Bunul simţ este un instinct al adevărului.
Bunul simţ este un instinct al adevărului.
Dragostea este dorinţa de a contribui la fericirea celuilalt.
Când munceşti, joacă-te. Munca, dacă este o datorie, te ucide.
În momentul în care trişezi de dragul frumuseţii, ştii că esti un artist.
Incendiu, uriaşă roză pe-o coadă-nfoiată de păun.
Nu trebuie să fii cunoscut pentru ceea ce faci.
Expresia de bucurie a poetului ascunde disperarea de a nu fi găsit realitatea bucuriei.
Max Jacob
A fost unul dintre inițiatorii cubismului și suprarealismului. Opera sa lirică reflectă o mare varietate a atitudinilor lirice, uneori de bizară contrarietate, în care converg burlescul, fantezia populară și ironia sarcastică, scepticismul, efuziunea sentimentală și cultivarea iraționalului la modul suprarealist.
Max Jacob s-a născut pe 12 iulie 1876 la Quimper, Franța. A fost un scriitor, pictor și critic de artă evreu francez, convertit în 1915 la creștinism.
După ce și-a petrecut copilăria în Quimper, Brittany, s-a înscris la Școala Colonială din Paris, pe care a părăsit-o în 1897 pentru o carieră artistică. Jacob este unul dintre primii prieteni pe care Pablo Picasso și i-a făcut în Paris. Ei s-au întâlnit în 1901 și Jacob a fost cel care l-a învățat pe tânărul artist franceza. Mai târziu, pe Bulevardul Voltaire, el a împărțit o cameră cu Picasso, care va rămâne prietenul său de o viață ( amintirea acestor momente a fost, de altfel, inclusă în creația sa artistică „Trei muzicieni”). Jacob îl va prezenta lui Guillame Apollinaire care în schimb îl va prezenta pe Picasso lui Georges Braque. Artistul va deveni prieten apropiat cu Jean Cocteau, Jean Hugo, Christopher Wood și Amedeo Modigliani care i-a pictat portretul în 1916 dar și cu Simone de Beauvoir, Jean-Paul Sartre și Michel Leiris. El s-a împrietenit de asemenea și l-a încurajat pe artistul Romanin, cunoscut și ca politicianul francez și șeful Rezistenței franceze, Jean Moulin. Faimosul nume de război a lui Moulin, Max, se presupune că a fost ales în onoarea lui Jacob.
Max Jacob este privit ca o importantă legătură între simboliști și suprarealiști, așa cum se poate vedea în poemele sale în proză Le cornet à dés (Cutia de zaruri, 1917 – ediția Gallimard din 1948 a fost ilustrată de Jean Hugo) și în picturile sale, care au fost expuse la New York în 1930 și 1938.
Scrierile sale includ romanul Saint Matorel ( Sfântul Matorel) (1911), versurile libere Le laboratoire central (Laboratorul central) (1921) și La défense de Tartuffe ( Apărarea lui Tartuffe) (1919), care exprimă atitudinea lui filozofică și religioasă. Faimosul psihoanalist Jacques Lacan îi atribuie lui Jacob citatul: „Adevărul este mereu nou.”
Pablo Picasso îl întâlnește pe Max Jacob în septembrie 1901 prin intermediarul vânzătorului de artă Pedro Mañach. Foarte repede, pictorul cubist și poetul modernist se leagă printr-o prietenie intensă. Ei duc împreună o viață boemă în Montmartre-ul începutului de secol. Atunci când Max Jacob trăiește o criză mistică în 1915 și decide să primească botezul sub patronajul lui Cyprien din Antioch ( să treacă la catolicism), el îl alege pe Picasso ca naș. Fervoarea sa rămâne intactă, iar mărturisirile lui sunt extrem de lucide și sincere, amintind de iubirea autentică dintre discipol și maestrul său, și, totodată, recunoașterea impactului definitiv pe care acesta l-a avut în destinul său uman și creator.
Cei doi au locuit într-un apartament mic și sărăcăcios în care ar fi existat un singur pat.
Spre deosebire de colegul lui de apartament care dormea în timpul nopții și lucra în timpul zilei, Picasso era mai degrabă nocturn. Artistul își găsea inspirația mai mult la ore târzii în noapte.
Deși a ajuns la Paris în Belle Époque – o perioadă de prosperitate economică și culturală – Pablo Picasso nu câștiga suficient încât să ducă o viață confortabilă. În apartamentul pe care îl împărțea cu jurnalistul Max Jacob era atât de frig, încât artistul a fost nevoit să pună pe foc destul de multe tablouri de-ale sale, pentru a se încălzi.
Iată scrisoarea lui Max Jacob către Pablo Picasso:
„Dragul meu naș,
Tu ai fost implicat în toate bucuriile și nenorocirile vieții mele; tu ai participat la unele, tu ai oblojit durerea altora. Tu mi-ai încurajat primele eseuri artistice, tu le-ai îndrumat spre cea mai bună cale. Tu ai fost acolo, lângă primii mei pași în lumea artelor. Dar ce spun eu? Tu ai fost tu însuți lumea artelor pentru mine.
Tu ai fost cel care ai făcut să fie publicate primele mele poeme și la tine am publicat primele mele volume. Dacă se va prezenta o altă ocazie de publicare va fi tot la tine sau prin tine, direct sau indirect. Bucuros fiind am primit un ecou în inima ta, bolnav fiind, am găsit îngrijire la tine.
Când Dumnezeu mi-a permis să vin la el, tu ai știut primul despre asta, tu ai fost singurul care nu a râs de căința mea pentru faptele mele. Când botezul mi-a încununat rugile, tu m-ai însoțit spre această glorie așa cum te-am însoțit și eu în a ta. Tu ești parte din orizontul meu și tu ești alături de mine, în mine și în jurul meu. Am crescut prin tine, nu numai în opiniile mele, în viziunea mea, în înțelegerea universului, dar și în cunoașterea geografiei și a obiceiurilor popoarelor.
Niciodată cuvântul „naș” nu a fost mai demn de acest titlu față de finul său așa cum este cel pe care tu îl porți față de mine.Și mă gândesc că fără terțe persoane n-am fi încetat nici măcar o oră să fim mai mult decât naș și fin, prieteni. Cât de multe terțe persoane între noi!
Îți doresc ca Dumnezeu să mă păstreze demn de tine și să îți păstreze suficientă lumină ca să știi că sunt astfel. Îți doresc să te aibă în grija lui și să te lumineze într-o zi pentru a te duce către credință.
Te îmbrățișez,
Finul tău devotat
Cyprien — Max”
Între 1-3 martie 1944 a fost arestat ca evreu de naziștii francezi și deținut la Vilodromul de iarnă din Paris, de unde, împreună cu toți evreii parizieni, a fost transportat la Drancy, pentru a fi urcat în trenul care urma să-l ducă la Lagărul de exterminare Auschwitz. În data de 5 martie 1944 a murit ca prizonier, pe drum, în urma unei pneumonii, la vârsta de 67 de ani.
Opere
- 1911: Coasta (“La Côte”)
- 1911: Saint Matorel
- 1919: Apărarea lui Tartuffe (“La Défense de Tartufe”)
- 1921: Laboratorul central (“Le Laboratoire central”)
- 1921: Regele Beoției (“Le Roi de Béotie”)
- 1922: Cabinetul negru (“Le Cabinet noir”)
- 1923: Filibuth sau Ceasornicul de aur (“Filibuth ou la Montre en or”)
- 1925: Pocăiții în maiouri roz (“Les Pénitents en maillots roses”)
- 1938: Balade (“Ballades”)
- 1945: Meditații religioase (“Méditations religieuses”).
Surse:
bel-esprit.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com