Când în România au început să circule automobilele, populaţia a fost îngrozită! Nicio binefacere a progresului nu părea mai nepotrivită cu temperamentul românilor, atât de indisciplinaţi şi teribilişti. Şoferii circulau cu viteză, înecând totul în praf şi în miros greu de combustibil ars. Accidentele erau la ordinea zilei şi toată lumea era în pericol: pietoni şi biciclişti, căruţaşi şi birjari, alţi şoferi… Oh, Doamne! De ce nu era interzisă de autorităţi această invenţie a diavolului, care nu folosea, de fapt, la nimic?

Primul automobil a fost adus în România în anul 1889. La 1900 erau vreo zece-douăsprezece. Era puţin, comparativ cu avântul pe care trăsurile fără cai îl luase în altă părţi ale Bătrânului Continent. Apoi, odată cu noul secol, numărul lor a început să crească spectaculos. La sfârşitul anului 1905, documentele Automobil Clubului Român (înfiinţat în 1904) înregistrau 136 de automobile importate. Saltul uriaş s-a făcut în 1906, când au fost cumpărate din Occident încă 88, adică aproape 2/3 din numărul de maşini sosite în ţară în perioada 1889-1905! Era clar, mentalitatea începea să se schimbe…

Cele mai ieftine automobile costau 2-3.000 de lei; erau un fel de jucării, motoarele lor dezvoltând doar 4-8 CP. Doritorii de senzaţii mai tari scoteau din buzunar mai mult: 12-15.000 de lei pentru maşini care aveau 15-20 CP, sau chiar peste 30.000 de lei pentru cele care ajungeau la 100-120 CP. În ceea ce privea benzina, la nivelul anilor 1906-1908, aceasta costa între 30 şi 50 de bani litrul; evident, era mai ieftină în Capitală şi mai scumpă la depozitele din judeţe.

„Jos automobilul!”

Desigur, erau încă mulţi care urau automobilul. Nici nu începuse bine anul 1906 şi ziarele relatau despre un accident care avusese loc pe Calea Victoriei din Bucureşti. La 14 ianuarie, şoferul personal al unui colonel a scos maşina din garaj pentru a o testa. Cum pe bulevard a găsit un tovarăş într’ale volanului, cei doi s-au luat la întrecere şi, în dreptul clădirii C.E.C.-ului, şoferul colonelului a lovit o fetiţă de şapte ani, care a ajuns la spital. „Scandalizat, publicul aflat pe stradă a intervenit şi a tăbărât cu bastoanele asupra mecanicului (şoferului – n.a.)”. Cum se întâmpla de obicei, a fost nevoie să intervină agenţii poliţiei pentru a-l scăpa pe şoferul şifonat.

După încă două pagini de ziar („Universul”, 15 ianuarie 1906), alt accident! Un tramvai a lovit cupeul liderului conservator Alexandru Marghiloman. Nu ni se spune ce fel de cupeu era (trăsură sau automobil de lux), dar ni se spune că a venit poliţia şi l-a arestat pe vatman. Şi cum nu existau reguli clare de circulaţie nu s-a întrebat nimeni ce căuta cupeul pe linia tramvaiului…

Mai multe pe historia.ro