Dedic cea de a IX-a simfonie celui a cărui majestate primează asupra tuturor majestăţilor. Lui Dumnezeu I-o ofer, dacă El o acceptă.

Publicat 2 septembrie 2019

Dedic cea de a IX-a simfonie celui a cărui majestate primează asupra tuturor majestăţilor. Lui Dumnezeu I-o ofer, dacă El o acceptă.

Oraş medieval în răsărit de soare; de pe turnurile oraşului sunetul trompetei vesteşte dimineaţa; se deschid porţile, iar cavalerii ies din oraş pe falnici cai; ajunşi în pădure, sunt cuprinşi de vraja şi freamătul codrului şi de cântecul păsărilor.

Omul trebuie să facă totul întru slava lui Dumnezeu.

Vreau să-L iubesc pe Dumnezeu.

O, Tu, Cel ce ridici păcatele lumii, ai milă de noi.

Da, dragul meu, Gustav Mahler, acum trebuie să lucrez foarte mult ca să termin Simfonia a noua. Altfel nu o să mă pot înfăţişa în faţa lui Dumnezeu, pe care am să-l văd în curând. Căci mă va întreba: “De ce ţi-am dat talent, ticălosule, dacă nu ca să mă glorifici pe mine? Dar ai realizat mult prea puţin.”

Doamne, am suferit, dar îţi mulţumesc pentru suferinţele mele. Inima îmi era deschisă iubirii, dar nici o femeie nu m-a iubit. A fost voia Ta şi voinţa Ta s-a împlinit. Am luptat, dar adesea am pierdut. Sunt sătul de viaţă, dar nu de a exista, căci Ţi-am aparţinut mereu. Momentul sfârşitului se apropie. O, bunule Dumnezeu, lasă-mă să termin acest imn al măreţiei Tale. Nu-mi refuza această bucurie şi voi veni către Tine smerit şi cu sufletul senin.

Anton Bruckner

Cel pe care Franz Liszt îl va numi “menestrelul Domnului”, s-a născut în Ansfelden, Austria Superioară, la 4
septembrie 1824. A studiat într-o localitate apropiată, la St. Florian, devenind în scurt timp maestru de cor şi organist al Fundaţiei, un aşezământ patronat de călugării augustini. În 1856, s-a stabilit la Linz, dar nu s-a despărţit de climatul spiritual care l-a caracterizat încă din prima parte a vieţii, devenind organist al bisericii din localitate.
Smerenia şi simplitatea au fost trăsăturile esențiale ale lui Anton Bruckner. Nu a fost văzut certându-se cu cineva, având pasiuni politice sau participând la întrunirile zgomotoase ce caracterizau viaţa intelectuală din Austria acelor vremuri. Era un om simplu, surprinzător de rustic; unii îl considerau chiar naiv. Nedând importanţă aspectului exterior, se rădea în cap, purta haine de postav care nu i se potriveau, vorbea în dialect. Se dedica trup şi suflet muzicii.
Credincios şi iubitor al slujbelor bisericeşti, considera că tot ceea ce face omul trebuie să facă întru slava lui Dumnezeu. Odată, în timpul unei discuţii cu faimosul compozitor Gustav Mahler, i-a spus acestuia: „Da, dragul meu, acum trebuie să lucrez foarte mult… Altfel nu voi putea să mă înfăţişez în faţa lui Dumnezeu, pe Care am să-L văd curând. Căci mă va întreba: «De ce ţi-am dat talent, ticălosule, dacă nu ca să mă glorifici pe mine? Dar ai realizat mult prea puţin»“. În pofida talentului său uriaş, părea un adevărat copil al naturii, lipsit de instruire şi de tact.
Dovadă a simplităţii sale în duh, mărturiseşte faptul că era mereu pătruns de admiraţie pentru oamenii din oraşele mari, care ştiau aşa de mult despre tot ceea ce făcea el.
Cu ajutorul lui Johann Herbeck, dirijorul Curţii de la Viena, Bruckner a fost detaşat, în 1868, la catedra de orgă şi teorie a Conservatorului din Viena, devenind şi profesor trei ani mai târziu. Ulterior a îndeplinit şi funcţia de organist al capelei de la Curte şi cea de profesor de teorie la Universtatea din Viena.
Cu toate că mai mulţi dirjori renumiţi au devenit intersaţi de muzica lui, iar publicul vienez venea în număr mare la concertele sale, viaţa sa la Viena nu a fost plăcută; într-o scrisoare, afirma că a fost nevoit să împrumute bani ca să nu moară de foame. Într-un târziu, a reuşit să obţină o pensie din partea împăratului şi s-a retras de la catedră, dăruindu-se în totalitate harului creaţiei. La 11 octombrie 1896, Viena era în doliu; murise un compozitor de geniu, dar mai ales un creştin care îşi trăise viaţa pentru Hristos.

De multe ori, lucrările lui Bruckner sunt urmate de literele WAB. Aceasta este o prescurtare de la Werkverzeichnis Anton Bruckner, un catalog al lucrărilor compozitorului, editat de Renate Grasberger în 1977. Lucrările sunt numerotate de la 1 la 149, printre care și lucrările orchestrale WAB 96-109, care cuprind și Uvertura în sol minor.
Cel pe care Franz Liszt îl va numi “menestrelul Domnului”, s-a născut în Ansfelden, Austria Superioară, la 4 septembrie 1824. A studiat într-o localitate apropiată, la St. Florian, devenind în scurt timp maestru de cor şi organist al Fundaţiei, un aşezământ patronat de călugării augustini. În 1856, s-a stabilit la Linz, dar nu s-a despărţit de climatul spiritual care l-a caracterizat încă din prima parte a vieţii, devenind organist al bisericii din localitate.

Bruckner va fi astfel cautat de multi dirijori importanti printre care se afla: Hermann Levi, Gustav Mahler, Arthur Nikisch dar de fiecare data cand era cantata o lucrare de-a lui Anton, criticii Fundatiei, condusa de Eduard Hanslick, o desfiintau. In toate aceste critici Bruckner realizeaza influenta lui Brahms care nu il accepta pe Wagner.

La doi ani de la concertele sale din Franta, va accepta o calatorie in Londra unde avea sa concerteze la orga la Crystal-Palace dar si la Royal Albert Hall, participand si la inaugurarea monumentalelor de orgi la care au participat marii organisti ai lumii. Va schita cu repeziciune in Londra ingeniosul final al Simfoniei a doua dar dupa intoarcea sa la Viena, aceasta lucrare este considerata de catre filarmonica vieneza ca fiind „inexecutabila”. Lucrarea va avea succes, compozitorul fiind aclamat atat de orchestra cat si de public, repurtand astfel primul sau succes recunoscut in presa.
In anul 1874, va scrie Simfonia a patra care poarta numele de ”Romantica”, in care autorul isi arata
dragostea fata de natura. In 1877 este finalizataSimfonia a cincea urmand ca doi ani mai tarziu sa inceapa lucrul pentru Simfonia a VI-a(1884) cunoscuta ca ”Filozoful” dar si Cvintetul de coarde (1879).
Succesul lui Anton va fi resimtit din plin de catre compozitor, la prima auditie aSimfoniei a VII-a, in Mi major (1883), scrisa la varsta de 60 de ani, care se va bucura de un larg succes, astfel ca pana si presa il preamarea pe Bruckner, facandu-l un compozitor mult mai cunoscut, urmand ca dupa acest concert rasunator sa plece
intr-un mic turneu peste hotare, cantand in locuri ca Dresda, Franckfurt, Hamburg, New York, Haga. Succesul Simfoniei a saptea venind in urma nobletii melodiilor sale si din somptuozitatea orchestratiei, la care se adauga presentimentul mortii lui Wagner, idolul sau in arta, impresionant exprimat in partea a II-a, Adagio.

Aparitia primelor idei ale Simfoniei a noua (1894) va reprezenta si momentul in care Anton se va imbolnavi din ce in ce mai grav, avand ocazia sa asculte doar o singura data aceasta simfonie, la Helgoland.
Problemele financiare de care se loveste Bruckner, vor fi prezente pe tot timpul vietii, el imprumutandu-se de la prieteni pentru a-si putea duce existenta. Imparatul ii va oferi o pensie lui Bruckner si astfel in anul 1891 isi da demisia de la Conservator si in 1894 de la Universitate. Anul 1892 reprezinta momentul in care Anton va fi rasplatit cu titlul Doctor Honoris Causa al Universitatii din Viena.
Moare astfel la 11 octombrie 1896.

La fel ca si la Beethoven sau Brahms, Bruckner isi gaseste inspiratia ratacind in plina natura salbatica,
gindind in mers sau in stare de semiconstiienta, capatand din vis, motivul Simfoniei a saptea, la fel cum Wagner „si-a ascultat” intregul preludiu la opera”Aurul Rinului”. Chiar daca era bolnav, Bruckner, va lucra la
Missa nr. 3, fiind ajutat de Karl Waldeck care va ramane cu el pina la definitivarea acestei misse. Printre toate aceste lucrari se mai afla si cateva motete, fantezii pentru pian, multe lucrari vocale pentru cor barbatesc si orchestra de camera dar si corale.

Viata lui Anton a fost in general una modesta, simpla, dar care a dat nastere unor lucrari care vor ramane
pentru totdeauna in istoria muzicii.
Simfoniile lui Bruckner reprezinta o incercare de a dezvalui lumii drumul fiecaruia in viata dar si de dupa moarte. Bruckner nu era obsedat de sensul
vietii asa cum era Gustav Mahler, prieten bun si compozitor din aceeasi
perioada a lui. Bruckner nu avea nici un fel de dubiu in ceea ce privea viata de dupa moarte. Astfel, el are o viziune simplista despre lumea de apoi, el fiind un om credincios, spunand ca Dumnezeu este bun si ca el a primit talentul pentru a-l glorifica pe Dumnezeu. Aceasta, este vizibila mai ales spre sfarsitul vietii lui cand se roaga Lui Dumnezeu pentru a-i da ragaz spre a termina cea de-a 9-a sa Simfonie.