Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor moşteni un imperiu de cenuşă.

Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor moşteni un imperiu de cenuşă.

Marea provocare a iubirii este puterea de a afla totul despre cel din faţa ta fără a-i tulbura apele sufletului.

Suntem destul de slabi pentru cât de mult am evoluat. Nu ne mai dăm timp, ne supunem unei viteze incre­dibil de mari. Uităm de suflet.

Egoismul înseamnă obsesie de sine.

Oamenii ajung să se simtă vinovaţi că se odihnesc. Că se opresc la şapte seara din lucru şi n-au apucat să termine ce şi-au propus peste zi. Dar de ce n-au terminat? Pentru că şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut ei să facă. De ce şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut să facă? Pentru că societatea le dă senza­ţia că ceilalţi oameni fac mai multe lucruri decât ei.

Până la urmă, cine suntem noi să ne anulăm propriile vise?

Marea satisfacţie în viaţa unui om este să existe lângă el cineva care să-i ghicească toate mişcările. Să-l cunoşti atât de bine pe partenerul de viaţă, încât să te identifici cu el.

Cu cât veţi fi mai mulţi buni, cu atât veţi sufoca răul.

Alergăm. Dar în spatele nostru mai sunt mii de oameni şi, dacă am căzut, ne-au călcat în picioare. Cam asta e imaginea vieţii noastre.

Sunteţi tineri. Nu vă gândiţi că sunteţi slabi. Puterea voastră stă în curăţenie. Sunteţi curaţi, n-auapucat să vă mânjească, dar dacă dintre voi nu se vor ridica luptătorii, o să vă împroaşte cu noroiul străzilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picătură de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie să schimbaţi asta. Care e calea? Să citiţi. Literatura universală o să vă înveţe să deosebiţi Binele de Rău. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toţi deosebesc Binele de Rău.

De fiecare dată când simt că nu mai pot, mă gândesc că sunt atâţia oameni care se duc în fiecare zi la muncă şi stau opt ore la un serviciu care nu le place.

Poate că iubirea e atunci când, după ce ai stins lumina la baie şi ţi-ai văzut ochii obosiţi în oglindă, alţi ochi îi privesc pe ai tăi de undeva din întunericul apropiat. Şi eşti împăcat cu asta şi nu mai tânjeşti după nimic altceva. Poate că iubirea e când nu-ţi mai eşti ţie în oglindă.

Poţi să te conformezi şi poţi să alegi să mori în fiecare zi sau poţi să alegi să te naşti în fiecare zi. Sau poate nu poţi să alegi nimic. Nimic.

Istoria o scriu cei care construiesc.

Tata deschidea uşa camerei şi, dacă mă vedea citind, o închidea liniştit.

Până acum câţiva ani, mă interesa doar profe­sia, nu-mi puneam problema că oamenii au şi alte subiecte de discuţie decât teatrul şi muzica, că nu sunt eu buricul pământului, că deasupra noastră, a tuturor se află un singur cer şi fiecare se raportează altfel la el. Eu credeam că e doar pentru mine cerul.

Deveniţi buni, mai buni, cei mai buni şi răspândiţi-vă precum lăcustele.

Un copil în ziua de azi nu mai stă cu cheia de gât cu alţi 20 aşteptând părinţii să vină de la serviciu. Acum, copiii cresc împreună pe conturile lor virtuale de Facebook.

În nenorocitul ăla de comunism, măcar pe partea de educaţie eram obligaţi să învăţăm unde sunt vulcanii noroioşi, care sunt Carpaţii Meridionali. Şi mai făceam o tabără de stat unde, fără să vrea, comunismul ne determina să fim solidari unii cu ceilalţi. Ştiam că nea Nicu e un personaj rău şi noi nu suntem liberi şi pe chestia asta eram mai apropiaţi.

Am mers aproape trei ani la psiholog. E un loc unde, câteodată, afli lucruri care nu-ţi convin, însă n-ai la cine să urli. Singurul la care poţi să ţipi eşti tot tu. Înţelegi că sunt nişte înlănţuiri în trecut pe care nu le poţi desface. Şi-atunci, ori ne înţelegem noi cu noi, ori rămânem într-un permanent conflict cu cei din jur.

Mă obsedează chestia asta, că, din cauză că eşti prea orbit de tine, există posibilitatea să nu ajungi să-l cunoşti niciodată pe celălalt.

Tudor Chirilă

În egală măsură muzician, compozitor, producător și om de televiziune, este actualmente una dintre cele mai populare personalități, dar și un influencer pentru tânăra generație. A absolvit Colegiul National Ion Neculce’ din București. A absolvit clasa profesorului Florin Zamfirescu, la Academina de Teatru și Film (UNATC), București, Secția Actorie, în anul 1996.
Actor, muzician, compozitor și producător român, Tudor Chirilă a debutat în cinematografie în anul 1994 cu un rol de figurație în Nobodys children’, iar
de atunci a avut numeroase roluri atât în cinematografie, cât și în teatru, unde a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unora dintre cei mai importanți regizori români.  În 2004, a câștigat un premiu UNITER pentru rolul Malvolio din A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare, în regia lui
Gelu Colceag, fiind cel mai tânar actor care a obținut această distincție pâna în acel moment.

Tudor Chirilă s-a născut la 28 mai 1974 la București. Este fiul gazetarului sportiv Ioan Chirilă și al actriței și regizoarei Iarina Demian și fratele antrenorului de fotbal Ionuț Chirilă.
A fost solistul formației Vama Veche, apoi a fondat formația Vama. Ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lung-metraj și a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unora dintre cei mai importanți regizori români. În 2012, a publicat prima sa carte, “Exerciții de echilibru”, care a reunit o selecție a celor mai bune texte de pe blogul personal: www.tudorchirila.blogspot.com. În 2014, a devenit antrenor la Vocea României, alături de Loredana Groza, Smiley și Marius Moga.
De-a lungul timpului, Tudor Chirilă s-a implicat în numeroase campanii sociale. În 2005, a fost inițiatorul campaniei “Live pentru viață”, prin care s-au strâns donații pentru sinistrați. A susținut campania de strângere de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer “Nu mă
ignora”, inițiată de Asociația Salvează Vieți. Alături de “Agenția de Vise”, compania sa de management și booking artistic, a derulat foarte
multe proiecte cu impact social și cultural, printre care “Chirilă în licee” – turneu de mentorship în liceele din București, “Cruciada Culturii”, “Premiile Ioan Chirilă” etc.
A debutat în 1994 cu un rol de figurație în “Nobody’s children”. În 1999, a jucat rolul unui refugiat din fosta Iugoslavie în pelicula austriacă “Nordrand” regizată de Barbara Albert. În 2001, Tudor Chirilă a fost o
vedetă invitată într-un episod al seriei nemțești “Kommissar Rex”, interpretând rolul lui Dimitrij. În 2004, a filmat pentru “Milionari de weekend”, film românesc în regia lui Cătălin Saizescu, alături de Andi Vasluianu, Maria Dinulescu și Mihai Bendeac. Tudor Chirilă a jucat rolul lui Godzi, un tânăr care, forțat de circumstanțe este, complicele unui furt. Printre producțiile de film în care a jucat se numără Legături bolnăvicioase, în regia lui Tudor Giurgiu, Milionari de weekend, în regia lui Cătălin Saizescu, și Nordrand, coproducția austro-germană regizată de Barbara Albert.
A fost solistul formației Vama Veche, pe care a fondat-o în anul 1996, iar alături de colegii lui a produs prima operă rock din România de după 1989 – Am să mă-ntorc bărbat.


Ulterior, și-a continuat cariera muzicala ca lider și solist vocal al formației Vama. De-a lungul celor 16 ani
de carieră muzicală, a scris peste 80 de piese și a susținut concerte în fața a milioane de oameni. În 2012 a publicat prima sa carte, Exerciții de echilibru’, care a reunit o selecție a celor mai bune texte de pe blogul personal: www.tudorchirila.blogspot.com. De asemenea, Tudor Chirilă a inițiat și a susținut diverse campanii sociale și proiecte culturale.

Între 2006 și 2012 a filmat mai multe scurtmetraje românești printre care “Eu sunt eu” în regia Monicăi
Istrate și “Love Marketing” în regia lui Andrei Sota, după un scenariu propriu. În 2014 a avut premiera
pelicula grecească regizată de Yorgos Tsemberopoulos, “The Enemy Within” (“O ehthros mou”), în care Tudor Chirilă a jucat rolul unui șef de bandă de spărgători. În același an a fost lansat scurtmetrajul”The Couch” filmat cu un an în urmă în Marea Britanie și regizat de Emre Kayiș.
De-a lungul timpului, Tudor Chirilă a colaborat cu unii dintre cei mai valoroși regizori români de teatru, printre care Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Iarina Demian, Gelu Colceag, Horațiu Mălăele. A debutat în anul 1995, cu “Trupa pe butoaie”, proiectul UNITER de teatru itinerant coordonat de regizorul Victor Ioan Frunză.
Din anul 1996 face parte din trupa Teatrului de Comedie. În 2004 a caștigat un premiu UNITER pentru rolul Malvolio din “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag, fiind cel mai tânăr actor care a obținut această distincție până în acel moment.

Desi are o agenda cat se poate de incarcata, Chirila isi face mereu timp pentru cei care au intr-adevar nevoie de ajutor. De-a lungul anilor cantaretul s-a implicat intr-o multime de campanii caritabile si sociale. De exemplu, a ajutat copii bolnavi de cancer sau a strans donatii pentru sinistrati. Din 2014, este antrenor la popularul show de televiziune Vocea României, concurs pe care l-a câștigat de trei ori până în 2018.


În 2010 Tudor Chirilă a susținut “Cruciada Culturii”, o mișcare inițiată de Agenția de vise care se adresează tuturor celor ce își doresc ca arta să fie ridicată, din nou, la adevărata ei valoare. Unii dintre cei mai importanți artiști internaționali de muzică clasică – Sarah Chang, Joshua Bell, Sam Haywood, Lily și Misha Maisky, Cvartetul AdLibitum au susținut recitaluri la București la care au participat peste 3.000 de melomani.

Surse:
ro.wikipedia.org
viva.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie