Dacă nu vrei ca Tanda să fie ca Manda atunci nu ai ce căuta în gaşcă. Aşadar nu putem vorbi de coaliţie politică frăţească. Şi nici de agapă…politică. La agapa frăţească se mai face o cruce, se mai joacă puţin teatru de credinţă, nimic nou sub soare. Şi lumea se adună. Se mănâncă….La coaliţia politică frăţească se mănâncă şi aici, dar altfel. Iar ca să intri în rândurile ei, se procedează cam ca la Cosa Nostra. Păcat însă că nu avem prea mulţi Corrado Cattani. Unii aciră coaliţia politică frăţească, o preferă în locul agapei pentru că minciuna e alta iar adulatorul este unul pământean cu funcţie, cont în bancă, putere de influenţă, sferă de ocupaţie. Te faci frate cu dracul treci puntea, nu te faci, te opui sistemului sau împrăştii lichid galben contra vântului. Galbenul aduce a China, China comunistă, dar o mare putere economică a lumii. Iar vântul…Care vânt? Ăla de Est, că de Vest nu suntem capabili. Adică respectă frate vorba din popor cu “ucigă-l toaca” că nu degeaba e scoasă oral în lume şi fă-te odată frate cu dracul!! Dacă vrei să-ţi fie bine. Acel drac care îmbrăcat în haine de păun încornorat iese în scenă, sărman de el, cinstit până la penitenciar şi înapoi, care s-a bazat toată viaţa pe alţii şi a văzut că-i merge şi are noroc. Norocul idol despre care vorbea Părintele Cleopa. “Am văzut, pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe dracul Noroc, zicând: „pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei“. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic?” spunea Părintele Cleopa.
Cocălar sau cocalar? Cum este corect? Măgar sau magar – cuvinte amestecate pentru că asta şi suntem poporul ăsta român: un amestec de slavi cu latini, aşa s-a format şi maidanezul în politică.
“Vara umblu după miere/Iarna dorm să prind putere” spune ursul. Politicianul maidanez zice altfel: “Iarna umblă după miere/Vara mă plimb să prind putere”. Puţini sunt primarii, preşedinţii de consilii judeţene, prefecţii, miniştrii, senatorii, deputaţii, prim miniştrii care să nu vrea să ocupe o funcţie pentru interese proprii şi de grup. Sunt foarte puţini şi îi salut pe cei pe care îi cunosc oneşti, cinstiţi, ce au trecut prin funcţii publice înalte sau încă mai sunt în aceste funcţii şi militează pentru noi într-un procent semnificativ.
A ocupa o funcţie de primar în ziua de azi nu este aşa o problemă. Am văzut cum au stat lucrurile şi la Olteniţa în 2012, când valul USL a adus ce avem. Şi dacă avem să ne spălăm pe cap cu ce avem, că doar e o vorbă, deşi gaşca electorală care pune ştampile odată la câţiva ani în urne a fost una variată, cu idei şi principii diferite. Morţii lui Dragnea nu credem că au ajuns pe aici dar dacă nu vorbim de scheleţi poate vorbim de spirite rele, Doamne iartă-mă!!….
Să fi căzut vreun meteorit care să aducă necazul cu el? Să fi coborât vrăjitoarele la ceas de seară de la drum de Bucureşti cu miros de flori din florării? Să fi fost ursitoarele la formarea oraşului Olteniţa din 23 aprilie 1853 atât de nemiloase şi să ne fi prezis peste ani un primar mic “la sfat şi la stat” peste nişte ani?? Ori să ne fi ajuns vreun blestem cu pisica neagră şi trei ceasuri rele…Nu ştim. Dar avem. “Avem de tăti”, vorba cântecului.
Hamlet a trebuit să facă pe nebunul ca să spună adevărul. Cui îi place să i se spună în faţă ceva adevărat? Oricine spune adevărul este considerat om nebun. În primul rând pentru că oamenii cu acest simţ al răspunderii şi dreptăţii sunt din ce în ce mai puţini, în al doilea rând ca să spui adevărul şi să nu fii încolţit apoi este imposibil. Atunci frica paralizează mult procent din poporul asta amalgam de latini cu slavi., daci cu romani. Atunci când ajunge ţiganul împărat aţi văzut cum se înegreşte totul în jur. Poate că este o discriminare, aş fi evitat să folosesc un cuvânt care să deranjeze anumite etnii, dar când spui că “a ajuns ţiganul împărat” este o metaforă, omul fără calităţi, cel grobian şi grosier, mincinosul cu baftă, cartoforul pe viaţă, iubitorul de cacealmale şi prejudicii morale, cel care scuipă printre gratii cocălărisme, nişte bengoşi, belicoşi, cioflingari şi cârpănoşi care au jucat la cărţi case, maşini, inclusiv neveste mânate de jocul interesului ca să stea aşa şi al statutului fireşte dar oprite de neputinţă de a se mai opune destinului. Însă cartoful care era hrana românului în comunism a fost exact ca vrejul de fasole al lui Jack, cel care a purtat “norocul” mai exact mustăţile cartofului coclite în el.
A ajuns la putere acest gen de personaj care aşa necioplit, needucat, necivilizat, necitit cum este, duce de nas o bună parte a unei comunităţi. Cei care nu se lasă duşi pe tărâmul acestui gen de maimuţoi, au simţul onoarei atât cât să le permită să-l înfrunte. Unii nu se arată în faţa lui, alţii au curajul să se opună. Dar dacă te opui cu singura armă adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu eşti doar în mâna lui Dumnezeu. Cavalcada începe…Audituri, controale, presiuni, hărţuiri, tribunale, judecăţi….Asta doar o parte din arsenalul de care dispune un manelisto-fesenisto-cocălar-şmenar.
Te opui curentului care-ţi face părul măciuci în cap? La adăpat bobârnace….bobârnace de bandiţi. Şi cine este răspunzător? Alegătorul oare? Dezinformatul, acarianul care îţi transmite după ce votează otrava ştampilei lui neinspirate precum curentul de 360 de volţi unduirea puterii lui.
Aşa am ajuns să fim conduşi de cea mai josnică forţă politică existentă vreodată în istoria ţărişoarei ăsteia afurisită de ruşi. Că de aici se şi trag toate relele. Păcat de cultura rusă care a dat valori universale, valori preţioase în timp. Comunismul lor însă a săpat în blocul de est nemilos, iar bucăţile din meteoritul bolşevic căzut peste România au avut puterea de a construi un popor dezintegrat din start, atât moral cât şi spiritual.
Genul ăsta de boschetari care pun mâna pe putere, pe pâine şi pe cuţit au şi început chirurgia. Se cocoaţă în bananierul de unde mai ieri alaltăieri coborâseră şi găsesc că dacă totul este de partea lor, indiferent ce vor face sau ce vor spune, oricât de mult vor mistifica adevărul în favoarea lor, vor fi adulaţi, proslăviţi de şleahta de lingăi, de prostimea lipsită de strălucire, de discernământ, de cultură şi educaţie, de verticalitate şi onoare, cei care vor primi pentru obedienţa lor bucăţi îndestulătoare de pâine. Lingăii ştiu asta, aşa că vor mistifica adevărul în numele credinţei faţă de cocălarul manelisto-fesenist, oricât de evidentă ar fi această mistificare.
În final, tot ceea ce mai rămâne este o gaură neagră. Anumite găuri negre “monstruoase” sunt de milioane de ori mai mari decât unele obişnuite, aşadar sunt capabile să “înghită” orice.
Mi-am amintit şi nu pot să nu-mi citez profesorul de la universitate care ne vorbea de oamenii cocoşaţi şi cei drepţi. Dacă într-o mulţime de oameni cocoşaţi, unul sau doi sunt drepţi, cei cocoşaţi îi consideră pe cei drepţi ciudăţenii, ceva ce se traduce la final cu “Tu eşti cocoşatul!! Noi suntem drepţii!!” Mulţumesc domnule profesor. Mi-a fost lecţia asta de la cursul de pedagogie una fără cuvinte de semnificativă şi un model de viaţă.
Cei care apasă pe butonul de transformare a creierelor umane din cabina lor bubonică a puterii, acolo unde pâinea şi cuţitul sunt pironite cu super glue, sunt cei ce pot face orice afirmaţie, izbitor de mincinoasă, fără nicio remuşcare sau proces de conştiinţă. Pot susţine că zăpada e neagră sau iarba e albastră, niciun lingău nu va avea curajul să-i contrazică pentru că li se ia firimitura aruncată, ciozvârta dată drept mulţumire pentru lins. Iar dacă într-o inconştientă nebunească, sete şi dragoste de dreptate şi adevăr eu, tu sau el vom avea curajul să-i înfruntăm, să le arătăm adevărul, suntem “persona non grata”.
Nu eşti cu ei, eşti împotriva lor. Te umilesc, încearcă să te alunge, să scuipe pe tine mizerii, să te marginalizeze şi excludă. Şi atunci cine ţi se va alătura? Când caracatiţa creşte în tentacule…Cine ţi se va alătura?
Obosit, cu ochii în fundul capului, cu trupul istovit de durerea neputinţei, cu sufletul mutilat de nedreptate îţi va rămane doar senzaţia că ai încercat să deschizi minţi închistate, îndobitocite de comunism până la incultură. Vei rămâne sau vom rămâne cu ideea că dreptatea o face Dumnezeu într-adevăr, dar până la El “te mănâncă sfinţii”.