Am nevoie de libertate pentru a fi fericit.

Publicat 4 iunie 2018

Am nevoie de libertate pentru a fi fericit.

Cum e posibil ca un tip să se caţere în copaci, să spună “Eu Tarzan, tu Jane” şi să câştige un milion de dolari?

Principalul lucru este să nu dai drumul lianelor.

De-a lungul carierei mele am înotat de formă. Viteza a venit ca urmare a acesteia.

Cu puţine excepţii, există întotdeauna un tip mai slab cotat, care câştigă prin voinţă pură.

Înotul mi-a dat startul, dar amicul meu Tarzan a făcut lucrul real. El m-a aranjat frumos.

Nu aveam funiile pe benzi, trebuia să ne ridicăm mai sus în apă pentru a evita valurile mici.

Când oamenii nu mă vor mai cunoaște sau dori autograful meu, atunci mă voi gândi la pensionare.

Întotdeauna am fost interesat în mod vital de condiția fizică. Am crezut mult timp că competiția atletică dintre oameni și națiuni ar trebui să înlocuiască violența și războaiele.

Îți poți imagina-un Tarzan blond?

Toți băieții au numit satul olimpic un lagăr de clasă de înaltă clasă Boy Scout.

Agenția William Morris m-a manipulat. În această afacere, ești la fel de bun ca și ultima ta fotografie.

Tratați-vă corpul corect și vă veți vedea mulți ani înainte.

Am învățat Yodel-ul destul de bine. Mi-a luat câteva luni, dar în cele din urmă m-am perfecționat.

Directorul m-a trimis pentru Tarzan. Am urcat în copac și am ieșit dezmembrat. A doua zi mi s-a spus că sunt actor.

Nu am pierdut niciodată o cursă de tip freestyle. Nu. Nici măcar în YMCA.

Johnny Weissmuller

Pentru generaţii întregi care l-au urmărit pe ecranele de cinema, a fost eroul, idolul, veritabilul sex-simbol al anilor ’30. Acum, imaginea lui este doar o amintire frumoasă care, din păcate, nu mai este atât de evocată ca altădată. Şi, totuşi, povestea lui „Tarzan” a început în Timişoara începutului de secol XX.
După cum o dovedesc şi ultimele cercetări efectuate în legătură cu biografia lui Johnny Weissmüller (vezi analiza excelentă a lui Sorin Forţiu, ”Contribuţii documentare inedite referitoare la familia şi activitatea lui Johnny Weissmüller (1904-1984)”), cel mai cunoscut „Tarzan” din toate timpurile s-a născut la Timişoara, în cartierul Freidorf, în ziua de 2 iunie 1904. A fost botezat trei zile mai târziu în biserica „Sanctus Rochus” din localitate, părinţii săi fiind Peter Weissmüller (zilier la ţiglărie), respectiv Elisabeth Kersch, muncitoare la fabrica de tutun. Familia sa a emigrat în Statele Unite în anul 1905, stabilindu-se la Windber în statul Pennsylvania. Ulterior, după numai un an, ei au decis să meargă la Chicago. În momentul plecării din Banat, Johnny Weissmüller avea doar şase luni. Şcoala a urmat-o în localitate. În 1913, Weissmuller ajunge la Chicago unde, la vârsta de 10 ani, e diagnosticat cu poliomielită, o boală care a lovit din plin SUA la începutul secolului trecut și care putea duce până la paralizie. Drept tratament, i s-a recomandat înotul. Drept tratament, i s-a recomandat înotul. Antrenorul William Bacrach i-a descoperit talentul nativ și l-a pregătit pentru campionatele naționale, pe care le-a câștigat de trei ori la rând, în 1921, 1922 și 1923. La numai 18 ani, Weissmuller a doborât recordul mondial al celebrului Duke Kahanamoku, la 100 metri liber, stabilindu-l la 58.6 secunde. I-a plăcut mult acest sport ca dovadă că, în scurt timp, a câştigat toate competiţiile pentru amatori, pentru ca, în final, să ajungă în echipa care a reprezentat America la Olimpiada de la Paris din 1924. Înaintea Jocurilor Olimpice din 1924, Weissmuller era cel mai talentat înotător american, astfel că nu putea lipsi din echipa care avea să reprezinte țara la Paris. Singura problemă era tocmai faptul că se născuse la Timișoara, iar conform legii nu avea dreptul să reprezinte SUA în competiție. Totul s-a rezolvat printr-un „artificiu”, tânărul Peter Weissmuller preluând numele și data de naștere a fratelui său, Johnny, care era născut în America.
În Franța, timișoreanul a cucerit audiența, reușind să câștige trei medalii de aur, la 100 și 400 metri liber și la ștafeta de 4 x 200 metri. De asemenea, a câștigat și o medalie de bronz cu echipa de polo a Statelor Unite. Patru ani mai târziu, la Amsterdam, și-a demonstrat din nou clasa la 100 metri liber și la ștafeta de 4 x 200 de metri, probe din care s-a ales cu câte o medalie de aur.
După Amsterdam, Weissmuller s-a retras din activitatea competițională, la doar 24 de ani, cu un palmares absolut impresionant: cinci medalii olimpice de aur, una de bronz, 52 de titluri naționale în diverse probe. De asemenea, a stabilit nu mai puțin de 67 de recorduri mondiale și a reușit performanța de a nu pierde nicio întrecere de natație.
Mai târziu, în 1950, Associated Press l-a desemnat cel mai bun înotător al primei jumătăți a secolului al XX-lea.
Multă vreme locuitorii din Windber l-au considerat pe „Tarzan“ unul de-al lor, i-au dedicat festivaluri şi sărbători. La bătrâneţe, Johnny Weissmüller avea să recunoască faptul că s-a născut în Imperiul Austro-Ungar şi că doar a copilărit în Windber. De altfel, toate registrele Bisericii Romano-Catolice din cartierul Freidorf dovedesc că Johnny Weissmüller s-a născut acolo, la 2 iunie 1904.
Problema originii lui „Tarzan“ nu a luat însă sfârşit. După ce americanii din Windberg şi mai apoi timişorenii l-au revendicat pe Johnny Weissmüller, au mai apărut nişte „pretendenţi“: sârbii din localitatea Medja. Jurnaliştii „Adevărul“ au discutat cu specialişti şi au mers în Medja pentru a afla mai multe despre posibila legătură între „Tarzan“ şi Serbia.
Medja este un sătuc care are puţin peste 1.000 de locuitori, aflat la doar cinci kilometri de frontiera cu România. În zonă circulă o legendă locală conform căreia, în 1905, la debarcarea vaporului în SUA, în dreptul numelui lui Johnny Weissmüller figura ca loc de naştere Párdány. Acesta a fost numele unei localităţi din fosta Ungarie, ajunsă după Primul Război Mondial în componenţa Serbiei. Între timp, localitatea a primit numele de Medja.Weissmüller („moraru alb“, în traducere) era un nume extrem de comun în Banat, un fel de „Popescu“ la români. Aşa se face că atât în Timişoara (dar şi în rândul şvabilor emigraţi de-a lungul timpului în Germania), cât şi la Medja, sunt mulţi care se revendică a fi rude cu Johnny Weissmüller.Medja, un sat care este imaginea perfectă a tranziţiei post-război, este lipsit de orice formă de industrie, cuprins de paragină şi rămas fără tinerii care au plecat deja la oraş sau în străinătate. Când s-au trasat noile graniţe, în 1919, Medja făcea parte din Regatul României. În urma unor schimburi de teren cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven, în 1924, a trecut în viitoarea Iugoslavie. În localitate, oamenii ştiu că Tereza era rudă cu Johnny Weissmüller. Mai exact, bunicul ei, Karl, ar fi fost frate cu tatăl lui „Tarzan“.
Regizorul şi producătorul timişorean Florin Iepan, cel care a realizat documentarul „Unicul, adevăratul Tarzan“, a aflat cu uimire de povestea de la Medja. „Eu, când am făcut filmul, nu ştiam că că sârbii îl revendică pe Johnny Weissmüller. Este o noutate şi pentru mine. E foarte interesant. Pare o situaţie hilară, până la urmă. E şi o uşoară ipocrizie, pentru că atât românii, cât şi sârbii, îl revendică pe Tarzan, dar, când vine vorba de multiculturalitate, şi unii, şi alţii, cam strâmbă din nas. Mai cu seamă că, atunci când a plecat în America, Johnny Weissmüller era un sugar, ca atare locul de naştere nu a avut nicio contribuţie la cariera lui ulterioară. Ştiu că la un moment dat, prin anii ’80, Johnny Weissmüller a recunoscut că s-a născut în Imperiul Austro-Ungar, ca atare nici sârbii, nici românii nu au vreun merit“, a declarat Florin Iepan.
Prima consemnare a posibilei origini timișorene a lui Johnny Weissmüller îi aparține marelui gazetar sportiv Victor Bănciulescu și datează din 1940. În cartea Am dat mâna cu ei…, apărută în 1977, ziaristul poveștește cum a ajuns la el acest zvon: „Prin 1939 eram, la Fabrica de tutun din Timișoara, ucenicul de pasaj al unui strungar cu numele de Weissmüller, care se dădea drept rudă apropiată a celebrului Tarzan. Cu toată aparența ei senzațională, am publicat vestea în 1940, într-o revistă bucureșteană, emițând ipoteza că Johnny Weismüller, faimosul campion olimpic de înot, primul om din lume care a parcurs în piscină suta de metri în mai puțin de un minut, ar fi de origine bănățeană.De atunci mi-a dat mereu târcoale teama că, prea tânăr ziarist fiind, am fost victima unei mistificări. (…) Abia în 1968 colegul nostru de breaslă (și concetățean) Nikolaus Berwanger publică în săptămânalul brașovean de limbă germană Karpater Rundschau un articol revelator intitulat «Unde a văzut lumina zilei Tarzan». Întrepidul coleg – plecând de la amintiri similare cu ale mele – a făcut investigații în capitala județului Timiș, dar mai ales acolo unde l-a îndemnat bănuiala, în cartierul timișorean Freidorf. Aci trăiește vărul campionului-actor, Jakob Weissmüller, meșterul meu de odinioară. Cu ajutorul acestuia s-a găsit în matricola parohiei locale înregistrarea nașterii lui Johnny Weissmüller la data de 2 iunie 1904”.
Viitorul campion olimpic și star de cinema avea să își petreacă așadar primele șase luni de viață în Freidorf, sat ce a fost alipit Timișoarei în 1951, familia sa plecând peste Ocean în ianuarie, 1905.
Performanţele nu au întârziat să apară şi ele. Johnny Weissmüller a fost de cinci ori campion olimpic la înot, a deţinut 67 de titluri mondiale şi 52 de titluri naţionale. S-a putut mândri cu recordurile la stilul liber la toate probele de la 100 de yarzi, fiind primul care a înotat 100 de m sub un minut.

Graţie reuşitelor sale extraordinare, jurnaliştii americani l-au numit „cel mai cunoscut american descendent al şvabilor dunăreni”.
În anul 1931, Johnny Weissmüller a devenit actor la Hollywood, încheind un contract extrem de avantajos cu studiourile Metro-Goldwyn-Mayer pentru rolul „Tarzan, Omul-Maimuţă”, film inspirat după romanul lui Edgar Rice Burroughs.

El a interpretat personajul Tarzan pe parcursul a 12 filme, în perioada anilor 1932-1948. Atunci, acest rol a reprezentat o veritabilă premieră. Era vorba despre primul Tarzan din filmele sonore, fiind considerat cel mai bun Tarzan din istoria cinematografiei. Pe lângă aceasta, Johnny Weissmüller a mai câştigat şi alte roluri care l-au consacrat în cinematografia mondială. Este vorba despre: „Jungle Jim” (pe care l-a jucat în 13 filme, în intervalul 1948-1954), Johnny (3 filme, între anii 1954-1955), respectiv rolul lui Jungle Jim, în 23 de episoade TV difuzate între anii 1955-1956. Filmele i-au adus un prestigiu imens, el devenind, în scurt timp, un veritabil sex-simbol al vremii sale.

Şi-a încheiat cariera cinematografică în anul 1956, apucându-se de afaceri legate de bazine de înot şi produse pentru menţinerea sănătăţii. În anul 1973 a devenit „celebrity greeter” la deja celebrul Casino „Caesar’s Palace” din Las Vegas.

Din cauza unui endem pulmonar şi a unor complicaţii survenite la inimă, Johnny Weissmüller s-a stins din viaţă în ziua de 20 ianuarie 1984, fiind înmormântat la Acapulco, Mexic. La funeraliile sale, conform ultimei dorinţe exprimate, sicriul a fost coborât în groapă pe fondul sonor al celebrului strigăt al lui Tarzan, pe care el l-a interpretat magistral în timpul vieţii.

[yframne url=’https://www.youtube.com/watch?v=MwHWbsvgQUE’]
În Timişoara nu a revenit decât o singură dată, în perioada copilăriei. Era însă prea mic atunci pentru a lua în suflet amintiri minunate cu locurile unde a văzut lumina zilei. Cu toate acestea, oraşul natal îi conservă amintirea şi se mândreşte cu şvabul bănăţean care a fost onorat cu o stea pe deja celebrul Walk of Fame de la Hollywood.
Pentru cei care l-au admirat pe marile ecrane în anii frumoşi ai tinereţii, Johnny Weissmüller a fost şi rămâne un simbol excepţional. El este omul care a avut curaj să lupte cu propriile-i slăbiciuni şi temeri, reuşind, într-o manieră admirabilă, să se autodepăşească pe sine însuşi pentru a ajunge sus, „la stele”. Sau aşa cum şi dictonul ne învaţă atât de frumos: „Succesul nu este cheia fericirii. Fericirea este cheia succesului. Dacă îţi place ceea ce faci, atunci vei avea, cu siguranţă, succes.”
În secvența de mai jos, Johnny Weissmuller avea 70 de ani, fiind invitat într-un show din 1974, în care povestește cum a reușit să obțină rolul lui Tarzan. Johnny a concurat împotriva altor 75 de pretendenți la rol. Probele la care a fost supus – cățărări în copac, balans pe liană (funie), alergări – au fost ușoare pentru condiția lui fizică excelentă.
Johnny Weissmuller mai povestește și cum au încercat cei de la Hollywood să-i schimbe numele, într-unul mai scurt și mai ușor de reținut, dar șvabul timișorean a refuzat categoric. De altfel, după ce au aflat ce brand este deja numele său în înotul de performanță (Cineva a zis: Păi, omul ăsta deține toate recordurile mondiale), nu a mai insistat nimeni cu schimbarea numelui.

Johnny Weissmüller figurează şi în prezent în Top 10 al celor mai buni înotători ai tuturor timpurilor şi, probabil, va mai curge multă apă pe Bega până performanţele lui sportive vor fi depăşite.
A intrat şi în istoria Olimpiadelor drept primul superstar al natației mondiale, fiind campion olimpic la Paris, în 1924, la 100 m liber, 400 m liber și ștafeta 4 x 200 m liber, dar și la Amsterdam, în 1928, la 100 m liber și la ștafeta 4 x 200 m liber, fiind și deţinătorul a 67 de titluri mondiale şi primul care a înotat 100 m sub un minut.
De altfel, un Top 10 Swimmers of All Time ar arăta cam aşa: 1.Michael Phelps, 2.Mark Spitz, 3.Ian Thorpe, 4.Dawn Fraser, 5.Johnny Weissmuller, 6.Matt Biondi, 7.Gary Hall, Jr., 8. Michael Gross, 9. Alexander Popov, 10. Grant Hackett.
Johnny Weissmüller a fost căsătorit de şase ori.
La ediția din 2012 a Jocurilor Olimpice, una dintre stațiile metroului londonez a purtat numele lui Johnny Weissmuller.
A fost un înotător de excepție, care a dominat vreme de un deceniu scena natației mondiale. Din pleiada de sportivi timișoreni ajunși sub semnul celor cinci cercuri, Johnny Weissmuller e, de departe, cel mai titrat. A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 1924 și 1928, strângând cinci medalii de aur la înot și una de bronz la polo pe apă.

Cu siguranță, Johnny Weissmüller e soiul de vedetă la care orice oraș visează. Occidentul ar privi o asemenea situație ca o sursă de turism aproape inepuizabilă, mai ales că vorbim despre o legendă pe două planuri – natație și cinematografie. Ce se întâmplă însă la Timișoara?
În 2004, la împlinirea unui secol de la nașterea lui Johnny Weissmüller, fiul acestuia, John Scott, a vizitat cartierul în care s-a născut tatăl său, lansând și cartea dedicată acestuia, intitulată Tarzan, tatăl meu. Luate oarecum pe nepregătite, autoritățile locale i-au indicat acestuia o clădire din Freidorf, situată în Piața Petöfi Sandor nr. 8, drept casa părintească a tatălui său. Clădirea respectivă, pe care și astăzi se află o plachetă comemorativă dedicată marelui întotător, a fost însă construită după 1904, aproximativ pe locul în care se ridica vechea casă a familiei Weissmüller. În același an, legendarul sportiv și actor a primit, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei.
În ziua de astăzi, Timișoara îl comemorează pe „Tarzan” doar printr-o străduță obscură, de câțiva zeci de metri (practic, o fundătură!) ce dă într-o linie de cale ferată. Intrarea Johnny Weissmüller se găsește în spatele Pieței Flavia, la granița dintre cartierele Dâmbovița și Freidorf, într-o zonă de case nou-construite.
Personalitatea lui Johnny Weissmüller e amintită anual în cadrul Zilelor Cartierului Freidorf, copiii din zonă întrecându-se în diverse activități sportive în onoarea marelui înotător. De altfel, în anii trecuți s-a vorbit despre ridicarea unei statui a lui Weismüller în cartier, dar și despre un bust al acestuia pe Aleea Personalităților, din Parcul Central. Nici una, nici alta nu s-au realizat însă.