Dacă am felicita pe cineva pentru faptul că a făcut cunoscut numele României în afara granițelor, aceia ar fi oamenii frumoși. Profesioniștii sunt cei care din diverse motive aleg să lucreze în străinătate, părăsind țara pentru perioade scurte sau definitiv. Aceștia promovează în diferite funcții, reușind să facă dincolo de granițe ceea ce ar fi trebuit în alte condiții să facă în România. O altă categorie este cea din care fac parte olimpicii noștri, din orice domeniu, de la gimnastică sau categorii sportive la științele exacte și mă refer aici la tinerii de liceu. Putem să mai vorbim și despre actorii care merg în turnee și îmbogățesc nația română cu mesajul lor, dar mai există cercetătorii, oamenii de știință, care transmit, cu fiecare conferință internațională sau întrunire, un simbol românesc, un mesaj subliminal, dacă nu direct, al condiției de român.
Poate că din cauza poziției de răscruce și de trecere între est și Occident, România nu a putut să se decidă încotro s-o ia, poate și din cauza diverselor conspirații, sau conflagrații. Nu există rasă pură, aici s-au corcit toate rasele posibile, nereușind să stabilească un stigmat, o genă care să caracterizeze acest popor. Istoria ne spune drept sau poate și strâmb ce popor sacrificat am fost. Cum ne-au cotropit turcii, tătarii, cum am fost sub diverse imperii de dominație, dar oare nu cu acordul nostru s-a întâmplat asta? Nu noi am creat situațiile umilitoare și masochiste?
Românul iubește algofilia și degeaba, sporadic, oamenii frumoși se detașează de restul moșcăit și amețit de români, sau degeaba mai există printre noi câțiva care luptă pentru o idee constructivă a nației de ”român”, pentru a ridica țara în ochii lumii. În același timp, idiotul, masochistul, dușmanul de popor, militantul pentru spoiala țării, o îngroapă. Acolo în groapă, sau gropile, sufocate cu bucăți din țară, se adună trădătorii de neam, de obârșie, proștii, impotenții, inconștienții și neinspirații, dușmanii de ”Românie, plai de dor”… România lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Blaga, Goga, sau a lui Brâncuși, a lui Grigorescu, Alexandrescu, Luchian, Andreescu, Tonitza, Aman, Petrașcu, a lui Ciprian Porumbescu, România lui Sergiu Celibidache sau a lui George Enescu.
Unul dintre români, plecat de ani de zile din țară, Ioan Holender, un timișorean inimos, luptă de ani de zile pentru ca Festivalul ”George Enescu” să existe și să reziste. Este încă director artistic al Festivalului. Cum a reușit acest om? Cu trudă, dragoste, muncă asiduă, luptă. Pe proști nu-i interesează, pe egoiști îi face să lăcrimeze pe sub pleoape la mișto, pe dușmănoși să îl discrediteze, dușmănoșii din PSD care nu suportă Diaspora, tocmai pentru că în Diaspora oamenii, românii noștri gândesc.
Holender a reușit cu sufletul curat și dragostea pentru muzică să învie fenomenul Enescu în România, a reușit ca timp de 3 săptămâni să aducă mari orchestre ale lumii în acest an, virtuozi ai muzicii clasice, interpreți ai marilor scene din lume, personalități muzicale, a reușit să facă din capitala României un regal muzical, un loc împânzit de cultură, fie că ne-am oprit la Sala Palatului, fie la Ateneul Român sau în aer liber, în alte locuri și puncte cardinale de unde s-a auzit muzica, arta care înnobilează spiritul și sufletul, liniștește mintea și dă aripi nevăzute melomanului.
La primul concert din 30 august de la Sala Palatului, cu fostul prim ministru în sală, Adrian Năstase, și alți actuali sau foști politicieni, Holender a atras atenția asupra faptului că de 25 de ani niciunul dintre premieri nu a făcut o modificare sălii, unde, înaine de 1990, se întâlneau megalomania cu prostia, se aplauda un dictator îndoctrinat și copleșit de comunism, se sprijinea cultul personalității, acolo unde se desfășurau plenarele dizgrațioase ale CC al PCR. Ne întrebăm ce a simțit reprezentantul social-democrației, fostul prim ministru, prezent în sală, când a auzit aceste cuvinte, dar și alții, ușor responsabili de eventuala schimbare. Nici Ateneul Român nu stă mai bine la acest capitol, investițiile în cultură, în instituții de cultură fiind cele la care șleahta de politicieni care s-au perindat pe la diriguirea ministerului de cultură sau în fruntea guvernelor nu a contribuit mai deloc. Da, așa este domnule Holender, suntem un popor fără putere, unde oamenii mărunți cu dorințe primare îi conduc pe cei inteligenți, pe cei care ar putea face ceva și nu fac, nu se știe din ce motive, poate pentru că sunt mult mai puțini decât retardații.
Românul născut în 1935, la Timişoara, acest Ioan Holender, a plecat din țara enigmelor, România, a emigrat în Austria tocmai pentru că a dorit să facă ceva și să nu se lupte cu morile de vânt. A văzut cine primează, cine deține frâie importante din economie, politică, învățământ, sănătate, a văzut cum România nu mai are șanse de reechilibrare și nici nu va recupera ceva bun, nu ar fi o forță ca pe timpul Reginei Maria. România este o țară frumoasă cu oameni care nu o iubesc, oameni fără pretenție de la ei.
La ultimul concert susținut în aceeași sală de Orchestra din Amsterdam, una dintre cele mai bune din Europa și din lume, boxele au fâsâit spre sfârșit, de la stație probabil, s-a auzit un zgomot asurzitor ce a produs o situație umilitoare. Stații vechi, obosite de timp, director de centru cultural comunistoid, probabil cu principii de stânga vechi, ce se căciulește la superiori și prezintă dezinteres față de cultură, lăsând lucrurile să zacă – iată factorii care au dus la apariția accidentelor de acest fel. O sală unde cântă mari orchestre ale lumii, unde se interpretează adevărata muzică, trebuie să aibă rezonanță. Sala Palatului nu o are fiindcă dacă am scăpat de comunism, comuniștii încă sunt printre noi și frânează evoluția.
Așa cum ne batem joc de astfel de locuri, așa ne-am bătut joc de cei mai talentați artiști sau oameni de litere și cultură care au luat drumul pribegiei, departe de o țară frumoasă, locuită de oameni în majoritate ipocriți, parșivi, fără a cunoaște condiția de a fi ”om”, posedată de șmecheri, cocalari, ascultători de manele, din oameni majoritar slab pregătiți intelectual, fără moralitate, fără fler, fără personalitate sau spirit civic, fără orice fel de educație, din oameni care doar se uită să înșele și să fure, să exploateze, să discrediteze pe alții care le fac un bine, oameni neserioși, lipsiți de cuvânt sau care nu-și respectă cuvântul dat și nu au onoare, cu politicieni corupți, nesătui și lacomi să fure până li se învinețesc mâinile, într-un cuvânt niște nesimțiți care domină pe cei cu bun simț prin tupeu și grobianism.
Așa l-am pierdut pe Brâncuși, așa l-am pierdut pe Eugen Ionescu, așa și pe Mircea Eliade, pe Emil Cioran, așa l-am pierdut pe cel care a ridicat oameni în picioare în săli de concerte ale lumii cu Rapsodiile sale: pe George Enescu.

Să ne fie rușine, popor de nimic ce suntem!!
Nu doar că nu am fost capabili să-i aducem osemintele în țară, dar nu am fost capabili să ni-l recuperăm odată cu operele sale, pe care Franța le posedă. Multe dintre compozițiile lui nu pot fi interpretate din motive de drept de autor deținut de țara unde Enescu a trăit ultimii săi ani.
Premierul inculpat care face încă o dată de rușine țara asta și nu renunță la scaun și putere mizând pe orice, a schimbat cursul Festivalului în anul 2013, atunci când a decretat să nu se mai desfășoare anual acest mare eveniment, pentru că se cheltuiesc bani mulți de la buget. Pentru cultură nu sunt bani, dar sunt bani pentru alegeri locale și parlamentare cu pomeni electorale, sunt bani pentru curse de mașini, pentru călătorii în Dubai ori alte destinații costisitoare din banul public. Un Victor Ponta acuzat de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, inculpat în dosarul prejudicierii Complexului Energetic Oltenia, plin de păcate și belele, s-a găsit să interzică desfășurarea anuală a unui eveniment de mare importanță pentru România, și așa ca de la a sa putere (politică) susținută de găștile lui, să se desfășoare la doi ani.
Ioan Holender va renunța la un moment dat de a se lupta pentru o țară mult indiferentă cu propriile valori, se va retrage din diferite motive, poate că a și obosit. El este cel care a reușit să aducă anul acesta renumita Orchestră Filarmonică din Berlin la acest festival după 15 ani de negocieri. Orchestra din Berlin a fost inclusă de revista britanică Gramophone în topul 10 al celor mai bune ansambluri de profil din Europa (2006) şi votată a doua cea mai bună orchestră din lume (2008), după Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam – care, de asemenea, a concertat la Festivalul Enescu 2015, pe 19 şi pe 20 septembrie. O orchestră americană de prestigiu a fost şi ea în premieră în Festival – San Francisco Symphony – care a interpretat şi o lucrare de George Enescu.
În volumul său autobiografic, intitulat, semnificativ, “De la Timişoara la Viena”, apărut la editura Cuvântul, Ioan Holender povesteşte cum şi-a petrecut copilăria şi tinereţea în oraşul bănăţean, de care şi astăzi se simte foarte ataşat. El relatează cum s-a îndrăgostit de operă, cum şi-a început studiile de inginer, cum a fost nevoit, din motive politice, să părăsească România. Autorul evocă stabilirea sa în Austria, munca sa aici ca antrenor de tenis, apoi ca tenor, impresar şi, în cele din urmă, ca director al uneia dintre cele mai apreciate scene de operă din lume. Timp de patru ani, el a administrat şi Vienna Volksoper simultan, fiind cel care a avut cel mai lung mandat de director al Operei din Viena, de 19 ani. Un român care a reușit dincolo de granițe…
Potrivit presei internaţionale, după retragerea de la Opera din Viena, Holender şi-a continuat cariera artistică la nivel mondial, fiind consilier al Metropolitan Opera din New York şi al Operei din Tokio. Acest român inimos, un profesionist remarcabil, este cel care luptă pentru imaginea țării noastre în afara granițelor, alături de alți români plecați din țară, poate nu atât de prestigioși, dar care doresc să facă ceva pentru cei care dormitează aici.
Eu personal mă simt copleșită de efortul lui Holender și dacă scuzele mele în locul apaticilor, indolenților, limfaticilor și nepăsătorilor de politicieni ar putea salva ceva din situația prezentă în România, aș face asta zilnic. Nimic însă nu spală păcatele unor oameni de nimic, ce ajung să conducă un popor așa de amețit.
Festivalul “George Enescu” a fost înfiinţat în 1958 pentru a se recunoaşte geniul enescian, pentru a omagia viaţa şi creaţia marelui compozitor român. Primele ediţii ale acestui festival şi concurs au reunit nume sonore ale vieţii muzicale internaţionale ale acelei vremi, printre care s-au numărat Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter şi Herbert von Karajan. Anul acesta au fost invitați la București aproximativ 2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români. Festivalul a avut loc între 30 august și 20 septembrie, aflându-se anul acesta la cea de-a XXII-a ediție. Este cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi cel mai răsunător susținător, cel mai viu protagonist al creaţiei şi valorilor singurului compozitor român intrat în patrimoniul mondial, George Enescu, pe care România îl revendică astfel, tot prin români emigranți.
După primele ediții, care s-au bucurat de o largă participare internațională, propaganda comunistă a recurs la diminuarea fondurilor alocate, fapt ce a contribuit la întreruperea Concursului în anul 1971 și diminuarea importanței manifestărilor. Acesta a fost redus la o manifestare cu participare națională, cel mult regională. După 1989, Festivalul a reluat măreția, încercând prin program și participare să-și recapete renumele pierdut în ultimii 20 de ani. Festivalul George Enescu continuă să se situeze în linia marilor evenimente artistice internaționale, artiștii și orchestrele invitate la ediția 2015 aflându-se în topul invitaților și în cadrul altor festivaluri de muzică clasică internaționale.
Îmi revin vorbele lui Petre Țuțea în minte cu care și închei acest editorial: ”Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniță pentru un popor de idioți. De asta numai eu am fost în stare.”

Sursa video: youtube.com