Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cântaţi! Nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit.

Cântaţi! Nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit.

Amorul e în lume simţirea cea mai sfântă.

Întristarea mea este valul întunecos al marei, pe care o putere necunoscută îl împinge afară din adâncimi nemăsurate.

Viaţa este o ciudată comedie care amestecă împreună şi dureri şi bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns.

Am sângerat, dar am tăcut. Mi-au dat venin să beau şi l-am băut.

Aş vrea ca lipit de corpul tău să mi se deschidă toate vinele pentru ca sângele meu să pătrundă în vinele tale şi să curgă amestecat, împreună cu sângele tău, – atât de mult te iubesc!

Doar murind devii stăpânul lumii.

Lacrimele mele nu sunt boabele de rouă ce strălucesc pe florile întredeschise; nu sunt mărgăritarele ce atârnă de genele lungi ale amanţilor; nu sunt mărgele de opal scânteind în soare. Pentru mine nu sunt flori, nu e amantă, nu e bucurie; lacrimile mele sunt picăturile topite ale plumbului nenorocirei.

Aş vrea ca să concentrez într-un minut viaţa omenirei întregi şi acel minut să ţi-l jertfesc ţie, – atâta de mult te iubesc!

Pe lângă aceste tinere şi suave talente a căror activitate literară a dat, în aceşti din urmă zece ani roade multiple, nu trebuie să uităm nici pe Iacob Negruzzi poet şi satiric eminent; nici pe Eminescu, ce, între felurite poezii, a înavuţit literatura cu “Epigonii”, poezie ce va rămâne.

Poezia nu va fi decât muzică şi imagine, aceste două sorginţi ale ideii.

O literatură trebuie să inoveze dacă vrea să trăiască şi să fie puternică.

De altminteri, mahalaua întreagă, trăsnită de arşiţa soarelui, zăcea tăcută şi pustie în mijlocul îmbâcsirei prafului răscolit de roatele câte unei sacale ori de-ale câte unui car, căci — ce e drept — telegari înhămaţi la butci şi rădvane nu treceau pe acolo decât din joi în Paşti.

Aş vrea, nesimţitoare, să-mi smulg inima din piept şi s-o arunc câinilor ca s-o mănânce, pentru ca să n-o mai simt că bate la vederea ta, – atâta de mult te iubesc!

Iar Parisul curgea sub ferestrele mele, şi la acelaşi ceas — dincolo de zări — sub cerul frumoaselor câmpii româneşti, curgea şi un alt oraş — curgeau Bucureştii — pe sub ferestrele celor care fac parte din sufletul meu…

Poezia îşi are logica sa particulară, deosebită de logica prozei: logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim.

Poetul este un Rege şi i se cuvine un Tron.

Mă feresc întot­deauna de tâlhar ca de ciumat.

Calomnia niciodată nu-mi aduce tulburare,
Duşmănia ce e mare este semn de stimă mare.

Vlădica, cu o adevărată coroană pe cap, se da jos din caretă şi urca scara profilându-se în soare, venerabil ca Dumnezeu, sub schinteierea aurăriei şi briliantelor.

Alexandru Macedonski

În viaţă a fost hulit, uitat şi nesocotit. După moarte, târziu, gloria a început să-i surâdă. Pentru mai toţi Alexandru_Macedonskipoeţii, gloria e o floare târzie care nu înfloreşte decât pe morminte. era fiul generalului Macedonski, fost aghiotant şi ministru de război al domnului Cuza. Mama sa era coborâtoare dintr-un ban al Craiovei. Sub o frunte largă şi orgolioasă purta pe nasul acvilin ochelari de aur. Părul rar era despărţit în două printr-o cărare în mijlocul frunţii lărgite de o calviţie precoce. Împrejurul urechilor armonioase părul involt era întărit cu fierul. Mustaţa scurtă şi deasă avea vârfurile ascuţite şi drepte. Întrebuinţa, pentru ţinuta lor marţială, un cosmetic de ceară neagră. La gât îi flutura o lavalieră sumbră, iar jobenul înalt (de mătase) era pălăria sa de predilecţie. Redingota, cu reveruri de mătase, butonată până sus, îi da aer, ca şi lui Duiliu Zamfirescu, de militar îmbrăcat civil. Mergea pe stradă cu picioarele puţin încovoiate, legănându-şi capul, cu ochii vii, mari şi visători, absenţi din larma şi mişcarea de stup a Capitalei, şi pierdut într-o viaţă lăuntrică, adâncă şi concentrată. Surâsul ironic al buzelor groase şi senzuale era îndulcit deseori de francheţea expresiei sale binevoitoare şi călduroase. Firea sa era mai mult distantă, dar expansivă şi generoasă în intimitate. Vorbea franţuzeşte cu facilitate şi eleganţă, şi era cu toată lumea de o politeţe plină de tact. Soţia sa, dna Ana Macedonski, născută Ralet-Slătineanu, micuţă, subţire, delicată, cu ochi mari şi negri, semăna la cap cu contesa Ana de Noailles.
Alexandru Macedonski, născut în 14 martie 1854 într-o casă de pe Calea Dorobanți, fiind al treilea fiu al lui Al. D. Macedonski, general şi ministru de Război în timpul domniei lui Cuza. A fost un ”băiat de bani gata” şi toată viaţa a afişat un aer de superioritate la adresa contemporanilor din cercurile literare, considerându-se mai presus decât aceştia. Previziunii ale unei firi dificile au existat încă din anii copilăriei. ”Până la vârsta de şase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având crize regulate de o „nervozitate extremă, expus la un soi de absenţe de conştiinţă momentane” , notează criticul G. Călinescu despre poetul rondelurilor.
Al. MacedonskiȘi totuși acest bucureștean cosmopolit a rămas creatorul unei moșteniri literare și ideologice ce a influențat literatura română și chiar pe cea din alte țări prin numeroase ramificații ce au atins pe mulți dintre scriitorii contemporani și cei care i-au urmat. Poate că lumile, imaginile și viziunile sale nu au fost atât de impozante și de frumoase ca cele ale rivalilor și adepților săi, însă cu siguranță ele au influențat și au dus la evoluție. Așa că putem spune acum cu certitudine că Macedonski a fost un pionier.
Alexandru Macedonski, reprezentant de seamă al simbolismului românesc, promotor al literaturii SF şi creatorul unei moşteniri literare importante, a fost un om hulit şi pus la zid, din cauza caracterului şi acţiunilor sale. S-a războit cu Eminescu, Alecsandri şi Caragiale, a fost duşmanul Junimii şi toată viaţa a afişat o atitudine de frondă. Opera sa a avut de suferit din cauza caracterului dificil, ajungând să fie pus la zid de contemporani.
Poet al rodelurilor şi al rozelor, Alexandru Macedonski a fost consemnat, vreme de mulţi ani, în istorie, drept cel mai orgolios, intrigant şi pus pe ceartă contemporan al junimiştilor. După mulţi analişti, în cazul lui Macedonski, caracterul a bătut talentul şi faptele au ştirbit valoarea operelor. Viaţa lui Macedonski a fost una aparte. Prea mândru şi egoist, nediplomat, invidios, Macedosnki s-a lăsat toată viaţa condus de trăsăturile negative ale caracterului său dificil şi din acest motiv întreaga sa operă a avut de suferit. A intrat în conflict nu doar cu cei mai de seamă junimişti precum Eminescu, Alecsandri sau Caragiale, ci şi cu toţi cei cu avea păreri opuse de ale sale. Pe Eminescu l-a denigrat într-o epigramă care i-a fost fatală, pe Alecsandri l-a pizmuit şi l-a ironizat, iar pe Caragiale a vrut să-l defăimeze, instrumentând acuzaţii de plagiat la adresa lui. Şi-a trăit viaţa afişând un spirit de frondă şi de opoziţie şi şi-a atras singur oprobiul public. Este considerat unul dintre cei mai de seamă reprezentaţi ai simbolismului în literatura română, deschizătorul de drumuri pentru Arghezi şi Bacovia, promotorul literaturii SF, însă în timpul vieţii şi mulţi ani după talentul şi valoarea i-au fost umbrite de caracterul mult prea dificil, din cauza căruia a fost marginalizat de contemporanii din lumea literaturii.

A urmat studiile primare si liceale la Craiova. Anii tinereţii şi i-a petrecut în Austria, Italia şi Elvetia. Şi-a abandonat studiile începute la Universitate, se spune, tot din cauza firii dificile. Şi-a făcut debutul în literatură în 1870 cu poezia „Dorinţa poetului”, publicată în revista “Telegraful român” din Sibiu. Prima carte de versuri, ”Prima verba”, îi apare în 1872. În anii de glorie ai junimiştilor, Macedonski se poziţionează în opoziţie. Se spune că atacurile sale la adresa Junimii nu s-ar fi iscat din senin, ci pentru că Macedonski n-ar fi găsit în rândul junimiştilor recunoaşterea pe care şi-o dorea ca poet. Ca gazetar, critică şcoala de la Junimea, pe Titu Maiorescu şi mai apoi pe cei mai de seamă reprezentanţi ai Junimii.

Marginalizat şi fără nicio perspectivă, Macedonski părăseşte ţara şi se stabileşte la Paris. Încearcă să se impună ca poet în Franţa, ţară în care simbolismul prinsese teren şi-şi publică creaţiile în ziarele vremii. A revenit în ţară la începutul anului 1885 şi a avut pare de aceeaşi ostilitate care-l făcuse să plece.,,În anul 1887, Macedonski se afla în punctul cel mai adânc al văii pe care o tot coborâse. Sărac, respins de o societate faţă de care el întorsese chipul unui om trufaş, pătimind sub o reputaţie care îl prezenta în culorile cele mai antipatice, înfruntând zilnic invective şi batjocură”, descrie Tudor Vianu perioada neagră din viaţa lui Macedonski.

Liberal convins, Macedosnki a fost arestat la Craiova în 1875, fiind acuzat de defămare şi incitare la Alexandru Macedonskirebeliune împotriva Partidului Conservator şi a ministrului Lascăr Catariu. A făcut trei luni de închisoare la Văcăreşti şi a fost eliberat în urma unei campanii intense duse de liberali. Când pe 7 iunie 1875 Macedonski a ieşit din închisoare se spune că decizia a fost primită cu ovaţii pe străzi de către bucureşteni. Pe parcursul vieţii a avut mai multe tentative de a se adapta la viaţa de funcţionar. În 1876 a fost numit în funcţia de prefect interimar al regiunii Bugeac, funcţie pe care a fost nevoit să o părăsească, după ce s-a opus unor acţiuni impuse de guvern. În 1877 a fost numit de C. A. Rosetti în postul de controlor financiar al judeţului Putna, dar a refuzat funcţia pe care a considerat-o nedemnă de valoarea lui. În acelaşi an a fost numit director de prefectură al plăşii Silistra Nouă şi s-a mutat la Cernavodă. În 1879 a fost numit administrator al plasei Sulina. A ocupat apoi funcţia de inspector general financiar.

Mulţi ani, din cauza scandalurilor şi a renumelui prost căpătat de pe urma firii şi acţiunilor sale, opera lui Macedonski a fost marginalizată. Abia în 2006, poetul a devenit, post mortem, membru al Academiei Române. Dincolo de firea controversată şi de trăsăturile negative ale caracterului său aşa cum au reieşit din faptele consemnate de istorici, Macedonski rămâne în literatura română primul reprezentant de seamă al simbolismului. Mai mult decât atât, în scrierile sale în proză se regăsesc primele elemente SF din literatura română. Oceania-Pacific-Dreadnought este un text publicat de Macedonski în revista Flacăra din 1913. Poetul rondelurilor scrie în text o previziune despre cum va arăta anul 1952. „Ştiinţa ajunsese chiar aşa de departe, încât, prin nişte aparate aşezate în cuprinsul mai tuturor clădirilor, izbuteau să coboare temperatura în mijlocul verii cele mai călduroase, de la 37º şi 40º căldură la 15º, 10º, 5º şi chiar 0º căldură. Aerul putea fi schimbat după placul locuitorilor în aer de munte sau în aer de şes”, scria Macedonski în textul din 1913, anticipând apariţia aparatelor de aer condiţionat. O altă latură mai puţin cunoscută a celui care a fost considerat detractorul lui Caragiale, duşmanul lui Eminescu şi defăimătorul lui Alecsandri este aplecarea sa către astronomie şi paranormal.A avut o tentativă de a inventa stingătorul de coşuri şi hârtia tratată cu nacru, a susţinut prelegeri despre puterile nebănuite ale omului de a învinge moartea. Tot Macedonski a fost primul român care a parcurs distanţa Bucureşti – Braşov într-o singură zi, cu bicicleta.
Alexandru-MacedonskiMacedonski a fost o personalitate controversată și un poet căruia i-a făcut plăcere să surprindă, să șocheze contemporanii și să lase posterității ”ca o enigmă caracterul meu bizar” (Noaptea de martie).
Atunci când era considerat romantic, el s-a declarat susținător al noii direcții în poezie, promotor al parnasianismului, precursor al simbolismului și instrumentalismului, iar când toată lumea – în sfârșit – a ajuns să-l considere simbolist, s-a întors la afirmarea unui ideal clasic de poezie. Din păcate, nu a avut geniul limbii și nici nu a fost capabil să creeze o atmosferă inconfundabilă a poeziei, ca cea a liricii eminesciene, și nici o muzică a versurilor specială, deși a încercat să teoretizeze corespondența dintre muzică și poezie. Dacă în rondeluri îl „secondează” pe Mallarmé, în sonete Macedonski are de asemenea unele modele, dintre care Baudelaire nu lipsește. Mihai Zamfir consideră sonetele și rondelurile expresia unei etape finale a poeziei lui Macedonski, configurată într-o poezie pe care o numește: „simbolist-ornamentală”.
În opinia lui Tudor Vianu, „din aceeași atitudine de afirmare a vieții se dezvoltă senzualitatea în lirica lui Macedonski. Există, firește, printre aspectele acesteia, o senzualitate aliată cu satanismul, în poezii ca În atelier. Dar în afară de cazul acestora, senzualitatea din bucăți ca Faunul sau Stepa este manifestarea unei vitalități elementare, care disprețuiește iluzia și se recunoaște ca atare. Iubirea este în poezia lui Macedonski un act de brutalitate și o victorie, o siluire în care masculul adaugă plăcerii simțurilor, voluptatea triumfului”. Este de ramarcat obsesia lui Macedonski de a atinge perfecțiunea formală (și e cunoscută competiția autoimpusă cu Eminescu).
Până în 1890 Macedonski a scris poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi și cu un pronunțat caracter satiric, ca de exemplu ciclul Nopților, caracterizat și printr-un abundent retorism romantic, inspirat din volumul Nopțile al poetului romantic francez Alfred de Musset. După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esențializare. În această perioadă scrie Rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză și se bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunță la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie și muzicalitate. Spre exemplu, acum scrie Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grădina japonezului, Rondelul crinilor, Rondelul lucrurilor.
Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri. Spre sfârșitul vieții a scris celebrele cicluri Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei și Rondelurile de porțelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în volumul postum Poema Rondelurilor (1927). A publicat un volum de versuri în limba franceză intitulat Bronzes. Singura traducere în limba engleză a operei lui Alexandru Macedonski este volumul de poezii If I knew („De-aș ști”), o ediție bilingvă (în română și engleză) care cuprinde 50 de poeme selectate de traducătorul volumului, Valentin Petcu.
Alexandru Macedonski rămâne, încă, unul dintre marii nedreptăţiţi ai literaturii noastre. Nu este Alexandru_Macedonski,_Alexis_&_Oreste_Georgescusingurul, dar, în cazul lui, s-a întâmplat să fie eclipsat de cel mai important poet român şi a fost pus în situaţii dezavantajoase chiar de propriul temperament. Faţă de biografia poetului naţional, a cărui intransigenţă morală şi al cărui sfârşit tragic l-au făcut aproape un martir, viaţa lui Macedonski, mult mai spectaculoasă şi la fel de intensă, a alternat evenimente bufe cu evenimente deprimante. Dacă Eminescu a fost receptiv la direcţiile culturii germane, filtrate prin grila junimistă, sursele lui Macedonski sunt hotărâtor cele franceze. De aceea, primul este funciarmente romantic, cel de-al doilea, un simbolist, ceea ce ar însemna tot un romantic, dar decadent, mai meridional. Totuşi, Macedonski nu poate fi definit fundamental decât prin raportare la Eminescu, urmând amândoi matricea stilistică a timpului lor.

”Alexandru Macedonski a fost un etalon de eleganta, un om al epocii sale, un optimist irecuperabil, un vizionar care si-a asumat cu mult curaj ambitia de a schimba literatura romana cu orice risc, un estet absolut, un spirit boem, un creativ ocupat in permanenta, un fidel al cafenelelor Bucurestene, un antreprenor cu o mentalitate de invidiat, un manager cultural care a condus o societate cu mii de membri, un om de stiinta, un barbat plin de afectiune si daruire, un om care credea in solidaritate, mai ales prin incurajarea unui numar foarte mare de scriitori aflati la inceput de drum, o persoana care a avut enorm de multa credinta in propriile valori, in propria-i rezistenta. A fost un om care a reusit in viata, in ciuda tuturor momentelor de impas, care a provocat, a inovat, a schimbat si uimit o societate intreaga prin indrazneala si nonconformismul sau, un om care si-a depasit stramosii, dincolo de descendenta nobila cu care fusese deja inzestrat, devenind un tata adorat, care a avut o intuitie admirabila in formarea unei adevarate dinastii de artisti. Macedonski este, pentru mine, un om model intr-o societate pasiva si lipsita de repere ca cea de astazi.” spunea într-un interviu despre el stră-strănepoata sa, Irina Macedonski.
Alexandru Macedonski_Un frenetic,un bătăios, un frământat, un perfecționist. Un nonconformist și un orgolios. Scrie Lewki și Thalalassa. Iar Rondelurile sunt capodopere. Se căsătorește cu Ana Raller Slătineanu. O curtează pe Aristizza Romanescu și îi dedică Noapte de aprilie.
Moare pe 24 noiembrie 1920, cerând roze. I se aduce parfum de trandafiri. Scena morții va fi povestită de Nikita.

Surse:
tititudoirancea.ro
adevarul.ro
romaniaculturala.ro
glasul.info
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 3 =

+ 56 = 64

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corect “cel mai celebru”? Unele structuri lingvistice sunt atât …
Corespondenta la redactie