Există o carte pentru fiecare moment de cumpănă în existenţa fiecăruia dintre noi. Nefericit cel care nu găseşte cartea potrivită la momentul potrivit.

Trăiţi, bă, trăiţi, că de murit nu-i nici o scofală!

Actorii sunt dovezi vii ale faptului că sufletul există.

Sunt adeptul îmbătrânirii demne, frumoase, pe cât se poate mai plină de energie.

Este bine să îţi trăieşti suferinţa, ea oricum nu va trece niciodată.

Este esenţial ce porţi înăuntru, ce echilibru interior ai şi ce valori alegi din lume ca să-ţi devină proprii, pentru că toate acestea ţi se citesc pe chip!

Omul e pulberea gânditoare a stelelor.

Biblioteca nu are răceala impersonală a computerului.

Sper, cu toată fiinţa mea, că visurile românilor sunt drepte şi limpezi.

Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva, în iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie.

Eu cred că la ora asta naţiunea română doarme îngrijorător de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi sună deloc a bine.

Îmi sfătuiesc mereu studenţii: citiţi teatru din cărţi, nu de pe internet. Nu toţi sunt şocaţi de acest sfat-rugăminte. Semn bun.

Important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de teme ale existenţei, în care să credem cu adevărat.

Istoria culturii e însângerată de ruguri pe care ard cărţi! Un rug cultural pe care cine ştie ce tâmpit decide să arunce calculatoare are semnificaţii minore faţă de durerea arderii cărţilor. Cred.

Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va găsi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: “Gata cu prostiile! Hai să ne-apucam de treabă!”.

Din păcate, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodează mintea de draci, de dezgust, de panică morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic.

Ştiţi cum este? Joci într-un film cu Robert De Niro partituri egale. El e plătit ca Robert De Niro, iar tu, românul, ca cel care-i spală farul de la maşină. Or, asta e o crimă morală, o neruşinare, o neobrăzare fără margini. Eu am refuzat oferta de a lucra cu Zeffirelli, pentru care am un mare respect, tocmai pentru că nu accept să fac parte din acest sistem nedemn, lipsit de verticalitate, care exploatează talentul românesc pentru câţiva arginţi şi care este întreţinut de majoritatea caselor de producţie, specializate în colaborarea cu străinii, care sunt conduse de oameni care nu mai iubesc de mult filmul şi care nu mai au decât un unic zeu: contul din bancă.

Adrian Pintea

Adrian Pintea a fost unul dintre cei mai iubiţi actori români. Născut la Beiuş, în judeţul Bihor, la 9 octombrie 1954, în familia unui medic renumit, Pintea a manifestat încă din copilărie o înclinaţie către frumos.
“Adrian a fost o minune de copil: foarte frumos, sensibil, afectuos — mai ales față de mama sa. Era extrem de generos — își dădea cu drag ultima jucărie oricărui copil ar fi dorit-o, stătea aplecat ore întregi peste o coală de hârtie și renunța doar când desenul prindea viață. Tata, care l-a învățat să cânte la vioară, i-a trezit în asemenea măsură pasiunea pentru muzică, încât era de neconceput să nu devină un muzician strălucit. După ce a citit toate cărțile pentru copii din bibliotecă, a început să scrie cărțile lui. La scurt timp, personaje istorice reale și imaginare au invadat cartierul și apoi orașul: Mihai Viteazul, Robin Hood, Decebal, indieni, cowboys, ofițeri, Sherlock Holmes, împărați și cerșetori au fost interpretați cu atâta convingere”, își amintea sora sa, Rodica Austin, într-un interviu.

Scria versuri, proză, desena şi iubea animalele, dar era şi un împătimit al muzicii, mai ales al rockului. Aşa că nu a fost o surpriză pentru nimeni când, în 1975, a fost admis la Secţia de Actorie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică. Talentat şi cu un stil deosebit, Adrian a primit primul rol încă din perioada facultăţii. Este vorba despre personajul din „Oedip salvat” de Radu Stanca, pe care l-a jucat în 1977, pentru ca, un an mai târziu, să interpreteze un Romeo de neuitat, având-o ca parteneră pe Mariana Buruiană (Julieta), pe scena aceluiași teatru, în spectacolul ”Romeo și Julieta” de Shakespeare, în regia Cătălinei Buzoianu. A urmat rolul Zeno, din serialul tv „Lumini şi umbre”. Revoluţia din 1989 a fost mană cerească pentru carismaticul actor. El a avut astfel şansa să joace în mai multe filme străine. Spre sfârșitul anilor ’80, Adrian Pintea a devenit asistent universitar la IATC, la clasa Olgăi Tudorache, iar după pensionarea acesteia a devenit titular pe postul de profesor universitar. A fost foarte iubit de studenții săi, cărora le era, deopotrivă, pedagog și prieten,

Adrian Pintea, profesor asociat la UNATC, la decernarea premiilor Galei Absolvenților UNATC, 2004
Sursa Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES ARHIVĂ

Lansarea volumului ”Pământul americanului”, 2003
Sursa Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

critic și admirator. În 2002 și-a susținut lucrarea de doctorat în domeniul teatru, cu teza ”Hamlet sau actorul lucid”.

În 2004, a absolvit secția regie de film a aceleiași UNATC, la clasa regizoarei Elisabeta Bostan.
Tăcerile, sensibilitatea și realismul interpretărilor sale în roluri de teatru sau de film îl făceau adulat de public, pentru că ochii și puterea privirii lui au avut darul de a transmite mai multă emoție decât orice cuvânt rostit. A fost un extraordinar recitator al versurilor poeților români sau străini, dar rămâne unul dintre cei mai buni recitatori ai poeziilor eminesciene. A participat în numeroase show-uri muzicale, alături de alți artiști, îmbogățind muzica lor cu poezia spusă de el. Două dintre momentele memorabile sunt cele alături de trupa Iris și de Mălina Olinescu.
Sensibil, elegant şi galant, Pintea a făcut furori mai ales printre doamne, care visau la el cu ochii deschişi. Şi nu doar spectatoarele erau îndrăgostite de el, ci şi colegele de breaslă.
Nu a avut copii, dar își adora nepoatele Catherine, Louisa și Annabel. A jucat cu pasiune și talent, a cucerit mereu publicul și întotdeauna a stârnit ropote de aplauze cu interpretările sale rămase de neuitat pe scenele mai multor teatre: ”Ion Crengă” din București (”Bogdan Dragoș”, ”Și tu faci parte din fericire”), ”Lucia Sturdza Bulandra” (”Pescărușul”, în regia lui Liviu Ciulei, ”Repetiție cu Barrymore” după William Luce, în 2004, pe care l-a și regizat, acesta fiind ultimul spectacol al său pe această scenă), Teatrul Național din București (”Căsătoria”, ”Romulus cel

Avanpremiera spectacolului ”Repetiție cu Barrymore” de William Luce, regia Adrian Pintea, 2004
Sursa Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Mare”, ”Însemnările unui necunoscut”, ”A treia țeapă”, ”Monolog cu fața la perete”, ”Inscripție pe piatra de hotar”, ”Lumină de primăvară”, ”Ifigenia”, ”Inocentul”), ”Constantin Nottara” (”Henric al IV-lea”, ”Acești îngeri triști”, ”Transfer de personalitate”).
Dincolo de prezența sa carismatică, Adrian Pintea a impresionat prin profunzimea interpretării. În rolul lui Barrymore (”Repetiție cu Barrymore”) vorbește spectatorilor cu dragoste și disperare despre fericirea și nefericirea de a fi actor. A jucat, cu aceeași dăruire, pentru marele ecran, din filmografia sa amintind ”Pădureanca”, ”Moartea unui artist”, ”Un bulgăre de humă”, ”Nostradamus”, ”Domnișoara Cristina”, dar a rămas în memoria publicului cinefil în special prin rolul lui Iancu Jianu din filmele ”Iancu Jianu haiducul” și ”Iancu Jianu zapciul”. În 2006, a apărut în telenovela ”Daria, iubirea mea” și tot în același an, regizorul Fancis Ford Coppola i-a încredințat rolul Pandit în ”Youth without Youth”/”Tinerețe fără tinerețe”.
Ca scriitor, Adrian Pintea a fost răsplătit cu Premiul Luceafărul, pentru volumul ”Pământul americanului” (1998). La 24 februarie 2003, Adrian Pintea și-a lansat primul volum de poezie intitulat ”Umbrit”. Tot în 2003, actorul a editat în volum și un eseu intitulat ”Hamlet sau actorul lucid” (teza sa de doctorat). A fost distins cu Premiul criticii ”Cel mai bun actor” pentru rolul Hamlet, din piesa omonimă regizată de Tompa Gabor; a primit

Premiul de excelență VIP 2005 și Premiul VIP 2006, pentru regia spectacolului ”Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd. A fost distins de președinția României cu Meritul Cultural în grad de Comandor (2004). 
El a fost căsătorit cu arhitecta Silvia Mihaela Oostven, cu Laura Jianu, fostă studentă de-a sa, şi, din anul 2000, cu Lavinia Tatomir, medic şi bioenergoterapeut. Actorul, care era membru al Cavalerilor Templieri, a murit pe 8 iunie 2007, în timp ce era internat la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Acesta suferea de ciroză, hipertensiune pulmonară şi renală, dar şi de insuficienţă cardiacă severă. A fost însoțit pe ultimul drum de familie, colegi și de calul său, Duran.

Surse:
taifasuri.ro
agerpres.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com