Dorinţa nemăsurată de putere i-a făcut şi pe îngeri să se prăbuşească. Oamenii nu au cum să scape.

Scara ce urcă la o funcţie prea înaltă e întotdeauna murdară.

Cunoaşterea este prin ea însăşi putere.

De ce şi-ar iubi omul lanţurile, chiar de-ar fi făcute din aur?

Monumentele minţii supravieţuiesc celor ale puterii.

Un nume bun e ca o alifie prafumată. El pătrunde peste tot şi nu dispare uşor.

Ceea ce putem pierde pentru că nu am reuşit este nimic faţă de ceea ce pierdem pentru că nu am încercat.

Unele cărţi sunt gustate, altele înghiţite, dar prea puţine sunt mestecate şi digerate.

Un om care contemplează răzbunarea îşi ţine rănile sângerânde.

Suferinţa are o limită; frica, nici una.

Lectura dă omului plenitudine, vorbirea, siguranţă şi scrisul, precizie.

Tăcerea este virtutea nebunilor.

Despre tine însuţi nu trebuie să vorbeşti, decât rareori şi cu cuvinte bine potrivite.

Curţile de justiţie seamănă în general cu un tufiş; când oile caută adăpost acolo, împotriva vremii rele, e sigur că vor pierde o parte din lâna lor.

Răzbunându-te, te faci egalul adversarului; iertându-l, te arăţi superior lui.

Atât putem, cât ştim.

Cel ce se străduie să se răzbune îşi păstrează rănile deschise.

Capeţi experienţă pierzând falşi prieteni.

Adevărata măreţie este să ai întrunite în tine slăbiciunile omului şi seninătatea unui zeu.

Ce bine ar fi dacă oamenii ar înţelege că la piesa aceasta de teatru, care este viaţa de fiecare zi, spectatorii adevăraţi sunt îngerii şi Dumnezeu.

Cel care nu se schimbă niciodată este un absurd.

În societate, omul caută confortul, folosul şi protecţia.

Nicio plăcere mai mare nu există decât cea de a sta sus, pe înălţimea de unde domină adevărul.

Prosperitatea nu este lipsită de temeri şi supărări, iar sărăcia nu este lipsită de mângâieri şi speranţe.

Pentru ca lumina să strălucească atât de intens, întunericul trebuie să fie prezent.

Suferinţa în doi este pe jumătate.

Dacă omul va începe cu certitudinile, va sfârşi prin a se îndoi; iar dacă va începe cu îndoielile, va sfârşi prin a avea certitudini.

Ca să fim corecţi, trebuie să ne eliberăm mintea.

Adevărul este o mireasă fără zestre.

Este o dorinţa ciudată să cauţi puterea şi să pierzi libertatea; ori să cauţi puterea asupra altora şi să o pierzi pe cea asupra ţie însuţi.

Nu există niciun viciu care acoperă atât de mult un om cu ruşine decât cel de a fi mincinos şi perfid.

Cea mai frecventă dintre cauzele externe de succes este că nebunia unora este norocul altora; pentru că nimeni nu izbândeşte atât de neaşteptat ca datorită greşelilor altora.

Francis Bacon

Și-a asumat sarcina elaborării unei metode noi, adecvate, care în opoziţie cu scolastica sterilă, să
favorizeze cercetarea ştiinţifică, cunoaşterea şi dominarea naturii de către om. Pe 5 aprilie 1573 intră la Trinity College, Cambridge. Studiază în latină, conform stilului epocii. Studiind lucrările lui Aristotel, îşi dă seama că multe din concepţiile ştiinţifice ale acestuia erau eronate.
Francis Bacon s-a născut în 22 ianuarie 1561, fiind cel mai mic dintre cei cinci fii ai lui Sir Nicholas Bacon și a celei de-a doua soții a acestuia, Anne (Cooke) Bacon, fiica unui remarcat umanist, Anthony Cooke. Sora mamei lui era căsătorită cu William Cecil. Francis Bacon a fost educat ca un adevărat gentleman. Având sănătatea precară, primii ani de studiu i-a petrecut acasă, având ca tutore pe John Walsall, care fusese pregătit la Oxford și avea înclinații spre puritanism.
La Cambridge o întâlnește pentru prima oară pe regina Elisabeta I, care impresionată de inteligența sa precoce, obișnuia să-l numească tânărul lord păstrător. Studiind lucrările lui Aristotel, își dă seama că multe din concepțiile științifice ale acestuia erau eronate.
În iunie 1576, Bacon intră la Gray’s Inn la Londra, una din școlile unde se studia jurisprudența și avocatura. Trei luni mai târziu pleca în Franța cu Sir Amias Paulet, ambasadorul englez la Paris. Despre Franța va păstra o părere negativă care se va nota în Notes on Present State of Christendom, scrisă în 1582. Scrie că regele Henric al III-lea pare a fi un om dedicat plăcerilor, petrecerilor, curtezanelor și dansului, iar Franța o țară profund coruptă, rău administrată, săracă și aproape de ruină. Următorii trei ani vizitează Blois, Poitiers, Tours, Italia și Spania.
În timpul călătoriilor sale a studiat limba, dreptul civil și arta guvernării, în timp ce îndeplinea sarcini diplomatice de rutină. În mai multe ocazii a livrat scrisorile diplomatice în Anglia pentru Francis Walsingham, William Cecil, Robert Dudley și pentru regină. În 20 martie 1579, se întoarce în grabă în Anglia din cauza morții tatălui său. Tatăl său pusese bani deoparte pentru a cumpăra o proprietate pentru fiul său mai tânăr, dar a murit înainte de a face acest lucru, astfel Francis a primit doar o cincime din moștenire. După ce a împrumutat bani, a intrat în datorii.
Cât despre viața personală, la vârsta de 36 de ani, a curtat-o pe Elizabeth Hatton, o tânără văduvă de 20 de ani. Se presupune că femeia a decis despărțirea acceptând căsătoria cu rivalul mai înavuțit, Edward Coke. Ani mai târziu, Francis Bacon scria despre regretul asupra unui mariaj cu Hatton ce nu a avut loc. 9 ani mai târziu, Bacon s-a căsătorit cu Alice Barnham, în vârstă de 14 ani, pentru care a scris două sonete, proclamându-și iubirea. Au avut loc divergențe în această căsătorie datorită resurselor financiare, Alice fiind interesată de faimă și bani. Aceasta a scris o carte, “Viața lui Alice Barnham” (Life of Alice Barnham) în care admitea că, din cauza datoriilor, călătorea pentru a cere favoruri și asistența materială a prietenilor. Aceasta a fost dezmoștenită după ce F. Bacon a aflat de relația ei secretă cu Sir John Underhill, filozoful rescriindu-și testamentul în care a fost foarte generos, lăsându-i teren, venituri, bunuri, toate acestea urmând a fi revocate. S-a vorbit și despre sexualitatea acestuia, și s-a luat în calcul până și un proces cu acuzația de pederastie, fratele său (Anthony Bacon) primind aceeași învinuire. Totuși, în lucrarea sa Noua Atlantidă, el descrie insula sa utopică ca fiind cea mai castă națiune sub rai, în care nu exista prostituție, adulter, mai apoi spunând ca nu există vreo urmă de iubire masculină.
O gândire enciclopedică și originală, dublată de un remarcabil talent literar, a făcut ca scrierile baconiene să inspire mișcări intelectuale precum marile proiecte de reformă religioasă și socială din Anglia anilor 1640-1660, înființarea primelor academii științifice în Anglia și Franța, Iluminismul francez sau proiectul unei științe universale de tip inductiv.
Condiţia prealabilă a făuririi ştiinţei şi metodei noi o constituie, pentru Bacon, critica cunoştinţelor existente, eliberarea spiritului uman de sub tirania diverselor erori, prejudecăţi şi iluzii, denumite de el idoli (ai tribului, care ţin de natura umană; ai peşterii, determinaţi de educaţia fiecărui om; ai forului, prin care sunt desemnate neconcordanţele limbajului cu viaţa reală; ai teatrului, generaţi de autoritatea tiranică a vechilor sisteme filosofice).
Bacon este iniţiatorul empirismului şi senzualismului modern: simţurile ne dau cunoştinţe certe şi constituie izvorul tuturor cunoştinţelor. Ştiinţa adevărată se dobândeşte prin prelucrarea metodică, raţională a datelor senzoriale. Bacon pune astfel în opera sa principală Novum Organum (1620) bazele metodei inductive, caracterizată prin folosirea analizei, comparaţiei, observaţiei şi experimentului.
Considerând lumea ca fiind de natură materială, iar mişcarea ca o proprietate inalienabilă a materiei, Bacon recunoaşte existenţa a multiple forme de mişcare şi a diversităţii calitative a naturii.
Accentuarea unilaterală a rolului analizei şi al inducţiei în cunoaştere, în detrimentul sintezei şi al deducţiei, conceperea pur analitică a experimentului (menit să separe unele de altele ‘formele’ sau ‘naturile’ prezente în corpuri pentru a determina esenţa fiecăreia) au conferit metodei baconiene un caracter metafizic (nondialectic).

Bacon a scris şi o utopie neterminată, Noua Atlantidă imaginând o societate organizată pe baze raţionale, ştiinţifice, dar în care erau menţinute diferenţieri de clasă.
Acesta a influențat gândirea asupra unei probleme de etică aplicată, eutanasia, sus­tinând că “medicii au obligația să folosească știința lor, astfel incât cei muribunzi să iasă din viață cât mai ușor posibil si fără dureri”. Bacon folosește termenul de “eutanasie exterioară” când este vorba de activitățile medicului care privesc o moarte ușoara, iar termenul de “eutanasie interioară”, cand este vorba de pregătirea psi­hică a muribundului pentru înfruntarea morții”. Astfel, Bacon este considerat cel care a folosit pentru prima data cuvantul “eutanasie”  cu sensul de uciderea celui care este suferind.
A realizat schimbări asupra sistemului de legi, Harvey Wheeler (în lucrarea Francis Bacon’s Verulamium—the Common Law Template of The Modern in English Science and Culture) punând pe seama filosofului crearea unor trăsături caracteristice cum ar fi:

• folosirea cazurilor ca depozit de probe despre “legea nescrisă”;
• determinarea unei semnificații a precedențelor exclusiv prin principii de evidență și logică;
• tratarea rezumatului juridic contrar ca ipoteză adversă despre aplicarea “legii nescrise” unui nou set de fapte.

Despre cunoaștere, Francis Bacon spune că ea se împarte în cunoașterea celor divine și filozofie. În filozofie, cunoașterea merge spre Dumnezeu, spre natură sau este întoarsă asupra sinelui, și astfel rezultă trei cunoașteri diferite: filozofia divină, filozofia naturală, filozofia umanului.

În aprilie 1626, Sir Francis Bacon a venit la Highgate, lângă Londra, unde a şi murit.
Opere principale: Essays (1597), The Two Bookes of Francis Bacon of the Proficience and Advancement of Learning (1605), De sapientia veterum (1609), Novum organum (1620), Historia naturalis et experimentalis ad condendam philosophiam (1622), De augmentis scientiarum (1623), Apophthegms new and old (1624), Sylva Sylvarum. New Atlantis (1626-1627).

Surse:
sanatatea.com
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com