ziarist infatigabil. “Românul “ este stâlpul care sprijină acest templu al lui Rosetti. Suspendat de cenzură, atacat şi hărţuit, “ Românul” reapare, ducând mai departe acea vitalitate utopică de la 1848. Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria românească a fost revoluția de la 1848. Această revoluție a facut parte din valul revoluțiilor europene din aceea perioadă.  În mod cert revoluția franceză  și spiritul revoluționar francez au influențat gândirea și avântul intelectualilor români care au dus la desfășurarea revoluției române. Generația pațoptistă a fost formată din foarte multe nume marcante printre care și C.A.Rosetti pe numele lui întreg Constantin Alexandru Rosetti.
S-a născut la 2 iunie 1815, la Bucureşti, într-o familie cu ascendenţi fanarioţi dinspre tată, stabiliţi în Principate la începutul secolului al XVIII-lea, şi cu rădăcini boiereşti autohtone, dinspre mamă. A fost elev la Colegiul Sfântul Sava, după ce primele studii le făcuse în casă, cu preceptori particulari. Familiile boiereşti ale timpului nu puneau mare preţ pe diplome şi cu atât mai puţin pe practicarea unei profesii. Aşa se explică faptul că, deşi din 1845 a urmat la Paris cursurile unor celebrităţi ale vremii (Michelet, Edgar Quinet, Adam Mickiewicz, la Collège de France), C.A. Rosetti nu s-a preocupat să întreprindă studii sistematice, care să fie finalizate cu o diplo­mă. S-a iniţiat însă în masonerie, devenind membru al lojilor Athénée des étran­gers şi La Rose du parfait silence. A fost unul dintre iniţiatorii Societăţii studenţilor români de la Paris, ca o fi­-lială a societăţii secrete bucureştene Frăţia, înfiinţată în 1843, împreună cu Nicolae Bălcescu, Ion Ghica şi Christian Tell.
Tatăl său Alexandru Rosetti născut la Constantinopol în 1759 se crede că ar fi fost urmașul lui Ioan Rosetti fiul lui Antonie Voievod. Despre Rosettești, Radu Rosetti spunea că și-au trăit viețile “îndeplinind multe slujbe politice, administrative și judiciare, fiind părtași la toată viața politică și intelectuală a Țării Românești din mijlocul veacului a XIX-lea”. De asemenea se știe că frații Rosetti au purtat titlul de conte recunoscut la 7 februarie 1842 de către împăratul Austriei Ferdinand I. Astfel putem afirma cu tărie că descendenții fraților Rosetti au facut parte din cea mai înalta societate. Despre mama lui C.A.Rosetti  știm că se numea Elena Obedeanu si că se trăgea din familia Crețeanu. Acesta a fost una daca nu cea mai importantă persoană din viața lui Rosetti, punându-și amprenta asupra caracterului si personalității sale.
Legătura dintre cei doi era extrem de puternică poate și din simplul motiv că acesta a crescut practic fără tată. Însă datele istorice ne trimit mai degrabă la o legatură puternică fără implicații psihologice de acest gen, ci doar foarte multă iubire. Moartea mamei sale survenită la 13 decembrie 1844 a fost cel mai dureros eveniment din tinerețea sa. Acest moment tragic a fost subiectul principal al unor numeroare reflecții medicale, etice și filosofice ale tânărului revoluționar. Imediat după moartea mamei sale, Rosetti afirma că “nenorocirea cea mai mare care cade pe om este când pierde pe mama sa, căci numai atunci omul pierde într-adevăr, pentru că pierde singura fericire ce are pe pământ, aceea de a fi iubit” fiindcă “după părerea mea, numai mama iubește” toate celelalte iubiri fiind doar “niște copii, niște caricaturi ale iubirii…Știu că pentru toată viața o să am astă durere mai cu seamă că omul, după ce pierde simte și mai bine ce avea”. După momentul morții mamei sale Rosetti își va data timp îndelungat notele zilnice și corespondența intimă luând ca punct de plecare moartea mamei lui Elena:“ 20 dechembrie/1 ghenarie 1846/ 372 zile de când nu mai am mamă”.


Ca mai toți fii născuți în familii bune, Rosetti își începe studiile în sânul familiei sub supravegherea tatălui și a mamei lui. Se pare însă că datele istorie arată că micul Rosetti era un adevărat neastâmpărat, lucru care o obligă pe mama sa, Elena, să apeleze la Corneasca care era singura ce știa cum să-l potolească.
În notele sale de mai târziu tânărul revoluționar recunoaștea că frumusețea acesteia avea un rol extrem de important în metoda ei de a-l potoli. Din 1881 urmează cursurile lui I.A Vaillant la școala Sf. Sava, unde se deschisese clasa de limba franceză. Dintre colegii lui Rosetti făceau parte Costache Bălăceanu, Nicolae Budișteanu, Ion Ghica, Grigore Sc. Grădișteanu, Scarlat N. Filipescu alăturându-li-se mai târziu și G.Alexandrescu. Aceștia studiau la clasă texte de Motesquieu, Voltaire, Boileau. Vaillant dorea să-și introducă elevii în gândirea revoluționară franceză și încerca să-i convingă de necesitatea unei noi orânduiri sociale. Acum putem spune că încercările lui Vaillant nu au fost în zadar, acesta făcându-se “vinovat” de modelarea în primă fază a viitorilor revoluționari.

În 1833 la frageda vârstă de 16 ani intră în oștirea națională înființată prin Regulamentul Organic.  La 19 iunie 1830 “Curierul” lui Heliade publică numele celor intrați în oștirea națională:Ion Câmpineanu, C.Filipescu, Ion Voinescu I, Ion Voinescu II, N. Golescu, Christian Tell, Cezar Boliac urmându-le câțiva ani mai târziu I.C.Brătianu, G.Alexandrescu, N.Bălcescu și C.A.Rosetti. Cariera militara a lui Rosetti se încheie relativ repede, în jurul anului 1836. Acest lucru survine din cauza unui comportament mult prea vesel pentru gustul căpitanilor săi.
Prietenia dintre Engel bețivul, cum il numesc anumiți istorici și critici, și Rosetti a dus la punerea într-o lumină nu tocmai bună a acestuia din urmă. Bogdan Duica ajunge să-l considere pe Rosetti un “boier fără carte” deoarece nu-și terminase studiile la Sf.Sava.
Între anii 1836 si 1845 C.A.Rosetti duce o viață mondenă intensă, plină de aventuri sub porecla de Berlicoco(artist comic din perioada respectivă). Rosetti spunea:“Prevăd-23 octombrie1844-că niciodată nu o să ajung un om doct”. Motivul? Intensa viață mondenă:“ cu vizite, petreceri si amoruri abia nădăjduiesc că în 20 de ani să pot să învăț ceva. Femeile o să-mi fure capul. La mine geniul este în inimă, iar nu în cap.” Cu toate acestea în tot acest timp învăța limba greacă și  limba latină pentru un bacalaureat în franceză. Lupta cu limbile străine este foarte grea. Gramatica îi dădea multe bătăi de cap, el preferând lecturile libere de poezie si filosofie citind, autori ca Descartes, Byron, Goethe și alții. Deasemea în această perioadă, C.A.Roestii își exersează talentul său literar scriind poezii. Cea mai de success poezie fiind “A cui e vina?”(1839). “Capodopera sa” așa cum spune mai tarziu G.Călinescu asigurandu-i lui Rosetti un loc în literatura română pentru totdeauna.


În anul 1843 ia  parte la înființarea societății secrete Frăția, împreună cu N.Balcescu, Ch.Tell și I.Ghica.
În anul 1845 pleacă în Franța, la Paris. Aici nu face cursuri sistematice, ci utilizează timpul petrecut acolo pentru a-și completa cultura de autodidact și pentru a studia îndeosebi limba latină, limba engleză si limba germană. Ia lecții particulare și frecventează cursurile universității libere „College de France”, unde urmează cursurile de istorie universală, literatură și filosofie. Aici îi cunoaște pe Jules Michelet și pe Edgar Quinet  și reușește să lege puternice prietenii cu aceștia. Jules Michelet avea să-l uimească prin măreția și erudiția lui. Rosetti afirma:“E tot ca atunci. Tot mare, tot fericit. Eu tot mic și înmiit mai nenorocit, dar fie, de nu voi muri am să-l ajung.Devotament și inimă am ca și dânsul, învățătura o voi dobândi-o”. Admirația tânărului revoluționar este evidentă.  C.A. Rosetti își dorea cu mare ardoare să devină un luptător, un deschizător de epocă. Să-și facă poporul mândru de el, dar în special mama pe  are însă o pierde înainte de a-și câștiga numele de luptător. În timpul în care a studiat, o mare frustrare îi bântuia gândurile:  “Mii de științe ce pe toate doresc să le aflu;mare parte îmi trebuiesc, multe-mi și plac și să nu le stiu! Și nu poți nici măcar sa le asculți! Totuși a-și avea o idee de ele, a-și vedea până unde s-a ridicat omul. Și nu pot asculta decât foarte puține! Și vreme nu am să lucrez mult, și vreme nu am să adăst mult știința, căci vârsta trece, căci Românul are sete și foame;am eu cel puțin pentru dânsul ?” Cursurile la care putea să ia parte Rosetti în aceea  perioadă erau destul de puține, multe dintre ele ținându-se la aceași oră și în aceeași zi. Astfel el era obligat să-și trieze alegerile. Plus ca în mintea lui nu putea zăbovi mult timp asupra studiului deoarece  popoul român aștepta schimbarea, eliberarea. Muncește foarte mult în tot timpul petrecut la Paris. Punea pasiune în toate activitățile sale, iar succesele îl bucurau ca pe un copil. Datorită prieteniei sale strânse cu Jules Michelet, Rosetti intră în masoneria franceză în loja R***S***de la Rose du Parfait Silence Or*** de Paris, fiind secund în 1845.
În 1846 C.A.Rosetti revine în Bucuresti.  Aici Rosetti deschide împreună cu Winterhalder și cu E.Grant o librărie și în noiembrie cumpără o tipografie, tipografia “Asociațiunii Literare a României” ce acoperea activitatea “Frăției”. În această tipografie Ion Ghica își publica “Albumul”. Acest “Album” publica câteva  articole ce îl deranjeză pe Domnul Bibescu. În cele din urmă Bibescu dispune dizolvarea  asociației și publicației acesteia pentru a fi reconstituită sub protecția lui. Astfel la 30 aprilie 1847 asociația este reconstituită sub semnătura lui I.Ghica, Iancu Văcărăscu, C.GR.Filipescu, St.Golescu, C.Bolliac, N. Bălcescu, Petrache Poenaru, Voineștii, G. Alexandrescu, I.D.Negulici și sub protecția lui Bibescu. Conflictul dintre viitorii revoluționari și Bibescu este acerb. Iar acest conflict va duce în cele din urmă la înlăturarea lui Bibescu și a regimului feudal. Însă deocamdată semnatarii procesului verbal din 30 aprilie tac și asteaptă momentul oportun.


Între timp, mai exact în 1847, C.A.Rosetti se căsătorește cu Mary Grant sora lui E.Grant și în timpul revoluției aceasta naște primul lor copil, Sofia Libertatea.
Societatea Frăţia a fost implicată în pregătirea şi declanşarea Revolu­ţiei din 1848. Membrii societăţii erau afiliaţi la masonerie, deoarece credeau că, în felul acesta, dezideratele lor de unitate naţională şi de transformări sociale vor fi mai bine promovate pe plan european. Un fapt de mică istorie este semnificativ pentru evoluţia lui C.A. Rosetti – ca şi a altor fii de boieri întorşi de la Paris, aşa-numiţii bonjurişti – către modernitatea burgheză şi, de aici, către ideile democratice, în opoziţie cu vechile mentalităţi aristocratice. În 1847, C. A. Rosetti şi doi prieteni englezi, Eric Winterhalder şi Effingham Grant, au deschis o librărie unde vindeau cărţi, şampanie, hârtie şi caşcaval. S-a întâmplat ca o mătuşă din partea mamei (din familia Obedeanu) să vadă din trăsură firma: “Librăria Rosetti & Wintherhalder”. A leşinat (leşinarea era în vremea aceea un mod feminin de a exprima indigna­rea şi, în general, orice senzaţie dezagreabilă) şi la trezire ar fi exclamat, cătrănită: “Auzi, auzi! Rosetache negustor! Ne-a făcut familia de râs!” În timpul Revoluţiei de la 1848, C.A. Rosetti a făcut parte din aripa radicală a revo­luţionarilor şi a înde­-plinit funcţiile de secretar al Guvernului Provizoriu, de prefect de poliţie (agă) şi de redactor al ziarului Pruncul român.

După înfrângerea Revoluţiei, Rosetti a fost expulzat de către turci şi a ajuns la Paris, unde a început să militeze, prin revistele editate de el – România viitoa­re şi Republica română – pentru unirea Principatelor. A revenit în ţară în 1857, în plină febră unionis­tă, şi a înfiinţat cotidianul liberal radical Românul, care avea să apară aproape o jumătate de secol. A fost deputat în Divanul ad-hoc şi în Adunarea Elec­tivă din Muntenia şi a militat în favoarea alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Muntenia.
Dar relaţiile cu domnitorul Cuza s-au stricat când acesta a dizolvat cu forţa, la 2 mai 1864, Adunarea legiu­itoare, care bloca reformele sale, în special reforma agrară. Ca atare, C. A. Rosetti a devenit susţinător al uneia dintre prevederile Divanurilor ad-hoc din 1857, prin care se preconiza încredinţarea tronului ţării unui prinţ străin, monarhi­a urmând să fie ereditară, şi nu electivă, ca în cazul lui Cuza. În 1866 a urmat o altă lovitură de stat, de astă dată îndreptată contra lui Al. I. Cuza, şi din nou C. A. Rosetti se găseşte în prim-plan, ca lider al >monstruoasei coaliţii”- cum va fi numită de către partizanii lui Cuza înţelegerea dintre liberali şi conser­vatori. Sub domnia prinţului Carol, una dintre primele acţiuni ale clasei poli­tice româneşti a fost elaborarea unei Constituţii, care a fost proclamată de domnitor la 1 iulie 1866.  Având ca model Constituţia Belgiei din 1831, ea pre­ve­dea, printre altele, separarea pu­terilor.
Dar, mereu radical, mereu suspicios faţă de derapajele autoritariste, C. A. Rosetti a intrat în conflict şi cu Carol. În august 1870, a fost unul dintre principalii complotişti, alături de Ion C. Bră­tianu, Eugen Carada şi Alexandru Can­­dia­no Popescu, într-o tentativă eşuată de înlăturare a domnitorului (mişcarea de la Ploieşti, ridicu­lizată de I.L. Caragiale în Boborul).
În 1884 a intrat în conflict şi cu Ion C. Bră­tianu, căci radicalului C. A. Rose­tti vechiul său prieten şi camarad de idea­luri i se pă­rea prea mode­rat. S-a des­­prins de Parti­dul Liberal cu o fac­ţiune dizidentă, însă probabil că, mai devreme sau mai târziu, între aceştia ar fi intervenit o reconciliere.
A murit la 8 aprilie 1885.

Surse:
paginiromanesti.ca

historia.ro
autoricitatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + = 8

Editorial

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie