Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Dacă ne-am putea mărgini să privim! Din nenorocire, ne încăpăţânăm să înţelegem.

Dacă ne-am putea mărgini să privim! Din nenorocire, ne încăpăţânăm să înţelegem.

Azi dimineaţă, după ce am auzit un astronom vorbind despre “miliarde de sori”, am renunţat să-mi mai fac toaleta: la ce bun să te mai speli?

Dragostea creşte în ardorile banalităţii şi se micşorează în trezirile inteligenţei. Dobitocia extatică se repetă cu uşurinţă, căci nicio piedică nu intervine dintr-un creier luciu. “Creşteţi şi vă înmulţiţi” – poruncă într-un univers de slugi, deschise spre patima orizontală şi incapabile de voluptăţi fără tăvăliri.

Mă gândesc, însă, la ce mi-au folosit toţi oamenii pe care i-am cunoscut, i-am iubit şi i-am urât. Când fac bilanţul în ceasuri de singurătate, înţeleg că n-am iubit pe nimeni niciodată, că iubirile şi prieteniile nu-s nici măcar iluzii, că n-ai fost niciodată decât tu însuţi, singur, bolnav de singur, condamnat şi nefericit.

Ce aş face dac-aş fi francez? M-aş odihni în cinism.

Nu voi putea niciodată să mă împac cu lucrurile, chiar de-ar fi ca fiecare clipă să se smulgă afară din timp pentru a-mi da o sărutare.

Iubirea-i o ispitire de înec, o tentaţie de adâncime. Prin aceasta seamănă morţii. Aşa se explică de ce sentimentul sfârşitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieţii, până în prospeţimea fatală a morţii. Nu sunt fulgere ca să te lovească în îmbrăţişări, iar ferestrele dau spre spaţiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire şi prea multă nefericire în suişurile şi scoborâşurile iubirii şi inima e prea îngustă dimensiunilor ei.

Accept viaţa din politeţe: veşnica revoltă este de prost gust, ca şi sublimul sinuciderii.

Omul s-a născut cu vocaţia oboselii.

Personal îmi dau demisia din omenire.

Insolitul nu-i un criteriu. Paganini e mai surprinzător şi mai imprevizibil decât Bach.

Când toate gândurile s-au înecat în sânge, din filozof te pomeneşti un avocat al inimii…

Să tălmăceşti o obsesie înseamnă s-o proiectezi în afara ta, s-o alungi, s-o exorcizezi. Obsesiile sunt demonii unei lumi lipsite de credinţă.

Impermeabil muzicii – omul atinge extazul pe burtă şi se desfată c-un scâncet în treacăt, numind fericire esenţa echivocă a absolutului din şira spinării.

Iubirea nu compromite niciodată, iubirea distruge; memoria noastră îl reţine întotdeauna pe cel care iubeşte mai mult – pierzătorul -, pentru că el a trecut prin iad.

Când omul va putea vorbi de amăgiri ca de realităţi, atunci el va fi mântuit. Când totul îi va fi egal de esenţial şi el va fi egal totului, atunci nu va mai înţelege mitul lui Prometeu.

Dispariţia animalelor e un fapt de o gravitate fără precedent. Călăul lor a invadat peisajul; nimeni nu mai încape de el.

O analfabetă va avea trăiri spirituale mai profunde decât un ins instruit, căci nu va avea capacitatea de a se gândi la altceva, se va identifica cu ceea ce simte şi va merge până la capăt…

Emil Cioran

Acest “stilist al disperării”, care obişnuia să spună că preferă “să moară decât să se întindă şi să caşte”, a alcătuit un sistem filosofic marcat de mult umor negru. Născut în satul Răşinari din Transilvania la 8 aprilie 1911, acest fiu de preot ortodox a trăit până la vârsta de 26 de ani în România, unde şi-a publicat primele cărţi – “Pe culmile disperării”, la vârsta de 22 de ani, şi “Lacrimi şi sfinţi”, un volum filozofic care a provocat un imens scandal în ţara lui natală. Pe atunci, tânărul Cioran s-a lăsat cuprins de febra naţionalismului, simpatizând mai întâi cu hitlerismul, iar apoi cu Emil Cioran_Garda de Fier, mişcarea fascistă apărută în România. A fost “o greşeală”, potrivit propriilor cuvinte, pe care a renegat-o ulterior, dar care a stat la baza operelor sale din viitor. “Mi-am urât ţara, i-am urât pe toţi oamenii şi tot universul. Îmi rămânea doar să mă urăsc pe mine: ceea ce am şi făcut, odată cu revenirea disperării”, scria el.
Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană. După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă “incoveniența existenței”. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.

După ce haosul s-a instalat în ţara lui, Cioran a părăsit România în 1937, graţie unei burse de studii, iar apoi s-a stabilit definitiv în Franţa.

Emil CioranDupă ce operele sale au fost interzise de regimul comunist din România, Cioran a renunţat la limba lui maternă în 1947 şi a decis să scrie doar în franceză, într-o limbă cizelată, în care gustul său pentru aforism se aliază cu un anumit lirism. “Stilul, care m-a interesat atât de mult, l-am adoptat pentru că am văzut în el o sfidare a neantului”, scria Emil Cioran în renumitele sale “Caiete”. Deşi a trăit în Franţa până la moarte, nu a cerut niciodată cetăţenia franceză. Apropiată de Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Henri Michaux şi Fernando Savater, filosofia sa a fost inspirată de Friedrich Nietzsche, Arthur Schopenhauer şi Søren Kierkegaard.
Titlurile cărţilor scrise de acest autor suferind de insomnie cronică anunţă de fapt “culoarea” operei sale, o evidentă nuanţă de negru, străbătută de luciditate: “Précis de décomposition” (Tratat de descompunere), publicată în 1949, “Syllogismes de l’amertume” (Silogismele amărăciunii), “De l’inconvénient d’être né” (Despre neajunsul de a te fi născut) şi “La tentation d’exister” (Ispita de a exista). Ultimul său roman, intitulat “Aveux et anathèmes”, a fost publicat în 1987.
Într-un eseu conceput sub forma unui omagiu, care a fost publicat recent, institulat “Cioran, éjaculations mystiques” (publicat de editura Le Seuil, n.r.), Stéphane Barsacq nu ascunde nimic din episodul antisemit al tânărului Cioran, nici din filosofia cinică a acestui mare seducător care scria: “Demnitatea unei iubiri depinde de afecţiunea tristă care urmează după o clipă în care ţi-au curs balele” sau “Orgasmul este un paroxism. Ca şi disperarea. Unul durează o clipă. Celălalt, o viaţă”.
În scrierile sale, Emil Cioran povestea adeseori despre nopţile sale de insomnie şi despre lungile lui plimbări nocturne. A locuit timp de multe decenii într-o mansardă din cartierul parizian Odéon, despre care spunea că era turnul lui de fildeş, şi a primit numeroase premii literare, precum Prix Morand, ce i-a fost decernat în 1988 de Academia franceză. Rămas sărac, a continuat să frecventeze restaurantul universitar din Paris până la vârsta de 40 de ani, înainte ca oficialii francezi să-i interzică accesul – un episod pe care l-a trăit cu o intensitate dureroasă.
După 12 opere salutate de critici, publicarea postumă, în 2009, a romanului “De la France” s-a bucurat de un mare succes internaţional. “Am cunoscut toate eşecurile posibile, chiar şi succesul”, obişnuia el să spună.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și Emile-Cioranspeculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. “N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele”, va constata mai târziu. Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinerețe.
Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala “M.” din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel – consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane – s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului. (Cf. Sanda E.M. CioranStolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian, București, ed. Humanitas.
După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.
Emil Cioran a murit la 20 iunie 1995 la Paris.

Surse:
mediafax.ro
ro.wikipedia.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × two =

7 + = 16

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie