Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Hrăniţi speranţa cu fapte bune.

Hrăniţi speranţa cu fapte bune.

Leul, neavând duşmani naturali, nu-l mănâncă nimeni şi moare numai de bătrâneţe. Şi cum moare? Îi cad dinţii şi nu se mai poate hrăni, nu mai poate vâna, dar nici să mănânce din ce vânează altul. Şi moare ca un bicisnic, mâncat de furnici şi de muşte.

Singurul lucru cert în viaţa aceasta este moartea.

Nimeni nu L-a văzut pe Iisus înviind, dar mulţi au fost cei care L-au văzut înviat. Faptul în sine al Învierii nu a avut martori. El s-a petrecut în intimitatea mormântului, fără ca vreun ochi omenesc să fi avut acces la singura minune pe care Domnul Şi-o anunţase în repetate rânduri, dar căreia nimeni nu-i dăduse crezare.

Tristeţea şi singurătatea pot fi creatoare, dacă le stăpâneşti, dacă te stăpânesc ele pe tine, devin distructive.

Dumnezeu a vrut cu mine întotdeauna câte ceva. Şi când mi-a fost bine şi când mi-a fost rău.

Nu am vocaţie sfântă. I-am admirat pe cei care au, e o treaptă la care eu nu am reuşit să ajung.

Dacă mi-ar fi spus cineva, cu o săptămână înainte, că voi deveni călugăr, m-aş fi uitat lung la el. Singura mănăstire pe care o văzusem era Cernica, mai mult pe dinafară.

Am câştigat bani prin muncă cinstită. Nu cred în bani câştigaţi norocos. De asta am făcut până şi garnituri de chiulasă pentru maşini.

Studenţia la Medicină nu însemna dezbrăcarea de haina monahală. Eu am făcut Medicina îmbrăcat în rasă. Puneam halatul peste dulamă. Voiam să văd suferinţa în carne şi oase, nu cea din cărţi sau cea romantică.

În puşcărie, ceea ce este în jurul tău devine adevăratul univers. Tot ce este afară se estompează.

Dacă am un resentiment este pentru că părinţii mei au murit trişti, cu amândoi băieţii în închisoare.

În închisoare, te vezi părăsit, umilit, chinuit. Nu-ţi mai rămâne decât credinţa şi rugăciunea. Este singurul izvor de putere, de rezistenţă fizică şi morală. Un deţinut politic nu se ruga să fie eliberat, ci să-l ţină la limita de rezistenţă, să-i ţină sufletul sănătos. Pentru că în puşcărie, asta este important: cum îţi este sufletul.

Nu am colaborat cu Securitatea: nici cu angajament, nici sub nume propriu, nici sub nume conspirativ, nici în detenţie, nici în libertate, nici în ţară, nici în străinătate. Şi o spun aşa, în faţa lui Dumnezeu. Am fost curtat de Securitate, asta da. Eram în America şi cineva de la Ambasadă mi-a propus. Foarte poleit.

Nu sunt perfect, vedeţi bine. Dar pot deveni mai bun.

Nu sunt un ascet, dar sunt şi duminici în care nu mă duc la biserică. Încerc să-mi purific spiritul. Uneori, oamenii mă obosesc, mă simt istovit de tot ceea ce este în jur.

Îndoiţi-vă, acceptaţi îndoiala, nu uitaţi că este un dat al omului, unul pozitiv. Nu uitaţi că e o metodă de cunoaştere. Şi eu m-am îndoit. Nu m-am îndoit niciodată de existenţa lui Dumnezeu, dar poate de vegherea lui, da. Mai mult m-am îndoit de mine, decât de el.

Bartolomeu Anania

Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania s-a născut la data de 18 martie 1921 din părinții Ana și Vasile Anania, în comuna Glăvile-Piteșteana, județul Vâlcea. A urmat școala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la București. S-a înscris la Seminarul Teologic Central din București ale cărui cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941. A frecventat și cursurile la liceele “Dimitrie Cantemir” și “Mihai Viteazul din capitală, luându-și bacalaureat în urma examenului susținut la liceul “Mihai Viteazul” (1943). Din 1993 și până la moarte a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005 în cadrul Mitropoliei Ardealului). În anul 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În anul 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În anul 1935, minor fiind, s-a înscris în organizația “Mănunchiul de prieteni”, organizație legionară a tineretului școlar. În anul 1936 era deja încadrat în “Frăția de Cruce”, organizație superioară celei dintâi. Peste ani își amintește Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania: …”Nu am apucat să devin legionar din două motive, unul formal și altul de fond: în ianuarie 1941, la vremea când eu încă nu eram major (la aceea vreme majoratul era la 21 de ani) , “Frăția de Cruce” din Seminarul Central a fost desființată. În al doilea rând, în timpul scurtei guvernări legionare, dar și după aceea, mi-a fost dat să văd și reversul medaliei, adică fața neștiută a Gărzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Mărturisesc însă că în “Frăția de Cruce” din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educație, și că nu am avut de învățat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam și de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.”

În anul 1941 a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. Mărturisește în continuare înaltul prelat: …”După trei săptămâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a rămas fișa cu calificativul “legionar”, un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viață întreagă. Nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic, dar am fost și am rămas pe dreapta”. În anul 1942 a fost arestat și condamnat din nou, la șase luni de închisoare, pentru că ar fi deținut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare și arme.

La 2 februarie 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din București, dându-i-se numele de Bartolomeu. În același an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș.

În toamna anului 1944 s-a înscris ca student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administrație românească. În calitate de președinte al studenților din Centrul Studențesc “Petru Maior” a organizat și condus greva studențească cu caracter anticomunist, contra guvernului condus de Petru Groza la 6 martie 1946 și totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat în anul 1947, după care a ajuns stareț la Mănăstirea Toplița, aflată pe atunci în județul Mureș (interbelic).

Ulterior și-a continuat studiile la “Facultatea de Teologie” din București și la “Academia Andreiană” din Sibiu, obținând titlul de “licențiat în teologie” (1948).

S-a afirmat în literatură încă de pe băncile școlii, făcându-și debutul în anul 1936 la revista “Vremea”, apoi la revista “Dacia Rediviva”, al cărei redactor principal a și fost. După ani a colaborat la revistele: “Gazeta Literară”, “Luceafărul”, “Magazin Istoric”, “Ateneu” și altele. A publicat în revistele centrale bisericești, “Glasul Bisericii”, “Mitropolia Olteniei”, buletinul și calendarul “Credința” din Detroit, “Renașterea” din Cluj (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul).

Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele lucrări amintim “Filele de acatist” (1976), “Acțiunea catolicismului în România interbelică” (1992) penultima lucrare, “Cartea deschisă a Împărăției”, o tâlcuire competentă a Sfintei Liturghii izvorâtă din experiența sa. În anul 2008 a publicat un volum de memorii.
Vorbind de activitatea sa de dramaturg, trebuie să menționăm dramele: “Miorița” (1966); “Meșterul Manole” (1968); “Du-te vreme, vino, vreme!” (1969); “Păhărelul cu nectar” (fantezie pentru copii-1969); “Steaua Zimbrului” (1971); “Poeme cu măști” (1972). Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre ale țării: “Barbu Ștefănescu Delavrancea” din București, “Alexandru Davila” din Pitești, “Dramatic” din Baia Mare ș.a

În anul 1982 a obținut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.

In anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul. I-au apărut volumele de poezii: “Geneze” (1971); “Istorii agrippine” (1976); “File de acatist” (1981); Anamneze” (1984); “Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi” (1992); “Poezie religioasă românească modernă” (1992). La acestea se adaugă volumele de proză și de eseuri: “Greul Pământului” (1982), “Rotonda plopilor aprinși” (1983), albumul “Cerurile Oltului” (1990), “Amintirile peregrinului Apter” (1991), romanul exotic “Străinii din Kipukua” (1979) și multe altele.

Este prezent în antologiile:

  • Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – „Lumina piezișă”, antologie bilingvă româno-germană, de Christian W. Schenk cuprinzând 81 de autori români, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
  • Pieta – Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, în traducerea și selectarea lui Christian W. Schenk, ISBN 9781977075666
  • Memorii, Editura Polirom, 2008 

Onoruri

– Președinte de onoare al Fundației “Nicolae Steinhard” (1993);
– Membru de onoare al Senatului Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj (1993);

– Premiul special pentru volumul “Din spumele mării”, la Salonul de carte din Oradea (1995);
– Senator de onoare și membru al Marelui Senat al Universității Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996);
– Premiul “Cartea anului”, pentru volumul “Din spumele mării”, la Salonul național de carte din Cluj-Napoca (1996);
– Marele Premiu pentru poezie al Festivalului internațional de poezie “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca (mai 1999);
– Diploma și medalia Academiei de Artă, Cultură și Istorie din Brazilia (mai 2000);
– De la Președinția României, Medalia Comemorativă “150 de ani de la nașterea lui “Mihai Eminescu” și Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000);
– Premiul pentru Opera Omnia, al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj (martie 2001) ș.a.

De asemenea, IPS Bartolomeu i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj (1 iunie 2001), al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj (7 iulie 2001); “Cetățean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie 1996); “Cetățean de onoare” al municipiului Bistrița (martie 2001). “Cetățean de onoare” al municipiului Dej; Cetățean de Onoare al comunei Vad /2005.

Pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu: Crucea Patriarhală – București, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinților Apostoli Petru și Pavel al Patriarhiei Antiohiei.

La 22 noiembrie 2010 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Surse:
ro.wikipedia.org
adevarul.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – (Tu) plecasei/văzusei, vorbisei etc. sau (Tu) …
Corespondenta la redactie