Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Urmând perceptele carității, îngrijiți pe bolnavul mizerabil nu ca pe un om, nu ca pe un frate ce suferă, ci ca pe Însuși Dumnezeu.

Urmând perceptele carității, îngrijiți pe bolnavul mizerabil nu ca pe un om, nu ca pe un frate ce suferă, ci ca pe Însuși Dumnezeu.

Omul de ştiinţă nu se poate mulţumi să zică: “Credo in Deum!” (“Cred în Dumnezeu!”), el trebuie să afirme: “Scio Deum esse!” (“Ştiu că Dumnezeu există!”).

În ce mă priveşte, eu afirm sus şi tare că sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului, cât de oricare alt adevăr dovedit de ştiinţa experimentală. Şi nu este vorba aici de o simplă convingere, ci de o credinţă adâncă, dobândită în mod ştiinţific.

Ca ştiinţă, medicina studiază omul şi-l studiază întreg, corp şi suflet, din punct de vedere morfologic, fiziologic şi patologic.

Medicul trebuie deci să fie, în acelaşi timp, un savant care iubeşte din tot sufletul ştiinţa medicală, adică ştiinţa omului; să fie o fiinţă care se jertfeşte pentru alţii, până la moarte şi, în sfârşit, să fie un învăţător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei.

Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de Dumnezeu, au ştiut să manevreze atât de bine conştiinţele, încât astăzi multora le este ruşine să pronunţe public cuvântul Dumnezeu. Toate acestea s-au făcut în numele ştiinţei.

Şi totuşi, marii savanţi, creatorii şi gloriile ştiinţei au admis toţi şi chiar au proclamat existenţa lui Dumnezeu.

Spitalele sunt o inspiraţie a carităţii creştine.

Sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului precum şi de oricare alt adevăr dovedit de ştiinţa experimentală.

A demonstra existenţa unei cauze prime a vieţii, imateriale, unice şi infinit înţelepte – iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această cauză primă este Dumnezeu.

Desfrânatul care, nepricepând sau bătându-şi joc de importanţa instinctului genital, al cărui scop este reproducerea, nu vede într-însul decât un mijloc de a-şi procura gâdilituri plăcute şi abuzează de actele generării, până devine tabetic sau contractează boli, pe care poporul le numeşte, cu drept cuvânt, ruşinoase.

Nicolae Paulescu

În 1921, anunţa descoperirea insulinei în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie“. Pancreina, cum o numea el, provoca scăderea glicemiei, dar şi a corpilor cetonici şi a ureei în sângele câinilor care sufereau de diabet. La distanţă de doi ani, medicul Frederick Grant Banting şi biochimistul John J.R. Macleod de la Universitatea din Toronto primeau Nobelul în fiziologie şi medicină pentru aceeaşi descoperire, canadienii fiind propuși Comisiei Nobel pentru această distincţie.
Unul dintre precursorii descoperirii insulinei, membru de onoare post-mortem al Academiei Române, Nicolae Paulescu se năștea la 8 noiembrie 1869, într-o casă de pe Calea Moşilor. Fiul al negustorului Costache Paulescu şi al Mariei Paulescu, Nicolae mai avea încă un frate şi două surori. În 1888 absolvă „Gimnaziul Mihai Bravul”, astăzi Liceul Mihai Viteazul. Încă din adolescenţă, Nicolae a arătat un interes aparte pentru fizică şi chimie, dar şi pentru studierea limbilor străine.
Studiază medicina la Paris, facultate pe care o termină în 1897, obţinând titlul de doctor în medicină cu lucrarea Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei). În perioada 1897-1898 a studiat fiziologia generală şi chimia biologică la Facultatea de Ştiinţe din Paris. În acest timp, el a lucrat la spitalele „Hôtel-Dieu” şi „Notre Dame du Perpétuel-Secours”, dar şi pentru revista „Journal de Médecine
Interne”. Paulescu obţine în 1899 titlul de Doctor în ştiinţe, publicând două lucrări, ca mai apoi în 1901 să îl obţină pe cel de al doilea.


Cu toate că are numeroase oferte de a profesa ca medic în Franţa, Elveţia sau Statele Unite ale Americii, el preferă se se întoarcă în 1900 în ţara natală. Paulescu înfiinţează Catedra de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care o conduce până la sfârşitul vieţii. Tot de atunci, el a ocupat funcţia de Director al Clinicii de Medicină internă, de la spitalul St. Vincent de Paul din Bucureşti, astăzi Spitalul de Endocrinologie.
Profesor de fiziologie al Universității de Medicină și Farmacie din București, Paulescu este cel care a descoperit pentru prima oară, în 1921, insulina, hormonul secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism.
Spre deosebire de profesorul Paulescu, canadienii au fost propuşi Comisiei Nobel pentru această distincţie.
Pe Nicolae Paulescu nu l-a nominalizat niciunul dintre oamenii de ştiinţă care au primit invitaţii în acest sens din partea Institutului Nobel. Informaţia apare în monografia „Polemica Paulescu: Ştiinţă, Politică, Memorie“ (editura Curtea Veche) scrisă de prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, Directorul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu“ din Bucureşti, şi de istoricul Horia Bozdoghină.
Nu se poate pune problema că medicul român nu şi-ar fi popularizat lucrarea, el păstrând legătura cu mediul academic francez, pe care îl cunoştea încă din perioada studiilor (Nicolae Paulescu a profesat ca asistent-chirurg la Spitalul Notre-Dame du Perpetuél Secours). În 1916, Paulescu a obţinut un extras apos de pancreas care, injectat unui câine cu diabet, a dus la scăderea glucozei în sânge. După primul război mondial, şi-a reluat cercetările şi a reuşit să izoleze hormonul pancreatic antidiabetic, pe care l-a denumit pancreină.
În perioada aprilie – iunie 1921, a publicat patru articole despre aceste descoperiri la Paris, prin intermediul
Secţiei Române a Societăţii de Biologie. O lucrare mai amplă pe această temă a fost trimisă în iunie revistei Archives Internationales de Physiologie din Liege, Belgia şi publicată în numărul din august din acelaşi an.
Metoda folosită de Paulescu pentru a izola extrasul pancreatic era similară celei descrise de biochimistul american Israel Simon Kleiner în două articole, publicate în 1915 şi 1919 în Journal of Biological Chemistry. Nu se ştie dacă Paulescu avea cunoştinţă de lucrarea cercetătorului evreu, cert este că nu îl menţionează ca referinţă bibliografică, potrivit Adevărul.


Nicolae Paulescu şi-a patentat descoperirea în 1922, la Ministerul Industriei şi Comerţului. Pancreina nu a fost folosită pentru uz uman în intervalul scurs până la decernarea premiului Nobel. În același an, canadienii Banting, Macleod, James Collip şi Charles Best publică lucrarea cu care primii doi vor câştiga Nobelul (ulterior au împărţit banii împreună cu Collip şi cu Best). Lucrarea analiza şi efectele folosirii insulinei asupra omului –  prima injectare a insulinei la om datează din 11 ianuarie 1922.

 

În discursul de primire a premiului Nobel, Banting şi Macleod au recunoscut contribuţia lui Paulescu în descoperirea insulinei. Printre primii oameni de ştiinţă care-au încercat să corecteze  „greşeala istorică“ comisă împotriva lui Paulescu a fost profesorul scoţian Ian Murray, vicepreşedintele Asociaţiei Britanice de Diabet şi membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Diabet. “Distinsul om de ştiinţă român Paulescu a primit insuficientă recunoaştere. La momentul la care echipa din Toronto îşi începea cercetările, el reuşise deja să extragă hormonul antidiabetic din pancreas şi să-i demonstreze eficacitatea în reducerea glicemiei la câinii diabetici“, scria el în 1971 în Journal of the History of Medicine and Allied Sciences. Au fost şi voci care au considerat exagerată toată polemica.
Monografia scrisă de prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte îl citează pe profesorul Michael Bliss din Toronto: „Echipa canadiană a reuşit să depăşească cu mult lucrările izolaţilor săi precursori – Zuelzer în Germania, Paulescu în România, Kleiner în Statele Unite – care au trebuit să lucreze în condiţii primitive şi care nu au reuşit să convingă pe nimeni că ocazionalele lor succese în scăderea zahărului din sânge constituiau o descoperire clară şi importantă.“


Nicolae Paulescu era recunoscut pentru atacurile sale virulente împotriva evreilor. În 1922, înfiinţa, împreună cu A.C. Cuza, Uniunea Naţională Creştină, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. A publicat cărţi, broşuri, articole care atrăgeau atenţia asupra pericolului evreiesc şi franc-masonic (în 1913 – „Fiziologia filozofică: spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria“, în 1928 – „Degenerarea rasei jidăneşti“). Omul de ştiinţă care cunoştea la perfecţie franceza, latina şi greaca veche a scris despre inferioritatea biologică a naţiei evreieşti, din punctul de vedere al medicului: „se ştie că creerul Jidanilor are o greutate cu mult mai mică decât cel al Arienilor“, citează monografia „Polemica Paulescu“.


Decizia din 2003 a autorităţilor pariziene de-a inaugura bustul profesorului în faţa spitalului Hôtel Dieu a fost întâmpinată cu proteste din partea organizaţiilor evreieşti. Din scrisoarea trimisă de Centrul „Simon Wiesenthal“ ministrului francez al sănătăţii şi ambasadorului României la Paris: „Dacă în 1923, Comitetul Nobel a judecat întreaga persoană a laureatului (n.r.: în original „persona“, care este şi un termen din psihologia lui Jung), atunci la fel trebuie să procedeze şi Hôtel Dieu în 2003 şi să concluzioneze că brutala inumanitate a lui Paulescu îi anulează orice merit ştiinţific.“
Nicolae Cajal, membru al academiei Române de Ştiinţe şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România între 1994 şi 2004, considera că trebuie făcută o deosebire între meritele ştiinţifice şi punctele de vedere personale. Diabetul este o boală metabolică ce duce la creşterea nivelului de glucoză în sânge. Cel de tip I apare din cauză că pancreasul nu poate produce insulină, iar cel de tip II pentru că celulele nu reacţionează la insulină. În România sunt declaraţi peste 600.000 de bolnavi de diabet.
Nicolae Paulescu este unul dintre acei oameni care merită recunoştinţă eternă. Potrivit Federaţiei Internaţionale a Diabeticilor, în România un procent de aproape 10% din locuitori suferă de diabet. Datorită lui aceşti oameni încă trăiesc, şi suferinţa le este mai suportabilă. Nu a pus niciodată problema de a rămâne în străinătate pentru cercetare, deşi instituţii faimoase îi oferiseră un post. S-a întors în România, unde a descoperit leacul minune, dar a rămas doar cu o mulţumire interioară că a putut ajuta întreaga umanitate.

Surse:
playtech.ro
historia.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

 

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care …
Corespondenta la redactie