Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Despre lucrurile pe care nu le cunoaştem avem aproape întotdeauna o părere bună.

Despre lucrurile pe care nu le cunoaştem avem aproape întotdeauna o părere bună.

A iubi este a găsi fericirea noastră în fericirea altora.

Dreptatea nu este altceva decât iubirea de om a înţeleptului.

Nu este treaba filozofilor să ia lucrurile mereu în serios.

Aş dori ca cineva iscusit în matematici şi fizică să se ocupe de jocuri. Spiritul omenesc scânteiază în jocuri mai puternic decât în orice altceva.

A te lupta cu tine însuţi e lupta cea mai grea; a te învinge pe tine însuţi este biruinţa cea mai frumoasă.

Ameliorăm omenirea când ameliorăm tineretul.

Numărul imaginar este o resursă rafinată şi minunată a spiritului uman, aproape un amfibian între a fi şi a nu fi.

Justiţia este caritate în acord cu înţelepciune.

Sufletul este oglinda unui univers indestructibil.

A iubi înseamnă a găsi plăcere în binele, perfecţiunea şi fericirea altuia.

Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, fiecare în parte la timpul respectiv.

Muzica este plăcerea pe care mintea umană o simte din numărare fără să fie conştientă că numără.

Prezentul este încărcat de viitor.

Cred că ne trebuie şi o altă analiză, una geometrică, care să exprime direct situm aşa cum algebra exprimă magnitudinem.

Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor.

Muzica nu este altceva decât o aritmetică inconştientă.

Plăcerea este un sentiment de perfecţiune, fericirea este o plăcere durabilă.

Gottfried Wilhelm von Leibniz

A fost unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, cu o influență majoră în filosofie și logică, fiind considerat cel mai mare logican de la Aristotel. În plan filosofic, Leibniz este plasat la același nivel cu Descartes și cu Spinoza, în trilogia celor mai importanțiraționaliști. Filosoful german a avut o viață publicistică activă, scriind numeroase lucrări, în latină, germană și franceză. Leibniz a numit pacea sa sufletească ca fiind principalul motiv pentru care acesta filosofa. În centrul viziunii sale, se află afirmația cunoscută astăzi ca optimismul leibnizian, aceea că trăim în cea mai bună lume posibilă.
Wilhelm Gottfried von Leibniz, matematician ;i filosof german, a elaborat calculul diferențial și calculul integral. S-a născut la Leipzig, în Germania, la 1 iulie 1646. Tatăl lui, Friedrich, era profesor de filosofie și totodată a deținut diferite posturi administrative la Universitatea din Leipzig, iar mama, Katherina Schmuck, provenea dintr-o familie academică. În matematică, Leibniz a introdus termenul de “funcție” (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne.
Își începe studiile la Leibniz, pe care le continuă la Jena și Altdorf. În 1666 obține titlul de doctor în Drept și intră în serviciul lui Johann Phillipp von Schönborn, arhiepiscop și prinț elector în Mainz, pentru care îndeplinește un mare număr de însărcinări politice și diplomatice. În 1673, întreprinde o călătorie la Paris, unde rămâne timp de trei ani și se ocupă în mod intens cu studiul matematicii, științelor naturale și filozofiei. Întors în Germania, obține în anul 1676 postul de bibliotecar și consilier privat pe lângă Ernst August, prinț de Braunschweig-Lüneburg și mai târziu prinț elector de Hanovra, apoi pe lângă urmașul lui, Georg Ludwig, care va deveni rege al Marii Britanii cu numele de George I. În această funcție, Leibniz rămâne până la sfârșitul vieții. El se bucura de o deosebită prețuire și era considerat în acel timp ca geniu universal. Opera sa se extinde nu numai în domeniile filozofiei și matematicii, ci tratează teme variate de teologie, drept, diplomație, politică, istorie, filologie și fizică. A fost fondatorul și primul președinte al“Academiei de Științe” din Berlin (1700). Leibniz moare la 14 noiembrie 1716 în Hanovra.
În matematică, Leibniz elaborează în jurul anului 1675 bazele calculului diferențial și integral, de o mare însemnătate pentru dezvoltarea ulterioară a matematicii și fizicii, independent de Isaac Newton, care enunțase deja principiile calculului infinitezimal într-o lucrare din 1666. Simbolurile matematice introduse de Leibniz în calculul diferențial și integral se folosesc și astăzi. Perfecționând realizările lui Blaise Pascal, Leibniz construiește un calculator mecanic, capabil să efectueze înmulțiri, împărțiri și extragerea rădăcinii pătrate. Dezvoltă forma modernă de numărare binară, utilizată astăzi în informatică și pentru calculatoare. Leibniz a încercat să creeze un calcul logic, o logică bazată pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor al logicii matematice.
În fizică, Leibniz a introdus noțiunea de “forță vie” (mv2) ca măsură a mișcării (energia cinetică, cum o numim azi), diferită de cea de “cantitate de mișcare” (mv) (Impuls, cum îl numim azi), premergătoare noțiunii moderne deenergie.

Teoria substanței. Leibniz a susținut o nouă teorie asupra substanței care are în centru ideea de acțiune, spre deosebire de teoria carteziană a substanței, bazată pe noțiunea de întindere. Fiecare substanță se caracterizează mereu prin acțiune. Acțiunea unei substanțe se traduce în percepția să, această devenind mai distinctă ,în caz contrar are de a face cu pasiunea. Sistemul filosofic al lui Leibniz are la baza existența unor elemente spirituale indivizibile numite monade. În limba greacă “monas” înseamnă “unitate, ceea ce este unu”. Leibniz considera că un lucru este din punct de vedere metafizic reductibil la o substanță simplă . Atunci când ne referim la monade trebuie să avem în vedere faptul că monadele reprezintă substanțe simple, care nu se nasc și nu pier, autonomia lor fiind totală. Ele sunt indestructibile, căci sunt o oglindire a universului. Filosoful german considera că “ monas monadorum”  este ființă inteligibilă, ceea care poate fi gândită, dar nu reprezentată. Aceea ființă deghizată în monadă despre care vorbea Leibniz este însuși divinitatea, Dumnezeu, cel ce creează ,aneantizează. Dumnezeu fiind originea esențelor.
Leibniz considera, în spiritul unui optimism conformist, că lumea noastră, creată de Dumnezeu, este “cea mai bună dintre toate lumile posibile”. Această teză optimistă, de fapt o judecată sintetică a priori, a fost la vremea sa ridiculizată de Voltaire în romanul său “Candide” (1759), în care Leibniz este prefigurat de personajul “Doctor Pangloss”.

În viziunea sa, religia joacă un rol important, cele mai importante idei ale lui Leibniz fiind următoarele:

  • Leibniz consideră că dacă ne asigurăm de faptul că Dumnezeu acționează în cel mai bun mod posibil, atunci ne putem încrede în el și putem avea pace sufletească;
  • Leibniz consideră că Dumnezeu există, neatribuindu-i statutul de perfecțiune, întrucât nu considera în existența unor entități perfecte; astfel, filosoful german îi atribuie lui Dumnezeu cel mai mare grad de cunoaștere și cea mare mare putere (neexistând pentru acest termen o contradicție logică, ca în expresia cel mai mare număr);
  • Pornind de la aceste atribute ale lui Dumnezeu, Leibniz consideră că acesta are mijloacele de a crea cea mai bună lume posibilă, combinând simplitatea metodelor cu bogăția efectelor;
  • Prezența durerii nu este, pentru Leibniz, un argument contra teoriei sale: bunătatea lumii nu presupune o alegere în toate aspectele, suferința și durerea fiind un rău necesar;
  • O perfecțiune a lumii și o implicare a lui Dumnezeu în toate aspectele, ar reprezenta, în viziunea lui Leibniz, un Dumnezeu dictator, care nu ar mai fi iubit – o impunere a durerii și a suferinței doar către anumite persoane, fie și meritată, ar face din Dumnezeu un personaj crud;
  • Pentru Leibniz, viața este o stare de percepție și de apetit, în timp ce moartea este o simplă adormire ;
  • Liberul arbitru este un concept sensibil al filosofiei lui Leibniz, Kant considerând că oamenii, în viziunea lui Leibniz, ar fi lipsiți de liberul arbitru, viața fiindu-le programată de voința divină; totuși libertatea există în viziunea acestuia, doar că într-o formă ușor atipică – oamenii au libertatea de a învăța și de a acumula cunoaștere, în urma evenimentelor cu care se întâlnesc pe parcursul vieții.

Leibniz este unul din precursorii dialecticii germane, el a susținut ideea continuității și evoluției naturii. În teoria cunoașterii, Leibniz se situează pe pozițiileraționalismului, pe care încearcă să-l îmbine cu elemente de empirism. Împărțind adevărurile în “raționale” și “faptice”, el consideră că primele, având un caracter necesar și universal, nu pot proveni din experiență; principiile lor se află în intelect în stare embrionară și primesc de la simțuri doar un impuls pentru dezvoltarea lor.


De aceea, la cunoscuta teză a sensualismului: “Nimic nu este în intelect care să nu fi fost mai înainte în simțuri”, Leibniz adaugă: “în afară de intelectul însuși”. Astfel el completează cele trei principii ale logicii aristotelice cu principiul rațiunii suficiente, necesar pentru verificarea adevărurilor faptice obținute pe calea inducției. Operele filosofice ale lui Leibniz au exercitat o influență deosebită asupra dezvoltării ulterioare a filosofiei germane, în special asupra lui Christian von Wolff șiImmanuel Kant. (Deși Wolff afirmă că este un discipol al lui Leibniz, filozofia sa este complet străină de cea a lui Leibniz. Acest lucru este evidențiat în lucrarea Legea Națiunilor de Emmerich Vattel, filozof elvețian influențat de Leibniz)[1] ; De altfel Leibniz încercase să formeze o alianță ecumenică între Asia confucianistă și Europa creștină. El lucrând alături de misionarii iezuiți, ce urmau misiunea ecumenică a fondatorului lor Matteo Ricci, în China. Leibniz afirma că “Nu putem noi sa spunem ca Li-ul chinezilor nu este substanța suverană, pe care noi o venerăm sub numele de Dumnezeu?”, după ce descoperise asemănarea între conceptul creștin “Agape” și conceptul gânditorului neoconfucianist Chu Hsi, numit “Jen”. Chu Hsi aparținea Școlii confucianiste a Principiului (Care urma tradiția lui Confucius și Mencius, anume Legea naturală), oponentul acesteia fiind Școala Minții (a pragmatismului) a lui Wang Yangming.
Prin filosofia și activitatea sa, Leibniz rămâne unul dintre cei trei mari raționaliști ai gândirii, dar și un om sclipitor al timpulului său.

Surse:
ro.wikipedia.org
espressofilosofic.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Expresia O.K./OK – originea şi situaţia acesteia în limba română …
Corespondenta la redactie
  • Corespondență de la NATO

    Corespondență de la NATO

    Premieră istorică la un summit aliat: NATO cere Rusiei să își retragă trupele staționate ilegal în Republica Moldova, Georgia și …Read More »