Cele patru condiţii ale fericirii: Viaţa în aer liber; Iubirea unei fiinţe; Detaşarea de orice ambiţie; Creaţia.

De cele mai multe ori, oamenii ajung ticăloşi pe nesimţite.

Unele lucruri sunt atât de ridicole încât nu-ţi poţi stăpâni râsul. Să mori de râs e cu siguranţă cel mai grozav mod de a muri!

Am mare încredere în fraieri; prietenii mei numesc asta încredere în sine.

Am iubit cu o dragoste ce era mai mult decât dragoste.

A urmat trăncăneala a zece mii de limbi. O clipă după aceea, zece mii de feţe s-au întors spre cer, zece mii de pipe căzură deodată din colţurile a zece mii de guri şi un strigăt, care nu poate fi asemuit cu nimic altceva decât cu vuietul Niagarei, răsună îndelung, cu putere, cu furie, prin toate împrejurimile Rotterdamului.

Cei ingenioşi sunt întotdeauna nişte fantezişti, iar cei cu adevărat inventivi nu sunt niciodată altceva decât persoane cu spirit analitic.

Ştiinţa nu ne-a învăţat încă dacă nebunia este sau nu sublimul inteligenţei.

Pârjolindu-mi cu o suferinţă inima veştejită, infernul nu mă va mai face vreodată temător.

M-aş simţi jignit dacă toată lumea m-ar înţelege.

Adevărul nu e întotdeauna în fundul puţului. De fapt, cred că cunoaşterea esenţială se află pururea la suprafaţă. O căutăm în adâncimea văilor, iar nu pe creştetul munţilor, unde se află.

În forma supremă de manifestare, frumuseţea – de orice natură ar fi aceasta – aduce, invariabil, lacrimi într-un suflet sensibil.

Poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte.

Tot ceea ce vedem ori părem a fi nu e decât un vis într-un alt vis.

Dacă nu ai suferit niciodată înseamnă că nu eşti binecuvântat.

Să fii pe locul doi înseamnă a fi primul care pierde.

Mi-am pierdut minţile; am, însă, lungi şi îngrozitoare episoade de sănătate mintală.

Pentru a fi fericiţi până la un anumit punct, trebuie să fi suferit până la acelaşi punct.

Nici chiar în groapă nu e totul pierdut. Altminteri, nu ar mai fi nemurire pentru om.

E lucru dovedit că simţămintele gloatei sunt mai puternic răscolite la vederea chinurilor omeneşti decât de cele mai înfricoşătoare spectacole ale materiei neînsufleţite.

Aşa cum în morală răul e urmarea binelui, tot astfel din bucurie s-a născut durerea, fie că amintirea fericirii trecute este durerea zilei de astăzi, fie că suferinţele clipei de faţă se obârşesc din extazele care ar fi putut fi cândva.

Edgar Allan Poe

Despre Edgar Allan Poe se poate spune că a fost propriul său inamic. Scriitor şi editor, Poe este urmărit de trecutul său. Edgar Allan Poe se autodistruge şi se transformă în tragedia absolută pe care o urmărea în textele sale pline de mister.
Cărţile sau filmele horror, cele despre supranatural, cu o atmosferă sumbră şi macabră, chiar şi cele poliţiste pot să-i multumească scriitorului Edgar Allan Poe, considerat a fi precursorul literaturii science-fiction şi horror. Născut la 19 ianuarie 1809 în Boston, Massachusetts, Poe a avut o viaţă tragică, plină de greutăţi şi lipsuri. Prima lovitură a primit-o încă în copilărie, când la vârsta de doar 2 ani, a rămas orfan de ambii părinţi. Deşi a fost înfiat, ulterior, de un om bogat, acesta nu l-a înţeles niciodată şi nu a fost de acord cu viaţa pe care a dus-o fiul adoptiv, sau cu meseria pe care şi-a ales-o. Edgar Allan Poe a trăit o viaţă „boemă” : în mizerie, împovărat de boli şi sărăcie. Oricât de sărac a fost, n-a făcut rabat, n-a cedat şi a continuat să scrie. Imaginaţia lui ne-a adus un nou stil, o nouă lume, sumbră poate, dar plină de romantism. Cunoscut mai ales pentru poemul The Raven / Corbul şi pentru The Fall of the House of Usher / Prăbuşirea Casei Usher este în acelaşi timp şi creatorul primului detectiv din literatură, Auguste Dupin. Pentru scrierile sale, a fost cunoscut încă din viaţă, dar din păcate faima lui nu i-a adus şi bogăţie. A fost invitat de mai multe ori să recite poemul Corbul în adunări publice sau private din societatea „bună”. Unul din participanţii la un asemenea eveniment l-a descris: „Făcea lumina lămpilor atât de mică încât camera era aproape întunecată, apoi, stând în mijlocul apartamentului recita… cu cele mai melodioase voci… Atât de încântătoare era puterea lui ca și cititor, că auditoriului îi era frică să respire, ca nu cumva vraja fermecată să fie ruptă”. Influenţa scrierilor lui a fost mare şi în literatura română. Tradus în franceză de Mallarmé şi Baudelaire a fost citit şi cunoscut de Titu Maiorescu şi de alţi scriitori junimişti. Caragiale a dat numele piesei de teatru O scrisoare pierdută după  povestirea lui Poe, Scrisoarea pierdută.
Tot timpul a fost în conflict cu lumea şi a căutat satisfacţii compensatorii şi răspunsuri la marea lui sete de cunoaştere în artă, unde a compus un univers alcătuit din cele mai îndrăzneţe date ale fanteziei şi din cele mai mărunte şi exacte detalii ale vieţii obiective. Proza lui Edgar Allan Poe, ca şi poezia acestuia, izbeşte prin tulburătoarea sa originalitate. Întocmai eroilor săi, un Legrand din Cărăbuşul de aur sau bătrânul pescar din O pogorâre în Maelstrom, Poe a simţit voluptatea necunoscutului. Pasiunea lui era cea de a străbate zonele cele mai ascunse ale spiritului. În existenţa misterului, absurdului, straniului, autorul Aventurilor lui Arthur Gordon Pym a descoperit domeniul său de inspiraţie. A vorbi de inspiraţie înseamnă într-un fel a-l contratice pe E.A.Poe, care concepea creaţia ca pe un act pozitiv, calculat.
Viaţa lui Edagar Allan Poe este caracterizată de o serie întreagă de frământări şi neîmpliniri atât pe plan profesională cât şi pe plan personal. Abilitatea să de a-şi câştiga existenţa din scris era înfrânată de editurile americane care erau foarte reticente în a publica lucrările tinerilor scriitori americani. Legea privind copyright-ul era aproape inexistentă la aceea vreme, aşa că era mult mai profitabil să retipărească lucrări din Marea Britanie.
Arta lui Poe este desăvârşită în a comunica sentimentul autenticităţii, sporit de copleşitoarea intensitate a senzaţiei care se materializează. Intrigă, în cazul povestirilor lui lasă loc sondării unor stări obscure, iar deducţiile logice sunt însoţite de presimţiri nedefinite, halucinante. Ambiţia de a scruta ascunzişurile tainice ale memoriei, de a trece pragul luminat de conştiinţă, îl aduce pe scriitor în pragul reprezentării concrete a acelei senzaţii de groază, căreia omul nu-i rezistă. Autorul a avut energia să imagineze acea încordare interioară, când pericolul aţâţă la maximum curiozitatea, iar fiinţa se eliberează total de temerile paralizante printr-o supremă concentrare a raţiunii. În concepţia lui, adevărul este condiţia primordială a prozei, iar frumosul rămâne cerinţa esenţială a poeziei.
Asupra autorului s-au încercat cele mai bizare interpretări, de la explicaţiile patologice, psihanalitice, până în speculaţiile existenţialiste, de fiecare dată remarcându-i-se creaţia la un univers al spaimelor, al fricii demenţiale şi al gesturilor gratuite.
Deşi Allan Poe a fost cu adevărat un scriitor unic şi original prin stilul său aproape macabru, acesta este deseori umbrit de Walt Whitman şi de Emily Dickinson deoarece poeziile lui Edgar urmează rigorile poeziei Europene ale secolului al XIX-lea. Însă cu toate aceste greutăţi întâlnite în cariera de scriitor, Poe reuşeşte să rămână o figura dominantă în lumea literară.
În lucrarea “The Philosophy of Composition”, Edgar vorbeşte despre natura scrisului şi despre adevăr. În acest eseu Poe argumentează ideea cum că poezia este superioară altor genuri. Poe consideră că scopul adevărului este acela de a satisfce intelectul. Acesta explică în eseul său că adevărul şi pasiunea sunt cel mai bine expuse în proză, iar frumuseţea în poezie. Adevărul şi pasiunea sunt secundare frumuseţii. Scopul principal al unei poezii este să contureze o atmosferă frumoasă. Stilul sau literar este de fapt o reacţie la transcendetalismul american pe care Edgar îl consideră obscur. De asemenea nu agrea alegoriile şi didacticismul.
Edgar Allan Poe a fost  o adevărată inspiraţie pentru mulţi filosofi şi gânditori printre care îi numărăm pe Jean-Paul Satre, Maurice Blanchot, Jean-Francoise Lyotard, Gilles Deleuze, Felix Guattari sau Jacques Lacan. Lacan foloseşte lucrările Lui Edgar pentru a explica câteva concepte Freudiene. Imediat după moartea sa, Rufus Griswold un advesar al lui Edgar publică prima biografie a lui Poe, însă această biografie avea scopul de a şifona imaginea scriitorului. Edgar Allan Poe l-a criticat dur pe Grisworld de nenumărate ori, iar acesta a profitat de moartea lui pentru a se răzbuna. Biografia lui Edgar scrisă de Grisworld îl prezintă pe acesta ca fiind, un degenerat mintal, alcoolic şi afemeiat. Aceste idei greşite despre Edgar rămân mult timp în mintea publicului.
Deşi nu a avut niciodată succes financiar cu lucrările sale, Poe rămâne în istorie drept unul dintre cei mai mari scriitori ai Americii. Operele sale tratează subiecte care sunt la fel de valabile acum aşa cum erau acum mai bine de un secol. Un ilustru gânditor cu o imaginaţie puternică, Edgar Allan Poe a creat poveşti şi poezii care încă şochează, suprind şi se înfiripă în suflete cititorilor de astăzi.
Cerebral şi fantast, excesiv în ambele direcţii, Edgar Allan Poe aduce o originală contribuţie la dezvoltarea literaturii post-romantice, el este unul dintre primii care descoperă categoria logicii absurdului şi care deschide zonele psihologice abisale în investigaţia literară. Scriitorul rămâne o personalitate de tranziţie, unul din marii precursori ai literaturii moderne.

Surse:
bibliodevafiliala3.wordpress.com
ziarulzidul.ro
historia.ro
youtube.com