Comandament de Urgență despre coronavirus cu ușile închise, la Oltenița. Care sunt problemele administrației locale și ale managerului spitalului…
Laura Suzeanu
Luni, 2 martie a.c., în Sala a de ședințe a Primăriei Oltenița a fost convocat Comandamentul de Urgență unde urma să se discute probleme legate de situația coronavirusului în zona noastră.
Oltenițenii nu cunosc până acum ce comitet pentru monitorizarea noului coronavirus s-a format în oraș și care este situația reală.
Primarul Petrică Țone nu a fost de acord să fie la vedere datele discutate în ședință cu reprezentanții instituțiilor publice din Oltenița, cei cu atribuții în domeniul urgențelor din sănătate. Acesta a cerut părerea celor din sală vis a vis de o mediatizare, nu înainte de a încerca să inducă ideea că nu există presă de fapt.
Deciziile din Comandamentele de urgență nu sunt ”de nasul” contribuabililor
Țone este de părere că un comandament de urgență care vizează o situație generală, publică, de sănătate, o circumstanță cu problematică vitală, nu trebuie să fie cunoscută de locuitorii orașului. Ședințele din Primăria Oltenița au ajuns la bunul plac al administrației locale, cea care decide cine are voie să participe și cine nu la discuții de interes local. Intervenția managerului Spitalului Oltenița, Simona Smochină, nu a întârziat să apară. Aceasta a ținut să precizeze că și la spitalul Oltenița se face o comisie de urgență, unde ”sunt invitate persoane bine definite”.
Nici până la această oră, nu a ajuns pe emailul redacției vreun comunicat de presă, promis de Lucian Diaconu, șeful comisiei pentru situații de urgență din Primăria Oltenița, unul dintre cei care beneficiază de pensie cumulată cu salariu la stat.
De altfel, nu a fost respectată nici promisiunea viceprimarului Ion Pițoi de a ne contacta imediat după ședință.
Lucian Diaconu dorește să fie secrete locurile de izolare pentru eventualii infectați. Prin oraș, se vehiculează că acestea sunt camere din interiorul spitalului Oltenița, despre care încă nu am aflat cum sunt dotate.
Din Comandament, au lipsit directori de școli și preoți
La Comandament au fost prezenți șefii instituțiilor locale de apărare și ordine: Poliție Națională, Jandarmerie, Poliție de Frontieră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, dar și reprezentantul romilor spoitori.
Dacă exponenți ai serviciilor publice din administrație și sănătate, bugetari ce trăiesc din taxele și impozitele oamenilor, consideră că ei fac legile acolo unde au fost numiți vremelnic sau aleși electoral pe câteva procente, atunci ce să mai înțeleagă contribuabilii și de cine să se ferească, în cazul unei epidemii de…coronavirus?
La întrunirea comandamentului secret, nu a participat însă niciun director de școală și niciun preot.
Potrivit ultimelor date care circulă în spațiul virtual și prin celelalte mijloace de informare, COVID-19 este o nouă tulpină de coronavirus. În prezent, există informații limitate privind modalitatea de transmitere și rezistența în mediu a acestui virus. Se presupune că virusul se transmite predominant prin picături de secreții respiratorii (în cursul stranutului, tusei). S-a observat faptul că acest virus necesită un contact strâns pentru transmiterea interumană, dar nu este exclusă posibilitatea transmiterii și prin contact cu suprafețe /obiecte care au fost contaminate cu secreții respiratorii, provenite de la o persoană infectată. Virusul se transmite ușor de la un om la altul. Boala apare la persoane care au călătorit în China, în provinciile afectate, în intervalul de 14 zile anterioare debutului bolii și au avut un contact fizic apropiat cu un caz confirmat cu infecție cu 2019-nCoV, în timp ce pacientul era simptomatic.