Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.

Îţi trădezi oare patria zburând mai sus de gloanţe?!

Furtuna este marea în care se scaldă muntele.

Există trei prilejuri de a te cunoaşte pe tine însuţi: munca, iubirea şi cumpăna.

Fiecare zi are parfumul şi miasmele ei, plus mirosul sudorii care justifică prezenţa omului în mijlocul clipei ce ni s-a dat.

Nu sunt atâţia ochi pe pământ câtă frumuseţe în jur.

Femeia este al cincilea anotimp.

Grigore Vieru

În primul rând, popularitatea lui Grigore Vieru nu se limitează la spaţiul redus dintre Nistru şi Prut, ci cuprinde unele mult mai extinse, mai mari chiar decât România în frontierele ei din prezent. Calitatea de căpătâi a scrisului Măriei Sale a fost, fără exagerare, caracterul profund poetic şi profund naţional românesc, sinceritatea şi (de ce nu?) prospeţimea demersului ideatic al poeziei sale. Pentru a nu fi logoreic şi pentru a nu consuma prea mult spaţiu, am să aduc, în această ordine de idei, doar câteva exemple. Se ştie prea bine că în perioada sovietică, în literatură mai ales, era la modă tema păcii (deşi conducerea de vârf a statului sovietic, ca şi cea rusească din prezent, era cea mai belicoasă în lume!). Atunci, când un pretins poet sovietic, Petrea Cruceniuc, de altfel, om cu calităţi deosebite privind protejarea şi promovarea spiritului românesc în Basarabia, adică un mare om de omenie, versifica lugubru tema păcii: „De ce ţin eu arma încărcată…”, Grigore Vieru venea cu Cântecul bradului şi Cămăşile, poezii cu o tematică veche cât lumea, dar de o sensibilitate estetică uluitoare (citez din memorie): „Fă-mă, lume, ce m-ai face, / Fă-mă cerc la poloboace, / Fă-mă la hotare semn, / Numai nu picior de lemn” sau „A fost război. / Ecoul lui / Şi-acum mai este viu. / Cămăşi vechi, mai noi – / Amară amintire de la fiu. / […] De cum ajunge sâmbăta, / Le spală. […] / Şi-atunci, / Băiatul ei, cel drag băiat, / Cu ce se-mbracă, bunul, / Dacă vine?”. Nu cred că exagerez dacă declar că poezia lui Grigore Vieru a fost receptată de la bun început ca fiind general românească, nu doar regională, basarabeană, cum caută unii s-o categorisească. Dovadă în acest sens sunt ediţiile de până la şi după 1980 apărute la Bucureşti în colecţia „Cele mai frumoase poezii” şi la Iaşi (de această dată este vorba de Steaua de vineri). Mai mult, poezia lui Grigore Vieru este cunoscută în egală măsură atât în aşa-zisa Republica Moldova, cât şi în Ţară. Drept corolar al aprecierii serveşte propunerea candidaturii poetului pentru Premiul Nobel pentru literatură şi (atenţie!) nu din partea Republicii Moldova, ci din partea României. Însuşi poetul a avut chiar de la început conştiinţa de poet român, căci nu în van a dedicat numeroase poezii lui Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu etc., în pofida faptului că cea mai mare parte de nume erau notate numai cu iniţiale.  Indiscutabil, tot ce a scris şi a făcut Grigore Vieru a fost direcţionat spre reconstituirea şi redefinirea adevărului privind identitatea şi unitatea noastră etnică şi lingvistică.
S-a născut lșa 14 februarie 1935 în satul Pererîta, județul Hotin, România Mare, în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul “Tănărul leninist”, actualmente “Florile Dalbe” .

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971. În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași. În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău și o stradă din Iași poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor. O stradă din Buzău îi poartă numele: Strada Grigore Vieru

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.  (Literatura și Arta)
„ Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa,prin frumosul semănat în inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales.Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre.Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mîndrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)

Surse :
autori.citatepedia.ro
limbaromana.md
glasul.md
ro.wikipedia.org