Cel care nu cunoaşte adevărul, este un prost. Cel care-l cunoaşte şi-l consideră o minciună, este un infractor.
Cel care nu cunoaşte adevărul, este un prost. Cel care-l cunoaşte şi-l consideră o minciună, este un infractor.
Când toate simţurile ne trădează, raţiunea trebuie să-şi facă simţită prezenţa.
Orice adevăr este uşor de înţeles odată ce a fost descoperit; scopul este să îl descoperi.
Rostul Sfintei Scripturi e să-i înveţe pe oameni cum să ajungă la Cer, nu cum sunt alcătuite cerurile.
Oricât de mare este deosebirea dintre om şi celelalte vieţuitoare, totuşi nu s-ar îndepărta prea mult de adevăr cel care ar afirma că şi oamenii se deosebesc unul de altul nu în mai mică măsură.
Măsoară ceea ce este măsurabil şi fă măsurabil ceea ce nu este.
Fără îndoială că Dumnezeu ar fi putut face să zboare păsări cu oase din aur masiv, vene umplute cu argint viu, carnea mai grea decât plumbul şi aripi extrem de mici. Numai că n-a făcut-o, iar asta pesemne că înseamnă ceva. Tu îl invoci la fiecare pas pe Dumnezeu doar ca să îţi ascunzi ignoranţa.
Nu mă simt obligat să cred că acelaşi Dumnezeu, care ne-a înzestrat cu simţuri, raţiune şi intelect, ar pretinde să nu le folosim.
Şi totuşi se învârte!
Nu poţi să înveţi pe nimeni nimic; tot ce poţi face este să ajuţi pe cineva să găsească răspunsuri înăuntrul sufletului său.
Adevărul cel mai important e să fii viu.
Nu am întâlnit niciodată un om atât de ignorant încât să nu am ce să învăţ de la el.
Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul.
Dintre toate invenţiile uimitoare, ce minte sublimă a fost în stare să conceapă modul în care putem comunica gândurile noastre cele mai secrete unei alte persoane care se află departe în spaţiu sau timp? Şi asta doar prin aranjarea a vreo două duzini de semne mici pe o bucată de hârtie! Să recunoaştem că asta este simbolul şi pecetea şi culmea tuturor invenţiilor admirabile ale Omului!
Galileo Galilei
Naşterea ştiinţei moderne a avut loc în Italia acum aproximativ 400 de ani, prin mai multe invenţii şi descoperiri ale lui Galileo Galilei, fiecare fiind suficientă pentru a-i asigura un loc în panteonul savanţilor care au schimbat fundamental înţelegerea lumii. Galileo Galilei este cel care a confirmat experimental ipoteza teoretică a lui Nicolaus Copernic cum că nu Pământul, ci Soarele, s-ar afla în centrul Universului. Tot Galileo Galiei a dezvoltat corect legile mişcării, fiind un ilustru precursor al lui Newton, care s-a născut chiar în anul în care Galilei a murit. Totodată, Galileo Galilei a descoperit legile pendulului, pe baza lui dezvoltând primul ceas modern din istoria umanităţii. În paranteză fie spus, tot el a inventat şi termometrul, dar şi luneta astronomică.
Galileo Galilei s-a născut în 1564 la 15 februarie la Pisa, în Italia, în familia unui muzician relativ cunoscut şi receptiv la ideile timpului. Tatăl său a făcut tot posibilul ca Galileo să primească o educaţie aleasă, fără să fie îndoctrinat cu învăţăturile bisericii. Pe vremea aceea, şcolile erau mai ales pe lângă mănăstiri. Astfel că nu este de mirare că la vârsta de 10 ani Galileo a ajuns elev la mănăstirea Vallombrosa. A fost un elev atât de conştiincios şi devotat mănăstirii, încât la vârsta de 14 ani tatăl său l-a luat de acolo, de teamă ca fiul său să nu îşi dorească apoi să devină călugăr. Pentru următorii câţiva ani, Galilei a studiat cu profesori privaţi la Florenţa, oraşul mai mare de lângă Pisa. Ulterior, Galilei s-a întors în oraşul său natal pentru a studia medicina la Universitatea de acolo. Toţi aceşti paşi au fost nu doar ghidaţi, dar şi finanţaţi de tatăl său. Este deci important de înţeles că mediul familial are un rol decisiv în formarea ulterioară a unui om. Aici, la Universitate, a început să studieze ceea ce se ştia atunci despre natură. Studenţilor le erau predate mai ales învăţăturile lui Aristotel despre cum funcţionează lumea, învăţături vechi de aproximativ 1700 de ani, dar care erau încă literă de lege, care erau predate din generaţie în generaţie, fără ca nimeni să le testeze validitatea în mod experimental.
Era anul 1585. A început apoi să predea matematică, mai întâi ca profesor privat, iar din 1589 (la 25 de ani) ca profesor la Universitatea din Pisa. Din predatul matematicii şi-a câştigat existenţa întreaga viaţă, iar în timpul liber se ocupa cu cercetările sale ştiinţifice. Începem aşadar să înţelegem, pas cu pas, modul în care s-a format Galileo, până la a reuşi să schimbe felul în care omenirea investiga natura şi cum era înfăptuit actul ştiinţific.
Prima descoperire ştiinţifică: legile pendulului
Încă de când era student la medicină, Galileo Galilei a observat, pe când asista la o slujbă la catedrala din Pisa, cum un candelabru se legăna uşor, fiind atârnat de un cablu lung legat de tavan. Intuitiv, a simţit că oscilaţiile aveau toate aceeaşi perioadă. Dar nu s-a limitat doar la atât, ci a şi testat experimental ideea sa, în spiritul aristotelic. Cum nu avea la dispoziţie un cronometru, şi-a folosit propriul puls. Astfel a constat că, într-adevăr, perioadele de oscilaţie erau aceleaşi. Ideea i-a rămas în minte şi în 1585 a dezvoltat-o pentru prima dată într-o scrisoare către un prieten.
Candelabrul care pendula atârnat de domul Catedralei din Pisa, ale cărui oscilaţii Galileo Galilei le-a observat, student fiind. A constatat că toate au aceeaşi perioadă. Pentru a măsura timpul, a folosit propriul puls. Ulterior, pe acest principiu, a folosit un pendul ca şi cronometru foarte precis. Abia în 1602 a început însă experimente serioase pe tema pendulelor, observând un lucru important. Anume că pentru un pendul de o lungime dată, perioada de oscilaţie nu depinde de masa atârnată la capătul acestuia. Vorbim despre o lege foarte importantă despre fizica teoretică, iar Galilei a mers încă şi mai departe, găsindu-i o utilitate. Dacă nu contează ce masă legăm de pendul, iar perioada de oscilaţie este dată doar de lungimea pendulului, cu atât mai bine. Ne rămâne doar să alegem o anumită lungime a pendulului, nu ne mai facem griji să măsurăm precis masa adăugată şi astfel obţinem, în premieră, un… ceas precis.
Ceasul a fost folosit imediat pentru a măsura pulsul pacienţilor. De aceea pendulul ceasornic a fost denumit “pulsilogium”. Nu e fascinant cum pulsul a fost folosit drept cronometru pentru a măsura perioada oscilaţiilor pendulului, pentru ca apoi, când legile acestuia au fost determinate precis, perioada pendulului să fie folosită ca un cronometru precis pentru puls?
A doua descoperire ştiinţifică: legile căderii corpurilor
Încă din vremea când era student la medicină, Galileo Galilei nu era de acord cu ideea lui Aristotel conform căreia copurile mai grele cad cu o viteză mai mare decât corpurile mai uşoare. Experienţa sa de viaţă îi spunea că grindina cade toată în acelaşi timp, chiar dacă era formată din bucăţi mai mari sau mai mici de gheaţă. Puşi în faţa acestor observaţii, profesorii săi au sugerat că poate bulgării mai mari de grindină sunt formaţi la o înălţime mai mare, astfel încât, deşi cad mai repede, ajung pe sol în acelaşi timp cu bulgării mai mici. Galileo Galilei nu a fost însă mulţumit de răspuns. Problema i-a rămas în memorie.
Mai târziu a dorit să efectueze el însuşi un experiment pe care să îl poată controla şi pe care să îl poată repeta. Aşa cum am văzut mai sus, în cazul grindinei condiţiile iniţiale nu erau cunoscute. Astfel că Galilei a realizat celebrul experiment din turnul înclinat din Pisa, de unde a lăsat să cadă două obiecte metalice, cu mase mult diferite. În ciuda prezicerilor lui Aristotel cum că cel mai greu corp va ajunge pe sol primul, ambele corpuri au căzut simultan.
Există voci care sugerează că acest experiment este o legendă, în sensul că Galilei ar fi descoperit legile căderii corpurilor prin argumente logice. De pildă, dacă un corp greu şi un corp mai uşor sunt legate cu o sfoară, nu ar trebui ca ansamblul să cadă mai repede decât corpul greu ori decât corpul uşor, considerate individual? Sau corpul greu o să cadă mai repede decât cel uşor, astfel rupându-se sfoara? Pe de altă parte, mai multe experimente de cădere liberă cu diverse corpuri fuseseră realizate şi înainte de Galileo de alţi oameni de ştiinţă italieni, astfel că ideea plutea în aer.
În prezent, această lege poartă numele de legea inerţiei şi a fost formulată în mod riguros de Isaac Newton în 1687: un corp îşi continuă starea de mişcare sau de repaus atât timp cât nici o forţă nu acţionează asupra lui. Dar legea în sine a fost descoperită de Galileo, în modul descris mai sus. Nu e de mirare că însuşi Newton a recunoscut că “dacă el a ajuns atât de sus este pentru că s-a înălţat pe umerii unor giganţi”.
Mai mult, Galilei a şi făcut experimente precise despre distanţele parcurse de corpurile în cădere liberă. Pentru aceasta a avut nevoie de un cronometru precis. Ce cronometru a folosit? Aţi ghicit! Cel reprezentat de un pendul, pe care el însuşi îl inventase. Iată aşadar cum oamenii de ştiinţă îşi inventează singuri instrumentele de măsură, cu ajutorul cărora fac apoi descoperiri epocale. Astfel, Galileo Galilei a măsurat poziţia corpurilor în funcţie de timp, pentru prima dată în istoria umanităţii. Manipulând apoi aceste date cu ajutorul matematicii, cu rigurozitatea deprinsă din studiul lui Euclid, Galilei a determinat faptul că toate corpurile aflate în cădere liberă cad cu aceeaşi acceleraţie. A şi calculat valoarea acestei acceleraţii ca fiind 9,8 metri pe secundă. Bineînţeles că unităţile de măsură erau altele pe vremea aceea în Italia.
Primele studii despre căderea corpurilor au fost publicate în 1590 într-o colecţie de eseuri denumită “De motu” (în traducere “Despre mişcare”), iar în 1600 în cartea “Le meccaniche” (în traducere “Mecanica”).
Aceasta este poate cea mai mare contribuţie ştiinţifică a lui Galileo Galilei. A descoperit legea inerţiei şi că mişcarea corpurilor în cădere liberă este cea accelerată cu acceleraţie constantă. Vorbim de contribuţii extrem de importante, care i-au permis apoi lui Newton să creeze legile sale ale mecanicii.
La Universitatea din Padova, Galileo Galilei a perfecţionat legile pendulului şi legile căderii corpurilor, pe care le-am detaliat mai sus. Galileo Galiei a predat la Universitatea din Padova până în 1610, când a fost invitat să devină matematician regal la curtea regelui din Florenţa. În ultimul său an la Padova a realizat încă o mare descoperire ştiinţifică, una care a pus bazele astronomiei moderne…
A treia descoperire ştiinţifică: luneta astronomică şi dovada că sistemul lui Copernic este corect
În vara anului 1609 Galileo Galilei era în vizită la Veneţia. Cum Veneţia era un oraş port foarte activ, Galilei putea primi foarte multe veşti înainte ca acestea să ajungă în alte locuri. Una dintre aceste veşti a fost faptul că un meşter olandez într-ale lentilelor reuşise să realizeze un dispozitiv cu care puteai privi lucruri de la distanţă, pe care să le vezi ca şi cum erau aproape. Cu alte cuvinte, ocheanul fusese inventat abia un an înainte de 1609. Când Cristofor Columb a descoperit America, în 1492, navele lui nu aveau ocheane. Poate de aceea marinarii erau încurajaţi să privească în larg, doar doar de or descoperi pământ, iar primul care îl vedea primea o pungă de galbeni.
De îndată ce a aflat de descoperire, Galileo Galilei nu a mai avut linişte. A studiat problema şi după 24 de ore de muncă intensă a construit un astfel de ochean, care mărea de trei ori. L-a perfecţionat ulterior până când a ajuns la un nou dispozitiv, unul care mărea de 10 ori. Galileo a făcut o demonstraţie pentru oficialităţile din Veneţia la 25 august 1609. Şocul a fost pozitiv şi puternic. Meritele lui Galilei au fost brusc recunoscute, salariul de la Universitate i-a fost mărit, iar comercianţi de pe navele maritime au început să îi cumpere invenţia, tocmai pentru că le era utilă pe mare.
Dar Galilei nu s-a oprit aici … a perfecţionat luneta şi în continuare, ajungând la aparate care puteau mări de 30 de ori. Galilei a făcut mai apoi încă un pas imens pentru umanitate. A îndreptat această nouă unealtă, pe care singur a construit-o, spre cer. A privit spre Soare, a privit spre Lună, a privit spre planetele cunoscute din antichitate (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn) şi a privit spre stele. Iar ca întotdeauna când un explorator ajunge pe un teritoriu încă neexplorat de nimeni, surprizele apar de la sine, iar descoperirile realizate schimbă pentru totdeauna modul în care privim Universul…
Astfel, cu aceste patru descoperiri, Galilei este cel care a demonstrat experimental că ipoteza lui Copernic fusese corectă. A devenit de atunci un susţinător fervent al acesteia, ba chiar unul foarte vocal. Spunea deseori în public că “legile lumeşti se aplică şi în ceruri”.
Faima crescută a lui Galileo a supărat alţi rivali academici, precum şi voci ale Bisericii Catolice, care interpretau literal un pasaj din Biblie care spunea că Iosef ceruse Soarelui să stea în loc timp de o zi, însemnând că Soarele se învârte în jurul Pământului. Galilei le-a explicat că el crede fervent că Biblia este adevărată, numai că nu trebuie interpretată literal, ci metaforic. Explicaţiile lui nu au făcut decât să-i îndârjească pe adversarii săi, căci pe atunci se credea că doar preoţii sunt capabilă să interpreteze Biblia, iar nu şi oamenii de rând.
Prin urmare, în 1616, Galileo Galilei este chemat la Roma pentru a răspunde acuzaţiilor de erezie. Procesul s-a încheiat cu o interdicţie de a mai susţine public ideea că Pământul se învârte în jurul Soarelui, iar Galilei a fost lăsat să plece.
Galileo Galilei a trebuit să dea explicaţii Inchiziţiei încă o dată în 1632, imediat după publicarea cărţii Dialoguri. De data aceasta, Galilei nu a mai scăpat aşa uşor …De data aceasta, judecata a fost mult mai dură ca prima dată. Biserica a fost de neînduplecat, iar Galilei a avut de ales între a nu renunţa la ideile sale, ceea ce echivala cu moartea, (cum fusese cazul lui Giordano Bruno, în 1600, cu 32 de ani mai înainte) sau a renunţa la acestea şi a fi eliberat, ceea ce îi permitea să îşi continue munca ştiinţifică. Galilei avea pe atunci deja 68 de ani. După câteva zile de intense dileme existenţiale, Galilei a optat totuşi pentru viaţă. A denunţat în public că ideea copernicană este un fals, iar cartea sa a fost interzisă de Biserică.
Legenda spune însă că apoi, plecând din sală, ar fi murmurat totuşi, aproape în sinea lui, “Eppur si muove” (în traducere “Şi totuşi se învârteşte”). Este demn de remarcat că strategia sa a fost folosită apoi de foarte mulţi oameni forţaţi de sisteme dictatoriale să admită că sunt de acord cu regimul. Galilei se aştepta să fie lăsat complet liber, dar sentinţa a fost mai grea decât se aştepta: închisoare la domiciliu.
Ultimii ani de viaţă în închisoare la domiciliu
Deja bătrân şi foarte afectat psihic, Galilei a continuat cercetările ştiinţifice de acasă, în Arcetri. A lucrat intens la măsurarea precisă a traiectoriilor sateliţilor lui Jupiter, care să poată apoi fi folosite la determinarea longitudinii pentru marinari. A efectuat şi alte observaţii astronomice. Mai apoi a orbit şi a mai trăit doar câţiva ani. S-a stins la 8 ianuarie 1642, la 78 de ani. În acelaşi an urma să se nască în Anglia Isaac Newton, omul care i-a dus opera mult mai departe, la un grad de precizie nemaiîntâlnită până atunci.
Surse:
www.scientia.ro
www.youtube.com
Lasă un răspuns