Chiar şi timpul este lipsit de putere împotriva adevărului.

Publicat 22 iulie 2021

Chiar şi timpul este lipsit de putere împotriva adevărului.

Omul nu putea să evolueze din maimuţă în 1,8 milioane de ani, deoarece pentru a-i apărea modificări genetice este nevoie de minim 50 milioane de ani.

Ştiinţa nu-i decât bun-simţ antrenat şi ordonat, iar diferenţa dintre ea şi bunul-simţ obişnuit e aceeaşi ca între un veteran şi un recrut; metodele ei se deosebesc de cele ale bunului-simţ ca loviturile şi eschivele unui ofiţer faţă de felul în care un sălbatic mânuieşte bâta.

Marele scop în viaţă nu este cunoaşterea, ci acţiunea.

Adevăratele dificultăţi încep atunci când putem face ceea ce dorim.

Ceea ce cunoaştem e finit, ceea ce nu cunoaştem e infinit; intelectual vorbind, ne aflăm pe o insuliţă în mijlocul oceanului fără margini al inexplicabilului. Misiunea fiecărei generaţii este să lărgească puţin uscatul.

Tabla de şah este lumea, piesele sunt fenomenele universului, regulile jocului sunt ceea ce noi numim legile Naturii. Jucătorul de pe cealaltă parte stă ascuns. Ştim că jocul lui este totdeauna corect, normal perseverent. Dar mai ştim şi că, spre dauna noastră, el nu trece niciodată cu vederea vreo greşeală şi nici nu face vreo concesie cât de mică ignoranţei.

Secretul geniului este transferul spiritului copilăriei în maturitate.

Învaţă un copil ceea ce este înţelept; asta este moralitatea. Învaţă-l ce este înţelept şi frumos, iar aceasta este religia!

Literatura şi ştiinţa nu sunt două lucruri separate, ci două părţi ale aceluiaşi lucru.

Important nu este cine are dreptate, ci ce este drept.

Mărimea nu înseamnă măreţie. A poseda un teritoriu nu este suficient pentru a întemeia o naţiune.

Libertatea şi ordinea nu sunt incompatibile… adevărul este putere… discuţia liberă este viaţa adevărului.

Dacă învăţătura puţină este periculoasă, unde este omul care are atât de multă încât să fie în afară de pericol?

Poate că cel mai de preţ rezultat al întregii educaţii este priceperea de a te hotărî să faci lucrul pe care-l ai de făcut când se cuvine să fie făcut, fie că-ţi place sau nu; e prima lecţie care ar trebui învăţată şi, oricât de devreme începe pregătirea unui om, aceasta este probabil ultima lecţie pe care o învaţă cum trebuie.

Thomas Henry Huxley

Profesor de științe naturale și zoologie la Royal School of Mines (Școala Regală de Inginerie a Minelor) din Londra (1854-1885) și profesor de anatomie comparată la Imperial College din Londra, prieten și colaborator al lui Charles Darwin, apărător al transformismului și unul dintre propagatorii teoriei darwiniste, pe care a susținut-o cu convingere, a afirmat antropogeneza din maimuță și că păsările se trag din dinozauri. A căutat dovezi privind afinitățile dintre om și maimuța antropoidă. A studiat nevertebrate marine. Fiu al unui director de școală; a studiat la University of London, unde a obținut diploma în medicină, practicând apoi chirurgia.
Thomas Henry Huxley s-a născut pe 4 mai 1825, în familia unui profesor în Ealing.
Părinții lui, George Huxley și Rachel Withers s-au căsătorit în 1810. Thomas Henry era al șaptelea copil și, în același timp, cel mai tânăr din cei opt care a supraviețuit. Nepoții săi (ca bunic) au fost: biologul și secretarul general UNESCO Julian Huxley (1887-1975), scriitorul Aldous Huxley (Brave New World, 1932) și medicul Andrew Fielding Huxley (1917-2012).
Thomas Henry Huxley a devenit cunoscut sub numele de “bulldogul lui Darwin”, datorită apărării sale feroce și fără compromisuri a teoriei evoluției și a selecției naturale a lui Darwin.
Fascinat de știință și de religie, Huxley a studiat opere de influență unitariană, a căror explicații bazate pe cauză-efect și pe negarea dualității spiritului și materiei contestau opiniile conservatoare despre istoria naturală sau teologia naturală.
Strălucitoarea sa minte și aplecarea sa spre știință și spre studiu amănunțit asupra formelor de viață i-au adus mai multe burse de studiu, iar, mai târziu, premii care i-au recunoscut munca de cercetare. Huxley s-a luptat și ca munca de cercetător să fie una remunerată și susținută permanent, prin finanțări adecvate. A fost un fervent susținător al Teoriei Evoluționismului, pe care a încercat să o dovedească și documenteze prin munca sa de biolog.

În tinerețe, a efectuat (1846-1850), ca medic de vas, o expediție de cercetare în sudul Oceanului Pacific și Australia, întreprinsă de HMS Rattlesnake. Cu acest prilej, a efectuat numeroase studii asupra vietăților oceanice de-a lungul coastelor Australiei și Noii Guinee. A devenit cunoscut în urma publicării (din 1850) a lucrărilor sale asupra individualității animalelor, a unor moluște, a metodelor de paleontologie, a principiilor științifice, precum și a științei educației. În 1854, a fost numit profesor de științe naturale la Londra și a avut o activitate didactică îndelungată la Royal School of Mines (Institutul Regal de Minerit). A fost unul dintre pionierii învățământului practic al biologiei. În paralel, a desfășurat cercetări de zoologie, anatomie comparată, embriologie, fiziologie, paleontologie, antropologie și geologie. A studiat structura și funcționarea nervilor și a craniului la vertebrate.

A avut o concepție materialistă despre lumea vie. Din anul 1859, a început să publice lucrări documentate științific pentru combaterea ideilor și teoriilor care se opuneau darwinismului. A pus în evidență bazele filosofice ale darwinismului, susținând principii materialiste pe care le numea însă agnosticism (în loc de materialism). Este primul zoolog care a afirmat deschis descendența omului din maimuță, ca o consecință a aplicării darwinismului în antropogeneză.
Biologul britanic Thomas Henry Huxley, darwinist convins, a combătut criticii clericali ai darwinismului, manifestându-se, în deosebi, în cadrul unei polemici deschise (1860) pe tema evoluției cu episcopul Samuel Wilberforce, supranumit „Sam lingușitorul”, anclanșată cu prilejul unei întâlniri anuale (1860) a Asociației Britanice pentru Progresul Științei; dezbaterile purtate au atras atenția opiniei publice. În anul următor (1861), Huxley a efectuat studii valoroase de paleontologie și taxonomie, în special de taxonomia păsărilor. Spre sfârșitul vieții, s-a interesat de teologie. Pe plan filosific, a promovat idei materialiste și a introdus termenul de agnostic/ agnosticism. Se crede că a pus în circulație termenul agnostic pentru a-și defini convingerile. Puțini oameni de știință din generația sa s-au dovedit a fi atât de eficienți și de influenți prin ideile și acțiunile lor ca Thomas Huxley. Un moment definitoriu al carierei sale evoluționiste a fost acela în care, în urma afirmației sale că oamenii se trag din maimuțe, a fost întrebat de episcopul conservator de Oxford, Samuel Wilberforce, dacă maimuțele sunt pe linia bunicii sau a bunicului său (o glumă fără gust după standardele victoriene). Huxley a răspuns atunci că ar prefera mai degrabă o maimuță ca strămoș, decât un episcop bogat care și-a pervertit darurile.

Pentru Huxley, agnosticismul a fost o poziție care a respins pretențiile de cunoaștere atât a ateismului “puternic”, cât și a teismului tradițional. Mai important, totuși, agnosticismul pentru el era o metodă de a face lucrurile.

Cariera lui Huxley ca apărător public al evoluției și antagonist al religiei a început cel mai bine atunci când a stat pentru Darwin la o întâlnire din 1860 din Oxford a Asociației Britanice. La această întâlnire, el a dezbătut episcopul Samuel Wilberforce, un cleric care ataca evoluția și explicațiile naturaliste ale vieții pentru că acestea au degradat religia și demnitatea umană. Contraatacurile lui Huxley, însă, l-au făcut foarte populare și destul de faimoase, ducând la multe invitații de vorbire și multe articole și broșuri publicate.

Huxley ar deveni mai târziu faimos pentru a-și schimba termenul de agnosticism. În 1889 a scris în agnosticism :

Agnosticismul nu este un crez, ci o metodă, esența căreia constă în aplicarea viguroasă a unui singur principiu … În mod pozitiv, principiul poate fi exprimat ca și în materie de intelect, nu pretindeți că anumite concluzii nu sunt demonstrate sau demonstrate.

Huxley a scris, de asemenea, în “Agnosticism and Christianity”:

Mai spun că agnosticismul nu este descris corect ca un crez “negativ” și nici ca un crez de orice fel, cu excepția cazului în care exprimă credința absolută în validitatea unui principiu, care este la fel de etic ca și intelectualul. Acest principiu poate fi exprimat în diferite moduri, dar toate se înscriu în acest sens: este greșit pentru un om să spună că este sigur de adevărul obiectiv al unei propoziții, dacă nu poate prezenta dovezi care justifică logic această certitudine. Asta afirmă agnosticismul și, în opinia mea, este tot ceea ce este esențial pentru agnosticism.

Motivul pentru care Huxley a început să folosească termenul agnosticism a fost pentru că a descoperit că mulți oameni vorbesc despre lucruri ca și când aveau cunoștințe despre acest subiect când el, el însuși, nu:

Singurul lucru în care majoritatea acestor oameni buni au fost de acord a fost singurul lucru în care m-am deosebit de ei. Ei erau destul de siguri că au obținut o anumită “gnoză” – au rezolvat mai mult sau mai puțin cu succes problema existenței; în timp ce eram destul de sigur că nu am avut-o și am avut o convingere destul de puternică că problema era insolubilă.
Așa că m-am gândit și am inventat ceea ce am conceput ca fiind titlul adecvat de “agnostic”. Mi-a venit în cap ca un sugestiv antitetic față de “gnosticul” istoriei bisericești, care a pretins că știe atât de multe despre lucrurile despre care eram ignorant.

Pentru Huxley, agnosticismul nu era un crez sau o doctrină sau pur și simplu o poziție cu privire la problema zeilor; în schimb, a fost o metodologie cu privire la modul în care abordăm în general întrebările metafizice. Este curios că Huxley a simțit nevoia unui cuvânt de a-și descrie metodologia, deoarece termenul raționalism era deja folosit pentru a descrie cam același lucru. Este important să rețineți că, deși Huxley a introdus un nume nou, el nu a introdus cu siguranță perspectiva sau metoda pe care acest nume le-a descris.

Thomas Huxley a devenit atât de faimos, încât mii de oameni veneau să îi asculte prelegerile, care i-au adus și supranumele de ”evanghelistul științei„. S-a implicat foarte mult în reformarea educației. A făcut parte, o vreme, din conducerea Colegiului Eton și a fost rector al Universității din Aberdeen.
În 1869, Thomas Huxley a fost cel care a creat termenul de agnostic, care îi descrie pe cei care nu sunt convinși de existența zeităților sau a altor aspecte legate de religie, nu pentru că le neagă existența, ci pentru că sunt imposibil de probat. Din cauza creării acestui concept, biologul britanic s-a mai ales cu o poreclă: cea de ”Papa Huxley”.

A murit în 29 iunie 1895, de un atac de cord, chiar în timp ce își apăra agnosticismul. A fost înmormântat într-un cimitir din nordul Londrei, iar la ceremonie au participat cei mai mari oameni de știință ai timpului său.