Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Vreau să existe viaţă în tot ce facem.

Vreau să existe viaţă în tot ce facem.

Şi în viaţă oamenii se iubesc, ori se înfruntă, sunt generoşi ori, dimpotrivă, meschini, există nunţi spectaculoase, dar există şi despărţiri. Filmul trebuie să redea o imagine completă a actualităţii.

Reporterii nu-mi plac atunci când comit indiscreţii inutile. Se relatează din viaţa noastră amănunte lipsite de importantă şi lucrurile cu adevărat interesante sunt ocolite.

Rolurile din Moara cu noroc şi Lupeni 29 mi s-au părut cele mai potrivite temperamentului meu artistic. 

După mine, Moara cu noroc are tensiune, momente dramatice realizate într-o atmosferă creată cu mijloace simple, interpretări actoriceşti memorabile. Acţiunea se „leagă” firesc, textul vorbit e foarte colorat, foarte sugestiv. Acolo, în Moara cu noroc, am avut posibilitatea rar întâlnită de-atunci de a-mi realiza rolul prin alternarea unor nuanţe psihologice, acolo am „jucat” pauze, m-am servit de „tăceri”, în dialog n-a fost nevoie ca în alte filme să mă explic, să-mi comentez ori să-mi anunţ gesturile. Eram cred o întruchipare posibilă a eroului literar, nu eram câtuşi de puţin „actor”.

Mulţi dintre interpreţi nu-şi înţeleg misiunea, renunţă la ideea că trebuie să dea viaţă unor eroi şi se interpretează până la saturaţie pe sine. Până la saturaţia publicului, mai bine zis. 

Vreau să mă identific cu personajul ales, să intru în carnea lui, să-i împrumut deprinderile şi de ce nu? Hainele. 

Eu vreau să cred, când mă duc în sala de cinema. Şi vreau să fiu crezut, când mă aflu în studiou.

Mi-aş dori, de ce să nu recunosc, un rol scris pentru mine. Să-mi zică scenaristul: măi Colea, te-am văzut în filme, pe scenă, pe stradă, în crâşmă şi cred că te cunosc oarecum; uite, rolul ăsta l-am scris cu gândul la tine. Şi eu aş intra în pielea personajului, m-aş strădui să-l înţeleg. 

Vreau o operă cinematografică. care să fie demnă de viaţă, de clocotul zilelor. 

Există actori culţi şi actori cultivaţi, actori cerebrali, care-şi construiesc personajele pe criterii logice. In­tuiţia însă cred că funcţionează într-o sferă limitată de situaţii: în viaţă, ca şi în artă. În cazul unei întâlniri sau în cazul unei confruntări. De intuiţie poate fi vorba la un operator care filmează un meci şi-şi îndreaptă camera spre traiectoria posibilă a mingii. Dar ca să creezi un personaj doar din intuiţii nu cred că se poate. Bine­înţeles, dacă ai fantezie, poţi începe să-l conturezi, dar tot trebuie să fi existat, în prealabil, nişte minime repere: de lectură, de documentare – ca să poţi broda apoi o biografie pe porţiunea ta de text!

Colea Răutu

Ajuns în curând la Bucureşti, soarta îi netezeşte drumul spre „scândură”. Mai întâi, devine corist la Teatrul de Operă, după ce fascinează juriul cu un glas matur, deoptrivă puternic şi blând. Junele timid şi natural, dornic de joacă şi glorie, ajunge să-l dubleze pe tenorul Ion Dacian însuşi. Devine, astfel, solist vocal. Apoi face ucenicie în trupa lui Tănase şi joacă la Teatrul „Cărăbuş”. După ce a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, s-a prefăcut iute într-un actor cu un potenţial apeciat de mai toţii oamenii de teatru ai vremii. Aşa că, în 1934, îşi începe adevărata carieră de slujitor al Thaliei la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, la Teatrul de Stat din Piteşti şi la celebrul Teatru Giuleşti din urbea lui Bucur.
Acum aproape un secol, la început de iarnă şi la sfârşit de noiembrie, în 1912, se năştea în Limbenii Noi, un sat din Judeţul Bălţi, aflat azi în Republica Moldova, un copil oarecare, pe numele lui Nicolae Turkovschi. În aceeaşi zi, venea pe lume într-un Bucureşti european o fetiţă care avea să cunoască gloria ca actriţă. Mai târziu, cei doi prunci născuţi sub o stea norocoasă aveau să cunoască gloria şi bucuria scenei sub numele de Colea Răutu şi Dina Cocea.
Fiu al unui polonez iubitor de cai şi al unei românce din neamul de răzeşi ai lui Ştefan cel Mare, Colea va îndrăgi, la început, caii, filmul şi sportul, mai exact fotbalul. Colea Răutu (nume real Nikolai Rutkovski) s-a născut la 28 noiembrie 1912, în localitatea Limbenii Noi, județul Bălți, astăzi în Republica Moldova. A fost elev al Colegiului „Regele Ferdinand” din Chișinău. A urmat Conservatorul de Artă Dramatică din București. A debutat la Teatrul de Revistă „Cărăbuș” condus de Constantin Tănase, unde a interpretat mai ales cuplete social-satirice. Tot acolo a interpretat pentru prima oară celebrul cântec „Ți-a ieșit coșaru-n drum”, de Gherase Dendrino, pe versuri de Puiu Maximilian, potrivit site-ului cinemagia.ro. În timpul războiului, a cântat în spectacole de teatru de revistă alături de Gică Petrescu și de Jean Moscopol, pe Lipscani, la sala Roxy.
Pe vremea când era elev la Licrul Militar „Regele Ferdinand” din Chişinau, se refugia la cinematograf, uneori de dimineaţă până seara, şi de multe ori la acelaşi film. Astfel se întâlnea, devreme, cu propriul destin.
Trecut de 40 de ani, îl joacă în Giuleşti pe Ion Sorcova din „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, în regia lui Horea Popescu şi farmecă deopotrivă publicul larg şi specialiştii. Actorul îşi confirmă calităţile la fiecare spectacol şi păşeşte pe toate scenele de renume din ţară şi din capitală aproape trei sferturi de secol.


În 1989, Colea Răutu îi mărturisea profesiunea de credinţă Irinei Coroiu, într-un interviu publicat în numărul 1 al revistei „Cinema”:„ (…) există actori culţi şi actori cultivaţi, actori cerebrali, care-şi construiesc personajele pe criterii logice. In­tuiţia însă cred că funcţionează într-o sferă limitată de situaţii: în viaţă, ca şi în artă. În cazul unei întâlniri sau în cazul unei confruntări. De intuiţie poate fi vorba la un operator care filmează un meci şi-şi îndreaptă camera spre traiectoria posibilă a mingii. Dar ca să creezi un personaj doar din intuiţii nu cred că se poate. Bine­înţeles, dacă ai fantezie, poţi începe să-l conturezi, dar tot trebuie să fi existat, în prealabil, nişte minime repere: de lectură, de documentare – ca să poţi broda apoi o biografie pe porţiunea ta de text!”
Afirmând o concepţie sănătoasă, sigură, despre actul artistic, Colea Răutu a fost, în primul rând, un perfecţionist. A căutat permanent să elimine să „facă” mai bine, să elimine orice notă stridentă, chiar dacă numai de el simţită. A abordat zeci de roluri pe scenă, şi după 1950, pe peliculă, şi-a făcut întotdeauna temele, studiind şi neîncrezându-se în puterea miraculoasă a intuiţiei. A crezut în ideea de corectitudine pe scenă şi astfel şi-a conceput rolurile, fiind încredinţat că aceasta este calea dreaptă, infailibilă, spre verosimilitate şi spre profesionalism, cale pe care a descoperi-o devreme şi pe care a urmat-o până la sfârşit. Talentul? E indefinibil, spunea actorul, e „necunoscuta care-l deosebeşte pe artist de meseriaş”.
A făcut roluri de neuitat (Nichita în „Puterea întunericului” de Tolstoi etc.), a lansat melodii intrate în memoria colectivă şi rămase în imaginea Bucureştiului dintr-un veac chinuit („Hai, coşar, coşar!”, „Mica maimuţică”. „Coli, colea, acolo, oho”, „polua în seara aceea, doamnă” sau „Anticarul”), a jucat în peste 80 de filme, în care a tăcut, a  vorbit, a urlat, s-a luptat, a iubit, a râs şi a plâns.
În 1954, a jucat în „Desfăşurarea”, ecranizarea nuvelui omonime a lui Marin Preda, iar doi ani mai târziu a făcut un rol memorabil, interpretându-l pe Pintea jandarmul în „Moara cu noroc”, ecranizarea după nuvela clasică a lui Slavici. După care au urmat zeci şi zeci de roluri, pe care către sfârşitul vieţii nici nu le prea mai ţinea minte. Criticul de film Tudor caranfil a suprins cel mai bine calităţile care i-au adus un portofoliu de invidiat în filmul românesc: „autenticitatea austeră”, „economia de mijloace” şi „forţa expresivă”. Nu s-a repetat niciodată, nu a căzut în manierism, nu a apelat la un arsenal fix de mijloace sau la „trucuri”, şi-a lucrat neîncetat interiorul şi exteriorul, astfel încât cel din urmă să-l slujească pe cel dintâi. Iată câteva dintre filmele cele mai cunoscute în care a jucat: „Moara cu noroc”, „Bijuterii de familie”, „Setea”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Răscoala”, „Haiducii lui Şaptecai”, „Mihai Viteazul”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Toate pânzele sus!” (serial TV), „Războiul de independenţă”, „Ultima noapte de dragoste”, „Triunghiul morţii”.
„Este un actor cu totul şi cu totul ieşit din comun, o apariţie bărbătească dură, puternic marcată de fizionomia sa, cu trăsăturile unui om care ascunde multe surprize. Cînd îl cunoşti, în ciuda durităţii sale la apariţie, descoperi că are un suflet de copil”, mărturisea Ion Cojar, şi el plecat dintre noi curând, pentru „Jurnalul Naţional”.

Regizorul a semnat ultimul spectacol în care a jucat Colea Răutu, „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, la Naţionalul bucureşteam, acum mai bine de un deceniu.
Colea Răutu s-a stins în mai 2008, la 95 de ani. S-a întâmplat în anul în care trecea în nefiinţă Dina Cocea, actriţa care se născuse în aceeaşi zi cu el. Din seria „necunoscutele destinului”.

Actriţa Ioana Pavelescu s-a arătat revoltată de modul în care Colea Răutu a fost condus pe ultimul drum. “Aşa sunt românii, Colea Răutu are destinul unui român”, spunea Ioana Pavelescu. “Colea Răutu nu are un loc de veci pe Aleea Actorilor, nu este depus la niciun teatru, la niciun cinematograf, este îngropat ca un om oarecare”, a mai adăugat Ioana Pavelescu. “Niciun director de teatru sau de cinematograf nu s-a oferit să îl depună pe Colea Răutu în instituţia sa (…) Lui i-ar fi plăcut să fie depus undeva şi să fie îngropat pe Aleea Actorilor”, a spus actriţa, care a mai adăugat că marele actor a fost ca un tată pentru ea. “Am copilărit în umbra lui, deoarece părinţii noştri erau prieteni”. Soţia actorului, Magda, şi l-a amintit pe Colea Răutu ca fiind “un om cald, iubitor şi gospodar, un tată şi un soţ extraordinar”. “Cel mai mult îi plăceau caii, florile şi femeile”. Magda Răutu a spus că meseria de actor a soţului său nu a creat niciodată probleme în familie. “Îşi făcea meseria ca un om obişnuit. Venea acasă şi grijile lui erau ce aveam să facem în seara aceea, la ce restaurant să mergem…”. Ea a mărturisit, însă, că actorul se consuma atunci când trebuia să joace un rol complicat. “În «Domnişoara Nastasia», trebuia să joace rolul unui cizmar şi a stat o lună pe lângă un cizmar ca să îi iasă rolul bine. Mereu spunea: «Dacă unul dintre spectatori se pricepe mai bine decât mine la rolul meu?»”, şi-a amintit Magda Răutu.
În timpul slujbei, la capelă a venit şi omul de afaceri Viorel Păunescu pentru a-i aduce un omagiu lui Colea Răutu. Păunescu a mărturisit că a fost prieten cu Colea Răutu timp de 40 de ani. “Era un om extraordiar de puternic, un mare actor şi extraordinar de modest”.


Omul de afaceri şi-a amintit că actorul avea obiceiul să mergă foarte mult pe jos, chiar şi la vârsta de 87 de ani. “Venea la teatru cu maşina, apoi mergea pe jos până acasă (…). Era un actor mare, juca mai mult roluri negative, dar nouă ne plăcea cel mai mult când cânta «Hei, coşar» (…). Ne ştim din perioada în care exista la Gara de Nord un restaurant unde el le mai cânta prietenilor”.


Surse:
aarc.ro
yorick.ro
mediafax.ro

youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + = 9

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Etc./Et cetera – originea expresiei, reguli, conotaţii Etc. este acronimul lui Et …
Corespondenta la redactie