Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Dacă aţi trăi, aşa cum am trăit şi eu, câţiva ani sub totalitarismul nazist şi apoi 20 de ani în totalitarismul comunist, veţi realiza cu siguranţă cât de preţioasă este libertatea şi cât de uşor este să ţi-o pierzi.

Dacă aţi trăi, aşa cum am trăit şi eu, câţiva ani sub totalitarismul nazist şi apoi 20 de ani în totalitarismul comunist, veţi realiza cu siguranţă cât de preţioasă este libertatea şi cât de uşor este să ţi-o pierzi.

Ei bine, o zicală cehă spune că atunci când ne înecăm, ne agăţăm chiar şi de o rămurică. Asta facem noi, cehii, întindem mâinile să apucăm această rămurică la care sperăm.

Când cobor din taxi și probabil este singurul oraș care, în realitate, arată mai bine decât pe cărțile poștale, New York.

Amintirile fac lucrurile amuzante pentru noi.

Vă spun, în opinia mea, piatra de temelie a democrației este presa liberă – aceasta este piatra de temelie.

Deci, mulțumesc lui Dumnezeu, filmele noastre, primele noastre filme au fost brusc apreciate de către mass-media occidentală; în special Franța a fost foarte bună, iar Elveția a fost foarte bună.

Oamenii nu trebuie să se gândească că tot ce este rău dezlănțuit în om, în momentul în care impuneți cenzura, dispare din el.

Când am venit pentru prima oară în Statele Unite, vizitând, am fost absolut fascinat de New York.

Și, de asemenea, au fost absolut străluciți într-un fel, știți: ei știau cât de eficient este să nu pedepsești pe cineva care este vinovat; ceea ce și-au permis membrii Partidului Comunist să facă era să mintă: ei puteau practic să facă tot ce-și doreau: să fure, știți, să mintă, orice.

În primul rând, pentru a-mi apăra munca, trebuia să cred că fac o comedie total stupidă, proastă și inocentă.

Umorul nu era important doar pentru mine, umorul a fost important pentru această națiune timp de secole, pentru a supraviețui…

Mai întâi de toate, cine nu a vrut să fie membru al acestei asociații sau al celeilalte asociații, a fost însemnat, știi, ca un individualist periculos, infectat cu decadența occidentală. Deci toată lumea s-a alăturat.

Îmi amintesc în 1968, când eram la Cannes, la festival, și trebuia să stăm acolo 10 zile, iar a doua zi festivalul s-a prăbușit, pentru că francezii, producătorii de film au ridicat steagul roșu în festival și așa s-a încheiat festivalul.

Acum, după ocuparea comunistă din 1948, numărul de filme artistice produse a scăzut până la trei pe an, în timp ce școala a fost, în fiecare an, pentru alți trei, patru, cinci studenți.

Așa că am plecat cu Jean Claude și m-am dus la Paris, iar atunci când rușii au venit la Praga, eram la Paris.

Știi ce s-a întâmplat în 1938: Franța, Anglia, tocmai au vândut Cehoslovacia lui Hitler.

Știi, 20 de ani … când filmele televiziunii au început, literatura, radioul în țările comuniste, erau curate ca un fluier; nu exista violență, nici sex, nici droguri, nimic.

Milos Forman

Părinţii săi au fost persecutaţi de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Mondial, tatăl său murind, în 1944, în lagărul de concentrare de la Buchenwald, iar mama sa, în 1943, la Auschwitz. Tânărul Jan a scăpat de arest, trăind ascuns la nişte rude îndepărtate.
A urmat cursurile Academiei de Artă din Praga, specializarea Scenaristică, debutând ca regizor în 1960 cu filmul “Laterna magika II”. Trei ani mai târziu, în 1963, a câştigat, cu filmul său, “Petru cel Negru”, Marele Premiu al Festivalului de Film de la Locarno.
Jan Tomáš Forman s-a născut la 18 februarie 1932, în Čáslav, Cehoslovacia. A fost fiul Annei (născută Švábová), care conducea un hotel dintr-o stațiune de vară. În tinerețe, el a crezut că tatăl său biologic era profesorul Rudolf Forman. Anna și Rudolf Forman erau protestanți. Rudolf Forman era membru al rezistenței antinaziste în timpul ocupației și a fost anchetat deseori de Gestapo. Rudolf a fost arestat pentru distribuirea de cărți interzise și a murit la Buchenwald în 1944. Mama lui Forman a murit la Auschwitz în 1943. Forman a declarat că el nu a înțeles pe deplin ce s-a întâmplat cu ei până la vârsta de 16 ani, când a văzut imagini din lagărele de concentrare.
A aflat mai târziu că tatăl său biologic a fost, de fapt, un arhitect evreu, Otto Kohn, ce a supraviețuit Holocaustului. El are un frate, Pavel Forman, cu 12 ani mai mare, un pictor ceh care a vrut să devină în tinerețe producător de teatru și mai târziu, după invazia din 1968, a emigrat în Australia. Prin tatăl său biologic, el este frate vitreg cu matematicianul Joseph J. Kohn.
Forman a fost unul dintre cei mai importanți regizori ai Noului Val Cehoslovac. Filmul Balul pompierilor (1967), ce era la suprafață o reprezentare naturalistă a unui eveniment social nereușit dintr-un oraș de provincie, a fost văzut atât de criticii de film, cât și de autoritățile din Cehoslovacia ca o satiră la adresa comunismului est-european, determinând interzicerea lui timp de mai mulți ani în țara de origine a lui Forman.
După război, Forman a studiat la școala de elită Regele George din orașul balnear Poděbrady, unde i-a avut drept colegi pe Václav Havel, frații Mašín și pe viitorii cineaști Ivan Passer și Jerzy Skolimowski. El a studiat mai târziu scenaristica la Academia de Arte din Praga, după care a devenit asistentul lui Alfréd Radok, creatorul Teatrului Laterna Magika. În 1968, după invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, Forman a emigrat în Statele Unite, unde, pentru început, a fost profesor la Columbia University. Primul film realizat aici a fost “Taking Off” (1971), cu care a şi câştigat Marele Premiu (Palme d’Or) al Festivalului de la Cannes.
Filmul care avea să îi aducă celebritatea, “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, a fost realizat în 1975, fiind o ecranizare a romanului omonim a lui Ken Kesey. Producţia, o parabolă despre revolta interioară împotriva sistemului totalitar, a fost bine receptat atât de critici, cât şi de public, fiind recompensat cu 6 premii şi 4 nominalizări la Oscar (inclusiv Premiul pentru cel mai bun regizor pentru Milos Forman), 6 premii Globul de Aur, 6 premii şi 4 nominalizări BAFTA şi alte 16 premii şi 7 nominalizări, mai scrie sursa menţionată.
Două dintre filmele sale, Zbor deasupra unui cuib de cuci și Amadeus, i-au adus un renume deosebit, făcându-l să obțină Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Zbor deasupra unui cuib de cuci a fost al doilea film care a obținut toate cele cinci premii Oscar majore (cel mai bun film, actor în rol principal, actriță în rol principal, regizor și scenariu) după S-a întâmplat într-o noapte (1934), eveniment ce s-a mai repetat abia în 1991 de Tăcerea mieilor. Forman a fost, de asemenea, nominalizat pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Scandalul Larry Flynt. El a mai obținut premii decernate de organizatorii festivalurilor de film Globul de Aur, Festivalul de Film de la Cannes, Berlinale, BAFTA, Cesar, David di Donatello, Academia Europeană de Film și Leul Ceh.

Filmul “Amadeus” din 1984, care surprinde viaţa şi opera marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, precum şi relaţia dintre acesta şi compozitorul italian Antonio Salieri, avea să fie un al doilea mare succes al regizorului. Considerat un film controversat, a primit peste 40 de premii, dintre care 8 premii Oscar, 4 premii Globul de Aur, 4 premii BAFTA. Milos Forman obţine astfel un al doilea Oscar pentru cel mai bun regizor. Filmările la această peliculă i-au oferit regizorului şi ocazia de a se întoarce acasă la el, în Cehoslovacia acelor ani.



În intervalul 1984-1996, Forman a realizat filmele “Valmont” şi “People vs. Larry Flint” (1996). Acesta din urmă, o biografie a controversatului om de afaceri, Larry Flint, implicat în industria publicaţiilor şi filmelor pentru adulţi, a câştigat Ursul de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de la Berlin, scrie site-ul https://milosforman.com/en.
În februarie 1990, Forman s-a întâlnit la New York cu preşedintele nou ales al Cehoslovaciei, Vaclav Havel. În cadrul discuţiei dintre cei doi, citate de sursa de mai sus, Havel l-ar fi întrebat, în glumă, pe Forman dacă Cehoslovacia poate face ceva pentru a ajuta Statele Unite şi a promis (tot glumind), că Cehoslovacia nu se va amesteca în treburile interne ale SUA.
În 1999, Forman a fost distins cu Ursul de Argint al Festivalului de la Berlin pentru cel mai bun regizor, ca urmare a realizării filmului “Man on the Moon”, în timp ce Jim Carrey (în rolul principal) a primit un Glob de Aur.
“Goya’s Ghosts” (“Fantomele lui Goya”), cu Natalie Portman, Javier Bardem şi Stellan Skarsgard în rolurile principale, este următorul film regizat de Milos Forman, în 2006.
A primit cetăţenia americană în 1977. În 2009 a primit un titlu onorific din partea Emmerson College din Boston.
Milos Forman a scris şi poeme şi a publicat o autobiografie numită “My Two Worlds” (“Cele două lumi ale mele”). A cochetat, în câteva roluri minore, şi cu actoria.


Amadeus este o dramă care se bazează pe ultimii ani de viață ai renumitului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart. Acțiunea se desfășoară la sfârșitul secolului al XVIII-lea cu precădere în Viena. Este structurat ca un flash back segmentat al lui Salieri, un muzician complexat aflat, în ciuda diferenței de vârstă, într-o competiție – nu doar muzicală – cu genialul W.A. Mozart. Salieri, la bătrânețe, este vizitat de un preot pentru a se spovedi, pretext pentru a se derula în fața ochilor noștri, viața plină de neprevăzut compozitorului pe care astăzi îl știe și admiră o lume întreagă.



Ca mod de filmare, Amadeus este de factură clasică: aproape toate cadrele sunt fixe, iar personajele sunt întotdeauna încadrate simetric, dinamica sau dezordinea reieșind din jocul actoricesc sau din muzică. De altfel, ritmul secvențelor pare constant, aparent lent, urmărind însă prin decupaj evoluția personajelor și a relațiilor tensionate dintre acestea, potențând caracterul dramatic al scenariului.
Aria reginei nopţii îţi dă fiori în sala de operă, sunetele stridente izvorâte din gâtlejul unei femei provoacă pe spatele oamenilor fiori reci. Se pot auzii stafiile, se poate mirosi zgârcenia, iar perucile se pot proba în mod imaginativ. Imaginea, sunetul, dramaturgia şi elementele accesorii componente sunt mixate fără pic de trucaj, totul impresionează în mod fermecător.


Structura filmului este clasică: bătrânul Antonio Salieri (F. Murray Abraham) povesteşte într-un ospiciu unui preot întâlnirea şi relaţia sa cu Mozart. Amintirea serveşte mai mult ca grilă, decât cadru în acţiunea linear construită, periodic întreruptă de imaginile naratoare ale bătrânului Salieri. Operele lui Mozart prezentate pe scenă sunt încadrate în această istorie în ordine cronologică, melodiile în schimb împânzesc întregul film. Pornind de la această premisă oricine ar putea realiza un film biografic mediocru.
Chipul lui Mozat este evocat de către autorul dramei şi scenariului, Peter Schaffer, nu din perspectiva mamei, copiilor, amicului sau nevestei, ci din punctul de vedere al rivalului său. Această abordare poartă, din capul locului, în sine tensiunea ce predomină întregul film, autorii evitând astfel naşterea unei biografii plină de patos – ca şi majoritatea filmelor care tratează viaţa marilor personaje istorice.



Cele două personaje principale, Mozart şi Salieri sunt caractere atât de nuanţate încât apar în totalitate în forma lor umană (această suprapunere în filmele istorice mai rar reuşeşte). În cadrul filmelor în general, motivul invidiei amestecată cu admiraţie trage limba balanţei în favoarea invidiei / răului, umbrând astfel admiraţia involuntară (şi din această cauză deznădăjduită). Forman în schimb se pricepe genial la creionarea personajelor: figura lui Salieri este autentică, întruchipează tragicul invidiei, astfel devine nemărginit de deplorabil, dar totodată şi comic.
Academia a şi premiat producătorul, scenaristul, regizorul, actorul principal (F. Murray Abraham) muzica, scenografii, realizatorii costumaţiei, machiajului, fiind nominalizaţi pentru acest premiu operatorul, realizatorii montajului şi Tom Hulce. Deşi premiul Oscar nu trebuie privit ca etalon în mod necondiţionat, toate aprecierile de care se bucură realizatorii filmului sunt bine-meritate.
Forman ilustrează contradicţiile epocii şi nemernicia omului megaloman cu un umor, o ironie fină şi un sarcasm debordant: se apleacă în faţa măreţiei chiar dacă reprezentantul ei este neglijent şi nepăsător. La vizionarea unei astfel de opere ca Amadeus, nici măcar nu se pune problema dacă cele văzute sunt fidele epocii şi istoriei, sunt autentice sau nu. Chiar dacă totul ar fi o glumă barosană, se merită şi aşa, fiindcă în cadrul filmului accentele sunt ritmate pe note mult mai valoroase – etern valabile.

Surse:
agerpres.ro
ro.wikipedia.org
istoriafilmului.ro

brainyquote.com
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − twelve =

4 + 4 =

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Sensul şi originea expresiei “Patul lui Procust” În cultura română, …
Corespondenta la redactie