Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Ce e viața? Praf și pulbere se alege de tot.

Ce e viața? Praf și pulbere se alege de tot.

Visam mult. Îmi imaginam fel de fel de poveşti cu mine în rol principal. Mă gândeam ce-o să fac eu cu viaţa mea.

Rămâne ceva, poate după oamenii de geniu.

Mi-am văzut de treabă și celebritatea mergea pe lângă mine. Un insucces mă paraliza. Bucuria reușitei îmi provoca tristețe. Nu știu de ce. Mă apuca o oboseală sufletească.

Dacă ar fi să aleg să mai revin o dată pe pământ, n-aș mai vrea. Pentru că acolo unde este viață este și moarte. Am suferit prea mult.

De teatru şi de lumea artei m-am apropiat datorită mamei. Când venea Maria Ventura de la Paris, ne ducea la spectacolele ei. Mi-amintesc ce impresie puternică mi-a făcut în «Fedra». Jocul actriţei degaja mister, încât mi-am zis că niciodată nu voi putea face această profesie.

De la mama am moştenit tracul. După fiecare premieră spuneam că mă las de teatru. Ideea de a deveni actriţă era foarte străină de mine.

Eu și Lucian am fost posedați de arta noastră. Am sacrificat totul pentru teatru: prieteni, bucuria unui copil, plăcerile unei vieți obișnuite. Nu regret. Omul trebuie să trăiască ce simte.

Am urmat încă din liceu şcoala particulară a Floriei Capsali, o mare maestră a baletului clasic. În program, exista un curs de artă dramatică, pe care l-au predat Marietta Sadova şi Haig Acterian. După ce m-a auzit rostind o poezie (Marietta Sadova) mi-a spus: «Tu trebuie să faci teatru!» Nu mă pasiona actoria. Într-o zi m-a luat în trăsură şi m-a dus să mă înscriu la Conservator.

Profesorii din comisie m-au cerut la clasa lor. Am fost trasă la sorţi şi am căzut la grupa Mariei Filotti. Dar continuam să iau lecţii cu Sadova.

În destinul meu de actriţă am avut norocul să întâlnesc doi regizori mari: Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie.

Nu este ușor să lucrezi cu Lucian Pintilie, dar valoarea rezultatului te ajută să depășești momentele grele, cu atât mai mult cu cât Pintilie reușește să fie un tiran-vrăjitor, care-și farmecă interpreții prin marea lui ardere și credință în ceea ce face. Are o mare putere de convingere și de seducție asupra actorilor. Ei sunt pur și simplu electrizați când repetă cu el.

Pelicula păstrează şi transmite fiinţa noastră cu tot ce are ea: farmec, putere de seducţie, de emoţionare, vrajă… Ea fixează o personalitate şi inefabilul ei. De asta am iubit atât filmul şi am vrut să-l fac. Îmi dădea sentimentul că rămân.

Toată viața mea cu Livu Ciulei a fost teatru.

Nu-mi face plăcere să citesc lucruri frumoase despre mine. Parcă citesc despre altcineva.

Încerc un sentiment curios, că totul este trecător și că nimic nu stă pe loc în arta noastră. A fost atâta chin, încât bucuria venea așa, ca după boală, însoțită de o stare amestecată cu oboseală, melancolie, tristețe.

M-am atașat în mod special de un mic orășel din Italia, Assisi. Italianca din mine a palpitat acolo. I-am spus lui Lucian că, atunci când o să mor, aș vrea să mă înmormânteze acolo. Să-mi arunce cenușa peste dealurile alea verzi.

Mama a avut despre mine o părere greșită. Spunea că sunt o leneșă. Că am mult farmec și că o să mă mărit cu un bărbat bogat, care să mă răsfețe.

Clody Bertola

Supranumită „Inegalabila“, „Unica“, „Prinţesa Inefabilului“, „Actriţa cu majuscule”, „Doamna Teatrului”, a avut o viaţă al cărei scenariu depăşeşte toate filmele şi piesele de teatru în care a jucat. A fost căsătorită de trei ori, iar doi dintre soţii săi au fost Liviu Ciulei, mai mic cu 10 ani, şi Lucian Pintilie, mai tânăr cu 20 de ani.
Considerată una dintre cele mai frumoase femei ale Belle Epoque din România, Clody Bertola avea origini italiene, franceze şi germane. S-a născut pe 12 august 1913, într-o familie de origine catolică din Bucureşti. Copilăria şi-a petrecut-o la Chiţorani, o mică localitate de lângă Ploieşti, unde părinţii săi aveau o vie şi unde Clody Bertola obişnuia să vină şi mai târziu, pentru a regăsi fericirea şi frumuseţea anilor copilăriei, dar şi liniştea maturităţii. Clody Bertola a primit o educaţie religioasă, la un pension catolic din Paris, unde a fost trimisă după sinuciderea tatălui său, însă a fost atrasă permanent de artă. Obişnuia să spună că, atunci câd era mică, îşi dorea să fie dansatoare, însă a ajuns să facă teatru. A absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică şi, pentru o vreme, nu a reuşit să se impună.
Descendentă dintr-o familie nobilă, Clody Bertola a trăit în perioada când Bucureştiul era un Mic Paris. Calea Victoriei de azi era comparată cu Champs Elyseés, pe care se plimba toată protipendada românească îmbrăcată elegant după ultima modă de la Paris. Lumea bucureşteană trăia un timp fericit. Se mergea la bal, la teatru, la Şosea.
Actriţa şi-a petrecut copilăria la Chiţorani, pe lângă Ploieşti, unde părinţii aveau o vie. „Era acolo un univers al meu, acela al naturii, cu care am fost întotdeauna prietenă, dar şi frumuseţile unei lumi care dispare o dată cu copilăria. Sensul ascuns al acelor clipe m-a urmărit în timp. Plecam spre Bucureşti, în mai, cu o cabrioletă cu roţi mari şi acoperiş, trasă de un cal alb şi de unul cu pete cenuşii. Eu stăteam lângă vizitiu, îmi plăcea mult să mân caii. La Chiţorani am trăit o perioadă de mare fericire. Cocoţate într-un nuc, fiecare pe câte o cracă, obişnuiam să facem băi de soare goale. Eram vestite prin împrejurimi: «A, via Bertola – unde sunt domnişoarele alea goale…»” (La vie en rose cu Clody Bertola, Ludmila Paltanjoglu).
În 1936 a terminat Actoria, dar multă vreme nu a avut niciun angajament; apoi s-a dus la Compania „Bulandra” unde era director Sică Alexandrescu. „Am început o lungă ucenicie. Am jucat roluri mici, din care am învăţat, probabil, multă meserie. Eram nemulţumită. Am trecut la Teatrul Mic condus de Tudor Muşatescu. Într-o zi a venit un rol mare.”
În timpul repetiţiilor pentru rolul Katerina Ivanovna din „Fraţii Karamazov”, unde îl avea partener pe Tony Bulandra, a reuşit să-l irite. Lucia Sturdza Bulandra era în sală şi i-a spus: “Lasse-la Tony, cette enfant sera une grande artiste.” (Las-o, Tony, această fetiţă va fi o mare artistă.) Fraza a urmărit-o toată cariera ei de artistă.
A jucat mult în teatru, în spectacole de teatru radiofonic, în spectacole de teatru de televiziune şi a făcut prea puţin film.
Biografia rolurilor interpretate rămâne piatră de temelie în istoria de aur a teatrului românesc. A acceptat forme noi de joc. A fost, pe rând: Lizzie, Sfânta Ioana, Rosalinda, Blanche, Alice, Elisabeta I. Andrei Şerban a numit-o „Sfânta Ioana a Teatrului Românesc”Înainte de spectacol, paralizată de trac, îşi făcea cruce, se liniştea şi intra în rol luminată. Spectatorii erau fermecaţi, la final, de jocul ei. Pleca spre casă melancolică, gândindu-se la personajul pe care l-a jucat.
A fost muza în viaţă şi artă a pictorului Ştefan Constantinescu şi a regizorilor Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie, eşuând în trei căsnicii.
Primul soţ al lui Clody Bertola a fost pictorul Ştefan Constantinescu, mai în vârstă cu 15 ani decât actriţa. „Credea în mine. Era un mare admirator al meu. Cu toate acestea, îi suportam greu gelozia şi independenţa. Ştiam că dacă voi rămâne cu el, n-o să pot să fac teatru“, mărturisea actriţa despre primul său soţ în volumul „La vie en rose cu Clody Bertola“ al Ludmilei Patlanjoglu, apărut în 1997, o evocare a carierei şi a vieţii actriţei.


Următoarea poveste de dragoste din viaţa lui Clody Bertola a fost Liviu Ciulei, mai tânăr cu 10 ani decât actriţa, pe atunci student la Arhitectură şi la Conservator. S-au căsătorit la patru ani de când s-au cunoscut şi au format un cuplu formidabil pe scenă, punând, împreună, bazele primei trupe a teatrului Odeon, în 1947. Despre începuturile poveştii lor de dragoste spunea: „N-am simţit nici un fior special. N-am intuit nicio clipă că de omul ăsta mi se va lega viaţa atât de profund. (…) Mă cucerea timiditatea lui plină de farmec. (…) Chipul îi era uşor dizarmonios, dar îţi atrăgeau atenţia ochii negri, calzi şi pătrunzători. A început să vină din ce în ce mai des în cabina mea. Vorbea puţin, dar ceea ce spunea era plin de conţinut, mă interesa. Şi încet, s-a înlănţuit ceva. Ne înţelegeam pe plan spiritual, ne plăceau aceleaşi lucruri, mai ales discutam mult despre teatru“. Un amănunt interesant este că, după căsătoria cu Liviu Ciulei, Clody s-a mutat în noua casă cu tot cu fostul soţ, unde Ştefan Constantinescu a rămas până în ultimele zile ale vieţii. „Ştefan mi-a fost soţ, prieten şi tată. Liviu îl admira mult pentru gustul său rafinat. Obişnuia să-l consulte întotdeauna când lucra la un spectacol“, povesteşte actriţa în „La vie en rose cu Clody Bertola“.

Nici al doilea mariaj nu a durat însă. Ruptura a intervenit din cauza slăbiciunii lui Ciulei pentru o altă femeie, „care de fapt nu a contat deloc în viaţa lui“, episod pe care, din orgoliu, actriţa nu l-a putut depăşi.
Dar, deşi căsătoria se încheie, povestea dintre Clody şi Ciulei s-a transformat într-o caldă prietenie şi o relaţie profesională îndelungată.
Ultimul bărbat din viaţa actriţei a fost Lucian Pintilie, alături de care Clody a peste trăit 40 de ani, până la moartea actriţei. Povestea de dragoste a început tot pe scenă, unde Pintilie, cu 20 de ani mai tânăr, conducea echipa care filma piesa de „Omul care aduce ploaia“, în care Clody deţinea rolul principal. „M-a fascinat lipsa lui totală de formalism, aproape de proastă
creştere. Mă atragea la el nebunia, «golania» lui plină de spiritualitate. Felul de a gândi original despre artă, despre oameni. Felul de a trăi fără compromisuri“
, mărturisea Clody Ludmilei Patlanjoglu.
Magia a început apoi să îi apropie unul de altul şi, aşa cum spunea Clody, „inevitabilul s-a întâmplat. Făceam plimbări lungi pe cheiul Dâmboviţei. Avea o tristeţe, spunea că «toate sunt atât de trecătoare şi la ce bun e totul?». Văzându-l atât de melancolic, mi-am zis în gând «o să vezi tu la ce bun!». Cred că eram pe stradă
şi ne-am sărutat şi mi-a mărturisit că este îndrăgostit. Prima lui dragoste am fost eu. Atunci eram căsătorită cu Ştefan Constantinescu. Ştiam că, dacă voi rămâne cu el, n-o să pot să fac teatru. Liviu simţea că această căsătorie nu e chiar foarte puternică. Ca instituţie. Mi-a cerut să divorţez şi să fim împreună”
. Însă căsătoria avea să se întâmple de-abia după patru ani. De ce au așteptat atât? Clody Bertola mărturisește cu sinceritate: „Între noi era o diferenţă de vârstă de zece ani. Din această cauză am avut unele ezitări. Cu timpul m-am hotărât că altfel nu puteam să fiu clară, limpede în viaţa mea. Când doi oameni se iubesc nu poate exista niciun obstacol, ei trebuie să aibă curaj să treacă peste prejudecăţi. Iubirea înnobilează când e adevărată. A fost un sentiment pe care nu l-am căutat. El a venit şi eu l-am trăit foarte adevărat şi profund. Consider că a cunoaşte ce e dragostea e o fericire în viaţă. Chiar dacă de cele mai multe ori această stare aleasă este însoţită şi de multă suferinţă.” Povestea lor de iubire a fost la fel de puternică şi pe scenă unde au creat împreună spectacole care au marcat istoria teatrului. Prima lor mare realizare împreună a fost celebrul colectiv „Odeon” şi el s-a născut în 1947, la doi ani de când se cunoscuseră. Printr-o scrisoare plină de tulburare Ciulei o chema pe Clody la Bucureşti să-i dăruiască un teatru…


Pierderea vederii a despărţit-o brusc pe Clody Bertola de scenă, iar în ultimii ani de viaţă, pe care i-a petrecut oarbă, a suferit cumplit din cauza durerilor provocate de o nevralgie de trigemen. A murit în
2007, în noaptea de 27 spre 28 decembrie, la 94 de ani, iar în testamentul său a lăsat şi câteva dorinţe speciale: a dorit ca la înmormântarea ei să vorbească doi colegi la care a ţinut enorm, pe care îi considera „fiii“ săi, Victor Rebengiuc şi Florian Pittiş.

Cei doi i-au fost alături în distribuţia spectacolului care a făcut istorie în teatrul românesc, „Lungul drum al zilei către noapte“, de Eugene O’ Neill, montat în 1976 de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra. Cei doi actori jucau în spectacol chiar rolurile fiilor eroinei principale. Florian Pititş a murit însă cu
doar câteva luni înainte de Clody Bertola.
De Prahova, locul unde a copilărit actriţa se leagă un episod menţionat tot în volumul „La vie en rose cu Clody Bertola“. La „colectivizare“, pianul din
casa de la Chiţorani a fost aruncat de comunişti, fără explicaţii, în vie, iar moşia i-a fost confiscată. În perioada interbelică, Chiţoraniul devenise o zonă „rezidenţială“, aici aflându-se casele şi vilele unor ingineri, actori şi avocati celebri din Ploieşti şi
Bucureşti. Tot din cauza comuniştilor, Clody Bertola a pătimit şi în timpul căsătoriei cu Liviu Ciulei care era considerat cu „origini nesănătoase“ pentru că era născut într-o familie de aristocraţi. Zece ani nu i se va permite să facă regie, iar în 1972, va fi
destituit de la direcţia Teatrului Bulandra, în urma scandalului provocat de interzicerea spectacolului „Revizorul“, în regia lui Lucian Pintilie, de către cenzura politică.  În urma aceluiaşi scandal, Lucian Pintilie a primit un
paşaport şi a fost lăsat să plece din ţară, având interdicţia de a mai lucra în România, fapt care îl determină să se expatrieze în 1975. La rândul său, Liviu Ciulei a părăsit România în 1980. Consideraţi doi monştri sacri ai cinemtografiei şi teatrului românesc, s-au întors în ţară după 1990, regizând o serie de piese şi filme celebre.

Clody Bertola s-a stins din viață la 96 de ani, după ce, în ultimii zece ani de viață își pierduse vederea. 11 ani
mai târziu, pe 16 mai 2018, a încetat din viață și regizorul Lucian Pintilie. Interesant este că ambii soți ai actriței, cei doi mari regizori, au fost și au
rămas prieteni de-a lungul vieții. Lucrau împreună, discutau mult despre teatru împreună, iar ani de zile au petrecut Revelioanele toți trei.
Paul Morand, scriitorul francez care a părăsit Franţa pentru a se stabili definitiv în România, în vestita perioadă La Belle Epoque, scria în memoriile sale că a cunoscut în România trei femei frumoase: Martha Bibescu, Regina Maria a României şi Clody Bertola.

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.


Surse:
adevarul.ro
yorick.ro
revistavip.net
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie