Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Dacă vrei să-ţi încerci puterile, trebuie să înfrunţi exact acel lucru despre care crezi că nu-l poţi face.

Dacă vrei să-ţi încerci puterile, trebuie să înfrunţi exact acel lucru despre care crezi că nu-l poţi face.

Multă lume m-a întrebat ce are limba japoneză, pe care o tot învăţ cu tot ce fac eu. Cred că tot ce m-a atras la japoneză a fost tocmai greutatea lucrului. O dificultate teribilă pe care am vrut s-o am, ca să-mi încerc puterile.

Nu o dată mi s-a întâmplat să arunc cărţile şi să spun: Asta e o nebunie! Ce-mi trebuie? Când a fost vorba despre un rol, n-am aruncat cărţile. M-am predat. Cu un fel de umilinţă – în sensul bun al cuvântului – cu o febră a căutării acelor lucruri cu care să servesc eu personajul, nu el pe mine; cu o dorinţă de a depune tot ce am mai bun pentru el – şi am depus chiar tot. Chiar şi lucruri pe care nu ştiam că le am.

Totul mi-a fost parcă predestinat în viaţă: şi întâlnirea cu soţul meu, şi cariera de actriţă

Şi asta a fost o altă bucurie, de a descoperi zilnic: Ce-o să mai fie? Ce-o să mi se mai ceară? Am să pot? N-am să pot? Cât?

Există actori foarte buni, foarte mari, dar care se repetă, pentru că se joacă tot timpul pe ei. Exemplul care îmi vine acum în minte este Jean Gabin. Probabil sunt personalităţi foarte puternice care nu se pot desprinde de propria imagine…

Mie, dimpotrivă, ca să pot juca, îmi trebuie să-mi pierd eul. Să devin altcineva.

Noi toţi actorii suntem un fel de vulcani care dorm, apoi erup. Când te aştepţi mai puţin sau nu te mai aştepţi deloc, erup.

Adevărul e că niciodată nu poţi să ştii de ce este în stare un actor, până nu-l provoci. Mi s-a întâmplat şi în teatru să observ situaţii similare la colegii mei, care m-au surprins, uneori atât de plăcut, cu un rol despre care eu nici nu visam că l-ar putea face astfel…

Întotdeauna am spus: regizori, provocaţi actorii!

Vremea trece, lumea bârfește!

Aştept noul an din viaţa mea cu multe speranţe şi cu îngrijorări.

Din păcate, nu mergem înapoi, mergem mereu înainte şi anii se adaugă, nu se scad. Mă bucur de primăvara care-i afară şi care sper să ţină. Nu fac niciodată planuri pentru ziua mea de naştere. Viaţa este atât de încărcată de neprevăzut, încât nu-şi au rostul planurile. Primesc telefoane, flori, oamenii sunt drăguţi…

În fiecare zi mă pun la punct şi mă îmbrac ca şi cum ar fi o zi de sărbătoare. Trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mai sunt încă în viaţă şi pot să mă bucur de soare, de lumină, de prietenii pe care îi mai am.

Eu nu m-am bătut niciodată pentru roluri. O singură dată mi-am dorit să joc un rol neapărat, Cleopatra lui Shakespeare, în care nu am fost de la început distribuită. Soţul meu mă sfătuia să-mi păstrez echilibrul, pentru că totul se aranjează până la urmă. Am reuşit să obţin rolul şi l-am jucat cu succes.

M-am apucat întâi de dans. Mama mea făcuse şi ea balet la Viena. Am fost angajata Operei Române, dar la vizita medicală s-a descoperit că am ceva cardiac şi trebuia să mă operez. Eram disperată, voiam să mă sinucid…

Eu ziceam că sunt făcută pentru dans şi nu mă vedeam făcând altceva. Dar mâna Celui de Sus ştie mai bine decât noi ce ne trebuie. Eu făceam pe atunci mai multe: şi cursuri de actorie, şi dans, şi mă înscrisesem şi la filozofie. Aşa a fost să fie, să mă fac actriţă. Dar nu regret, pentru că meseria de dansatoare e scurtă, epuizantă şi nu aş fi rezistat prea mult.

Era un zid. Ori îl săream, ori mă striveam de el… Pentru că niciodată nu am fost dezarmată în faţa unui personaj. Întotdeauna am avut un punct de sprijin.

Marga Barbu

Provenea din aristocrația Ardealului, dintr-o familie de intelectuali, de patrioți, în genul lui Lucian Blaga. Marga BarbuS-a mutat împreună cu familia în București după împlinirea vârstei de 14 ani. Prima ei mare dragoste a fost dansul și ar fi făcut orice ca să-și urmeze mama, balerină la Viena. A fost angajata Operei Române, dar la vizita medicală s-a descoperit că are o afecțiune cardiacă, fapt care a făcut-o să renunțe la ideea unei cariere de dans. Urmând diferite cursuri de actorie, dans și filozofie, alege în final actoria. Marga Barbu(Margareta-Yvonne Butuc) s-a născut pe 24 februarie 1929 la Ocna Șugatag, Maramureș.
A absolvit Institutul de teatru din București în 1950. Abandonează Filosofia după un an şi jumătate de studii în favoarea Teatrului, dar gândul îi rămâne la dans. În 1951 devine absolventa Institutului de Teatru şi debutează în teatrul proiectat de tatăl lui Liviu Ciulei pentru marele regizor (care după naţionalizare se va numi Teatrul Armatei), Teatrul „I.C. Nottara” de astăzi. Totul i se datorează directorului din acea vreme şi profesorului Alexandru Finţi, care iubea foarte mult scena şi actorii.
Marga_BarbuA debutat în cinematografie în 1953 („Nepoții gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu), fiind cunoscută, în special, pentru rolurile Anița din seria „Haiducilor” și Agatha Slătineanu din seria „Mărgelatu”. A mai jucat, de asemenea, în „Bietul Ioanide”, de Dan Pița (1980) – Premiul ACIN și „Comoara din Carpați”, regizat de Cornel Todea (1975). Ultimul film în care a apărut a fost „Lacrima cerului” (1989). A reprezentat cinematografia românească la numeroase Festivaluri și evenimente internaționale: Festivalul de film de la San Sebastian (1966), Festivalul de film de la Karlovy Vary (1966), Festivalul de film de la Moscova (1969), Festivalul de film de la Sarajevo (1969), Zilele filmului în R.F. Germania (august 1968), Zilele filmului românesc în U.R.S.S. (1965), Zilele filmului românesc la Roma (1967), etc. În afara carierei impresionante pe care a avut-o în cinematografie, Marga Barbu a fost și o mare actriță de teatru. Din 1952 și până la pensionarea sa în 1993, Marga Barbu a fost Ultimul Cartusactriță la Teatrul Nottara (fostul Teatru al Armatei), unde iubitorii teatrului au putut s-o admire în roluri memorabile. Rolul său preferat din teatru a fost cel al Cleopatrei din piesa “Antoniu și Cleopatra” de William Shakespeare. A jucat exemplar roluri de comedie precum “Mâța-n sac”, “Mizerie si noblețe” etc.
Prima căsătorie a Magdei Barbu, încheiată la o vârstă destul de fragedă cu Marga Barbu la Tinereteun inginer, s-a consumat repede. „Cred că mai mult a contat spaţiul locativ“, a declarat mai târziu actriţa. „Era un băiat atât de bun, dar atât de departe de meseria mea. Programul nostru era atât de diferit, încât după un an şi jumătate a trebuit să ne despărţim“. Au urmat alţi cinci ani de căsnicie cu un fost coleg de facultate, Constantin Codrescu. Era actorul care nu credea în harul ei de actriţă. „Pe vremea aceea eram plină de complexe deoarece nu jucam decât foarte rar în teatrul unde eram angajată. Aşteptam să fiu încurajată şi ajutată. Căsătoria noastră… nu a însemnat pentru mine o împlinire. Am descoperit unele scrisori ale lui, în care spunea ca îi îngrădesc libertatea. Când eu nu făceam decât să-l ajut, după puterile mele. În perioada aceea era şi foarte bolnav.“ După divorţ, s-au reîntâlnit pe scenă şi platoul de filmare ca parteneri de rol.


A fost căsătorită timp de peste 30 de ani cu scriitorul Eugen Barbu. Pianista din filmul „Vultur 101“ Marga-Barbu(1956) a fost chipul care l-a impresionat pe Eugen Barbu, înainte de a o cunoaşte. A urmărit-o apoi pe scena de la Nottara. Prin 1960, juca în rolul Roxanei din „Cyrano de Bergerac“. „În seara premierei m-am trezit cu un coş mare de liliac alb. Rămăsesem fără vorbe: în plină iarnă, că era în februarie, să primesc liliac alb. Coşul mai avea un bileţel cu semnătura lui, pe care scria «Succes». Nu era omul vorbelor multe. Îmi spunea mereu că un scriitor care scrie mult nu vorbeşte mult.“ Scriitorul mai fusese căsătorit.
Marga Barbu nu-şi mai dorea să se căsătorească, totuşi a făcut-o, fiind forţată de împrejurări să „bage” actele la starea civilă. Eugen Barbu nu şi-a dorit copii pentru că nu-i plăceau. Totuşi, spre 40 de ani, actriţa a rămas însărcinată. Şi-a dorit să aibă un copil cu bărbatul de care a rămas îndrăgostită până în ultimele clipe ale vieţii. Eugen Barbu se împăcase cu ideea că va fi tată, după ani în care îi spusese că nu-şi doreşte copii. În Marga Barbu_timpul unor filmări la Buftea, după ce a încălecat un cal nărăvaş care a scuturat-o puternic, actriţa a pierdut o sarcină în cinci luni. Era fetiţă. “La un moment dat s-a întâmplat să rămân însarcinată, când mă apropiam de 40 de ani. Mă gândeam că e un semn de la Dumnezeu şi am hotărât să-l ţinem. Iar soţul meu chiar astepta cu nerăbdare bebeluşul. Dar n-a fost să fie. În primele luni de sarcină încă mai lucram. Filmam la trei pelicule, la Buftea, în acelaşi timp. La nişte filmări m-am urcat pe un cal şi animalul s-a scuturat puternic. Din şocul acela am pierdut sarcina, care ajunsese deja la cinci luni şi jumătate. Era o fetiţă. Domnul a dat, Domnul a luat!”
A fost soţia şi muza scriitorului Eugen Barbu. De-a lungul carierei sale, a cunoscut-o pe Sophia Loren, iar unul dintre admiratorii ei a fost Hubert H. Humphrey, vicepreşedinte al Statelor Unite (1965 – 1969), pe care l-a cunoscut la Festivalul filmului de la Moscova. Prietenia cu vicepreşedintele SUA s-a derulat printr-o corespondenţă de opt ani, până la stingerea lui din viaţă, în 1978. Puţini ştiu că Marga vorbea şi scria în opt limbi străine, printre care şi Marga si Sophia Lorenjaponeza.
Pentru „Domnişoara Aurica”, în regia lui Şerban Marinescu, a primit Premiul Asociaţiei Cineaştilor pentru Interpretare feminină în 1986. Despre acest rol, spunea: „Întâmplarea a făcut ca exact în acea perioadă viaţa să mă arunce în nişte momente foarte grele care m-au frământat ca pe un aluat, m-au umilit, m-au făcut să mă simt într-o nimicnicie şi să aflu, pe pielea mea, cum e când nu mai poţi să faci nimic… De aici însă putea să iasă sau o bună întâlnire cu personajul,sau o inhibiţie personală atât de mare încât să anuleze orice întâlnire cu personajul…De fapt, «Aurica» a fost rezultatul unui miracol numit contactul cu o echipă minunată; ambiţia regizorului, a operatorului, Marga Barbu si Caluldragostea celor din jur ca răspuns la dorinţa lor şi a mea de a face un lucru deosebit, toate astea au creat un climat special, cum nu am mai întâlnit niciodată. De fapt «Aurica» nu era ceea ce numim noi un «prag». Era un zid. Ori îl săream, ori mă striveam de el… Pentru că niciodată nu am fost dezarmată în faţa unui personaj. Întotdeauna am avut un punct de sprijin. Cel puţin exterior.Ori aici nu aveam nimic. Nici măcar fizicul. Mă uitam în oglindă, îmi vedeam zâmbetul, nasul, total nepotrivite personajului şi mă gândeam cu disperare: nu sunt ceea ce trebuie! Un nas de pătlăgică, o gură mai Cu Piersicmică, mai pungită mi-ar fi prins bine! La proba de costume nepotrivirea a devenit mai evidentă. Tot ce gândise scenografa Oana Tofan, «cădea» bine, deci prost pentru personaj. De pălării, nici nu mai vorbesc. Cred că ele au fost coşmarul Oanei. Aurica trebuia să poarte multe pălării, iar eu, am, cum spun modistele, «cap de pălărie» Şi iar nu era bine. Realizam cu groază că tot ce pune pe mine, mă îndepărtează Marga Barbu la Senectutede personaj; mă fac tot mai «anti-Aurica». Niciodată n-am simţit mai puternic că datele mele personale îmi sunt duşmane. Nici pe voce nu mă puteam bizui. De aceea, când, într-o bună zi, inginerul de sunet mi-a spus «ştiţi că în anumite momente vocea nu vă mai seamănă?», m-am bucurat enorm. Era semn că mult din mine plecase, şi se instala, în fine, Aurica.”

Mariajul cu Eugen Barbu a durat 33 de ani, până în 1993, când el a decedat. Au trăit frumos, s-au iubit, s-au ocrotit unul pe altul. După moartea lui, pensionată fiind, a mai trăit vreme bună într-o casă boierească frumoasă de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti, nu departe de Teatrul Metropolis.
 

Surse:
ziarulmetropolis.ro
jurnalul.ro
ro.wikipedia.org
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × two =

− 1 = 2

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie