Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Adevărul este bine a se căuta întru toate.

Adevărul este bine a se căuta întru toate.

Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu!

Cine crede cu tărie în Dumnezeu, se teme de Dumnezeu.

Domnii mei, când eşti la oraş, diavolul vine sub diferite chipuri: un prieten, o carte, o femeie, un duşman; când eşti în singurătate, vine personal.

Să aveţi către Dumnezeu inimă de fiu, către aproapele inimă de mamă şi către voi minte de judecător.

Existenţa diavolului ne ajută pe noi oamenii să ne cunoaştem adevărata valoare.

Mai credincioşi sunt ochii decât urechile.

Calea de mijloc este calea împărătească.

Cum poţi cunoaşte negrul dacă nu şti care este albul?

Poate să aibă toate talentele, poate să ştie toate meseriile din lume, poate să cunoască toate ştiinţele lumii, dar dacă îi lipseşte frica de Dumnezeu, îi lipseşte şcoala înţelepciunii, şi omul acesta nu este bun de nimic.

Cea mai înaltă filosofie pentru om este să aibă moartea neîncetat înaintea ochilor săi.

Ce credeţi, eu am vinit să vă spun vouă ce să faceţi, voi nu ştiţi? Aveţi cărţile, mamă, citiţi în ele, eu, putregaiul, nu ştiu nimic.

Canon îţi trebuie? Dar nu e canon să conduci o mănăstire? Acesta e cel mai mare canon. Nu faci nimic, dar să ai grijă să fie mâncare, să fie lemne, să fie slujbă.

Odatã am fost arestat de securitate la Mãnãstirea Slatina si apoi dus la Fãlticeni. Aici am fost bãtut si bãgat într-un beci în care ardeau câteva sute de becuri. Toti care intrau acolo, ieseau aproape nebuni. M-au bãgat si pe mine, ca sã-mi pierd mintile. Nu mai vedeam cu ochii si nu mai puteam de cãldurã. Atunci mi-am coborât mintea în inimã cu rugãciunea lui Iisus. Dupã o orã m-au scos si s-au mirat toti cã încã mai vorbeam si mergeam fãrã sã mã tinã nimeni.

Smerenia este cea mai importantă virtute la un călugăr.

Ascultã frate: rãbdare, rãbdare, rãbdare… Si când ti se va pãrea cã ai sfârsit-o, o iei de la capãt: rãbdare, rãbdare, rãbdare…Rãbdare pânã la usa mormântului. Rãbdare pânã la sfârsit, nu pânã la prãșit!

Mânca-v-ar Raiul! Eu sunt moşu’ Putregai, moşu’ Putregai, moşu’ Putregai. Nici un bine n-am făcut eu pe faţa Pământului. Dorm mult, mănânc mult, un putregai. N-am nimica bun în mine, numai răutăţi.

Părintele Cleopa

Şi-a dovedit credinţa nu numai cu cuvântul, ci cu viaţa şi trăirea lui. Mănăstirile şi locurile pe unde a trecut îi păstrează vie memoria. Oamenii care l-au cunoscut vorbesc despre el cu smerenie şi dragoste, ca despre un sfânt.
50 de ani de preoţie, şapte petrecuţi în pustiu. 31 de volume scrise. Suflete mântuite. Şapte mănăstiri gospodărite. Părintele Cleopa este “unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici în a doua jumătate a secolului XX”, scrie părintele Ioanichie Bălan în cartea sa despre viaţa arhimandritului.
Se naşte în comună Suliţa, judeţul Botoşani la 10 aprilie 1912. Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de țărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. Urmează cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.


La 17 ani se hotărăşte să-şi dedice viaţa lui Hristos şi pleacă la Schitul Sihăstria. Trei zile şi trei nopţi a stat la poarta mănăstirii ca să fie primit. S-a rugat continuu, în timp ce lovea cu un băţ în butucii dimprejur. Nici de mâncare n-a primit. Aşa a dovedit stareţului că are răbdare – condiţie de căpătâi în viaţa de monah. Stana, oile, trăirea în linişte şi singurătate în munţi i-au fost timp de şase ani şcoala de călugărie şi teologie. A fost uns în călugărie la 25 de ani şi botezat Cleopa.
În 1941, un incendiu a cuprins chiliile mănăstirii. Monahul, care între timp a fost numit stareţ, reface în cinci ani sfântul locaş. Drept recunoştinţă, Patriarhul României a ridicat schitul la rang de mănăstire şi pe monahul Cleopa la rang de arhimandrit. Mult har era în predicile părintelui. Pe când cinstea pe Maica Domnului, la o întâlnire duhovnicească în Bucureşti, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a început să se clatine, timp de câteva minute, şi să cânte ca o harpă. Cei prezenţi plângeau şi se închinau. În 1947, fiind an de foamete, Părintele Cleopa a rânduit să se fiarbă tot uleiul din magazie pentru a rezista peste iarnă. Din neglijenţa fratelui ce îl supraveghea, uleiul s-a încins şi a luat foc. Cleopa a ridicat cazanul de pe foc cu mâinile goale şi l-a scos în curte. Şi-a ars mâinile pentru a salva Sihăstria.


Securitatea l-a anchetat cinci zile în 1948. Părintele a spus în timpul slujbei de Sfinţii Constantin şi Elena “să dea Dumnezeu ca şi conducătorii noştri de acum să fie că Sfinţii Împăraţi, ca să-i pomenească Biserica în veac”. Comuniştii i-au considerat vorbele insultă şi l-au dus la Târgu Neamţ. A stat într-un beci în care nu era decât un pat de ciment. Nu a primit apă sau hrana. Când i-au dat pace, părintele s-a retras în munţi, într-un loc numit Piciorul Cucului, şase kilometri mai sus de mănăstire. Şi-a făcut un bordei din lemn şi pământ şi se ruga zi-noapte cerând ajutorul Domnului. Un călugăr îi aducea hrana o dată pe săptămână.
În 1949 a fost trimis de către Mitropolia Moldovei la Mănăstirea Slatina, ca stareţ, pentru a organiza viaţa de obşte. Dar n-a avut Părintele Cleopa decât doi ani de linişte: securiştii au dat năvală în viaţa duhovnicească a mănăstirii. Părintele a fost dus la Fălticeni şi a fost interogat toată noaptea.
“Dumneata sabotezi economia naţională şi spui că astăzi este Sfântul Gheorghe, mâine este Vasile şi oamenii pun ţapina jos şi nu mai lucrează”, îi strigau comuniştii la ancheta. Scăpat din mâinile lor se retrage din nou în pustiu, împreună cu ucenicul său, Arsenie Papacioc. S-au adăpostit la o stână părăsita, în munţii Stânişoarei. Straton, un bun creştin, le-a dus timp de doi ani alimente, o dată pe lună. În 1959, comuniştii se hotărăsc să lupte împotriva “propagandei religioase ” şi dau un decret prin care peste 4.000 de monahi sunt izgoniţi din mănăstiri. Părintele Cleopa a fugit în pustiu pentru a doua oară.
Timp de doi ani s-a ascuns pe muntele Petru Voda: a copiat cărţile sfinte pe rădăcinile brazilor şi s-a rugat câte 10-15 ore pe zi. Următorii trei ani i-a petrecut cu un alt ucenic al său, părintele Varsanufie, în pădurile Pipirigului. În 1964, bătrânul Cleopa se întoarce la întâia sa dragoste duhovnicească, Mănăstirea Sihăstria. Zece ani mai târziu pleacă în pelerinaj cu alţi călugări la Mormântul Domnului, la Muntele Sinai şi Athos.
Dupã întoarcerea sa la Sihãstria, Pãrintele Cleopa povestea uneori momente din pribegia sa în munti: ”Când eram prin pãdure, pribeag, mã mai cercetau ”prietenii” mei, care erau acestia: mos martin si vicleana vulpe. Cu ”mosul” scãpam mai ieftin. Când îl auzeam mormãind, îi aruncam câte un cartof si pleca; dar cu vulpea nu era tot asa. Ea venea noaptea pânã la usa bordeiului si dacã, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afarã, bucuria ei. Avea ea grijã!Odatã am uitat ceaunul în care fãceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fãrã nici o rusine si a început sã mãnânce. Eu am vãzut-o pe ferestruicã si am iesit afarã. Ea, când m-a vãzut, a dat sã fugã, dar toarta ceaunului i-a cãzut dupã cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi pãrea rãu de ceaun, cã nu mai aveam în ce sã fac mâncare. Fugeam dupã ea si strigam: ”Lasã ceaunul!…” Dar ea, tot vicleanã. S-a apropiat de o creangã, a agãtat ceaunul, a scos capul si a fugit. Eu am fost bucuros cã mi-a rãmas ceaunul!”


Părintele Cleopa refuza să povestească credincioşilor despre întâlnirile sale cu Necuratul de pe vremea când a stat în pustiu. Spunea că nu trebuie ştiute. I-a mărturisit însă părintelui Ioanichie o întâmplare, pe care acesta a consemnat-o în cartea sa despre viaţa duhovnicului. “Odată, pe la miezul nopţii, citeam rugăciunile. Deodată a început un zgomot puternic. Când am deschis uşa, am văzut o roată cât brazii şi nişte arapi împrejurul ei, cu furci de foc. Şi a zis unul: “Acesta-i stareţul Sihăstriei! Băgaţi-l în roată!”. Şi imediat m-am trezit pe roata. Roata se învârtea şi ei aşteptau cu furcile să cad în ele. Strângând cu putere Acatistierul la piept, am strigat: “Daţi-vă la o parte că am acte de la Maica Domnului!”. Atunci n-am mai văzut nimic. M-am trezit în bordei.”
Părintele Cleopa era foarte priceput în gospodărirea unei mănăstiri, de aceea, de-a lungul anilor, Mitropolia l-a mai însărcinat cu orânduirea aşezărilor de la Mănăstirile Putna, Moldoviţa, Rasna, Schiturile Sihla şi Rarău.
A scris 31 de volume teologice şi morale. Nimeni nu ieşea din chilia lui fără un cadou: o icoană, o carte, o cruciuliţă, câteva boabe de tămâie, bani pentru cei lipsiţi şi obişnuită binecuvântare.
Un copil de 3 ani coboară pe aleea pietruită ce duce la biserică. Este însoţit de bunicul său, Constantin Soldănescu. “Vin de cel puţin 30 de ani la Sihăstria. Tocmai de la Fălticeni. Un preot ca şi Cleopa se naşte o dată la 1.000 de ani. Nu mai e om ca el, nu-l pot uita”, spune şi-şi mângâie nepotul pe creştet.
După ce a împlinit 70 de ani, bătrâneţea a început a se arăta preotului Cleopa plină de boli. A fost operat de hernie, de piatră la rinichi şi de tumoare vezicală. A suferit o operaţie facială din cauza unei infecţii dentare. În ultimul an de viaţă nu mai putea merge decât sprijinit de ucenici.
În 1998, la 86 de ani, părintele şi-a dat duhul în braţele lui Hristos. Timp de trei zile şi trei nopţi, întreaga mănăstire şi credincioşii s-au rugat pentru odihna sufletului său. Incinta mănăstirii, cerdacurile, drumul spre cimitir şi locurile dimprejur deveniseră neîncăpătoare. “Toţi îşi doreau să se atingă pentru ultima oară de mâna care împărţise atâtea binecuvântări”, povesteşte părintele Ioanichie.
Nimeni nu a aruncat măcar o lopată de pământ pe sicriul Părintelui Cleopa. Credincioşii l-au învelit în ţărâna cu mâinile, până ce groapa a dispărut. Pământul, parte din trupul preotului, tămăduieşte acum bolnavii ce îl folosesc, povesteşte o măicuţă.
”Părintele Cleopa este un cioban vânjos, aspru, care a crescut în mănăstire şi a ajuns cea mai respectată figură a ascetismului şi spiritualităţii ortodoxe. Nimeni nu-i este asemenea. Cu o minte strălucită, cu o memorie fabuloasă, cu un suflet uriaş, cu un dar deosebit al vorbirii, acest cioban a devenit o sinteză vie a tuturor Sfinţilor şi Părinţilor răsăriteni. Este o cascadă de har, de înţelepciune şi putere, ce se revarsă prin rugăciune puternică şi prin cuvânt insuflat de Duhul Sfânt. Nu există un duhovnic mai deplin ca el.
Este o personalitate impresionantă, vestită şi peste hotare, căci unii străini au venit să îl întrebe ce-i harul. Dar harul este viu în el, lucrează şi emană din el. În simplitatea lui nu străluceşte decât harul Duhului Sfânt. Este uimitor. Deşi nu a ajuns în temniţă, a stat ascuns într-un bordei din munţi în toţi acei ani ai furiei ateiste, căci Securitatea îl suspecta de legături cu “Rugul Aprins”.
Părintele Cleopa este dovada vie a omului mistic. Este o personalitate întreagă, puternică, profund umană. Om cu adevărat om. Sfântul umblă printre noi – acesta este sentimentul pe care îl încerci în preajma părintelui Cleopa.”
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

Surse:
jurnalspiritual.eu
fericiticeiprigoniti.net
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + eight =

50 − 49 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie