Candidatul PNL-USR pentru Primăria Oltenița, Milescu Costinel, a câștigat alegerile la Oltenița
Alegerile locale din 27 septembrie au adus Olteniței un nou primar. După una dintre cele mai murdare campanii care s-a purtat vreodată în orașul de la malul Dunării, reprezentantul Alianței PNL-USR, Costinel Milescu, a ieșit învingător.
Din totalul de 8821 de voturi valabil exprimate, Milescu Costinel a obținut 3954 de voturi, Țone Petre (PSD) 2475 voturi, Petre Leonard Florin (Pro Romania) 801 voturi, Pană Dumitru (PMP) 698 voturi. Lista continuă cu Onofrei Costel-Cristinel (ALDE) care a obținut 387 de voturi, Șerban Mihai (Neamul Românesc) cu 253 de voturi, Niculae Mirel (Partidul Verde) 151 de voturi, Neagu Mihai Cristian (Partidul Puterii Umaniste) 147 de voturi.
La Consiliul Local, situația este următoarea:
Alianța PNL-USR are 3755 voturi, PSD 2617 voturi, Pro Romania 713 voturi, PMP 652 voturi, ALDE 390 voturi, Neamul Românesc 222 voturi, Partidul Verde 178 de voturi, Partidul Puterii Umaniste (PPU) 209 voturi.
În toate cele 14 circumscripții electorale, Milescu Costinel și Alianța PNL-USR au majoritate de voturi. Milescu l-a strivit pe Țone inclusiv la secțiile considerate ca fiind dominate de PSD, unde cei mai mulți dintre locuitori sunt persoane vârstnice: secția 53 (Cantina de Ajutor Social), secția 64 (Școala Mircea Eliade), secția 61 (Grădinița 4), secția 63 (Școala Constantin Deculescu).
Prezența la vot în județul Călărași a fost de 55,01%, astfel: 40,33% în Oltenița și 39,50% în Călărași.
Imediat după aflarea rezultatelor, sediul PNL a fost luat cu asalt de o parte dintre oltenițeni, acolo unde Costinel Milescu a oferit câteva declarații:
Duminică, 27 septembrie 2020, românii au fost chemați să aleagă primarii şi preşedinţii de consilii judeţene, dar și membrii consiliilor locale şi judeţene din toată țara. La alegerile locale de duminică, cetățenii au primit patru modele de buletine de vot, așa cum au fost ele aprobate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Primarii s-au ales direct, prin scrutin uninominal, într-un singur tur de scrutin, fiind declarat câştigător acel candidat care a obţinut majoritatea simplă a voturilor din circumscripţia electorală locală (cel mai mare număr de voturi dintre toţi competitorii electorali).
Preşedinţii de consilii judeţene au fost aleşi într-un singur tur de scrutin, fiind declarat câştigător acel candidat care a obţinut majoritatea simplă a voturilor din circumscripţia electorală locală (cel mai mare număr de voturi dintre toţi competitorii electorali).
Viceprimarii, precum şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile judeţene, conform Legii nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Codului administrativ din 5 iulie 2019.