Astăzi va fi o zi frumoasă, sunt sigur, pentru că e frumos în sufletul meu.
Astăzi va fi o zi frumoasă, sunt sigur, pentru că e frumos în sufletul meu.
Ce lucru minunat este conversaţia specialiştilor! Nu se înţelege absolut nimic şi acest lucru este fermecător.
Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă.
Nicio artă nu este mai puţin spontană decât a mea. Ceea ce fac este rezultatul reflecţiei şi studiul marilor maeştri.
De când vederea a început să îmi slăbească din ce în ce mai repede, crepusculul meu a devenit din ce în ce mai singur şi din ce în ce mai mohorât. Numai gustul pentru artă şi dorinţa de a reuşi mă fac să merg înainte.
Pictura este uşoară când nu ştii cum este, dar este foarte complicată când ştii.
Orice om are talent la douăzeci şi cinci de ani. Mai dificil este să îl ai la cincizeci.
Un lucru este să copiezi ceea ce vezi, dar este mult mai bine să desenezi ceea ce poate fi văzut numai în memorie… acolo, amintirile şi fanteziile tale sunt eliberate din tirania exercitată de natură.
Fotografia este o imagine cu caracter magic de instantaneu.
Mi se spune pictorul dansatoarelor.
Desenul este o modalitate de a gândi, iar sculptura este o alta.
În artă, nimic nu trebuie să fie întâmplător, nici măcar mişcarea.
În pictură trebuie să oferi ideea adevărului folosind mijloacele falsului.
Bunul gust nu există! Lucrurile frumoase se fac instinctiv.
Peisajele lui Monet, cu lumina lor şi cu atmosfera agitată, mă fac să simt că este curent în salonul de expoziţie – şi simt nevoia să îmi pun fularul.
Atunci când cineva plăteşte 3.000 de franci pentru un tablou, înseamnă că îi place lui. Când plăteşte 300.000 de franci, înseamnă că place altora.
Un artist trebuie să trăiască singur, şi viaţa lui privată trebuie să rămână necunoscută.
A fost probabil un impuls vicios, născut din scepticism şi din temperamentul meu răutăcios, ceea ce m-a făcut să apar neplăcut în faţa oricui. Cred despre mine că sunt un om inferior, fragil şi incapabil, deşi, pe de altă parte, calculele mele artistice sunt atât de precise. Am fost impulsiv cu toată lumea, inclusiv cu mine.
Arta e un viciu. Nu te căsătoreşti cu ea, o violezi.
Gustul este moartea artei.
Mi-ar plăcea să fiu celebru, dar anonim!
Edgar Degas
Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul şi a încercat numeroase tehnici de pictură şi grafică. A lăsat după el o moştenire originală şi multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri şi sculpturi.
Edgar Germain Hilaire Degas s-a născut la la Paris, în Franța. Era cel mai în vârstă dintre cei cinci copii ai unei familii burgheze înstărite. Tatăl, Auguste de Gas, era bancher iar mama, Célestine Musson, vestită pentru frumusețea ei, provenea dintr-o familie din Louisiana (USA). După absolvirea vestitului liceu “Louis-le Grand”, Edgar se înscrie la facultatea de Drept, dar abandonează în curând studiile și își ocupă timpul copiind tablouri ale marilor maeștri din muzeul Louvre, însușindu-și astfel arta picturală. Este sigur de vocația sa și se hotărăște să-și consacre în întregime viața picturii. Se înscrie în atelierul de pictură al lui Louis Lamothe și în 1855 reușește la examenul de admitere la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, însă nu rămâne mult timp elev al școlii. În 1856, Degas face o călătorie la Napoli la bunicul său, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeștrilor italieni, frecventând muzee și biserici. Tablourile și desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită și-l îndeamnă la noi încercări.
În 1859, Degas revine în Franța. Frecventează muzeul Louvre, unde în 1862 sau 1863 se întâlnește cu Édouard Manet, cei doi artiști se împrietenesc repede. Îl vizitează adesea acasă și în atelier, stau împreună la cafeneaua Guerbois, locul preferat al tinerilor pictori. Acolo pot fi întâlniți Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley și Paul Cézanne. În această epocă Degas rupe cu tematica academică a școlii de pictură tradiționale și abordează teme realiste observate la cursele de cai sau la spectacolele de balet. După războiul franco-prusac (1870-1971), Degas pleacă într-o lungă călătorie în America și vizitează familia mamei sale în New Orleans. Pictează tabloul “Comerț cu bumbac la New Orleans” (1873).
A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.
Caracter ursuz şi trufaş, fără elevi, fără prea mulţi prieteni, antisemit, probabil misogin, Degas a lăsat în urmă o moştenire artistică în multiple medii de exprimare – pictură, desen, gravură, bronz – de o profundă originalitate, cu tot setul limitat de subiecte. Pornind de la o educaţie academică, mare admirator al clasicismului lui Ingres, Degas a căutat până la sfârşitul vieţii drumuri noi, lăsând în urma sa imagini de o „modernitate” indubitabilă, recunoscută ca atare de abia în ultimele decenii.
Nicăieri nu este semnificaţia drumului parcurs de Degas, de la studii academice la o libertate de folosire a mijloacelor de exprimare fără egal la sfârşit de secol al XIX-lea, de la naturalism la forme sublimate, mai evidentă decât în evoluţia sa ca pictor de nuduri. Organizată prin cooperarea dintre Muzeul de Arte Frumoase din Boston şi Musée d’Orsay, „Degas şi nudul” propune o analiză detaliată a unui subiect căruia i s-a acordat o atenţie insuficientă.
Artistul îşi demonstrează independenţa creatoare încă de la primele încercări. În „Tinere fete din Sparta luându-se la întrecere cu băieţii”, în pofida subiectului istoric, academic, atenţia artistului nu este concentrată asupra corectei reprezentări a proporţiilor corporale ci asupra gesturilor care individualizează personajele… În studiile pentru Scene de război în Evul Mediu, expunerea atrocităţile pare a fi mai puţin importantă decât interesul pentru poziţiile relative ale trupurilor.
În anii ’70 Degas produce o serie de mici şi misterioase interioare de bordel. Niciodată expuse în timpul vieţii artistului, aceste monotipuri au fost atât de admirate de Picasso încât spaniolul a simţit nevoia, spre sfârşitul vieţii, să creeze propria sa replică: un şir de schiţe în care silueta lui Degas, alter-ego-ul „voyeur”-ului octogenar, este văzută printre clienţii stabilimentului… Corpurile prostituatelor sunt departe de reprezentările idealizate ale clasicismului academic, dar asta nu înseamnă că sunt un rezultat al unor observaţii directe. Aceste imagini, pline de grotesc şi ironie, datorând mult filiaţiei Goya – Daumier, sunt evident plăsmuite. Participant, începând cu 1874, la expoziţiile impresioniste, decis ca şi colegii săi să abordeze teme din viaţa de zi cu zi, Degas nu se poate împăca cu ideea reproducerii fidele, „ştiinţifice” a unor segmente ale realităţii înconjurătoare. În nuduri ca şi în scene de balet, el se străduieşte să redea mai degrabă „ceea ce poţi să vezi doar în propria memorie”.
Degas şi baletul – reprezentând mişcarea de la Academia Regală din Londra n-a fost doar cea mai amplă dintre recentele manifestări dedicate artistului francez dar şi cea în care a prilejuit, mai mult decât altele, afirmarea unor noi şi remarcabile puncte de vedere asupra moştenirii sale artistice.
În 1874, Degas participă la prima expoziție a impresioniștilor organizată în salonul fotografului Nadar, expoziție care declanșează scandal în cercurile conservatoare ale criticii. Ziaristul Louis Leroy le dă numele ironic de impresioniști. Degas nu este împăcat cu această definire și stăruie în concepția sa pe care o numește realistă. Realismul său nu are nici o legătură cu principiile de bază ale picturii în “plein air” (în aer liber) preconizate de ceilalți membri ai grupului. Nu împărtășește opinia lui Monet referitoare la variația luminii, ci se concentrează asupra modului de a reprezenta variabilitatea corpului uman, caracterul efemer și mișcarea.
La cea de-a doua expoziție a impresioniștilor în 1876, în galeria lui Durand-Ruel, Degas expune douăzeci și patru de lucrări. Participă cu numeroase tablouri la următoarele expoziții; la a șasea expoziție, în 1881, Degas își limitează participarea la patru desene și o sculptură, capodopera intitulată “Mica balerină”. În mai 1886, la ultima expoziție a impresioniștilor, Degas prezintă tabloul “Modista” și o serie care constă din zece nuduri feminine (printre care “După baie” sau “Femeie ștergându-și picioarele”), în legătură cu care scriitorul Huysmans nu-și precupețește laudele: “Desenul rapid și nervos este în măsură – așa cum se întâmplă cu desenele japoneze – să fixeze într-un mod cu totul original vibrația, mișcarea și gestul”.
Ca şi alţi pictori ai celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, Degas a privit la început fotografia cu condescendenţă. Treptat învaţă însă s-o accepte ca un catalizator al propriilor experimente. Nu se poate vorbi despre încercările sale de a insufla dinamism unor structuri statice, de a sugera schimbări potenţiale de poziţie fără a menţiona influenţa cercetărilor întreprinse de fotograful englez Eadward Muybridge şi omul de ştiinţă francez Étienne-Jules Marey. Ambii au folosit serii de fotografii, reprezentând mai ales competiţii sportive, pentru a înţelege elementele componente ale mişcării. Pornind de la studiile celor doi, „montând” imagini în serie, Degas deschide noi drumuri chiar dacă, în esenţă, a surprinde efemerul unei mişcări era o provocare similară cu cea înfruntată de Monet în încercarea sa de a capta schimbările de lumină de pe faţada catedralei din Rouen…
În 1884, în Normandia, pictorul cade într-o stare de depresie, se izolează de societate, trăiește ocrotit de credincioasa sa menajeră, Zoé Closiet. Degas nu a fost căsătorit, nu se cunoaște vreo legătură sentimentală de durată. Degas începe relativ devreme să se plângă de tulburări de vedere. Primele probleme apar în 1872, înainte de călătoria în Louisiana. Începând din amurg nu mai vede bine, iar seara, la lumina lămpii, este nevoit să o pună pe menajera lui Zoé să-i citească ziarul. În 1886, la expoziția impresioniștilor de la New York, sunt prezentate douăzeci și trei lucrări ale lui Degas. Tablourile lui se vând iar situația materială a artistului se îmbunătățește. Lucrează fără oprire, pictează, realizează gravuri, scrie versuri. Din cauza vederii care se deteriorează, manifestă un interes din ce în ce mai mare către sculptură, pentru care este suficientă sesizarea pe calea pipăitului. În 1896, trei lucrări ale lui Degas ajung în colecții de stat. Acesta este semnul recunoașterii. Este însă din ce în ce mai singur. În perioada 1909-1912, boala sa de ochi se agravează, în plus se mai adaugă o scădere a auzului. Aproape orb, renunță treptat la activitatea artistică. La 27 septembrie 1917, Degas moare de pneumonie. Mormântul său se află în cimitirul Montmartre din Paris.
Surse:
ro.wikipedia.org
romlit.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com
Lasă un răspuns