Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Există lucruri pe care nu le poţi spune pentru că nu există cuvinte cu care să le spui.

Există lucruri pe care nu le poţi spune pentru că nu există cuvinte cu care să le spui.

Poezia nu vrea partizani, vrea iubitori.

Dacă-i adevărat că sunt poet datorită lui Dum­nezeu – sau diavolului – sunt şi datorită tehnicii şi muncii.

Nu-ţi poţi iubi patria legat la ochi.

Un spaniol care n-a locuit în America nu ştie ce este Spania.

Cea mai tulburătoare constatare e aceea că nu mai ai nicio speranţă.

Artistul, poetul în particular, este întotdeauna un anarhist în cel mai bun sens al cuvântului. El trebuie să asculte numai chemarea ce se înalţă în el din trei voci: vocea morţii, cu toate prevestirile sale, vocea dragostei şi vocea artei.

Cum nu m-am temut să mă nasc, nu o să mă tem nici să mor.

Toate lucrurile au misterul lor şi poezia este misterul tuturor lucrurilor.

Anticii ştiau multe lucruri pe care noi le-am uitat.

O mie, ce mai număr? O mie de zbârcituri… Ce-am ajuns… Cine m-a pus pe mine să mă însor? Trebuia să fi înţeles după câte romane am citit că tuturor bărbaţilor le place femeia dar femeii nu îi plac toţi bărbaţii.

Nimic nu este mai viu decât amintirea.

Toate dorurile se plimbă prin grădini.

Ah! Cât mă obosesc să te pot iubi cum te iubesc.

Fericirea vine peste cel care o aşteaptă cel mai puţin.

Viaţa noastră este râul care se varsă în marea numită “moarte”.

Putem atinge totul, sau totul e de neatins pentru că avem mâini şi avem iluzii.

Pierderea de timp este ceva respingător. Omul alungă, în acest fel, ceea ce are nevoie cel mai mult.

Pământul este probabilul paradis pierdut.

Federico Garcia Lorca

Încă de la vârsta de doi ani, conform biografului Edwin Honig, și-a demonstrat abilitatea de a învăța cântece populare și tot la o vârstă a început să organizeze mici reprezentații de slujbe religioase. Sănătatea lui era șubredă și a început să meargă de-abia la patru ani. Mai târziu avea să citească, obligat fiind să rămână în casă, operele lui Victor Hugo și Miguel de Cervantes.
Federico García Lorca s-a născut la 5 iunie 1898 în municipiul Fuente Vaqueros din Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5 iunie 1898 și a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don Federico García Rodríguez, un moșier, iar mama sa, Doña Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-a stimulat lui Federico gustul pentru literatură. Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moștenirea maură, folclorul și caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creația lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanțele. Don Fernando de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale.
La 19 ani, Lorca publică primul studiu literar închinat lui Francisco de Rojas y Zorilla, iar la 20 de ani primul volum de poeme în proză, Impresii şi peisaje. Între 1919 şi 1923 îl regăsim la Madrid, străduindu-se să-şi termine studiile. Aici va scrie şi teatru iar, la doar 22 de ani, îi este jucată prima piesă, Vraja fluturelui. La 23 de ani publică primul său volum de versuri, Carte de poeme, foarte apreciat de public. În debutul cărţii scria următoarele: „Ofer în această carte întreaga ardoare juvenilă, şi chinul, şi ambiţia fără măsură, imaginaţia exactă a zilelor mele de adolescenţă şi tinereţe, acele zile care leagă clipa de astăzi cu însăşi copilăria mea, nu demult sfârşită. (…) Naşterea fiecăreia dintre aceste poezii pe care le ai în mâinile tale, cititorule, se înfrăţeşte cu însăşi naşterea unui nou lăstar al arborelui muzical al vieţii mele în floare. Josnicie fie dispreţuirea acestei opere care este atât de legată de propria mea viaţă“ (Poeme, p. 4). Mai târziu, la 29 de ani, reuşeşte să deschidă o expoziţie cuprinzând 24 de desene personale. Această reuşită se datorează în egală măsură şi bunului său prieten, Salvador Dali.
În perioada studenției, evoluția sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din Granada pentru a se instala în Rezidența Studenților din Madrid, s-a întors la Universitatea din Granada și a obținut diploma de avocat. Spania din timpul lui Lorca era moștenitoarea generației lui 98, cu o viață intelectuală în care nume precum Francisco Giner de los Ríos, Benito Pérez Galdós, sau Miguel de Unamuno, și ceva mai târziu José Ortega y Gasset își puseseră amprenta, luptând împotriva problemelor cu care se confrunta Spania în acea perioadă. Au influențat de asemenea sensibilitatea în formare a poetului Lope de Vega, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Manuel Machado, Ramón del Valle-Inclán, Azorín și chiar și antologiile de poezie populară.

În 1918 și-a publicat prima carte, „Impresii și peisaje”, cu banii primiți de la tatăl său. În 1920 a avut loc premiera operei dramatice „El maleficio de la mariposa” („Fluturele vrăjit”) iar în 1921 și-a publicat prima carte de poezii. În 1923 s-au pus în scenă comediile de teatru de păpuși „La niña que riega la Albahaca y el príncipe preguntón” („Fetița care udă Busuiocul și principele curios”). În 1927, la Barcelona, și-a expus pentru prima oară picturile. În această perioadă comunică intens cu poeți din generația lui rămași în Spania : Jorge Guillén, Pedro Salinas, Gerardo Diego, Dámaso Alonso, sau Rafael Alberti, dar în primul rând cu regizorul Luis Buñuel și cu pictorul Salvador Dalí, de care se pare că a fost îndrăgostit și căruia i-a dedicat o odă. Dalí a fost cel care a pictat decorațiunile pentru prima dramă a lui Lorca, „Mariana Pineda”. În 1928 Lorca a publicat revista literară „Gallo” („Cocoș”), dar a trebuit să abandoneze proiectul după doar două numere.
În 1929 Lorca s-a decis să plece la New York. Deja i se publicaseră, pe lângă operele menționate, „Canciones” (1927) și „Primer romancero gitano” (1928), considerată opera sa poetică cea mai accesibilă, deci cea mai populară. Lorca se simțea deranjat de cei care îl considerau țigan. De asemenea se spune că în această perioadă l-a cunoscut pe Picasso.

Garcia Lorca nu a fost doar un poet talentat, ci şi muzician desăvârşit. Deşi a început să ia lecţii de chitară şi pian abia când era licean, vârsta nu l-a împiedicat să facă progrese foarte mari. Cunoştinţele muzicale s-au dovedit fundamentale, mai târziu, în recrearea versificată a unor vechi cântece populare. Mutându-se odată cu familia în Granada, în anul 1914 şi-a început aici studiile universitare de litere, filosofie şi drept.
După ce înregistrează succese fără precedent în ţara natală, Lorca începe un periplu de un an şi jumătate în străinătate. Trece prin Paris, Londra, New York şi susţine patru conferinţe în Cuba. Peste tot este bine primit şi leagă multe prietenii cu artiştii spanioli stabiliţi acolo. La reîntoarcerea în ţară continuă să publice dezinvolt şi să ţină numeroase cuvântări. Din nefericire, nu reuşeşte să părăsească ţara la momentul oportun, iar climatul revoltelor sângeroase nu îl convinge să se depărteze pentru o perioadă de timp.
Una dintre cele mai apreciate poezii ale lui Federico Lorca este cea intitulată Elegia tăcerii.
Poetul a fost un om care vorbea mai mult prin creaţia sa, păstrând o modestie reţinută asupra vieţii personale. A avut numeroşi prieteni, din cele mai diferite straturi sociale: pictori precum Salvador Dali, poeţi ca Antonio Macheda, dar şi toreadori precum Ignacio Mejias.
Patru arte îmbinate la un loc: pictură, poezie, muzică, teatru.
Una dintre activităţile lui Lorca era muzica, în special cântatul la chitară.

A creat numeroase poeme pornind de la cântecele populare sau de la simplele vibraţii muzicale reale sau imaginare. Una dintre aceste creaţii care ne-a reţinut atenţia este chiar cea dedicată instrumentului muzical preferat şi care îi poartă numele, Chitara. 

García Lorca a refuzat să se refugieze în Columbia sau în Mexic atunci când a izbucnit Războiul Civil. Ambasadorii acestor state îi oferiseră acest ajutor deoarece intuiseră că poetul ar putea deveni victima unui atentat, pentru că era un funcționar înalt în cadrul Republicii. Poetul însă a refuzat acele oferte și a ales să-și petreacă vara în casa sa din Granada.


Va muri asasinat de falangiştii spanioli pe 19 august 1936, la doar 38 de ani. Lorca, însă, îşi scrisese testamentul odată cu cea dintâi poezie din primul volum de versuri publicat. „Zăpada se va topi/ când moartea ne-ajunge?/ Sau dincolo o altă zăpadă va fi/ şi alţi trandafiri mai frumoşi?/ Va fi împăcarea cu noi/ cum Hristos ne învaţă?/ Sau nicicând nu va fi cu putinţă/ dezlegarea problemei? (…) Dacă speranţa se stinge/ şi-ncepe babilonia,/ ce făclie va lumina/ căile pe pământ? (…) Dacă moartea e moarte/ ce se va-ntâmpa cu poeţii,/ cu adormitele lucruri/ de care nimeni nu-şi aminteşte?/ O, soare al speranţelor!/ Apă limpede! Lună nouă!/ Inimi ale copiilor!/ Suflete-aspre ale pietrelor!/ Astăzi în inimă simt/ un tremur vag de stele/ şi toţi trandafirii sunt/ la fel ca durerea-mi de albi“ (Poeme, p. 6)

În urma unui denunț anonim, pe 16 august 1936 Lorca a fost arestat pe când se afla în casa unui amic, poetul Luis Rosales. Acesta a obținut din partea autorităților naționaliste promisiunea că Lorca va fi pus în libertate „si no existía denuncia en su contra”, dacă nu va exista nici un denunț împotriva sa. Acest denunț a venit din partea unor moșieri care priveau cu ochi răi ideile progresiste ale tatălui lui Lorca. Ordinul de execuție a fost dat de guvernatorul civil al Granadei, José Valdés Guzmán. Cadavrul său încă zace undeva, într-o groapă comună.


Surse:
ro.wikipedia.org
ziarullumina.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

Corespondenta la redactie