Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

E bine să parcurgem propriul drum şi să ne mândrim cu el.

E bine să parcurgem propriul drum şi să ne mândrim cu el.

Imaginaţia este zmeul pe care oricine îl poate înălţa la cea mai mare înălţime.

În Hollywood, aranjamentele pentru un divorţ echitabil cuprind clauza ca publicitatea să fie împărţită jumi-juma.

Aş vrea ca Frank Sinatra să tacă odată şi să înceapă să cânte.

Adoram filmul “Breaking The Waves”, aşa că atunci când Lars von Trier mi-a cerut să joc în filmul “Dogville”, am acceptat cu multă bucurie. El lucrează într-un mod în care nimeni n-a lucrat vreodată.

Fiul meu îmi spune: ”Îţi dai seama că tu eşti cea din urmă supra­vieţuitoare? Ultima care a fost martora erei de aur a Hol­lywoodului?”. Tinerii mă mai întreabă azi: ”Chiar ai fost căsătorită cu Humphrey Bogart?”. ”Da, chiar cred c-am fost!“

Îmi amintesc şi-acum de orele mici ale dimineţii, când ni se părea că lumea era a noastră. Şi că noi eram lumea. Atunci chiar eram.

Lauren Bacall

Devenită o veritabilă legendă a “Epocii de Aur” de la Hollywood, a făcut parte dintr-o extinsă familie
evreiască, fiind de origine română pe linie maternă, dar şi verişoară a lui Shimon Peres, care a devenit cel de-al nouălea preşedinte al Israelului.
Lauren Bacall, al cărei nume real a fost Betty Jean Perske, s-a născut în cartierul Bronx din New York, pe 16 septembrie 1924, fiind singurul copil al unor imigranţi evrei. A avut o copilărie dificilă, întrucât tatăl ei, William Perske, şi-a părăsit familia pe când micuţa Lauren avea doar şase ani, potrivit vanityfair.com.
Dar, în ciuda despărţirii părinţilor, ea a fost mereu în atenţia extinsei sale familii evreieşti, având un cerc adorat de unchi şi mătuşi, dar şi o bunică, Sophie, ce a emigrat din România, pe când copiii săi erau foarte mici.
Unul dintre unchii viitoarei celebre actriţe a împrumutat-o pe mama acesteia, Natalie (Weinstein) Perske, cu bani pentru a urma cursurile unei şcoli costisitoare.

Desemnată Miss Greenwich Village în 1942, Lauren Bacall a debutat în teatru, într-un spectacol de George S. Kaufman şi a apărut apoi pe coperta numărului din martie 1943 al revistei Harper’s Bazaar.
Fotografia ei a fost remarcată de soţia lui Howard Hawks, Nancy, care i-a arătat-o renumitului regizor, iar acesta a chemat-o la audiţii. În urma acelei întrevederi, Hawks i-a spus că va juca într-un film important, alături de Cary Grant sau Humphrey Bogart.
Lauren Bacall şi Humphrey Bogart s-au întâlnit în timpul filmărilor de la pelicula “To Have and Have Not”, o adaptare a unui roman de Ernest Hemingway, iar atracţia dintre cei doi actori a fost una instantanee.
Bacall şi Bogart – care în acea vreme era căsătorit cu cea de-a treia soţie a lui, Mayo Methot – au început o relaţie în timpul filmărilor şi s-au căsătorit în cele din urmă în 1945, în Ohio.
Vocea ei distinctă, profundă, a ajutat-o să apară în multe reclame, iar ulterior, în ultima parte a carierei sale,
Lauren Bacall a apărut în multe spoturi publicitare.
După “To Have and Have Not”, următorul ei film a fost “Confidential Agent” (1945), în care a jucat rolul unei tinere britanice. Bacall a considerat acel rol drept o experienţă îngrozitoare: “A fost cel mai rău film din istorie, un coşmar, iar eu am fost îngrozitoare. Imediat după ce m-au aşezat pe piedestal, am căzut”. A jucat din nou alături de Bogart în filmele “The Big Sleep”, “Dark Passage” şi “Key Largo”. A apărut în prima ei comedie, “How to Marry a Millionaire”, în 1953, jucând alături de Marilyn Monroe şi Betty Grable.
Poate cel mai memorabil film al ei din anii ’50 a fost însă melodrama “Written on the Wind” (1956), în care a jucat cu Rock Hudson. În anul următor, Bogart a murit de cancer esofagian, lăsând-o singură, la vârsta de 32 de ani, cu cei doi copii ai lor, Stephen şi Leslie.
Lauren Bacall a avut apoi o relaţie cu Frank Sinatra, cu care urma să se căsătorească. La câteva zile după ce a acceptat cererea acestuia în căsătorie, în 1958, The Los Angeles Herald a anunţat căsătoria iminentă a celor două staruri, însă Sinatra a rupt legătura cu Bacall şi nu a mai vorbit cu celebra actriţă vreme de peste două decenii.


Într-un interviu, Bacall a declarat că ea a fost cea care a încheiat povestea de dragoste, însă în autobiografia ei a scris că Frank Sinatra ar fi fost cel care a pus punct relației, după ce presa aflase faptul că a cerut-o în căsătorie. A jucat apoi în “Designing Women” (1957), alături de Gregory Peck, “The Gift of Love” (1958), cu Robert Stack, şi în drama “North West Frontier” (1959), cu Kenneth More, înainte de a se muta la New York şi de a apărea în mai multe spectacole de teatru pe Broadway.
În 1961 s-a căsătorit cu actorul Jason Robarts. Nunta lor a fost, inițial, programată la Viena, Austria, pe 16 iunie 1961. Cu toate acestea, planurile lor au fost distruse după ce autoritățile austriece au refuzat să le acorde celor doi un certificat de căsătorie. Căsătoria le-a fost refuzată și în Las Vegas, Nevada. Pe 4 iulie 1961, cuplul a mers până în Ensenada, Mexic, unde s-au căsătorit. Cuplul a divorțat în 1969. Cei doi au un fiu, actorul Sam Robards.
Lauren Bacall nu a mai făcut niciun film până la “Shock Treatment” (1964). A continuat cu comedia “Sex and the Single Girl” (1964), în care au mai jucat Henry Fonda, Tony Curtis şi Natalie Wood.
S-a remarcat apoi în filmele “Harper” (1966), “Murder on the Orient Express” (1974) şi “The Shootist” (1976). În 1981, revenită în teatru, a câştigat premiul Tony pentru rolul din spectacolul “Woman of the Year”. Recunoscând că în acea perioadă nu primea foarte multe scenarii, a revenit pe marele ecran cu rolul din filmul “Mr. North” (1988) şi a jucat în apoi în filmul “Misery” (1990). A jucat în mai multe filme pentru televiziune, precum “Pret-a-Porter”, de Robert Altman, şi “My Fellow Americans” (1996).
În ultimii anii, s-a remarcat în filmul francez “Le Jour et la Nuit” (1997), în “Diamons”, cu Kirk Douglas, şi “Presence of Mind”, cu Harvey Keitel – ambele lansate în 1999 -, în miniseria TV “Too Rich: The Secret Life of Doris Duke” (1998), în “Dogville” (2003), alături de Nicole Kidman, şi în “The Forger” (2012).
În 2006, Lauren Bacall şi-a jucat propriul rol în serialul “Clanul Soprano”.
Lauren Bacall a primit prima ei nominalizare la Oscar pentru rolul secundar în filmul “The Mirror Has Two Faces” (1996), în care a interpretat rolul mamei lui Barbra Streisand. A fost recompensată şi cu un Oscar onorific, în 2009, pentru întreaga carieră.
A avut o carieră splendidă şi în teatru şi a câştigat două premii Tony – în 1970, pentru rolul din “Applause”, rol creat iniţial pentru idolul ei, Bette Davis, şi în 1981, pentru rolul din “Woman of the Year”, inspirat de Katharine Hepburn, buna ei prietenă, despre care Lauren Bacall spunea că era “contrapartida feminină a lui Bogie” (Humphrey Bogart). A primit şi Cecil B. DeMille Award pentru întreaga carieră, din partea Asociaţiei presei străine de la Hollywood – organizatoarea galei Globurilor de Aur -, în 1992. A scris două volume de memorii, “By Myself” (1978), recompensat cu National Book Award, şi “Now” (1994).


Alături de Bogie, a trăit o dragoste ca-n filme, încălcând reguli sociale care și acum sunt bariere greu de
trecut pentru atâtea cupluri. O astfel de pereche ar stârni și în Hollywoodul de azi scandal, însă Baby & Bogie au fost dintre excepţiile care demonstrează că iubirea adevărată depășește orice obstacole. Au spart tiparele iubirii, scriind o po­veste în care nimeni n-ar fi crezut ci­tind preludiul. Când s-au cunoscut, Humphrey Bogart avea 44 de ani și era în culmea gloriei. Lauren Bacall avea doar 19 ani și era acea tânără aspirantă la statutul de actriţă, stu­dentă la Academia Americană de Arte Dramatice, care cochetase şi cu modellingul. El venea dintr-o familie de rang înalt, mama lui fiind artist ilustrator, iar tatăl chi­rurg. Ea era fiica unei secretare și-a unui agent de vân­zări, care divorţaseră când Lauren avea doar cinci ani. Nu în ultimul rând, Humphrey era cât se poate de că­sătorit. „Am văzut proba ta pentru rol. O să ne distrăm mult împreună“, au fost primele lui cuvinte către Bacall, pe platourile peliculei „To Have And Have Not“.

După Bogie, a încercat să-și recompu­nă viaţa și să regăsească iubirea, căci avea doar 32 de ani când Humphrey a murit. Dar nimic nu s-a mai legat în fe­lul acela magic, nici măcar idila cu Frank Sinatra, care ar fi trebuit să-i înece cumplita suferinţă după pierderea lui Bogie. Nici măcar singurul mariaj pe care Bacall l-a mai avut apoi n-a funcţionat, cu actorul Jason Robards Jr., de care s-a apropiat tocmai fiindcă acesta îi semăna atât de bine lui Humphrey. Căci da, după ce Bogie al ei s-a stins, Lauren a continuat să caute cu disperare și în zadar o fă­râmă din el în alt bărbat… Dar nimic n-a mai fost la fel.

La fel ca în acel an 1943, când şi-a întâlnit jumăta­tea. Asta deși carisma lui Bogart de pe marele ecran nu-i transmisese iniţial prea multe lui Lauren. Chiar cu un an înainte, într-o dimineaţă de duminică, mama şi mătuşa ei, Rosalie, au luat-o la Cinema Capitol, din New York, ca să vadă „Casablanca“. „Rosalie era nebună după Hump­hrey. Mie mi se păruse doar că jucase bine, dar nebună după el?! Nicidecum. Ei i se părea sexy. Mie mi se părea că o luase razna. Nu înţelegeam deloc gusturile mătușii“, scrie Bacall în autobiografia ei, „By Myself“. Ce-o fi zis Rosalie ulterior, când nepoata sa a ajuns în braţele ido­lului ei? Şi asta după doar un an, graţie unei ședinţe foto care o transformase în coperta „Harper’s Bazaar“.


Chiar şi diferenţa de vârstă de un sfert de secol dintre ei a fost aşa cum trebuia să fie, explică actriţa, recunos­când că lipsa tatălui, care o părăsise pe mama sa când ea era atât de mică, îi lăsase un mare gol. „Da, într-un fel, Bogie a fost şi tatăl meu. El mi-a arătat calea, pentru că nu ştiam nimic despre filme şi Hollywood.“ Cât despre comparaţia cu care o tot deranjează presa, între Bogie şi cel de-al doilea soţ al ei (între 1961 şi 1969), Jason Ro­bards, cu care a mai avut un fiu, Lauren e cât se poate de tranşantă: „Perioada petrecută cu Jason n-a semănat deloc cu viaţa mea lângă Bogie. Jason n-avea nimic din el. Despre Bogie nu e nicio surpriză când spun că aceia au fost cei mai buni ani ai mei, fiindcă am fost măritată cu un bărbat care m-a adorat şi m-a învăţat totul des­pre viaţă, despre filme şi despre oameni. Anii aceia m-au schimbat complet!“, declară ea pentru „Vanity Fair“.


Surse:
mediafax.ro
okmagazine.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

Corespondenta la redactie