Ar trebui, în mod normal și pentru orice țară normală unde ar exista o reacție, să ne îngrijoreze toată bufoneria mediatică ce se derulează prin fața ochilor noștri de ani de zile iar acum mai agresiv ca altădată și parcă într-un ritm amețitor intenționat ca atunci când ai un ostatic pe care vrei să-l manipulezi după bunul plac și căruia să-i schimbi modul de a gândi prin injectarea cu droguri. Am înțeles că o televiziune de știri trebuie să-și încarce grila de program, format destul de anevoios de împletit fiindcă e nevoie de audiență pentru renume și bani de publicitate, nu este ca la o televiziune care difuzează 24 de ore din 24 filme, dar eu consider că atunci când îți asumi o activitate, o funcție, un statut, un format, ar trebui, fir-ar mama ei de televiziune, să sară scântei din ea reușind să aducă informația corectă și să învețe omul care preferă să se uite la un canal de știri să fie cerebral, să discearnă corect, să facă o simbioză mulțumitoare nu spun perfectă fiindcă numai Dumnezeu este perfect, cu realitatea, un program care să respire prin toți porii corectitudine și civilizație. Însă e ca trenul care oprește în gară și nu urcă nimeni, plecând astfel gol. Adică nu-și face treaba lui de tren…
Pe timpul tovarășului de la Scornicești și tovarășei de la Petrești s-au pus bazele securității, o formă brutală a serviciului de informații care aduna personaje dubioase ce la rândul lor formau, exact ca în filmul acela ”Soldatul American”, un mecanism, un conglomerat de piese umane ce operau pentru anihilarea oricărei tentative de atac la statul comunist, cei care conduceau de fapt România Socialistă, securiștii de care se vorbea alături de milițieni asemănători securiștilor și care odată cu căderea dictaturii ceaușiste, s-au teleportat în ”aceeași meserie dar cu altă pălărie”. Au intrat așadar în altă piele dar cu același aluat sau cum spunea cineva odată ”Am scăpat de comunism, mai trebuie să scăpăm de comuniști”. Sistemul comunist care a distrus o omenire întreagă prin tactica bolșevică cu care administra viețile tuturor, dând impresia pe altă parte că el este fără de pată, cel care veghează la bunul mers al societății socialiste oferind locuri mizere de muncă cu îndobitocirea populației plus blocuri pătrate sau dreptunghiulare cu chirie, este cel care a devenit, prin metode psihologice, virusul de o malignitate fără precedent ce a acaparat celulele vitale ale organismelor vii în două picioare, ce coordonează și acum societatea românească. Este cât se poate de vizibil, doar un orb să nu vadă, că Elena Udrea nu joacă teatru, nu este nebună cum încearcă să se inducă.
Declaraţiile acesteia sunt cât se poate de elocvente nu doar prin modul cum sunt transmise, dar mai ales ținând cont de faptul că PSD a pierdut locul la președinție și este în pericol de a pierde guvernarea. Și atunci de ce să nu găsim o coadă de topor și să vină mass media să dea cu barda după care restul viețuitoarelor în două picioare din politică, din sistemul juridic, apoi acolo unde masticarea este mmmm!!!! așa de delicioasă: în rândul românului, ăla căruia îi curg balele să-și înfigă colții în hainele ei, în viața ei, etc.-cetățeanul, ăla care votează dus de vânt și de mici și bere la alegeri. Așadar toată lumea este atentă și vorbește despre Elena Udrea. În timp ce mahării, crocodilii, cei care comandă și sunt mânjiți total, privesc cu sadism încolțirea și sfâșierea uneia dintre prăzi. Declarațiile ei conţin, indiferent cum sunt prezentate, nu doar grăuntele de adevăr de care ar trebui să fugă vinovații dacă ar avea măcar acel strop de conștiință, ci conțin un adevărat atac la securitatea națională, cei incriminați fiind de fapt un pericol social și nu o femeie de 41 de ani, apetisantă pentru mulți ce o vor în patul lor și care se mai dau și bărbați serioși, dar ea este cea care a făcut uneori niște jocuri, alteori a greșit fiindcă omul e supus greșelii. De aceea să arunce cu piatra cel fără de pată… Numai că cei dispuşi să confirme ce spune ea sunt fie prea speriaţi ca să fie de acord fiindcă sunt oameni politici și miza e prea mare, putând pierde astfel un viitor cu o bucată de ciolan, fie prea proști. Am dat acest exemplu și nu voi continua să fac analiza pe text în acest caz, nu fiindcă această femeie a creat atâta ură în rândul micilor gânditori români, mulțumiți cu viața lor fadă sau bogată în diverse lucruri, în funcție de caz, și care abia așteaptă un can-can ceva să iasă din plictiseala zilnică, ci pentru că nu mi-am propus un subiect legat de ea în mod special, ci în general de lucrătura cuiva care vrea să facă pe cineva prin serviciile secrete române de informații, plătite de unde credeți dragi cititori? Tot din buzunarele noastre.
Scandalul în care este târâtă justiţia prin doamnele Kovesi, Bica, Udrea şi SRI prin domnul Coldea impun luarea unor măsuri urgent la nivel înalt, care să pună capăt întrebărilor, speculaţiilor şi să lămurească pe români cu ceea ce se petrece spunându-se adevărul. Dar ce vorbim noi de lucruri sfinte…Adevar..care adevăr? Cel care aduce cea mai mare minciună fiindcă la acel nivel așa se lucrează. Și nu cred că este un nivel înalt ci unul extrem de corupt și greu de regenerat. Și iată că nimeni nu spune nimic, niciunul din cei în măsură să lămurească, inclusiv președintele Iohannis care se pare că a adoptat tactica struțului. De ce? Oare de ce, vorba celor de la Morometzii? Să ne uităm în jur? Să vedem măștile democrației? Kovesi şi Coldea joacă greu acum și se pare că șefii acestor servicii și direcții sunt oameni ușor șantajabili, cu pete de culoare ce le ascund bine și ca să le țină ascunse trebuie să mai facă câte un compromis. Cine însă îi șantajează? Cine face jocurile în așa fel încât cei doi nu mai știu ce să facă să scoată de unde știu și pot, de la naftalină, din văzduh sau iarbă verde pe oricine ar putea să-i închidă gura Elenei Udrea, cea care dacă rămâne liberă şi apucă să spună tot ce ştie poate arunca România și sistemul în aer. Însă serviciile lucrează, așa cum știam și de ”Doi și-un sfert”, chiar dacă SRI-ul nu are şef în acest moment, la conducerea lui fiind o persoană învinuită pentru fapte grave, SIE nu are şef, merge tot pe interimat, DIICOT nu are şef, DNA funcţionează destul de nesigur. Asistăm la niște scenarii ce ar trebui să îngrijoreze pe orice om sănătos la cap, și vorbesc într-un mod cât se poate de serios. Lupta la care asistăm este una anormală, fără logică, spontană căci nimeni nu se aștepta, inegală fără îndoială și nu că am eu vreun sentiment de drăgălășenie sau de alt fel față de Udrea, dar parcă prea e totul cusut cu ață neagră. DNA-ul lui Kovesi este interesat de astuparea gurii lui Udrea, nicidecum de o luptă împotriva corupţiei, Kovesi a spus cândva că nu luptă împotriva corupţiei ci doar împotriva corupţilor incomozi. Nici Udrea nu este nevinovată, nici altcineva din jurul ei, nimeni nu este curat acolo să ne fie clar, însă pe lângă faptul că nimic nu este cinstit în țara asta, nici măcar legile pe care să te bazezi și de la care să înveți ceva nu spun mare lucru, constatăm cu indignare cum SRI și SIE fac jocurile în permanență ale cuiva. Este lupta pe viață și pe moarte a unora mânjiți de la mâini până la călcâi, ce s-au băgat aproape cu totul în butoiul cu miere, fie că vorbim de oameni politici, fie de SRI în interiorul căruia se află două tabere ce servesc la fel niște interese. Nu este exclus ca meciul să se termine cu un scor egal, cu o înţelegere a părţilor în funcție de negocieri şi atunci se va plăti un preț, să fiți siguri că nu un preț corect.
Cu securitatea mereu s-a lucrat, ei, acești sifonari cum li se mai spune, fiind și cei care hotărăsc destine și înăspresc relații, încarcerează oameni chiar și mai puțin vinovați ce nu trebuie să ajungă neapărat în spatele gratiilor, dar dacă interesul o cere și cine comandă vrea ”bulău”, de ce nu… Avem securiști peste tot, mai nou aflu că în învățământ cadrele didactice din Oltenița sunt chemate la niște cursuri anti-corupție, cursuri la care se învață ce trebuie să faci și cum să faci ca să torni. Avem securiști în școli, în biserici, în politică, în sistemul juridic. Unde mai rămâne loc neatins de ei?
În mod normal și într-o țară normală era o obligaţie legală ca Parchetul General să se sesizeze în cazul lui Victor Ponta, care a lucrat ca ofiţer acoperit şi procuror între anii 1997 – 2001 cu porecla „Ambasadorul” în interior, datorită deselor sale plecări în străinătate. Și cum pleca domnul Ponta, nu cumva pe banii noștri prin SIE, acolo unde fusese racolat? Noi, plătitorii de taxe şi impozite îi ajutăm să facă aceste jocuri pe toți acești panglicari, oameni de nimic până la urmă, fără demnitate, onoare, sinceritate, cavalerism. Era imoral ca Victor Ponta să mai candideze la funcţia supremă în stat, cel care a încălcat o lege constituţională, fiind şi procuror şi ofiţer acoperit în acelaşi timp, dar văzându-și omul interesul și căsătorindu-se cu fiica unui fost informator al Securităţii, senatorul şi ministrul Ilie Sârbu, a încheiat pact cu Sarsailă și atunci trebuie să cânte în orchestra bizonilor de la cârmă care țin de putere cu dinții și care acum bălesc de dorința de a jupui puțin din carnea Elenei Udrea, că doar multora li s-au învârtit ochii în cap după ea.
Fostul popă cu numele de cod ca securist „Ovidiu Marinescu”, adică Ilie Sârbu, e bine merci, fost ministru al agriculturii și senator, care la Revoluţie a ordonat închiderea uşilor catedralei din Timişoara, zeci de oameni fiind ucişi pe trepte de gloanţele armatei ceauşiste, conform jurnalistului Ohanesian. Așadar securişti şi ofiţeri acoperiţi. Hoarda asta avidă de putere și escrocherii, banditisme și hoții, ca să-și mențină hora trebuie să se învârtă în ea, să danseze după muzică. De-aia își țin terenul minat îngrădit și trăiesc după propriile reguli și sub presiune mereu. Dar ce facem noi, noi românii corecți și care judecăm sănătos? Ce facem noi, cei care îi plătim pe ei?
În anii 1990-1996/2000-2004 pe vremea lui Ion (Ilici) Iliescu-președite/Adrian Năstase-premier, în România se făcea poliţie politică, iar membri ai aparatului politic pesedist erau propulsaţi în funcţii pe baza dosarelor de foşti securişti sau de ofiţeri acoperiţi. M-aș bucura ca unii dintre voi care se reped să vorbească, să judece sau comenteze, să catalogheze și să dea verdict, să se mai gândească puțin înainte de a scoate vorbele din gură, ca să nu spun porumbeii. Și să se mai gândească că în nicio țară din Europa sau din lume nu găsești atâta securitate la metru pătrat ca în România și care la un semn să-i fie deschisă calea să…te-nfunde, să-ți facă un dosar de ”mai mare frumusețea” sau să lanseze în public prin mass-media, unde și aici e plin de securiști, ori chiar și în public, câteva vorbe arămii spre amărui să te sature.
Oltenița nu scapă nici ea de forma asta de turnători, unii școliți alții cioflingari dar înnebuniți după potlogării și ”dat în gât”.
Potrivit cotidianului La Reppublica, ”celebra” Securitate română de pe timpul dictaturii, una dintre cele mai puternice și brutale poliții secrete din lume cum este numită în articol, era compusă din șase departamente, care aveau 11.000 de agenți. Dacă acum Serviciul Român de Informații are în jur de 12.000 de agenți, oare ne intrebam cu ce se ocupă aceștia? Așa apar și discuții telefonice în presă sau probe-cheie care declanșează linșaje mediatice sau procese care fac prime-time și ocupă prima pagină a unor ziare, așa înțelegem și bătălia pentru servicii ca ”Doi și-un sfert”, care a răsturnat trei miniștri în mai puțin de o lună, sau motivele de șantaj între politicieni. Și așa ne luăm la revedere și de la mandatul de ascultare, care ar trebui emis, potrivit legii, numai de către judecător.
Așa se vor sătura toți de noi, de mințile noastre bolnave, într-o țară unde frumusețea izvoarelor, a Carpaților, a verdelui ierbii, a Mării Negre și Deltei, este înecată de prostul gust în a face politică, de cocalari ajunși în funcție cheie, este poluată și căreia i s-a luat tot oxigenul extenuând-o securistul aflat peste tot și de care mulți ne-am săturat. Așa ne-am urâțit o Muntenie și o Moldovă senine, un Maramureș și o Transilvanie minunate și viu colorate, un Banat și o Oltenie vesele, toate pline de peisaje extraordinare și frumuseți naturale de poveste. Dacă nu vom ști să ieșim din mocirlă și vom continua astfel, vor ajunge ca toți din jur, străinătatea, să ne compătimească, să nu mai râdă de noi ci să plângă și când vor mai prinde pe câte un român rătăcit pe la ei să-l întrebe ”Cum mai e bade pe la voi, în țara securiștilor? Noi tare ne dorim să mai venim, dar de ei ne lipsim…”