Alertă telefonică: ”Bombă” făcută zdrențe în centrul Olteniței
O persoană încă neidentificată a apelat Serviciul de Urgență 112 pentru a sesiza prezența unui bagaj suspect aflat în fața fostului Club Navol. Imediat echipe de jandarmi, polițiști, pompieri, polițiști de frontieră s-au adunat la fața locului, pentru a pune în aplicare procedurile specifice unor astfel de situații.
Până la sosirea pirotehniștilor de la Călărași, poliția a înconjurat zona cu bandă de urgență, oprind astfel circulația autovehiculelor și pietonilor.
Intervenția echipei anti-tero a SRI a dovedit că a fost o alarmă falsă.
Trolerul suspect s-a dovedit a fi un bagaj unde erau depozitate resturi de gunoaie: zdrențe de textile și de hârtii.
Autorii unor astfel de semnalări de prost gust se aleg în funcție de situație cu amenzi penale, internări în spitale de psihiatrie sau în unele situații cu condamnări cu suspendare. Polițiștii vor identifica persoana care a declanșat alerta care a pus în mișcare un întreg angrenaj uman al structurilor de apărare, protecție, de pază și militare.
Legea prevede până la trei ani de pușcărie pentru o astfel de faptă. Astfel, Legea 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului specifică pedeapsa. “Alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane, a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol cu privire la folosirea de materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața, oamenilor sau mediul inconjurator se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amenda”, se precizează la articolul 38 al legii amintite.