Aici am eu o mare dilemă : de ce oare oamenii încearcă să pară altceva decât sunt ? Probabil, ca să păcălească alți oameni !

Publicat 15 martie 2015

Aici am eu o mare dilemă : de ce oare oamenii încearcă să pară altceva decât sunt ? Probabil, ca să păcălească alți oameni !

Știi cum îl faci pe Dumnezu să râdă? Îi spui planurile tale de viitor…

Am norocul de a fi ascultat de oameni educaţi și destepţi. Și pe oamenii de genul acesta e mai greu să-i păcălești, pen’că te ard imediat. Mi-e frică (sau am emoţii!) înainte de fiecare concert, dar îmi trece atunci când îmi surprind publicul zâmbind complice sau fiind atent la ce îi spun. În momentele alea vreau să îi dau mai mult decât am. Câteodata îmi iese!

În situaţia în care fii-mea își citește singură partiturile atunci când cântă la pian, eu sunt cam depășit muzical la mine acasă. Succesul mare l-au avut pe rând, Florin Chilian cu “Zece”, Holograf cu “Banii vorbesc” și acum suntem la AC/DC cu “Shoot to trill”. Eu mai am de așteptat, dacă am ceva noroc în direcţia asta. Ha!

Cu rușine amestecată cu mândrie, trebuie să recunosc că toți copiii de la noi de acasă, adică 11 bucăți de copii, din 6 familii diferite, că locuim cu toții într-o simbioză de invidiat, cunosc o parte nu tocmai delicată a folclorului nostru românesc.

Sunt ordonat! De fapt, cred că sunt diagnosticabil în această direcție, și nu cu una, ci cu mai multe afecțiuni referitoare la ordonat și ordine.

În acelasi timp, pot crea cea mai degringoladă dintre degringoladele care s-au văzut vreodată sau nu s-au văzut niciodată.

Treburile casnice mă scot din sărite.

Chiar acum o să coborâm în grădină, unde se degustă cel mai vechi vin de la Valea Călugărească în cinstea finalului de filmări la Sezonul 6 “Las Fierbinți”.

Fără doar și poate, “Las Fierbinți” este cel mai bun produs din ’90 încoace, ca și serial de televiziune, iar faptul că joc și eu în el este extraordinar. Nu pot decât să mă bucur că am avut bafta și norocul chior de a putea interpreta un chior, hoț de găini și de tot ce prinde. Cât despre ochelarii mei sparți, mi-au mâncat nervii!

Am niște prieteni cu un simț de observație extrem de bine dezvoltat, tocmai d-aia sunt foarte atent.

Pilotez avionul în fiecare săptămână. Merg la concerte cu avionul, acolo unde se poate ateriza, evident. Prietenii mei merg cu mine fără emoții (unii dintre ei!). Am trecut într-o fază avansată ăe pregatire și mergem mai departe către profesioniști ai aerului.

Am multă treabă, dar printre picături voi merge să văd concerte ale unor artiști mai cunoscuți decât ai noștri (nu neapărat mai mari!). Și vreau să petrec mai mult timp cu ai mei.

E, genul ăsta de oameni, facil diagnosticabili cu probleme pshihiatrice, chiar și de către un simplu felcer de țară, au făcut ca prin tot felul de petiții și de acțiuni care mai de care, să-L aducă în dezbatere publică pe Dumnezeu, până L-au dat în judecată la Curtea Supremă de Justiție. Incredibil !

Mamele inteligente se poartă inteligent. Numai că nimeni nu are o definiție pentru comportamentul inteligent și tocmai de aceea, acestuia i se mai spune și bun-simț. Iar când bunul-simț îmbrățisează inteligența, Dumnezeu zâmbește !

Am renunțat să mai merg la emisiuni de genul celei care se numește mărulă, răi și buni, capatos, schimb de mă-se și tac-shi, mirese pentru fii-su sau alti brânci. Oameni care mănâncă și ei o pâine, dar care nu înțeleg de ce poporul nostru se tâmpește pe zi ce trece mai tare și mai tare, iar urmele decenței naționale dispar o dată cu luminița ce se zărea la capătul tunelului acum vreo 20 de ani.

Deci (că această concluzie începe cu “deci”) promovarea spectacolelor mele este una nonconformistă. Îmi anunț specacolele printre rânduri și pe unde cred că mă vede publicul meu deștept.

Spiritul românesc autentic este unic și foarte corupător. Adică, toți care ajung să ne cunoască spiritul vor să se contopească cu el și să devină români. Poate ăsta este motivul pentru care am rezistat ca neam și cultură atâta amar de vreme.

Vreau să cunosc o fată care să nu vrea să se tragă la indigo după proastele alea de la antenastars, bronzate la solar și cu buze de caras prins în ac de un pescar beat, una care să vrea să citească cărți și nu reviste colorate cu mondene la coafor …Vreau să văd că mai există o fată tânără și frumoasă care să-ți vorbească normal, corect și fără ticuri verbale moderne.

Am început să dedic piesele mele tuturor femeilor, mai puțin Biancăi Drăgușanu. Nu mai pot cu Bianca Drăgușanu, îmi ies pete pe corp!

Mihai Mărgineanu

Cu ochelarii sparţi, pălăria prăfuită şi ilicul de lână, Mihai Mărgineanu devine aproape în fiecare zi Ardiles, simpaticul beţiv din ”Las Fierbinţi”, care face echipă cu Celentano (Adrian Văncică) şi Firicel (Toma Cuzin) şi despre care artistul spune că este ”un mic gangster, numai că-i cam lipseşte gang-ul”.
Mihai Mărgineanu s-a născut la 2 octombrie 1969 la București. Muzica sa este inspirată din folclorul urban, unele melodii fiind preluări ale unor cântece vechi de pahar, iar altele fiind creații proprii în același gen. Versurile sale sunt adeseori explicite, conținând cuvinte necenzurate.
S-a lansat în muzică destul de târziu, la vârsta de 36 de ani. Primele melodii ale sale au fost înregistrate în 2005, fiind inițial destinate unui grup limitat de prieteni. Ulterior, cântecele s-au răspândit pe internet, iar autorul a câștigat popularitate și datorită invitației în emisiunea Cronica Cârcotașilor.
Cea mai cunoscută melodie a lui Mărgineanu, “Mă iubește femeile” este o preluare după un cântec al actorului interbelic Iancu Brezeanu, din care Mărgineanu a păstrat doar melodia și a rescris o parte din versuri într-un stil propriu.
Mihai Mărgineanu a absolvit Liceul de electronică industrială, apoi Academia Română de Management și Universitatea Tehnică de Construcții, Facultatea de Instalații. Între anii 1999-2001, a lucrat în publicitate, la Departamentul vânzări în cadrul trustului de presă Ringier,iar din anul 2002, are o firmă de import materiale de construcții.
De la o vreme, Mihai Mărgineanu e de găsit mai mult printre nori! Nonconformistul solist, absolvent al Şcolii de Pilotaj, a găsit o metodă bună de evitat aglomeraţia de pe şosele: zboară la concerte cu propriul avion, un Cessna achiziţionat recent. Mărgineanu se simte ca peştele în apă la manşa noului său avion. Nici una din comenzile aparatului nu-i este străină pilotului-vedetă. Mărgineanu este foarte popular în rândul învăţăceilor.
Când vrea o gură de aer curat, Mărgineanu (45 ani) dă fuga la aerodrom, îşi ia în stăpânire propriul avion şi îşi caută inspiraţia la înălţime, acolo unde s-a născut şi hitul lui “Aviaţia (Dă senzaţia/Şi te îndeamnă să iubeşti)”. Artistul a aterizat pe majoritatea aerodromurilor ţării, şi-a plimbat copiii pe deasupra oraşului, iar vara, pe Litoral, ajunge numai cu avionul, până de curând închiriat. Recent, cântăreţul- inginer a devenit proprietar de avion şi spune că asta nu e o excentricitate! Mihai a investit în pasiunea sa mai puţin decât dau colegii lui pe maşinile cu care încearcă să-şi impresioneze rivalii. Noul “Air Mărgineanu”, aşa cum i-au poreclit prietenii aparatul de zbor, are o capacitate de patru persoane, fapt pentru care trupeţii din bandul Mărgineanu călătoresc cu el prin rotaţie, restul, cu microbuzul de turneu. Pentru pasiunea lui, Mărgineanu a făcut naveta la Tuzla o jumătate de an, aerodrom de care se simte foarte ataşat. Acolo a studiat aerodinamica, meteorologia, navigaţia, comunicaţiile aeronautice şi tot acolo şi-a dat examenele pentru brevet. Etapele de pregătire (teoretice şi practice) l-au costat pe Mărgineanu peste 7.000 de euro. De atunci, a efectuat sute de ore de zbor şi începe chiar să se gândească la acest hobby ca la o potenţială meserie. Aflat în clasamentul artiştilor ce câştigă bine din muzică, solistul, inginer de profesie, nu exclude perspectiva de a deveni, în viitor, pilot de avion civil, de linie.

Întotdeauna discret când vine vorba despre pasiunile lui, folkistul, fost elev la Regional Air Services (ce aparţine de Autoritatea Aeronautică Civilă), pe Aerodromul de la Tuzla, nu scapă nici un eveniment aviatic şi asistă la examenele practice ale viitorilor piloţi, fiind un personaj foarte popular în rândul tinerilor învăţăcei. De multe ori, cântăreţul îşi rezervă privilegiul să-şi parcheze avionul la o aruncătură de băţ de casa sa, pe Aeroportul Băneasa.

Interpret și compozitor, Mihai Mărgineanu ocupă un loc aparte în peisajul muzical românesc. Fie că este vorba despre compoziții proprii sau de preluări ale unor piese din folclor, interpretarea inedită și plină de savoare fac din fiecare cântec al artistului o adevarată piesă de teatru.

Primele sale piese au fost înregistrate în anul 2005 și au fost destinate unui grup de prieteni. Succesul uriaș al melodiei “Mă iubește femeile” a transformat rapid piesa într-un adevărat viral pe internet, iar de aici și până în momentul lansării primului album – “Gore din Chitila”, nu a mai fost decât un pas.

În anul 2007, Mărgineanu lansează un nou album – “Și îngerii beau vin”, iar piese ca “Paraschivo”, “Femei, femei“ sau “Ecaterina” au transformat noul material, într-un nou succes.

“Pe sub norii de hartie” (2009) și “Zaritza” (2012), cele mai recente două albume semnate Mihai Mărgineanu nu fac excepție de la “aroma” interbelică a materialelor sale, iar succesul lor reconfirmă valoarea de artist a lui Mărgineanu.

”S-a născut de ziua lui, ca şi Pavel Stratan, de unde se vede că asta e o trăsătură caracteristică celor din branşa lor, iar de atunci trăieşte-ntruna, îndeletnicire care-i place la nebunie şi pe care o confundă cu cântecul. Îi vine minunat haina firescului (uitați-vă bine la serialul în care joacă el și spuneți-mi dacă s-ar fi potrivit un altul mai bine acelui rol) și de aceea, pe când alții abia populează săli de mărimea unui vestibul cu neamuri, după ce li se arată obrazul, și vecini aduși cu japca, Mihai e în stare să umple stadioane cât Maracana de mari cu oameni asemenea lui, veniți acolo numai pentru a redeveni ei înșiși, pentru că asta li se întâmplă ascultându-l pe acest taumaturg poznaș ce le transformă nostalgiile într-un prezent pe care n-ar fi avut curajul să-l vadă alcătuit astfel, nici după buți întregi de vin. A luat lumea ca pe ceea este: o uriașă mahala, netributară vreunui timp anume, eternă ca o nemurire visată pe furiș, în care dragostea și umanul învăluie totul, aidoma pâclelor tomnatice. Care vatman, corporatist, sculer-matrițer ori universitar (chiar declarat îndrăgostit iremediabil de Bach) n-a fredonat măcar o dată în baie, în timp ce se bărbierea „și e moarte dupe mine” sau ce nevastă robotind prin gospodărie n-a cântat, nădăjduind într-o veșnicie de doi bani care nu ocolește nici Chitila, nici Ferentariul, „Jeana nu e moartă, Jeana se transformă”? Poate că și cernitele măicuțe de aiurea vor fi îngânat vreodată, în vreme ce amestecau în oalele afumate, pline cu mâncăruri de post, din cuhniile mănăstirești, vreun refren dintr-un cântec de-al lui Mărgineanu, prins din văzduh de undeva, de la boxele agățate-n plopii din curțile megieșe din apropierea lăcașului. A căpătat patima zborului (cică are licență de pilot) poate și datorită curiozității firești de-a vedea din înalt lumea căreia îi e un soi de sâmbure organic, dimpreună cu o altă lume (a lui), sătul, probabil, de lăuntrul ei acaparator ca un smârc mincinos. A zis într-un interviu că eu și Dinescu suntem poeții lui preferați, iar dacă n-ar fi făcut-o, aș fi spus, convins fiind, că se pricepe la poezie. Dar el chiar se pricepe, meseria obligându-l (e drept, și pe alții-i obligă, dar de pomană) să aibă simțul muzicalității, prozodiei și ritmului în sânge, cum au bețivii patima alcoolului. În volumul „Eu, Nietzscheanul” (Editura Rawex Coms, 2012), i-am dedicat lui Mihai versurile alăturate, iar el a promis că se revanșează punând pe muzică unul din poemele mele, când l-or găsi muzele acasă, bietele de ele, – numai printre nori nu-l mai căutaseră -, până atunci colindând, aidoma menestrelilor medievali pe la porțile tuturor sufletelor care-și doresc săruturile fugare ale unor emoții nenumite, născute dintr-o alchimie magică, al cărei secret oricât s-ar strădui unii să-l afle, nu vor putea. Pentru că Mărgineanu, așa cum îl vedeți, e unic.” scrie despre el, Mihail Soare.