Fiecare om trebuie să se examineze pe el însuşi mult timp înainte de a se gândi să condamne pe cineva.

Un om înţelept este superior tuturor insultelor care i se aduc.

Dacă ştiinţa mea m-a învăţat că se poate fugi din faţa ticăloşiei umane, experienţa mea mi-a arătat prea destul că e cu neputinţă să i te fereşti din cale.

Moralistul este ca ochiul: le vede pe toate, dar nu se vede pe sine.

Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat.

Oricâte calităţi am avea, lumea se uită numai la defecte.

Scrieţi injuriile pe nisip şi spălaţi beneficiile în marmură.

Oricine poate fi prostit cu uşurinţă de cel pe care-l iubeşte.

Greşelile care nu durează mult sunt întotdeauna şi cele mai bune.

Raţiunea desăvârşită evită orice exagerare şi cere să trăim în cumpătare.

Lucrurile cele mai sfinte nu sunt la adăpost de stricăciunea omenească; şi vedem ticăloşi care zilnic abuzează de cucernicie şi o fac să servească mişeleşte crimelor celor mai mari. Dar nu încetăm, pentru aceasta, să facem deosebirile ce trebuiesc făcute; nu învăluim în aceeaşi greşită osîndire bunătatea lucrurilor ce au fost corupte, cu mişelia corupătorilor; deosebim întotdauna abuzul de intenţia artei.

Te mai învoieşti şi cu cerul.

Duşmanul cel mai mare se găseşte în mine însumi.

Cuvântul a fost dat omului ca să-şi explice gândurile; şi, aşa cum gândurile oglindesc lucrurile, tot astfel şi cuvintele noastre ne oglindesc gândurile.

Relele apucături ale tinerilor vin adesea din reaua educaţie dată de părinţii lor.

Să poată, şi pe soare l-ar stinge liliecii;
Pizmaşii mor pe lume, dar pizma nu, cât vecii.

Numai faptele fac să ne cunoaştem ceea ce suntem.

Dragostea este cea mai puternică forţă din univers.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă o femeie când vrea un bărbat este să o ia la fugă.

Femeia e ca o supă. Primul care o gustă se frige. Când e călduţă îţi dai seama ce gust are. Rece nu e bună de nimic.

Ipocrizia este un viciu privilegiat, care astupă, cu mâna ei, gura tuturor şi se bucură în pace de o impunitate suverană.

Îndrăgostitul, când dragostea-l copleşeşte, iubeşte şi transfigurează cusurul fiinţei ce-o iubeşte.

Cât de norocos este acela care are o sticlă cu un vin bun, o carte bună şi un prieten bun.

Moliere

În secolul al XVII-lea, teatrul tinde să devină, la Paris şi în câteva mari oraşe ale Franţei, ceea ce fusese în evul mediu: o instituţie socială, o pasiune colectivă. Meseria de actor începea să fie căutată într-un oraş mare ca Parisul, în care centralismul caracteristic monarhiei absolute în ascensiune atrăgea mii de provinciali.
În acest Paris al renaşterii teatrale a venit pe lume, pe 15 ianuarie 1622, Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de Moliere. Familia Poquelin era originară din Beauvais; o familie de negustori în care meşteşugul de tapiţer-decorator se moştenea din tată în fiu. Jean Poquelin, tatăl aceluia care avea să fie Moliere, obţinuse în 1636 titlul de valet al regelui, în calitatea sa de furnizor şi meşter al curţii regale.
Împrejurările favorabile ridicării micilor burghezi pe o treaptă socială mai înaltă au determinat pe Poquelin să-şi dea fiul la învăţătură. A urmat patru ani (1636-1640) cursurile colegiului iezuit Clermont din Paris, a învăţat bine latineşte dar, nemulţumit de aristotelismul scolastic predat la colegiu sub numele de filosofie, a studiat lecţiile lui Pierre Gassendi, entuziast al lui Epicur şi deci al explicaţiei materialiste a lumii.
Când Poquelin a ajuns la 18 ani, tatăl său i-a predat titlul de Tapissier du Roi, și oficiul asociat de valet de chambre, ceea ce-l aducea în contact frecvent cu regele. Se pretinde că Poquelin ar fi absolvit dreptul la Orléans în 1642, însă există unele dubii în această privință.
În iunie 1643, împreună cu iubita sa Madeleine Béjart, cu un frate și o sora a acesteia, a fondat compania teatrală sau trupa L’Illustre Théâtre, care a falimentat în 1645. În această perioadă și-a asumat pseudonimul Molière, inspirat de numele unui mic sat din sudul Franței. Eșuarea companiei l-a forțat să stea câteva săptămâni la închisoare pentru datoriile acumulate. A fost eliberat cu ajutorul tatălui său și, însoțit de Madeleine Béjart, a plecat într-un tur al satelor drept comedian voiajor. Această viață a durat 14 ani, timp în care a jucat inițial alături de companiile lui Charles Dufresne, creându-și ulterior propria sa companie. În cursul călătoriilor sale, l-a întâlnit pe prințul de Conti, guvernatorul provinciei Languedoc, care a devenit sponsorul său, numind compania sa după acesta. Prietenia sa avea, însă, să se termine mai târziu, când Conti s-a alăturat inamicilor lui Molière în Parti des Dévots.
În Lyon, Mme Duparc, cunoscută ca la Marquise, s-a alăturat trupei. La Marquise era curtată, zadarnic, de Pierre Corneille, devenind mai târziu iubita lui Jean Racine. Racine i-a oferit lui Molière tragedia sa Théagène et Chariclée (una dintre primele lucrări pe care a scris-o după părăsirea studiilor sale teologice), dar Molière nu a interpretat-o, deși l-a încurajat pe Racine în a-și continua cariera artistică. Se spune că după puțin timp Molière a devenit foarte nervos pe Racine, când i-a fost spus că prezentase în secret tragedia sa și companiei Hôtel de Bourgogne.

Molière a ajuns la Paris în 1658 și a jucat la Louvre în tragedia Nicomède a lui Corneille și în farsa Le docteur amoureux (Doctor îndrăgostit), înregistrând ceva succes. A primit titlul de Troupe de Monsieur (Monsieur era fratele regelui) și cu ajutorul acestuia, compania sa s-a alăturat unei companii italiene faimoase pe plan local ce juca Commedia dell’arte. S-a stabilit cu fermitate la teatrul lor, Petit-Bourbon, unde pe 18 noiembrie 1659 a oferit premiera piesei Les Précieuses ridicules (Prețioasele ridicole), una dintre capodoperele sale. Aceasta a fost cu certitudine prima sa încercare în a batjocori anumite manierismuri și afectări comune la acea vreme în Franța. A fost Molière, cu siguranță, care a materializat conceptul că satira castigat ridendo mores (critică obiceiuri prin umor) uneori confundat cu un proverb latin autentic. Stilul și conținutul primului său succes au devenit cu rapiditate subiectul unei vaste dezbateri literare.
După adaptări de farse tradiţionale, adevăratul debut al lui Moliere ca autor comic are loc acum şi constă în amplele comedii de intrigă în versuri ca : Nechibzuitul (jucată la Lyon 1655) şi Dragoste cu toane (Beziers 1656), prelucrate după comedii italieneşti. De la Rouen, unde poposise cu trupa în 1658, Moliere îşi pregăti cu grijă întoarcerea în capitală, dar nu o înapoiere umilă ci o reintegrare strălucită în viaţa teatrală a Parisului. A obţinut aceasta prin protecţia prinţului Coni, fost coleg la Clermont, care l-a recomandat lui Philippe D’orleans, fratele regelui şi astfel, trupa lui Moliere a debutat chiar la Louvre în octombrie 1658. S-a permis trupei să rămână în Paris şi a fost instalată în sala de recepţie a Palatului Petit-Bourbon de lângă Louvre. Acolo Moliere şi-a prezentat două comedii din perioada pariziană a activităţii sale: Preţioasele ridicole (1659) şi Încornoratul închipuit (1660). Actul unic al Preţioaselor ridicole are valoarea unei afirmări de principii: este cea dintâi operă a marelui comic scrisă pentru a denunţa şi îndrepta o plagă socială. În 1661 apare cu o comedie eroică Don Garcia de Navarra, al cărei succes mediocru a fost compensat patru luni mai târziu cu succesul piesei Şcoala bărbaţilor, atât de actuală atunci prin pledoaria ei în favoarea unei educaţii realiste a fetelor, în relativă libertate, pentru a cunoaşte societatea. În vara aceluiaşi an apare şi opera Pisălogii, comedie-balet, înveselită prin dansuri şi cuplete, ingenioasă creaţie, în a cărei descendenţă se situează şi Cântecelele comice ale lui Vasile Alecsandri. Datorită protecţiei prin acordarea unei prime subvenţii, regele îl ţinea aproape pe Moliere. În schimb acesta lucra rodnic pentru distracţiile regale. La începutul lui 1664 i se jucase la Louvre farsa Căsătorie cu de-a silă.
La inaugurarea Palatului Versailles, Moliere scrie şi reprezintă piesa mitologică Prinţesa din Elida, caută cu acel prilej să strecoare şi o nouă comedie- Tartuffe, interzisă imediat după primele spectacole. Abia în 1669 cu preţul unui omagiu la adresa regelui, inclus în piesă, această comedie a putut fi înfăţişata liber la Paris.Între primul Tartuffe şi versiunea definitivă din 1669 s-au perindat la Palais – Royal alte câteva dintre cele mai valoroase creaţii ale marelui Moliere : Juan Don, Mizantropul şi Avarul.
Don Juan (1665) răspundea unei mode  care înmulţise în teatrul italian şi francez piesele inspirate de această figură legendară de seducător.
Mizantropul (1666) considerat de critica dogmatică a clasicismului drept cea mai bună piesă a lui Moliere, lăudată ca atare în Arta poetică din 1674 de către Boileau, a fost urmărită cu interes de scandal de către alţi contemporani pentru presupuse transpuneri dramatice ale amărăciunilor personale.
Avarul (1668) cea mai burgheză dintre comediile lui Moliere este localizată realist în Parisul cămătarilor, cu fii risipitori, din mijlocul veacului al XVII-lea. Piesa aceasta fixează o incontestabilă trăsătură a capitalismului de altădată, aspectul cămătăresc al acestuia, generator de avariţie sordidă prin nesiguranţa acestui gen de plasamente.
Din perioada aceasta de apogeu a creaţiei lui Moliere datează şi primele lui satire împotriva medicilor : Amorul medic (1665) şi Medicul fără voie (1666).

Pentru curtea regală, care se cuvenea cultivată în continuare cu un scut împotriva detractorilor, Moliere pregăteşte pastorala Melicerta şi actul Sicilianul sau Amorul pictor, momente ale unui bogat balet al muzelor din iarnă 1666-1667; apoi în 1668 comedia Amphitryon cu îndrăzneţe aluzii la amorurile regale în momentul în care începea „domnia” Marchizei de Montespan.
În ultimii ani de viaţă, deprimat din cauza bolii precum şi de năruirea propriului cămin, Moliere n-a mai scris decât pentru necesităţile scenei sale pariziene.
Moliere şi-a depăşit contemporanii nu numai prin realism şi combativitate critică nemaiîntâlnite în comedie, dar şi prin artă. Gloria naţională a lui a stârnit veleităţi de emulaţie în străinătate: Holberg în Danemarca, Moratin în Spania, Congreve, Goldoni , toţi şi-au propus să fie „molieri” ai patriei lor.
„Poetica”lui Moliere izvorăşte din practica , din întreita activitate de autor, actor şi director de trupă, din munca istovitoare care-l va duce, din etapă în etapă, spre un sfârşit prematur. În seara de 14 februarie 1673, la cea de-a patra interpretare a Bolnavului închipuit, Moliere se simte rău şi este transportat acasă. A murit la puține ore după aceasta, fără împărtășanie pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu. Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce nenoroc actorilor.
Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obișnuit, pe tărâm sfânt. Soția sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte.
În 1792, rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise , Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine. Biserica nu l-a iertat nici după moarte pentru satira sa.

Multe cuvinte sau fraze folosite în operele lui Molière sunt folosite și în franceza actuală:

• Un tartuffe este un ipocrit, în special unul expunând moralitate afectată sau evlavie religioasă.
• Statua Comandantului (statue du Commandeur) din Dom Juan este folosit ca o comparație pentru rigiditate impecabilă (raide comme la statue du Commandeur).
• Don Juan este folosit ca un calificativ de depreciere pentru bărbații care seduc femeile cu motive ascunse, iar apoi le părăsesc.
• În Les Fourberies de Scapin, actul II, scena 7, lui Géronte i se cere bani de rescumpărare pentru fiul său, pretinzându-se a fi ținut cu forța pe o galeră. El repetă, “Ce dracului căuta în acea galeră?” (“Que diable allait-il faire dans cette galère?”) Cuvântul galère este folosit în franceză de astăzi pentru a numi o „aventură împovărătoare, dureroasă“, adesea alături de acest citat din Les Fourberies de Scapin.

Surse:
ziarulzidul.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com