Cardul de sănătate : afacere sau ”Cuiul lui Pepelea” ?
Cardul naţional de sănătate a devenit obligatoriu de la 1 mai a.c.. Cardul este necesar pacientului atunci când se prezintă la medic sau la farmacie pentru a ridica medicamentele, după cum s-a anunțat.
Costurile pentru cardurile de sănătate sunt asigurate de Ministerul Sănătăţii, iar costurile de distribuire sunt sunt suportate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Cardul face dovada calităţii de asigurat, și astfel nu va mai fi nevoie de adeverinţa de asigurat. Din categoria adulţilor, acele persoane care din motive de conştiinţă religioasă, alte convingeri nu doresc să utilizeze cardul chiar dacă au intrat în posesia lui, ei au dreptul să se prezinte la Casa de Asigurări de Sănătate Călărași, să depună o cerere, să depună cardul/să nu-l ridice dacă nu a intrat în posesia lui, iar instituţia va emite o adeverinţă de asigurat pentru această categorie având o valabilitate de 3 luni, după care necesită să fie reînnoit.
Ițele se încurcă, nimeni nu le mai descurcă
Potrivit regulilor emise, dacă ai calitatea de asigurat, cupon de pensii sau adeverință de la locul de muncă că ești asigurat dar nu ai cardul de sănătate la tine, nu poți beneficia de servicii medicale. Motivul: acest serviciu medical trebuie validat cu cardul de sănătate. Ca de obicei nici aici lucrurile nu sunt clare ca de altfel în multe alte probleme sau domenii de activitate din România. Pe marginea acestui subiect se discută aproape zilnic, zilele acestea în cabinetele medicale din Oltenița sau în farmacii, destui oltenițeni și-au exprimat dezgustul față de serviciile românești dar și dezamăgirea cu privire la emiterea acestor carduri ce în mod normal nu trebuie să îngrădească accesul la servicii medicale pentru care asiguratul plătește. Și totuși se pare că marele pericol este că va îngrădi accesul la serviciile medicale, din punct de vedere al contribuabilului, după cum am aflat. De asemenea sunt foarte multe persoane neasigurate care dețin acest card. Bucata de plastic nu conferă unei persoane calitatea de asigurat. Această calitate este dată de contribuția la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Există situații de scandal între medici de familie și pacienți cum că acestora din urmă li s-au refuzat servicii medicale decontate de Casă pentru că sunt neasigurați și ei aveau acest card.
Unul dintre medicii oltenițeni ne spune că folosirea cardului în cadrul sistemului informatic unic integrat nu funcționează ca un sistem integrat. Au existat sincope de lucru la validarea cardului. Sistemul informatic funcționează defectuos și citește foarte încet cardul. ”Timpul necesar unei consultații va crește”, ne spune medicul de familie.
De asemenea, farmaciștii sunt nemulțumiți de această idee care nu face decât să complice sistemul de lucru, să mănânce din timpul acestora și al clienților farmaciei. ”Am stat ore în șir să activăm aparatele pentru card și să ne conectăm la sistemul informatic a fost de asemenea un proces greoi. Oamenii sunt indignați că nu se simplifică serviciile medicale.” ne spune o farmacistă.
Cât despre oltenițenii sătui de cozi și de așteptat, iritarea multora dintre ei este accentuată și vizibilă. ”Este o porcărie acest card de sănătate. Cine știe a cui este afacerea și cât se câștigă de pe urma acestui circ. Mai bine cu banii cheltuiți pentru aceste carduri s-ar fi oferit servicii medicale gratuite. Plătim CAS pentru sănătate și când vrem să facem analize nu sunt fonduri….de multe ori trebuie să plătim serviciile medicale cu bani pe loc să putem beneficia de serviciile de laborator, mai ales dacă avem nevoie de o analiză rapidă.” declară una din clientele unei farmacii.
”Eu am fost la medicul de familie și nu-mi poate activa cardul. Datele inscripționate pe card sunt ok. Dacă introduc codul de asigurat pe site-ul CNSAS apar că sunt asigurat. Și atunci ce înseamnă prostia asta?” ne spune un oltenițean.
”Ne întrebăm oare medicii de familie sunt dotați toți cu cititori de carduri și de ce trebuia să activăm acest 666?”…”Mai bine s-ar ocupa de alte probleme din sănătate decât de nimicurile astea. În sistemul de sănătate e un talmeș-balmeș, toate sunt încurcate, ajungi în policlinică stai ca prostul la ușă și când intri în cabinet dacă nu bagi un ban în buzunar te tratează unii medici cu sictir. La fel și în spitale. Vai de gândirea asta primitivă…” sunt alte câteva declarații ale pacienților oltenițeni din farmacii și săli de așteptare la medici.
Unul dintre medicii de specialitate din Oltenița spune că fabricarea cardurilor de sănătate a pornit de la ideea că medicii sau farmaciștii fură medicamente. ”Cum să fur eu Azitromicină dacă nu o pot folosi bunăoară. Sau cum să pun mâna pe Platusin dacă nu am nevoie, ca să nu mai spunem că nu facem așa ceva. Dar altceva este la mijloc iar nouă românilor ne place mereu să ne scărpinăm invers în loc să ne ușurăm treburile. Dacă ei acolo sus fură din buget și fac afaceri ilegale, atunci aruncă pe niște lucruri ireale dând peste cap un întreg sistem de sănătate în acest caz, toate de fapt funcționând în imaginația lor, știindu-se pe ei. Este Cuiul lui Pepelea…” declară medicul specialist.
Potrivit informațiilor centrale, firma care a câștigat contractul pentru card este în insolvență. Remedierea erorilor și mentenanța ar fi urmat să fie asigurate de câțiva angajați. În fața blocajelor și a haosului, conducerea CNAS se apără cu jumătăți de adevăr. Cursdeguvernare.ro scrie că: spuse până la capăt, lucrurile ar echivala cu recunoașterea unor erori comise în trecut și cu asumarea problemelor încă nerezolvate, inclusiv în ceea ce privește managementul resurselor financiare ale Sănătății.
Elisabeta Genoa
Lasă un răspuns