Cei care am văzut pe marile ecrane producția lui Nae Caranfil, filmul ”Asfalt Tango”, ne amintim că pelicula face parte din genul intens de surprize al anilor de după revoluție. Filmul este trepidant, la fel ca atunci când pui asfalt. Este considerat un road movie al anului 1990.
În vremurile opace și obscure de atunci, când definitorii pentru România erau grevele spontane, schimbul de valută la fiecare colț de stradă, dar fără pandemie, o gașcă pornește spre o călătorie către mirajul vieții de artist la Paris. În film, toate loviturile sunt permise. Unul dintre personaje calcă legea: furt de mașină, dezordine publică, agresiune fizică, luare de ostatici… Cum să explice el poliției că, la urma urmei, nu face decât să apere o uniune?
Și în viață este totul permis. Într-o viață de administrație, cu tango(u) sau fără tango(u).

În fotografiile de aici, o casă proaspăt cumpărată a fost și proaspăt asfaltată. Când a fost inaugurată și cum de a fost luată chiar așa într-un mandat este o enigmă.

Dacă tot s-a asfaltat prin oraș, niște băieți veseli au făcut și o parte cuiva, au bătătorit niște cărări.
Este cineva care știe ce preț s-a plătit? Sau care crede că s-a plătit vreun preț?….
Despre noi se știe cum plătim. Cu timpul și cu taxe și impozite pentru salariile bugetarilor, autorităților publice, demnitarilor, parlamentarilor, acestui grup….foarte bine organizat.