Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Vei învăța pe cheltuiala ta că de-a lungul vieții vei întâlni mai multe măști decât chipuri.

Vei învăța pe cheltuiala ta că de-a lungul vieții vei întâlni mai multe măști decât chipuri.

Viaţa nu se explică, ci se trăieşte…

Răul îl putem face tuturor şi fiecare poate să-l facă; binele – numai celor care au nevoie de el.

Iubirea a privit spre timp, şi a zâmbit, pentru că ştia că ea de timp nu are nevoie. S-a prefăcut moartă timp de o zi, a reînviat seara, fără legi de care să ţină seama. A adormit într-un colţ al inimii pentru un răstimp care pentru ea nici nu exista, exista doar colţul acela. A plecat fără să se îndepărteze, s-a întors fără să fi plecat… timpul murea, dar ea, iubirea, rămânea…

E destul ca ea să înceapă să strige tuturor în faţă adevărul. Nimeni nu o crede şi toţi o iau drept nebună!

Sufletele au un fel al lor de a se înţelege, de a intra în intimitate, până a se tutui, în timp ce fiinţele noastre sunt încă încurcate cu schimbul cuvintelor comune, cu sclavia exigenţelor sociale.

Ceea ce ştim despre noi e numai o parte, şi poate cea mai mică, din ceea ce suntem fără să ştim.

Când voi muri, să nu mă îmbrăcaţi, înfăşuraţi-mă într-un cearşaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Şi nimeni să nu mă-nsoţească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeţi-mă.

Avem întotdeauna nevoie să facem pe cineva responsabil de necazurile şi nenorocirile noastre.

Adevărata singurătate este atunci când, uitându-te în jurul tău, realizezi cât de străin îţi eşti.

Înainte de a-mi judeca viaţa, înainte de a vorbi despre mine, încalţă-te cu pantofii mei şi parcurge drumurile pe care le-am parcurs eu. Trăieşte-mi durerile, bucuriile, îndoielile. Trăieşte-mi anii pe care i-am trăit eu, şi cazi acolo unde am căzut eu, şi ridică-te, aşa cum am făcut eu.

Mai bine e să ai îndoieli decât false certitudini.

Aş fi putut să cred în promisiunile privirilor tale, dar ar fi fost prea periculos.

Adevărata ta singurătate nu e într-un loc anume, pentru că oriunde ai fi, înstrăinatul eşti tu.

Ceea ce aş putea fi eu pentru mine nu numai că voi nu aveţi de unde să ştiţi, dar nu ştiu nici eu.

Viaţa este o infinitate de absurdităţi care, cu obrăznicie, nu au nici măcar nevoia de a părea verosimile, pentru că sunt adevărate.

Luigi Pirandello

S-a apropiat de domeniul dramaturgiei la o vârsta la care alti autori se ocupau mai mult cu administrareaLuigi_Pirandello gloriei literare decât cu experimentarea unor formule artistice noi. Si, oricât de paradoxal a parut acest lucru la vremea respectiva, mai cu seama în spatiul cultural italian, autorul a reusit, în foarte scurta vreme, sa exprime în piesele sale de teatru toate framântarile unei epoci prea putin dispuse sa mai accepte doar iluzia, smulgând toate mastile ce ascundeau realitatea – si, din nou paradoxal, facând acest lucru tocmai prin privilegierea câtorva motive ce accentueaza în mod esential deghizarea: lumea privita ca teatru, parada mastilor, placerea (sau blestemul!) permanentelor travestiuri.
Luigi Pirandello s-a născut pe 28 iunie 1867 în Sicilia, la Girgenti (azi Agrigento) într-o familie înstărită. Tatăl, antreprenor al unor mine de sulf – luptase în armata lui Garibaldi și se căsătorise în 1863 cu Caterina Ricci–Gramitto, sora unui camarad de arme –, și-ar fi dorit ca fiul să intre în afaceri, dar Luigi e atras de literatură, după absolvirea cursului liceal își începe studiile universitare la Facultatea de litere a Universității din Palermo, de unde se transferă la Universitatea din Roma (1888) pentru ca din 1889 să-și continue studiile în Germania, la Bonn, susținându-și în limba germană teza de licență cu un subiect de dialectologie italiană (1891). În 1889 publică la Palermo, prima culegere de versuri, Mal giocondo (Veselul întristat). În Germania traduce în italiană Elegiile romane ale lui Goethe și compune Elegiile renane. În 1892 se întoarce în Italia și din 1893 se stabilește la Roma, an în care scrie primul roman, L’esclusa (Exclusa) ce va fi tipărit abia în 1908.În 1894 publică primul volum de nuvele Amori senza amore (Iubiri fără iubire).
Luigi_Pirandello_1898Luigi Pirandello este considerat unanim geniul literar italian modern. Creaţia literară pirandelliană – alcătuită din nuvele, romane, drame, studii, poezie – are o precisă cheie de lectură pe care însuşi autorul a definit-o în studiul Despre umor (1908): ,,Comicul este observaţia asupra contrariului” scria el, ideea poeticii sale fiind aceea că în viaţă individul trebuie să recurgă la ipocrizie, pentru a nu fi invadat de semenii lui, să poarte o mască umoristică pe care doar reflexia umoristică o poate recunoaşte şi denunţa. Nuvelele din volumul Nuvele pentru un an (Novelle per un anno, Mondadori, Milano,1990), în care găsim şi O căsătorie ideală (Un matrimonio ideale), trebuie înţelese ca un repertoriu al numeroaselor experimente epice care creează situaţii şi personaje în care comicul se îmbină cu dramaticul, desăvârşind profilul literar al dramaturgului şi al romancierului.
Romanul Raposatul Mattia Pascal (1904) îi aduce un oarecare succes – e tradus în germană –, publică eseuri (Artă și știintă, Umorismul), iar piesele scrise încep să-l facă cunoscut. Anii ’20 sunt anii veritabilei lui afirmări internaționale.
În 1923 fondează “Teatro d’Arte di Roma”, e invitat in America, unde Teatrul “Fulton” din New York se va numi vreme de trei luni “Pirandello’s Theatre”, face turnee în Anglia, Franța și Germania, apoi, în 1927, ajunge în Argentina și Brazilia. După carțile lui se fac filme – între care Așa cum mă vrei tu, cu Greta Garbo.
Pâna si limbajul personajelor pirandelliene va marca dezvaluirea unor pasiuni traite cu intensitate, pline de aprinse argumentatii filosofice, adesea textele pieselor sale dând senzatia ca sunt analize facute cu raceala unui spectator pe deplin detasat. Se întâmpla asa pentru ca omul, asa cum apare el în dramaturgia lui Pirandello, a devenit constient de dublul sau rol, fiind deopotriva actor si spectator, un om care traieste doar observându-se si actioneaza numai în masura în care îi poate observa pe altii. În plus, în ciuda tuturor încercarilor criticii de a-l fixa pentru totdeauna, prinzând esenta teatrului sau într-o formula unica, „problema Pirandello“ pare a nu fi fost clarificata pe deplin nici pâna astazi. Zona de interes a dramaturgului este realitatea înconjuratoare, experientele personale, mediile diverse în care s-au consumat episoadele propriei existente; viata se topeste, astfel, în opera, Luigi Pirandello însusi Luigi Pirandellosustinând acest lucru într-o scrisoare adresata lui Benjamin Cremieux: „…am uitat sa traiesc, am uitat pâna într-atât, încât nu pot spune nimic despre viata mea, în afara de faptul ca nu o traiesc, ci o scriu.“
Protagonistii lui Pirandello sustin, în ciuda faptului ca realitatea lor nu este acceptata de ceilalti, superioritatea artei si, deci, a existentei proprii: „Ceea ce pentru dumneavoastra este o iluzie care trebuie creata, este pentru noi singura noastra realitate. Daca realitatea dumneavoastra se schimba de azi pe mâine, a noastra nu, domnule!“

S-a spus nu o data ca pentru Luigi Pirandello „poezia a fost o îndelunga si dificila cautare de sine, nuvela – o descoperire, romanul – un prilej de verificare“, iar teatrul – unica modalitate a autorului de a atinge desavârsirea.
LLuigi Pirandello_De aici imaginea care îi domina dramaturgia, si anume aceea a omului care se vede traind, obsedat fiind de senzatia jocului, a mastii purtate în fata celorlalti, a existentei care nu-si poate gasi adevarata împlinire decât pe scena. Voluptatea jocului ajunge la apogeu în „Henric al IV-lea“ unde fostii prieteni ai nebunului au îmbracat haine straine si joaca rolul de nebuni în fata unui om pe care-l cred nebun.
Dar tocmai din ceea ce pentru celelalte personaje este un simplu joc Henric al IV-lea îsi faureste sensul existentei; fiecare cuvânt are un dublu (sau triplu) sens si este rostit de oameni incapabili sa-si dea seama ce vor cu adevarat, care joaca roluri în fata unei fiinte care, de asemenea, poarta o masca. Dar, în timp ce Henric al IV-lea stie ca are în fata simpli saltimbanci, cei prezenti nu banuiesc adevarul, iar piesa creeaza, astfel, senzatia unui carusel imposibil de oprit, de oscilatie continua între iluzie si realitate, între aparenta si esenta. Conflictul este cauzat si de tensiunea dintre individul având o constiinta ranita si mediul social în care se simte ca si cum ar fi întemnitat, iar ciocnirea se petrece cu atâta violenta, încât duce la o nebunie aparte, aceasta devenind, treptat, însasi conditia libertatii si a afirmarii adevarului.
Originalitatea lui Pirandello înseamna curajul de a scoate masca, cea care reprezinta realitatea trucata, Luigi Pirandellocaci eul în sine nu mai exista, decât, cel mult, în raporturile sociale, unde e prefigurat tot de o masca, de asta data cu neputinta de eludat. Este si cazul lui Henric al IV-lea, eroul prin excelenta tragic, singurul care nu e capabil sa nascoceasca iluzii în care sa-si închida, fie si vremelnic, existentă.
Motivul mastii este tratat, în teatrul autorului italian, prin intermediul unor personaje si situatii scenice de mare dramatism.
În 1934 primește Premiul Nobel pentru literatură. Moare în 1936, iar familia se supune dispozițiilor sale testamentare: “Când voi muri, să nu mă îmbrăcați, înfășurați-mă într-un cearșaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Și nimeni să nu mă-nsoțească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeți-mă.”
În toata dramaturgia sa, Pirandello a propus – si a impus – o noua poetica, prin reprezentarea „vietii goale“, lipsita de ornamente, privilegiind o existenta în care caracteristice sunt contradictiile, iar nu LuigiPirandelloarmonia, care, de altfel, e întotdeauna doar aparenta. Caci, chiar daca viata e paradoxala sau contradictorie, ea trebuie reprezentata în opera de arta ca atare, rolul mastii – mereu smulse, la final – fiind acela de a scoate la iveala chipul cel adevarat. În acest sens, autorul însusi spunea ca esenta întregii sale opere este aceea de a dezbate raporturile dintre Viata si Arta, asa cum se prezinta ele în teatru, câta vreme „nu mai exista de multa vreme un adevar autonom în lumea în care traim“.

Surse:
revistacultura.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 3 =

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Mameluc – sensul şi originea cuvântului Mameluc, în timp ce …
Corespondenta la redactie