Candidații PNL pentru Camera Deputaților îndeamnă oltenițenii să iasă la vot/Liberalii prezintă proiectele și reforma lor de guvernare
Miercuri, 7 decembrie a.c., liberalii și-au dat întâlnire în Sala Mare a Primăriei Oltenița pentru a prezenta sinteza celor mai importante proiecte propuse în programul de guvernare al PNL, pentru ultimele gânduri de împărtășit înainte de scrutinul de duminică, alegerile pentru Camera Deputaților și Senat.
Deputatul Raluca Surdu transmite celor din preajma sa energia necesară ultimelor zile de campanie. Aceasta îndeamnă oltenițenii să iasă la vot: ”Oltenița n-a rămas doar orașul lui Ion Iliescu. oltenița nu a uitat și nu va uita nicioadtă că cele mai mari investiții, cele mai mari proiecte ale orașului s-au implementat în timpul Partidului Național Liberal.”
Raluca Surdu subliniază dorința sa pentru implementarea proiectului de dezvoltare turistică a Olteniței:
”Știți că proiectul meu la care țin foarte mult și pe care vreau să-l implementăm este acela care se referă la dezvoltarea Portului din Oltenița. Avem un potențial uriaș…Concret terenul care este pe marginea Dunării nu mai este în momentul de față al Olteniței. Cred că putem, beneficiind de dispozițiile legale, să facem în așa fel încât aceste terenuri să ajungă din nou în proprietatea Consiliului Local.”
Deputatul Raluca Surdu pune accent pe dezvoltarea economică și avantajul Olteniței de a fi aproape de București, astfel încât un drum între cele două orașe care să faciliteze viața socială și economică este o necesitate. Un proiect de acest fel se află în Primărie și este început în urmă cu 5 ani dar necontinuat, proiectul privind șoseaua de centură:
Cătălin Predoiu, candidatul liberalilor pentru Camera Deputaților le explică celor din Sala Mare a Primăriei de ce este important ca cetățenii să voteze, să-și exprime opinia. Fostul ministru al Justiției dorește să pună în slujba Călărașiului multe dintre cunoștințele sale și experiența pe care acesta a căpătat-o de-a lungul timpului în profesia sa. Predoiu le transmite oltenițenilor că proiectul său privind investițiile în județul Călărași, inclusiv în Oltenița, este foarte important. ”Fără investiții și crearea de locuri de muncă nu vom avea resurse să construim școli, să reparăm sau să construim spitale, să dăm salarii decente medicilor, profesorilor, ca să nu mai plece în străinătate, să creem oportunități pentru a face aici, în județul Călărași…Putem să spunem oamenilor <Aveți încredere în noi>”
Cătălin Predoiu vorbește despre sărăcia care a ajuns să atingă 40% din populație și trebuie să înceteze. Există 50.000 de copii în România ai căror părinți sunt plecați de lângă ei pentru că în România nu-și pot permite să ducă o viață decentă. Există soluții, spune candidatul pentru Camera Deputaților. Acesta mai vorbește despre o reformă în administrație, o lege care să vină în acord cu noul buget, o lege pe termen lung, sustenabilă. ”Nu vom face niciodată o crimă față de electorat să vii să minți oamenii în față…Cine vă spune că de la 1 ianuarie dublează pensii și salarii vă minte, vă minte în față, privindu-vă în televizor. Și am văzut unii care fac asta de o lună de zile, fără niciun fel de ezitare, cu nerușinare. Am văzut pe Liviu Dragnea cum minte un popor întreg de o lună jumătate cu nerușinare. Noi știm că minte, știe și el că minte, am verificat cu calcule ceea ce propun ei și nu se poate de la 1 ianuarie. Dar se poate face pe termen lung, undeva la jumătatea anului, o lege de salarizare unitară și de aceea a propus-o…”
Infrastructura în România este un alt punct ce face parte din programul PNL de guvernare. Cătălin Predoiu spune că infrastructura este o problemă ce trebuie rezolvată pentru confortul românilor, pentru o unire între zone care să strângă legăturile politice și economice. Educația și Sănătatea sunt de asemenea de o importanță majoră pentru liberali:
Județul Călărași este ca o mină neexploatată, ca o comoară nevalorificată. Candidatul PNL pentru Camera Deputaților, Cătălin Predoiu, afirmă că nu a desfășurat nicio activitate fără a-și propune un proiect doar de dragul de a sta la un birou:
Un alt candidat la Camera Deputaților din partea PNL pentru județul Călărași, Nicolae Enciu, subliniază importanța unui drum de centură, amintind de proiectul rămas din mandatul fostei echipe de administrație Milescu Costinel -Cercel Florian.
Raluca Surdu completează mesajul lui Enciu prin a solicita celor din Oltenița să voteze un partid autentic, istoric, cu tradiție de dreapta, Partidul Național Liberal, singurul partid din România care reprezintă dreapta:
Candidații din partea Partidului Național Liberal la Parlament pentru județul Călărași sunt:
Camera Deputaților: Predoiu Cătălin, Raluca Surdu, Tomoiagă Liviu Ștefan, Enciu Niculae
Senat: Filipescu Răducu George, Drăgan Marian
Articol publicitar electoral realizat la comanda PNL-Filiala Călărași
PFA Suzeanu Laura Felicia, publicația oltenitainfo.ro
CUI PNL Călărași 11160004
Lasă un răspuns