Grotescul din viaţa politică românească are virulenţe tragice.

Publicat 19 august 2018

Grotescul din viaţa politică românească are virulenţe tragice.

La noi, din păcate, oamenii politici ignoră cultura.

Nu trebuie să ratăm clipa de dragul eternităţii.

Mahalaua se întinde pe Calea Victoriei, este pestilenţială şi ne sufocă.

Am ratat clipa în favoarea eternităţii, iar eternitatea nu ne aparţine.

Lumea rurală poate fi un rezervor de energie morală.

Cine stabileşte şi cine măsoară hotarele vârstei şi ale vârstelor? Cine poate decide când începe, când poate să înceapă şi când se încheie marea iubire? Şi când avem, şi când nu avem dreptul la ea?

Istoria a fost pierdută pe drum.

La vârsta mea, mă doare mâna să mai cerşesc.

Dinu Săraru

A copilărit în comuna Slătioara, apoi a urmat cursurile gimnaziale și liceale la Râmnicu Vâlcea și București. A absolvit, în 1978, cursurile Facultății de Ziaristică din București, potrivit “Dicționarului scriitorilor români” (Editura Albatros, 2002).
A debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română (1950-1961). A fost secretar general de redacție la revista ”Secolul 20” (1961-1963) și la ”Luceafărul” (1964-1967). Între 1963 și 1964, a ocupat funcția de șef al secției culturale la ziarul ”Scânteia tineretului”, conform www.aosr.ro.
Constantin (Dinu) Grigore Săraru s-a născut la 30 ianuarie 1932, la Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea. A fost scenarist, scriitor, publicist, om de teatru.

În perioada 1969-1977, a fost secretar general de redacție, redactor-șef adjunct, redactor-șef al Redacției Culturale Radio-TV. În intervalul 1977 și 1990, a fost director al Teatrului Mic și al Teatrului Foarte Mic. În 1979, a devenit membru supleant al C.C. al P.C.R.

După anul 1990, a ocupat pozițiile de director general adjunct la Centrul Internațional Ecumenic și de membru în comitetul de direcție al revistei “Armonia” (1993). A fost director fondator al revistei “Noi” (1990) și director al cotidianului “Universul românesc” (1992-1993).

Este fondatorul Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală ”Niște țărani” (înființată în iunie 1998) și unul dintre organizatorii, din 1998, al Festivalului Internațional de Film ”Eco-Etno-Folk Film” de la Slătioara. Tot în 1998, inițiază și coordonează proiectul Pro Istoria. Un an mai târziu, devine director fondator al revistei ”Renașterea civilizației rurale românești” și creează Institutul Național de Cercetare a Civilizației Rurale, în cadrul fundației omonime.

Între 2001-2004, a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București. În anul 2001, a reluat publicarea “Gazetei Teatrului Național”. A devenit director fondator al revistei “Clipa” în 2008.

Membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 și membru fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, în 2001.

Debutul său editorial a fost o culegere de cronici și articole dedicate teatrului, adunate sub titlul ”Teatrul românesc și interpreți contemporani” (1966), notează fundatianistetarani.ro. În 1973, avea să publice o nouă colecție de cronici și eseuri teatrale, ”Al treilea gong”.

A debutat ca romancier și, totodată, s-a consacrat cu ”Niște țărani” (1974, Premiul ”Ion Creangă” al Academiei Române). Cartea a fost ecranizată, în 1980, sub titlul ”Vânătoarea de vulpi”, în regia lui Mircea Daneliuc și a fost pusă în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic, în 1981, cu titlul ”Scenariu dramatic în șapte anotimpuri”.

Au urmat romanele: ”Clipa” (1976, montat, în premieră în 1978, la Teatrul de Stat din Constanța, în regia lui Virgil Stoenescu), trilogia ”Dragostea și revoluția” (1981 — 1986) (”Toamna roșie”, ”Cei care plătesc cu viața”, ”Speranța”), ”Adevăruri de toată ziua” (1987), ”Un fluture alb cu sânge pe aripi” (1992), ”Iarba vântului” (1993, Premiul ”Mihai Eminescu”), ”Trilogia țărănească” (triptic de romane, 1996), ”Crimă pentru pământ” (1997, Premiul ”Liviu Rebreanu”) — montat de regizorul Grigore Gonța la Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București, ”Ciocoii noi cu bodyguard” (2004), ”Generalul Revoluției cu piciorul în ghips — Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu”, volum de interviuri (2005), ”Ultimul țăran din Slătioara” (2006).

Subiectul filmului ”Ticăloșii” (2007) al cărui regizor și scenarist este Șerban Marinescu, este inspirat din romanul lui Dinu Săraru “Ciocoii noi cu bodyguard”.

A semnat și scenariile ecranizărilor după propriile romane: ”Clipa” (în regia lui Gheorghe Vitanidis, 1979) pentru care a primit Premiul Național pentru scenariu cinematografic, ”Vânătoarea de vulpi” (în regia lui Mircea Daneliuc, 1980, după ”Niște țărani”), ”Dragostea și revoluția” (în regia lui Gheorghe Vitanidis, 1983).

A primit, de două ori, Medalia Meritul Cultural și o dată cu ordinul omonim. În 2002, i-a fost acordată distincția de Cavaler al Ordinului Național ”Steaua României”. Un an mai târziu, a fost distins cu Premiul Național al Ministerului Culturii pentru întreaga activitate artistică. În 2007, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a primit Medalia de aur a Academiei oamenilor de Știință din România, Medalia de aur alb cu efigia scriitorului a Băncii Naționale a României și Medalia de argint — Antim Ivireanu a Arhiepiscopiei Râmnicului. În 2011, Arhiepiscopia Râmnicului i-a oferit medalia de aur — Constantin Brâncoveanu.

În 2012, la vârsta de 80 de ani, lui Dinu Săraru i s-a acordat Diploma de Merit a Asociației Scriitorilor București.

Dinu Săraru este cetățean de onoare al municipiului București, al municipiului Râmnicu Vâlcea și al județului Vâlcea.

În raportul Tismăneanu, prezentat în fața Parlamentului în 2007 a fost inclus în categoria Exponenți ai protocronismului alături de Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru.

A fost unul din acționarii principali la Băncii Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporții.
După romanul său Ciocoii noi cu bodyguard, regizorul Șerban Marinescu a realizat un film de lung metraj.

Opera: