Cacofoniile acceptate în limba română
Cacofonia (dingrecescul kakophonia – kako – urât, phone – sunet) este o îmbinare sau o repetare de sunete care creează efecte neplăcute sau favorizează asociaţii nedorite.
Pentru cei mai mulţi vorbitori de limba romana, cacofonia este rezultatul apropierii unor silabe precum că, când, că, ce, din care rezultă cuvinte considerate « indecente ».
Dar cacofonice sunt şi secvenţe ca fratelui lui Ion/ se scursese secunda/ munti-nalti etc., care trebuie evitate într-o exprimare îngrijită.
Din dorinţa de a evita cacofoniile, în ultima vreme s-a răspândit o construcţie care constituie o greşeală –folosirea lui ca şi (cu sensul la fel) – în contexte inadecvate. De exemplu, este incorect să spunem Ca şi coleg, te rog să rămâi/ A lucrat ca şi corespondent de presă etc., numai pentru a evita o cacofonie, când sensul lui ca este în calitate de. Nici introducerea artificială în vorbire a cuvântului virgulă (ca virgulă casnică, de exemplu) nu este o modalitate corectă de evitare a cacofoniei.
Singurele cacofonii acceptate în limba romana sunt :
• biserica catolică
• tactica cavalerească
• epoca capitalistă
• Banca Comercială
• Ion Luca Caragiale
Surse on line
One Response to Cacofoniile acceptate în limba română