Pamflet de bucuria vieții
de Țapardel Petrendel

La Oltenița s-au aprins luminile ce au ca scop marcajul și marcarea sărbătorilor de iarnă. Mai mult în centru și mai mult la primărie, mai puțin în rest și, și mai puțin la periferie. Culori peste culori, elemente peste elemente și simboluri diferite, toate înfrățite într-o strălucire argintiu-aurie ca la vali vijelie.

Singurul loc în care Iosif şi Maria găsesc adăpost peste noapte este un grajd improvizat, unde sunt ţinuţi măgari şi alte animale. Acolo se naşte Isus. Maria îl culcă într-o iesle, locul în care se pune hrana pentru animale din fața primăriei. Între timp vine o sanie trasă de ceva, ce stătuse parcată vis a vis de iesle, pune frână și oprește lângă acel adăpost, vrând să scoată pruncul la o plimbare.
Dar stop! Pe unde s-o ia că nu prea știe? Stă speriat și se uită. Orbit de pânza de lumină căzută pe clădire precum o nesfârșită plasă, vrea să fugă. Oops! Dă de un păianjen în mijloc. Sau nu. Parcă seamănă mai mult a caracatiță, simbolul vremurilor, cu monturi de becuri în două culori.
În față stâlpi, la câțiva metri alți stâlpi cu multe beculețe, pe centru lumini cu becuri diferit colorate, ceva care îi amintește de cupola unui circ. Ajungi în parc, te sperie statuia, pe care inițial o crezi un Lenin în mărime naturală. Dar nu este Lenin, deși unii l-ar fi vrut acolo. Ci un tip cu pălărie care vrea să se dea jos de pe soclu, speriat și el de ce i s-a propus să facă. Lângă tipul cu o armă de gazare, niște cifre, din care nu știi ce să înțelegi! O mie unu, o sută și un băț, două bastoane cu două zerouri sau 1001 de nopți arabe și turcești pentru vreun Ne Halit.

Și cum să nu se creadă pașă el?!… ”Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Mandeb vin, Să vând pe El-Zorab.” El Zorab fiind ce călărește el. Dar cum să îl trezești pe Ne Halit din somnul atât de mult iubit? C-odată s-ar zbârli la urechiat și încornoratul care trage sania, strigând ”Trezi-mi-ați somnul mânca-v-aș? Ce-s eu, ori pașă sau geambaș? Va țineți scai de c..ul (capul) meu, să-mi duc hoția pe făgaș sau pe făraș!”
Ce mămăligă talmeș-balmeș! Se scutură ca de-un coșmar, asemănatul cu un ren. Și vede dincolo de parc pe încă unul ce-i ca el, ce stă parcat și ăla, călușel. Dar în al doilea sens. Din giratoriu pe șosea e greu de coborât. Să stea acolo moț. Să stea… Iar el tot înapoi…la locul lui, în fața bazarului, întru adormirea oltenițeanului. Lângă perdea. Și fără prunc. Ăla să stea la locul lui să mai crească. Să stea mai bine în ieslea cea săracă până crește. Și el să fie ăla care să plătească pentru zilele astea. Să plătească taxele și impozitele cu datorii cu tot.

O noapte memorabilă!…Oooo, noapte memorabilă, tu ești? La marginea orașului, nici țipenie de om. Afară-n câmp, o lumină puternică străluceşte! Este luna iar lângă ea, pe trena-i din pulberea zânelor, stau stelele. Singurele lucruri normale care ni se întâmplă seara nouă, celor din acest orășel de margine de șosele și de drumuri, pe care numai Dunărea ce-l udă.

O fi vreun târg ceva? Și totuși…se întreabă Luna…Și totuși, de ce seamănă atât de mult aranjamentul din centrul orașului cu aranjamentul din fața și curtea lui pașa Ne Halit? Pentru că numele ce-l poartă, este de neînlocuit…