Bărbaţii sunt buni, dar femeile sunt magice.

Publicat 20 octombrie 2020

Bărbaţii sunt buni, dar femeile sunt magice.

Dragostea e suferinţă. Unul dintre parteneri iubeşte întotdeauna mai mult.

Nu ți-a reușit să ieși pe ușă, încearcă pe fereastra.

Mă tem de dragoste, la fel cum mă tem de durere. Pentru că atunci când iubești mai devreme sau mai târziu vei suferi.

Ce îmi ajută să mă mențin în formă? Apa, somnul și iubirea.

Oamenii care mă cunosc ştiu că sunt puternică, dar vulnerabilă.

Un flirt este ca o tabletă. Nimeni nu poate să prevadă exact efectele secundare.

Actorii trebuie să fie acolo unde le este locul şi să îşi facă treaba. Acest lucru le este îndeajuns.

Filmele aparţin actorilor mai mult decât credem.

Nu văd niciun sens al căsătoriei atâta timp cât există divorţul.

O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat.

Pentru că ne expunem, trebuie să fim denigrați.

Căsătoria în sine nu este un neajuns, totul depinde de ceea ce facem din ea.

Bărbații fermecători vrăjesc pe toată lumea, chiar și o ușă.

Prietenia, ca și dragostea, cere mult efort, atenție, răbdare, ea are nevoie mai ales, să știi să oferi ceea ce ai mai scump în viață: timp.

Catherine Deneuve

A lucrat cu cei mai mari regizori ai lumii – printre ei Roger Vadim, Luis Bunuel, Francois Truffaut, Roman Polanski, Lars von Trier. A fost una dintre muzele lui Yves Saint Laurent, alături de alte femei celebre în anii 60-70. Este o actriță cu o carieră întinsă pe multe decenii, dar și un model de frumusețe feminină. Catherine Deneuve este numele ei și cu siguranță oricine a văzut măcar un film din cele 120+ în care a jucat.
De fapt numele ei real este Catherine Dorleac, Deneuve este numele de fată al mamei, pe care l-a ales ca nume de scenă mai tîrziu, când începe să joace. Născută în plin război – 22 octombrie 1943, la Paris – într-o familie de actori și oameni care munceau în teatru (una dintre bunici era sufleur), joacă pentru prima dată într-un rol mic, în 1956. Cariera ei începe însă cu adevărat în 1960, la îndemnul uneia dintre cele patru surori, Francoise Dorleac, ea însăși actriță, care o trimite la un casting. Succesul vine imediat, odată cu cronici extrem de laudative.

Despre actrița Deneuve, s-a spus că are ceva de kamikaze – a îndrăznit să joace roluri de alcoolică, de lesbiană, de femeie dărîmată de viață. A jucat-o pe Séverine în filmul lui Luis Buñuel, Belle de Jour (1967), o casnică bogată, care, din plictiseală, ajunge să lucreze într-un bordel. Filmul este un triumf de stil și erotism, datorat în parte și ținutelor lui Séverine, realizate de Yves Saint Laurent. Cei doi au mai lucrat împreună și pentru alte filme, iar prietenia care i-a legat a durat pînă la moartea lui Saint Laurent. Despre Deneuve s-a spus că a fost una dintre muzele care l-au inspirat pe creator.
A jucat în Repulsion al lui Roman Polanski, unde o interpretează pe Carol, o manechiuristă din Belgia care locuiește cu sora sa la Londra, la mijlocul anilor ’60, și care, deși frumoasă, are o frică patologică de sex. Joacă însă și în filme precum ”Sirena de pe Mississippi”, în regia lui Truffaut, alături de Jean Paul Belmondo, unde are rolul unei cântărețe de cabaret care se căsătorește cu un bogătaș doar ca să fugă cu banii lui.
În 1967 a jucat în șarmantul musical „Les Demoiselles de Rochefort”, alături de sora sa, Francoise, însă filmul de dinaintea aceastuia, „Belle de Jour”, regizat de Luis Bunuel, a făcut-o pe Cathrine Deneuve un star de talie mondială. Spunând povestea unei soții plictisite ce se transformă într-o prostituată pentru a-și trăi propriile fantezii, „Belle de Jour” a fost o capodoperă clasică de suprarealism bunuelian, completat cu secvențe de vis scandaloase, sexualitate perversă și umor sardonic.
Modul ei rece, rezervat în care și-a interpretat personajul, chiar și în cele mai depravate situații, a fascinat publicul, iar imaginea lui Deneuve ca o femeie misterioasă, cu secrete întunecate, a rămas cheia personajului ei de durată.
La vârsta de 23 de ani, Deneuve era atât o actriță celebră, cât și un icon al modei – Yves Saint-Laurent era cel care îi crea hainele.
Dintr-o dată, lumea ei s-a prăbușit când, sora ei, Francoise Dorléac a murit într-un tragic accident de mașină. Cele două surori, deși foarte diferite ca temperament, au fost foarte apropiate, iar Catherine a fost devastată. Mult mai târziu în viață, întrebată care a fost cea mai grea încercare de care a avut parte, Deneuve a răspuns: „Când sora mea a murit. A fost o actriță minunată… a fost cea mai apropiată prietenă a mea…”

Cufundându-se în muncă, Deneuve a jucat rolul unei tinere prinsă între doi bărbați, în filmul „La Chamade”, evocând spiritul liber care se folosește de sex pentru a obține ce-și dorește, în filmul „Manon”, și pe cel al amantei lui Omar Sharif în melodrama „Mayerling”.
În vara lui 1968, la insistențele agentului ei de a lucra în America, a acceptat să joace alături de Jack Lemon în comedia romantică „The April Fools”. Deși filmul s-a bucurat de un succes frumos, lucrul la Hollywood nu a fost o experiență prea plăcută pentru Catherine Deneuve care foarte rar a mai apărut în filme în limba engleză de atunci.

În anii ’70, deja faimoasă, Deneuve ajunge la celebritate internațională datorită faptului că în America devine imaginea Chanel No 5. De fapt, presa americană era extrem de captivată de șarmul ei încât a nominalizat-o ca fiind cea mai elegantă femeie din lume.
Reîntoarsă în Franța, Deneuve începe să lucreze la filmul „La Sirene du Mississippi” alături de Jean-Paul Belmondo, sub regia lui Francois Truffaut. La început, Truffaut s-a temut de reputația lui Catherine de mare star internațional, însă, până la final, cei doi aveau o relație care a durat până spre jumătatea anilor ’70. Când s-au despărțit, Truffaut a suferit o depresie profundă.
Deneuve a acceptat să joace din nou într-un film semnat de Bunuel, „Tristana”, unde era o frumusețe inocentă exploatată de un bătrân libidinos. Filmul a primit review-uri foarte bune și, asemenea predecesorului „Belle de Jour”, o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film străin.
În anii ’80 continuă să joace în zeci de filme europene și să refuze numeroase propuneri venite de la Hollywood. Va și spune într-un interviu: ”Mă simt foarte franțuzoaică, dar vorbesc italiană și engleză, deci mă simt și foarte europeană.”
În fine, în 1992 este nominalizată la premiile Oscar cu rolul din Indochine. Are deja 50 de ani și devine favorita regizorilor pentru filme de artă, în care joacă femei mature.

În anii 1990, Deneuve a avut probabil una dintre cele mai bune interpretări în rolul unei proprietare de plantație, prinsă în mijlocul revoltei politice din Vietnam, în filmul „Indochine”. Filmul a cârștigat atât Oscar, cât și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, și o nominalizare la Oscar pentru Deneuve.
Au urmat o mulțime de alte filme excepționale, însă „Breaking the Waves”, regizat de Lars Von Trier, rămâne unul de referință. Rezultatul a fost rolul secundar ce interpreta o muncitoare din fabrică și prietenă a personajului principal jucat de cântăreața Bjork în „Dancer in the Dark” (2000). Filmul a fost marele câștigător la Cannes în anul 2000.

Continuă să joace și azi, la peste 70 de ani, și este invitată să facă parte din jurii la diferite festivaluri de film.
În toate aceste decenii de carieră, Deneuve a reușit ceva ce actrițele – mai ales cele frumoase – reușesc arareori: să rămînă un star. Mai mult decît atît, a devenit un simbol al Franței – în 1985, Marianne, simbolul national al libertății, este realizat după chipul lui Deneuve.

Iată ce spune într-un interviu pentru The Talk despre cum s-a schimbat filmul și industria în cei peste 50 de ani de cînd joacă: ”Cel mai mult s-a schimbat tehnica. Faptul că lucrezi cu camere mult mai mici, cu mai puține lumini, camerele sînt mult mai aproape de tine… Ca actor, trebuie să te adaptezi. (…) Poveștile sînt întotdeauna o oglindă a societății, așa că și cinematografia a ținut pasul cu societatea, cu modul în care trăiesc și iubesc oamenii, cu modul în care își exprimă sentimentele. Cinematografia s-a schimbat mult în 30 de ani. Oamenii divorțează mai ușor, femeile pot face sex fără spaima că rămîn însărcinate, asta a schimbat mult lucrurile și cinematograful s-a adaptat. Nu mai spui aceleași povești. Acum nu mai poți fuma în filme, deci va arăta diferit. Există telefoanele mobile – asta schimbă multe în desfășurarea poveștii.”

Ce nu s-a schimbat deloc în toți acești ani pentru Deneuve este relația cu presa tabloidă și cu paparazzi, unde se poate spune că a făcut pionierat. Încă din anii ’60 i-a dat în judecată pe cei care au încercat să intre în viața ei privată. 65 de procese și toate cîștigate, spune avocatul ei, același în toți acești ani.

Despre viața actriței Catherine Deneuve s-au scris multe rânduri de-a lungul timpului, ea fiind una dintre cele mai titrate artiste franceze, apreciate peste tot în lume, chiar dacă majoritatea filmelor sale au fost filmate în Franța. Este adevărat că viața privată a lui Deneuve a fost întotdeauna subiect de presă. Ceea ce este cumva firesc, dacă ne gândim că numele iubiților, soților și partenerilor ei erau la fel de cunoscute în industria cinematografiei.

În 2004, Alexandre Fache scrie ”Catherine Deneuve, o biografie”, la baza căreia stau tonele de articole și interviuri date de actriță.