Corupţia este mai rea decât prostituţia. Aceasta din urmă pune în pericol morala unui individ, pe când prima pune în pericol moravurile unei întregi ţări.

Publicat 28 august 2015

Corupţia este mai rea decât prostituţia. Aceasta din urmă pune în pericol morala unui individ, pe când prima pune în pericol moravurile unei întregi ţări.

Blestemată fie legea! Cei mai mulţi dintre semenii mei cetăţeni sunt consecinţele triste ale unor avorturi care nu au fost comise.

Prostia este o forţă elementară mai puternică decât orice cutremur.

Un scriitor este cineva care poate face o ghicitoare dintr-un răspuns.

Un aforism nu este niciodată exact adevărat; este fie jumătate de adevăr, fie un adevăr şi jumătate.

Elevii mănâncă ceea ce profesorii au digerat.

Pentru a fi perfectă, îi lipsea doar un defect.

Cultura este acordul tacit de a lăsa mijloacele de subzistenţă să dispară în urma scopului existenţei.

Necazul cu germanii nu este că ei trag cu obuze, ci că le gravează pe acestea cu citate din Kant.

Libertatea gândirii o avem, ne mai trebuie gândirea.

Căsătoria este uniunea dintre meschinărie şi martiriu.

De la oraşul meu aştept: asfalt, canalizaţie şi apă caldă. În ceea ce priveşte cultura, cultural sunt eu însumi.

Gelozia este un lătrat de câini care atrage atenţia hoţilor.

Lumea este o închisoare în care este de preferat să fii singur în celula ta.

Scandalul începe atunci când poliţia îl opreşte.

Pedepsele servesc pentru a-i speria pe cei care nu vor să comită păcate.

Un om slab are dubii înainte de a decide, un om puternic după ce a luat decizia.

Eu sunt deja atât de popular încât oricine care mă defăimează devine mai popular ca mine.

O lume bună este acea lume în care bărbatul abordează femeia pentru a-şi împlini sufletul!

Prostia se trezeşte devreme şi din cauza asta evenimentele s-au obişnuit să se întâmple dimineaţa.

Misiunea de bază a psihanalizei este să atribuie arta bolii psihice, pentru ca apoi să derive boala psihică din punctul în care, potrivit dogmei, a luat fiinţă: şi anume, din toaletă.

Satana este un optimist dacă speră să reuşească să-i facă pe oameni mai răi.

Karl Kraus

A venit în anul 1877 la Viena unde a studiat drept şi filozofie, după alte izvoare şi germanistică. A lucrat ca artist de teatru, jurnalist şi critic literar. În anul 1899 a înfiinţat legendara revistă „Die Fackel“ (Făclia), pe care a conceput-o personal până la sfârşitul vieţii sale.
Karl Kraus a posedat o deoasebită aptitudine polemico-satirică pe care a folosit-o în critica sa de artă radical agresivă. A creat însă şi opere literare: satire dramatice, aforisme, eseuri, poezii, epigrame şi, probabil cea mai cunoscută scriere a sa, drama antibelică „Die letzten Tage der Menschheit“ (Ultimele zile ale omenirii), apărută în anul 1919, în care tematizează declinul societăţii austriece dinaintea primului război mondial.
Karl Kraus s-a născut la 28 aprilie 1874 la Gitschin în Republica Cehă, fiind apoi cunoscut ca un eminent scriitor şi ziarist austriac, poet eseist, dramaturg şi pamfletar. Este cel mai apreciat satirist de limbă germană al secolului XX, atacurile sale vizând presa, cultura și politica, atât germană cât și austriacă. De un succes deosebit s-au bucurat lucrările sale, Literatura demolată (Die demolierte Literatur, 1897) și Ultimele zile ale omenirii (Die letzten Tage der Menschheit, 1918).
Kraus s-a născut într-o familie înstărită de evrei din Gitschin, Boemia (oraș numit acum Jičín, situat în Republica Cehă). Tatăl său, Jacob Kraus, era un fabricant de hârtie, iar mama sa se numea Ernestine, născută Kantor. Familia s-a mutat la Viena în 1877. Karl și-a pierdut mama în 1891.
Kraus se înscrie la Facultatea de drept de la Universitatea din Viena în 1892. Începând din luna aprile a aceluiași an începe să colaboreze la ziarul Wiener Literaturzeitung. Primul articol este o recenzie critică a romanului lui Gerhart Hauptmann, intitulat Die Weber. La aceeași epocă încearcă să joace ca actor la un teatru de periferie, dar fără succes. În 1894 își schimbă domeniul de studii spre filozofie și literatură germană. Își întrerupe studiile în 1896. Prietenia sa cu Peter Altenberg datează tot din această perioadă.

În 1896 părăsește universitatea fără diplomă și se angajează ca actor și director scenografic, alăturându-se grupului Jung Wien (“Viena tânără”), care-i număra pe Peter Altenberg, Leopold Andrian, Hermann Bahr, Richard Beer-Hofmann, Felix Dörmann, Hugo von Hofmannsthal și Felix Salten. În 1897 Kraus se rupe de acest grup printr-o usturătoare satiră, intitualtă Die demolirte Litteratur (Literatura demolată), și este la puțină vreme după aceea numit corespondent la Viena al ziarului Breslauer Zeitung. Un an mai târziu, fiind un ardent avocat al asimilării evreilor, îl atacă pe bine cunoscutul sionist Theodor Herzl cu piesa polemică Eine Krone für Zion [O coroană pentru Zion] (1898).
La 1 aprilie 1899 renunță la iudaism și fondează propriul său ziar, Die Fackel (Torța) pe care îl va conduce și publica până la sfârșitul vieții și cu care își va lansa atacurile la adresa ipocriziei, psihanalizei și corupției Imperiului Habsburgic, a naționalismului, a mișcărilor pan-germanice, a politicilor economice dezastruoase și a multor altor “bêtes noires”.
Chiar dacă la început Die Fackel semăna cu reviste precum Weltbühne, cu timpul devine un magazin cu o reală independență editorială, asigurată de finanțarea lui Kraus. Die Fackel va publica exact ceea ce Kraus dorea să fie publicat. În primul deceniu de la apariția sa, se vor număra printre colaboratorii ziarului o serie de artiști și scriitori cunoscuți, precum : Peter Altenberg, Richard Dehmel, Egon Friedell, Oskar Kokoschka, Else Lasker-Schüler, Adolf Loos, Heinrich Mann, Arnold Schönberg, August Strindberg, Georg Trakl, Frank Wedekind, Franz Werfel, Houston Stewart Chamberlain și Oscar Wilde. Die Fackel ataca corupția, ziariștii și comportamentul bestial. Dușmanii săi notabili erau Maximilian Harden (din afacerea Harden-Eulenburg), Moriz Benedikt (proprietar al ziarului Neue Freie Presse), Alfred Kerr, Hermann Bahr, Imre Bekessy și Johannes Schober. În 1902, Kraus publică Sittlichkeit und Kriminalität (Morală și Criminalitate), abordând pentru prima oară ceea ce va deveni unul din principalele subiecte ale operei sale: așa-zisa necesitate a apărării moralei sexuale prin mijloace penale (“Der Skandal fängt an, wenn die Polizei ihm ein Ende macht”: “Scandalul începe atunci când poliția îl oprește”). Începând din 1906, Kraus publică primele sale aforisme în Die Fackel; ele vor fi reunite în 1909 în volumul Sprüche und Widersprüche (Vorbe și Contradicții).
În afară de scrierile sale, Kraus a avut de-a lungul carierei sale numeroase conferințe publice influente – între 1892 și 1936 a avut aproximativ 700 de performanțe individuale, lecturi din teatrul lui Bertolt Brecht, Gerhart Hauptmann, Johann Nestroy, Goethe și Shakespeare, chiar și operete ale lui Offenbach, acompaniat la pian și cântând toate rolurile singur. Elias Canetti, care asista în mod regulat la lecturile lui Kraus, și-a intitulat al doilea voum din biografia sa “Die Fackel” im Ohr (“Torța” în ureche). În 1911 se convertește la catolicism, pe care îl părăsește însă în 1923, probabil datorită dezaprobării revenirii Festivalului din Salzburg. Die letzten Tage der Menschheit (Ultimele zile ale umanității) este considerată în general a fi capodopera lui Kraus. Lucrarea este o voluminoasă piesă satirică despre Primul Război Mondial care combină dialoguri documentate din lumea contemporană cu o fantezie apocaliptică și comentariile a două personaje, “Cârcotașul” și “Optimistul”.
Kraus începuse redactarea piesei din 1915 și o publicase mai întâi într-o serie de numere speciale din revista Die Fackel. Epilogul, “Die letzte Nacht” (“Ultima noapte”), apare în 1918. Edward Timms va considera lucrarea “o capodoperă ratată” și un “text fisurat” datorită evoluției atitudinii lui Kraus de-a lungul redactării ei : a ajunge de la un conservatorism aristocratic la un republicanism democratic în decursul aceleiași lucrări denotă atât o inconsecvență intelectuală, cât și o inconsistență structurală care o fac să semene cu o falie geologică. Tot în 1919, Kraus mai publică și o antologie de texte despre război, sub titlul Weltgericht (Tribunalul lumii). În 1920, el publică satira Literatur oder Man wird doch da sehn (Literatura sau n-ați văzut încă nimic), o replică la atacul lui Franz Werfel împotriva lui Kraus, intitulat Spiegelmensch (Omul-oglindă).
În 1928 este publicată piesa Die Unüberwindlichen (Neînvinșii), în care apar trimiteri la lupta împotriva lui Békessy și Schober. În același an, Kraus mai publică și însemnările procesului pe care Kerr i l-a intentat după ce Kraus îi publicase poemele războinice ale lui Kerr în Die Fackel.
În 1932, Kraus traduce sonetele lui Shakespeare. Decide să nu-l atace pe dictatorul Austriei, Engelbert Dollfuss, în speranța că Dollfuss va împiedica cucerirea Austriei de către naziști. Dar, procedând astfel, își îndepărtează o parte din simpatizanți. Când ar fi fost întrebat de ce nu a spus niciodată nimic despre Hitler, se pare că ar fi replicat : “Când mă gândesc la Hitler, nu simt nimic”.
Ultima sa lucrare, Die Dritte Walpurgisnacht (A treia Walpurgisnacht), datorită unei puternici polemici aluzive anti-naziste pe care o conține, nu va fi publicată, de teama represaliilor naziste. Doar câteva lungi extrase apar într-o ediție specială de 315 pagini a revistei Die Fackel, în care Kraus își justifică tăcerea cu ocazia sosirii la putere a lui Hitler. Numărul revistei poartă titlul : Warum die Fackel nicht erscheint (De ce Die Fackel nu mai apare). Ultimul număr al revistei Die Fackel, numărul 922, va apare în februarie 1936. Karl Kraus moare la Viena, în apartamentul său din Lothringerstraße 6, pe 12 iunie 1936, în urma unui embolism cardiac. Este înmormântat la cimitirul Zentralfriedhof din afara Vienei.
Karl Kraus nu s-a căsătorit, însă a avut începând din 1913 până la sfârșitul vieții o relație strânsă și în același timp conflictuală cu baroneasa Sidonia Nádherný von Borutin (1885-1950). Multe din textele sale au fost scrise în castelul Janowitz, proprietate a familiei Nádherny. Sidonia Nádherny a devenit atât o colaboratoare prețioasă cât și un destinatar al multora din cărțile și poemele lui Kraus.
Karl Kraus a fost un autor foarte controversat al vremii sale, polarizând opiniile în tabere diametral opuse. Această polarizare a fost înlesnită și de imensul său orgoliu. Cei care i-au urmărit cariera și au fost martori ai performanțelor sale scriitoricești au fost de-a dreptul fascinați de personalitatea sa. Adepții săi îl vedeau ca pe o autoritate infailibilă și ca pe un om care ar fi fost gata să facă orice pentru cei pe care-i apăra.
Kraus și-a făcut însă și foarte mulți dușmani, datorită inflexibilității sale și a intensității cu care-și manifesta atașamentul față de o cauză. Unii dintre acești dușmani, cum a fost Alfred Kerr, îl considerau ca pe un înverșunat mizantrop și un biet infatuat. A fost de asemenea acuzat că se complăcea în odioase denunțuri și execuții publice (Erledigungen).
A încetat din viaţă la 12 iunie 1936 la Viena în Austria.