Ceea ce e oribil, în general, pe lumea aceasta, este că ne străduim cu egală ardoare pentru a deveni fericiți și pentru a-i împiedica pe alții să fie.

Când îți propui un scop, timpul, în loc să crească, scade.

Cea mai mare iluzie a omului este că timpul trece. Timpul este țărmul – noi trecem, și el pare că merge.

În idei nu se trage cu pușca.

Filozofii sunt mai mult anatomiști decât medici: diseacă, dar nu vindecă.

Disprețul trebuie să fie cel mai tăcut sentiment al nostru.

Întâlnești oameni atât de nepăsători față de judecata lor, și atât de îndărătnici, încât sfârșesc prin a-și face o cinste din a se îndoi de cinstea celorlalți.

Tocmai mijloacele care i-au înlesnit unui om să facă avere îl împiedică să se bucure de ea.

Există oameni care nu se aleg de pe urma averii lor decât cu teama de a o pierde.

Raţiunea este darul istoricilor, pasiunea este înzestrarea actorilor.

Viciile sunt deseori obiceiuri și foarte rar pasiuni.

Memoria se supune întotdeauna inimii.

Omul își petrece viața judecând trecutul, plângându-se de prezent și temându-se de viitor.

Vorbirea este exteriorizarea gândirii și gândirea este interiorizarea vorbirii.

Din zece persoane care sunt în preajma ta, nouă vor vorbi despre tine într-o manieră proastă și a zecea va spune ceva bun, tot într-o manieră proastă.

Aurul ca și soarele care topește ceara, dar întărește argila, dă măreție sufletelor mărețe.

Antoine de Rivarol

Publicist, jurnalist și epigramist francez, un adevărat nobil, ale cărui lucrări au susținut monarhia și tradiționalismul în era Revoluției Franceze, Antoine de Rivarol și-a atribuit titlul de Conte de Rivarol, pretinzând că vine dintr-o familie nobilă italiană, dar se spune că de fapt era fiului unui hangiu.
S-a născut la 26 iunie 1753 la Bagnols-sur-Cèze.
Prima sa lucrare importantă a fost un tratat, De l’universalité de la langue française (1784), al cărui titlu zdrobitor ”Cu privire la universalitatea limbii franceze”, este aproape justificat de prestigiul câștigat de cultura franceză în toată Europa secolului al XVIII-lea.
Talentul său cu care a fost înzestrat în satiră este reprezentat în lucrarea Le Petit Almanach de nos grands-hommes (1788) unde el folosește pamfletul pentru toți  autorii zilelor noastre. La izbucnirea Revoluției, Rivarol publică materialele sale jurnalistice pentru cauza regală.
A emigrat din Franța în anul 1792, apoi s-a stabilit pentru o vreme la Bruxelles, înainte de a se muta la Londra, Hamburg și apoi Berlin. Le Discours sur l’universalité de la langue française este răspunsul acestui nativ publicist din sudul Franței, care a mers la Paris pentru o carieră în lumea literelor, la un subiect propus de Academia din Berlin. Este o strălucitoare apologie a limbii franceze, limbă de circulație internațională, limbaj universal a cărui perfecțiune este de nedepășit.
Eseist și pamfletar genial, educat în spiritul Școlii Iluminismului, Rivarol nu va înțelege Revoluția Franceză. După ce a emigrat, în scrisoarea sa către nobilimea franceză el cerea, într-o formă oratorie și pasaje pompoase, aceeași prudență, consiliere și moderație, nu un triumf nemilos, fără răzbunare crudă. ”Noi trebuie să consolidăm înțelepciunea, noua ordine a lucrurilor, și, să folosim convingerea. Vom lăsa împăratul care a văzut răul și pericolul mai mult și mai mult: regele, judecătorul unic și mediator nu va uita că acesta este tatăl și oamenii sunt copii.“

A murit la 11 aprilie 1801 la Berlin.

Surse: www.britannica.com
www.agora.qc.ca