Pastila de gramatică
Cum spunem „deservire ireproşabilă” sau „servire ireproşabilă”?
O pretinsă greşeală privind folosirea termenilor “a deservi” şi “deservire”, ce a atras după sine indignarea unor vorbitori/cititori a fost observată, încă de acum o jumătate de secol, de lingvistul Alexandru Graur. Tema a fost reluată de Rodica Zafiu, profesor în cadrul catedrei de Limba Română a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, care a observat că revolta împotriva presupusei erori apare şi astăzi în rândul internauţilor, pe bloguri sau forumuri, unde, prin diverse comentarii, sunt condamnate formulări de tipul „policlinica ce deserveşte această zonă”; „deservirea clienţilor”; „deservire ireproşabilă” etc.
Specialiştii explică, însă, că termenii “a deservi” şi “deservire” provin din franţuzescul “desservir”, unde apare cu trei sensuri, adică a) a asigura un serviciu b) a strânge masa, a debarasa şi c) a dăuna, a aduce prejudicii (Tresor de la langue francaise informatise – TLFI).
Potrivit DEX, “a deservi” are înţelesul de “a face cuiva un rău serviciu, a acţiona în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie” şi “a presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate, a avea în grijă supravegherea şi dirijarea funcţionării unei maşini”.
“Asemenea polarizări ale sensurilor unor omonime pot crea şi confuzii,ambiguităţi involuntare sau echivocuri voite, ca în enunţul «Serviciile secrete româneşti au deservit puterea politica»”, noteaza Rodica Zafiu în articolul “Păcatele Limbii: Deservire”
Cu sens negativ cuvântul “deservire” apare foarte rar, în locul acestuia fiind folosit “deserviciu”. În schimb, cu înţelesul pozitiv este utilizat de multă vreme (“farmacia deserveşte întreaga populaţie”, “autobuzul deserveşte cartierul” etc).
Aşadar, vorbitorii trebuie să ţină cont de dublul sens, respectiv omonimia termenilor “a deservi”, “deservire”, pentru a nu cădea pradă “capcanelor limbii române”, cum le numea reputatul lingvist Alexandru Graur.
Surse: on line
Monica Pop
Lasă un răspuns