Ce minunat e că nimeni nu trebuie să aştepte când vrea să înceapă să facă lumea un loc mai bun.
Ce minunat e că nimeni nu trebuie să aştepte când vrea să înceapă să facă lumea un loc mai bun.
Am nevoie să simt faţă de mama mea respectul ce-l simt faţă de un ideal.
Să fii fericit înseamnă şi să faci fericiţi pe alţii.
Gândeşte-te la toate lucrurile frumoase de lângă tine şi fii fericit.
Poţi pierde totul: bogaţia, prestigiul, dar mulţumirea interioară poate fi doar ascunsă şi te va face, atâta timp cât trăieşti, din nou şi din nou fericit.
Atâta timp cât poţi privi cerul fără teamă, ştii că eşti curat pe dinăuntru şi că vei fi din nou fericit. Şi atâta timp cât există această mulţumire interioară, mulţumirea pentru natură, Dumnezeu şi multe altele, atâta timp cât o porţi în tine, vei putea deveni din nou fericit.
În ciuda tuturor lucrurilor tot mai cred că oamenii sunt cu adevărat buni la suflet.
Mai cred că oamenii sunt într-adevăr buni la suflet. Numai că nu-mi pot clădi speranţele pe o temelie făcută din încurcături, suferinţă şi moarte.
Iubirea nu îngăduie porunci.
Nu-mi pot clădi, pur şi simplu, speranţele pe derută, nenorocire şi moarte. Mă gândesc că… pacea şi liniştea vor veni din nou.
Dacă Dumnezeu mă va ţine în viaţă, voi ajunge departe. Nu voi rămâne o fiinţă neînsemnată. Am să mă dăruiesc lumii şi voi munci pentru omenire.
Morţii primesc mai multe flori decât oamenii vii pentru că regretul este mai puternic decât gratitudinea.
Liniştea mă enervează teribil. Simt că mă înăbuş. Trebuie să stăm în cea mai mare linişte ca să nu fim auziţi.
Hârtia are mai multă răbdare decât oamenii.
Părinţii pot oferi doar sfaturi bune sau să-i îndrume pe copii pe calea cea dreaptă, însă o persoană se formează în final prin propriile sale posibilităţi.
Pe termen lung, cea mai taioasă armă este un spirit blând şi bun.
Anne Frank
Jurnalul ei despre fuga inutilă a familiei sale de naziști a făcut-o faimoasă și a devenit un adevărat document istoric. O incursiune în vremuri de tristă amintire. Jurnalul ei face parte din literatura universală.
Centrul Berlinului. Hackesche Höfe, un ansamblu de clădiri în stil art nouveau, perfect restaurate, atrage zilnic prin localurile şi magazinele sale exclusive mii de vizitatori. Caţiva paşi mai departe, în direcţia cartierului Prenzlauer Berg, o pancartă discretă la intrarea principală îi opreşte din drum pe turiştii grăbiţi. Dar puţini intră în curtea întunecată. Cei mai mulţi studiază atmosfera mai degrabă studenţească de la distanţă: pereţi acoperiţi cu graffiti, zeci de biciclete şi tineri care vorbesc tot felul de limbi.
La etajul al doilea al clădirii, în aripa din spate, se ajunge pe o scară sumbră. Sus se deschide un spaţiu expoziţional luminat. Pe pereţi, multe fotografii şi puţine vitrine. Chiar la intrare se află obiectul cel mai de preţ: Jurnalul Annei Frank într-un facsimil cu copertă din stofă roşie în carouri şi cu un lacăt mic aurit. Anne l-a primit cadou la împlinirea vârstei de 13 ani. Centrul Anne Frank din Berlin nu se vrea un muzeu, povesteşte Emre (26 de ani), unul dintre ghizii care lucrează aici voluntar.
Elevii care ajung la Muzeul Anne Frank din Berlin nu pot să nu-şi pună întrebarea: „De ce i-a urât Hitler pe evrei”?
La 12 iunie 1929, într-o casă frumoasă din Frankfurt se năștea Annelies Marie Frank, în timpul unei perioade extreme de tumultoase pentru istoria națiunii. S-a mutat împreună cu familia la Amsterdam, la începutul anilor 1930, după ridicarea mișcării naziste în țara sa natală. Anne a fost cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank (născută Holländer). A avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank. Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice. Familia nu era strictă în ceea ce privește tradițiile religioase. Cea mai religioasă dintre ei era mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa mai ales de educația fetelor, îndemnându-le să citească.
După ce naziștii au venit la putere în Germania, Otto Frank s-a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda. După ce Otto se mutase singur la Amsterdam în 1933, Edith și fetele l-au urmat în februarie 1934. În 1938 Otto a înființat împreună cu Herman van Pels (tot evreu, exilat din Osnabrück) o a doua firmă, Pectacon, care vindea mirodenii. În 1939, mama lui Edith s-a exilat și ea la Amsterdam de la Aachen, unde a decedat în 1942. În mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, rezultatul fiind că regina Wilhelmina a plecat la Londra în exil, Olanda capitulând.
În martie 1933, partidul nazist al lui Adolf Hitler a câștigat alegerile locale din Frankfurt și a preluat consiliul municipal. Partidul era deja cunoscut pentru doctrina sa anti semită, iar părinții au început să se teamă pentru copiii lor. Când Hitler a devenit cancelar al Germaniei, familia Frank s-a mutat în Olanda, în Amsterdam, temându-se pentru viața lor. Au fost peste 300 de mii de evrei care au părăsit Germania între anii 1933 – 1939.
Pe măsură ce persecutatea populației formată din evrei era în plină ascensiune, familia Frank a fost nevoită să se ascundă.
În acest timp, Otto Frank s-a transformat în industriaș și a muncit din greu pentru a asigura stabilitatea financiară a familiei. A început cu un job nepretențios la o companie ce extrăgea pectina din fructe și încet încet a pus pe picioare propriul business. Anne a început să frecventeze cursurile școlii Montessori. Era o fetiță extrovertită, foarte vorbăreață și foarte prietenoasă. Întotdeauna i-a plăcut să citească și și-a făcut un obicei din a scrie. Însă, era tot timpul foarte secretoasă cu însemnările ei și nu le permitea nici măcar celor mai apropiați prieteni să citească scrierile ei.
Când în sfârșit familia Frank și-a stabilit o rutină confortabilă, nemții au invadat Olanda, în mai 1940, iar viața pașnică a evreilor de aici s-a prăbușit brusc. Persecutarea evreilor a debutat cu implementarea unor legi restrictive și discriminatorii, ocazie cu care Otto Frank, se vedea a doua oară în situația de a se teme pentru viața lui și a familiei sale.
Din cauza legilor restrictive, Anne și sora sa au fost forțate să abandoneze școala la care mergeau și să se înscrie la liceul evreiesc. Între timp, tatăl său se chinuia tot mai tare să asigure partea financiară de care avea nevoie familia, mai ales că din cauza faptului că era evreu nu i s-a mai permis să aibă afacerea sa.
La aniversarea vârstei de 13 ani, Anne a primit din partea părinților săi un jurnal cu coperți din piele roșie. A început să scrie în el aproape imediat. Chiar dacă majoritatea înscrierilor sale inițiale au fost despre rutinele lumești ale vieții de zi cu zi, ea a scris și despre modul în care familia ei a fugit din Germania și s-a adaptat la viață din Olanda.
În iulie 1942, sora sa mai mare, Margot, a primit o solicitare de raportare la o tabără de lucru nazistă din Germania. Realizând pericolul ce păștea asupra familiei sale, Otto le-a luat pe fete și pe soția sa și s-au ascuns în niște clădiri improvizate ce se aflau în spatele sediului companiei sale. Câțiva dintre foștii angajați ai lui Otto au fost cei care au ajutat familia Frank în timpurile cruciale. La sugestia lui Kleiman, Otto Frank pregătise o ascunzătoare în locuința din Prinsengracht 263, de circa 50 m², a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă. Otto o rugase pe secretara sa, Miep Gies, să îi ajute. Cu toate că știa că riscă condamnarea la moarte dacă ar fi fost descoperiți, aceasta a acceptat imediat, ea și soțul ei, Jan Gies, plus colegii de serviciu Kugler și Kleiman, precum și dactilografa Bep Voskuijl ajutând familia Frank cu alimente și alte lucruri necesare tot timpul cât au stat ascunși. Foarte curând, familiei Frank i s-a mai alăturat încă o familie de evrei, familia unui dentist.
Inițial, Anne a văzut din viața în ascunzătoare o aventură și și-a exprimat entuziasmul în jurnalul ei. De asemenea a început să nutrească sentimente de dragoste pentru Peter ban Pels, băiatul acelei familii, lucru menționat și în jurnal.
Deoarece nimeni nu avea voie să iasă afară, Anne își petrecea majoritatea timpului citind și scriind. Jurnalul ei a devenit cel mai apropiat confident al său și a descries în detaliu relația cu fiecare membru al familiei ei.
Cele două familii de evrei au fost trădate de un informator în 1944, după doi ani în care au stat ascunși. Ascunzătoarea lor a fost descoperită în luna august a acelui an, iar familia Frank și ceilalți care se ascundeau acolo au fost arestați și interogați. Deoarece au fost arestați în ascunzătoare erau considerați criminali. Grupul a fost trimis în lagărul de concentrare de la Auschwitz unde bărbații au fost separați de femei. Anne, Margot și mama lor au fost separate de Otto și au fost duse în tabăra de femei unde au fost puse la munci foarte grele.
După un timp, Anne și Margot au fost smulse de lângă mama lor care a murit puțin mai târziu, și mutate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, un loc în care condițiile de viață erau și mai mizerabile și erau nevoite să trăiască cu foarte puțină mâncare și fără nici un fel de facilități sanitare.
În 1954, o epidemie de tifos a cuprins lagărul de concentrare și s-au răspândit în același timp multe alte boli. Deși nu se știe cu exactitate de ce anume s-au îmbolnăvit surorile Frank, se crede că Margot și Anne au murit în februarie-martie 1945. Pe 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare.
Otto Frank a fost singurul supraviețuitor al familiei. Miep Gies, cea care a recuperat jurnalul lui Anne Frank după ce familia a fost arestată, i l-a dat lui Otto după ce acesta s-a întors în Amsterdam din lagărul de concetrare. În timp ce citea jurnalul, tatăl și-a dat seama că fiica lui a păstrat o înregistrare exactă și bine scrisă a timpului petrecut de ei în ascunzătoare și a decis să-l publice.
La vârsta adolescenței, Anne care visa să devină scriitoare, a început să-și scrie jurnalul, însemnând zilnic întâmplările vieții sale din ascunzătoare. Nu și-a pierdut nici o clipă speranța că viața ei se va întoarce la normal, însă toate visurile ei au fost spulberate în vânt: ea, mama și sora sa au fost ucise împreună cu alte mii de evrei din lagărele de concetrare. Singurul care a supraviețuit războiului a fost tatăl ei.
Anne Frank a fost unul dintre miile de copii evrei ce au fost omorâți în timpul Holocaustului. Ea a devenit un nume cunoscut în întreaga lume și una dintre cele mai dezbătute victime ale holocaustului după ce jurnalul său ”Jurnalul unei tinere fete” a fost publicat de către tatăl său, câțiva ani mai târziu de la moartea ei.
Acest jurnal este astăzi una dintre cele mai cunoscute cărți și a fost tradus în câteva zeci de limbi. De asemenea, a fost adaptat și pus în scenă în câteva piese de teatru și filme, în întreaga lume.
Prima data jurnalul a fost publicat în olandeză sub denumirea de „Het Achterhuis. Dagboekbrieven 14 Juni 1942 – 1 Augustus 1944” (Anexa: Note de jurnal 14 iunie 1942 – 1 august 1944). Foarte curând a fost tradus în engleză și publicat în 1952 cu titlul: Anne Frank: Jurnalul unei tinere fete”.
Traducerea în engleză a devenit foarte populară și foarte curând a fost adaptată în scenarii de film. De-a lungul anilor jurnalul a fost tradus în peste 60 de limbi și este considerat cea mai răspândită și citită carte a secolului 20.
Surse:
life.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com