Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Colegiul Neagoe Basarab organizează concurs de Ziua Internațională a Poeziei

Cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, conducerea Colegiului Național ,,Neagoe Basarab” inițiază un concurs de creații literare dedicat elevilor. Tema este ”Oltenița, urbea mea”.
Pentru acest gen literar în versuri a fost consacrată o zi, Ziua Internaţională a Poeziei, marcată pe 21 martie ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO. Hotărârea s-a emis în timpul celei de-a 30-a sesiuni susţinute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999.
Ziua Internaţională a Poeziei urmăreşte să susţină creaţia poetică, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
Cea mai veche poezie de dragoste din istorie, datează de pe timpul sumerienilor și se află  la Muzeul Arheologic din Istanbul. Aceasta a fost scrisă acum mai bine de 6000 de ani, pe o tăbliță de argilă, iar versurile îi aparțin unui poet necunoscut, pe care mireasa regelui Shu-Sin trebuia să i le recite acestuia în cursul unui ritual de virilitate.
Ce trebuie să știe participanții 
Potrivit regulilor stabilite de echipa organizatoare, participanții pot fi elevi de la gimnaziu și liceu. Subiectul lucrărilor va fi legat de tema concursului.
Poeziile vor avea 4 strofe cu rimă, ritm și măsură a versurilor, la alegere. Lucrările vor fi trimise pe adresa: concurs21martie@gmail.com până la data de 20 martie 2021.
În urma jurizării lucrărilor, pe data de 21.03.2021, elevii clasați pe primele 5 locuri vor fi premiați.
Lucrările ce vor obține locul 1 vor fi integrate într-un clip video.
Poeziile declarate câștigătoare vor fi publicate pe pagina web/facebook a Primăriei Oltenița, afișate sau printate și expuse la Casa de Cultură, alături de fotografia și numele câștigătorului.

“Poezia este suportul tradiţiei orale şi, de-a lungul secolelor, poate transmite valorile interioare ale diverselor culturi“,
se remarcă pe pagina ONU dedicată evenimentului.
Să ne amintim definiția dată poeziei de poetul Grigore Vieru: ”Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.”
Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie