Atenţie la căpuşe!! Cum scăpăm şi cum ne ferim de insectele parazite
În această perioadă, ca să mergi la iarbă verde, să te plimbi prin parc, dacă intri în zone verzi, rişti să întâlneşti capuşe, care abia aşteaptă o gazdă.
În mod normal, în Olteniţa ar trebui să existe un program local prin care aceste insecte parazite să fie eliminate, alături de ţânţari, ambele purtătoare sau transmiţătoare de boli. Despre căpuşă ştim că produce boala Lyme şi febra butunoasă. Însă atâta vreme cât nu există bani şi interes pentru soluţii de exterminare a unor astfel de insecte, ne vedem şi noi nevoiţi să aflăm cât mai multe despre cum putem scăpa de o căpuşă înfiptă în piele şi de ce nu, cum să ne ferim de ele.
Reprezentanţii Direcţiilor Sanitare spun că persoanele cu cel mai mare risc de îmbolnăvire cu boala Lyme (borelioza) sunt cele care lucrează în aer liber: silvicultori, agricultori, constructori dar şi persoanele care lucrează în grădinile proprii sau cei care petrec mult timp în natură.

Reprezentanţii Direcţiilor Sanitare spun că persoanele cu cel mai mare risc de îmbolnăvire cu boala Lyme (borelioza) sunt cele care lucrează în aer liber: silvicultori, agricultori, constructori dar şi persoanele care lucrează în grădinile proprii sau cei care petrec mult timp în natură.
Medicii olteniţeni ne spun că o metodă care s-a dovedit eficientă, deşi nu este recomandată scoaterea capuşei cu forţa, este cea în care vă ajutaţi de un cleştişor fin sau de o pensetă. “Cu acest instrument se apucă insecta cât mai aproape de piele şi se trage în linie dreaptă. Nu se răsuceşte, căci capul capuşei nu are filet, ci cârlige de ancorare.
Dacă e nevoie căpuşa se duce apoi la analize. Se curăţă zona unde a sta căpuşa dar şi mâinile cu apă şi săpun sau tinctură de iod, chiar şi spirt. Ceea ce este de luat în seamă este că nu trebuie prinsă căpuşa de abdomen pentru că există riscul ca microbii să se împrăştie în organism!” ne declară unul din medicii de familie. Aceasta ne sugerează metoda care este mai simplă şi indicată pentru ca cineva să scape de căpuşă şi anume folosirea unui băţ de chibrit. Căpuşele sunt atrase de mirosul de fosfor pe care îl conţine gămălia băţului, aşa că vor ieşi singure. “Se umezeşte capul unui băţ de chibrit şi se fac cercuri cu el în jurul locului unde este înfiptă căpuşa, cât mai aproape de ea. Insecta se va retrage singură şi va urca pe băţul de chibrit urmărind mirosul de fosfor. Dacă persoana de care s-a prins căpuşa nu este sigură de reuşita metodelor de mai sus, este bine să meargă de urgenţă la un cabinet medical sau la spital. De asemenea, cei care curăţă un câine de căpuşe trebuie să fie atenţi pentru că sângele din insectă îi poate afecta” ne mai spune doctoriţa. Sunt persoane care spun că o altă variantă de a scăpa de căpuşă este aceea cu acetona, recipientul să fie cât mai aproape de insectă.


Căpuşa provoacă boala Lyme ale cărei simptome sunt înşelătoare. În 80% din cazuri însă, primul semn al bolii este o erupţie în locul muşcăturii. Prima erupţie poate fi urmată la câteva săptămâni de altele şi însoţită de febră, dureri musculare, oboseală sau frisoane. Dacă nu se iau măsuri imediate, articulatia genunchiului se tumefiază şi va deveni dureroasă, iar paralizia facială, amorţeala şi tulburările de memorie pot să apară instantaneu.
Datele oficiale arată ca 10% din bolnavi sunt afectaţi cardiac.
Pentru a ne feri de căpuşe, medicii ne recomandă o îmbrăcăminte adecvată (mânecă lungă şi pantaloni lungi), aplicarea pe piele de insectifuge şi evitarea pe cât posibil a activităţilor în apropiere de păduri sau iarbă înaltă.
Datele oficiale arată ca 10% din bolnavi sunt afectaţi cardiac.
Pentru a ne feri de căpuşe, medicii ne recomandă o îmbrăcăminte adecvată (mânecă lungă şi pantaloni lungi), aplicarea pe piele de insectifuge şi evitarea pe cât posibil a activităţilor în apropiere de păduri sau iarbă înaltă.
Lasă un răspuns