Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Iar noi, care avem atâta suflet, murim prea des…

Iar noi, care avem atâta suflet, murim prea des…

Tot ce trebuie să ştim despre iubire e că iubirea e totul.

Adevărul este atât de rar încât e un deliciu să-l pronunţi.

Atunci când ne e sete, ştim cel mai bine cât valorează o picătură de apă.

Să contemplezi cerul de vară înseamnă poezie, deşi nu una în cărţi regăsită. Adevăratele poeme evadează din cuvinte.

Ne ignorăm adevărata statură până când suntem nevoiţi să stăm în picioare.

Nu există vapor care să ne poată duce aşa de departe cum ne duce o carte.

Natura este o casă bântuită, dar arta este o casă care încearcă să fie bântuită.

Numai ceea ce este irepetabil dă savoare vieţii.

Nu e nevoie de o cameră pentru a fi bântuit; nu e nevoie nici de o casă; coridoarele minţii depăşesc cu mult locurile materiale.

Dacă aş şti că o să te revăd abia peste un an, aş face un ghemotoc din lunile rămase. Dacă ar trebui să aştept secole, tot la fel aş face. Iar dacă aş şti că după această viaţă, noi doi va trebui să trăim o singură altă viaţă, pe a mea aş arunca-o ca pe o scoarţă uscată, şi aş alege-o pe a ta în veşnicie.

Norocul nu este o întâmplare, ci o străduinţă; preţiosul surâs al Fortunei se cere câştigat prin muncă.

Cel mai frumos lucru pe care l-ai putea avea eşti tu însuţi.

Dacă pot opri o inimă să se zdrobească, înseamnă că nu am trăit în zadar.

Sufletul îşi alege propriul Anturaj
Apoi – închide uşa.

Neştiind când zorile vor sosi, deschid fiecare fereastră.

Puţină nebunie primăvara prieşte chiar şi unui Rege.

Când simţim dorinţa unei îmbrăţişări, trebuie să riscăm şi să i-o spunem celuilalt.

Mereul este compus din acumuri.

Eu nu am existat înainte de a iubi.

Uneori, când nu spunem nimic, spunem cel mai mult.

Lucrurile minunate se întâmplă dincolo de priviri, perlele trebuie găsite.

Credinţa este îndoială.

Ieri mi-am pierdut lumea. A găsit-o cineva? O puteţi recunoaşte după diadema de stele care-i împodobeşte fruntea. Poate unii nu o vor băga în seamă, dar pentru mine e importantă. Vă rog! Cine a găsit-o să mi-o înapoieze!

Emily Dickinson

A devenit cunoscută în întreaga lume după moartea ei, atunci când, de altfel, i-a fost publicat primul volum de poezii. Se spune despre ea că a perfecționat arhetipul autorului-pustnic. Era atât de retrasă, încât prefera să vorbească cu prietenii și familia prin scrisori. Opera ei este, astăzi, apreciată pentru originalitatea ei, deși scriitoarea americană a cerut ca, după moartea ei, toate poeziile ei să fie arse.
Emily Dickinson s-a născut la 10 decembrie 1830 în Amherst, Massachusetts. Familia ei avea rădăcini în New England. Bunicul din partea tatălui, Samuel Dickinson, era cunoscut drept fondatorul Amherst College. Tatăl acesteia a lucrat la Amherst și a servit ca legislator al statului. S-a însurat cu Emily Norcross în 1828 și au avut împreună trei copii. Emily a crescut în sânul unei familii protestante și foarte conservatoare. Tatăl său, Edward Dickinson, care era un om foarte strict, nu numai că a fost judecător în Amherst, dar a ajuns să dețină și funcția de senator al statului, ulterior făcând parte și din Congresul de la Washington, unde reprezenta Massachussets. Educația pe care Emily a primit-o din partea acestuia, i-a marcat cu siguranță caracterul și viața. Un rol important în viața ei l-au jucat și cei doi frați ai săi. William, fratele ei mai mare, s-a căsătorit cu Susan Gilbert, o prietenă de-a lui Emily, stabilindu-se undeva în apropierea casei părintești. Lavinia, mezina familiei, cunoscută mai ales sub numele de Vinnie, a devenit și ea un sprijin pentru Emily, ea fiind cea care după moartea scriitoarei, s-a ocupat de colectarea tuturor scrierilor ascunse ale acesteia, cu scopul de a le face cunoscute lumii întregi. Cât timp era în viață, Emily a refuzat tot timpul acest lucru.
Tematica liricii sale curpinde: dragostea, singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea.
Fiind pasionată de domeniul Literelor, a luat lecții de latină și greacă și a ajuns să fie o scriitoare desăvârșită. În plus, ea a luat și lecții de pian, de canto, de grădinărit (îi plăcea să aprofundeze cele mai ascunse mistere ale Botanicii).
În 1847, când încă nu împlinise 17 ani, s-a înscris la Seminarul pentru domnișoare Mary Lyon din cadrul Mount Holyoke. În acest fel, familia ei a încercat să trezească în mintea tinerei fete, interesul pentru religie, însă niciodată nu a fost posibil acest lucru, deoarece ea era interesată să descopere lucruri despre lumea din jurul ei. Pentru Emily, participarea la acest seminar însemna doar un curs la care lua note bune. La începutul anului următor, după ce s-a îmbolnăvit, s-a întors acasă și a nu mai pășit în acel internat niciodată.
Dickinson a început să scrie când era adolescentă. Influențele ei timpurii îi includ pe Leonard Humphrey, directorul academiei, și pe Benjamin Franklin Newton, un prieten de familie care i-a trimis un volum de poezii de Ralph Waldo Emerson. În 1855 Emily s-a aventurat în afara Amherst-ului, ajungând până în Philadelphia, Pennsylvania. Aici s-a împrietenit cu un predicator, Charles Wadsworth, care a devenit un drag corespondent al acesteia.
Cea mai îndrăgită prietenă a sa era Susan Gilbert. În 1856, Gilbert s-a căsătorit cu fratele lui Emily, William. Familia Dickinson trăia într-un conac, cunoscut în Amherst ca Homestead. După căsătorie, William și Susan s-au stabilit pe o proprietate lângă Homestead cunoscută ca Evergreens. Emily și sora sa, Lavinia, au fost îngrijitoarele mamei lor până la moartea acesteia în 1882. Nici Emily și nici sora sa nu s-au măritat și au trăit împreună în Homestead până la moarte.
Izolarea în care a trăit, în ultimii ani de viață ai mamei sale, au trezit multe speculații. Învățații credeau că suferă de agorafobie, depresie sau anxietate din cauza responsabilităților. După mijlocul anilor 1860, Emily ieșea rar din limitele Homestead. De la sfârșitul anilor 1850 și până târziu în anii 1860, Dickinson s-a dedicat scrierilor sale poetice, realizând grupuri mici de versuri cunoscute ca buchete, fără ca vreun membru al familiei să fie la curent cu activitățile sale.
În timpul său liber Emily a studiat botanica și și-a creat un vast ierbar. A întreținut corespondența cu o varietate de contacte.
Două mari iubiri i-au marcat scriitoarei drumul vieții. Deși ceea ce se spune se bazează mai mult pe speculații născute din puține date concrete, cert este faptul că singurătatea ei autoimpusă și mai târziu, izolarea ei, pe care o și aborda în majoritatea poeziilor sale, prin conținutul trist, par să confirme ghinionul de care a avut parte în dragoste. Prima iubire a cunoscut-o în timpul adolescenței sale. Benjamin F. Newton era un coleg de serviciu al tatălui ei, cu zece ani mai în vârstă decât Emily, fapt pentru care tatăl acesteia le-a interzis să se mai vadă, făcând tot posibilul să-i îndepărteze. Așadar, în 1849, Benjamin s-a mutat din oraș, căsătorindu-se câțiva ani mai târziu, deși păstrase legătura cu Emily prin intermediul scrisorilor. Din nefericire, după puțin timp, acesta a murit de tuberculoză. Moartea acestuia i-a pricinuit o durere imensă lui Emily, care i-a menținut mereu vie prezența, în felul ei.
Cea de-a doua iubire a apărut în 1854, când l-a întâlnit pe Charles Wadsworth, un reverend, care era căsătorit și avea aproximativ 40 de ani. Deși nu s-au văzut de multe ori, a fost suficient ca între cei doi să se nască un sentiment puternic, dar care nu a putut să distrugă barierele dintre ei. Totuși, au reușit să păstreze dragostea în ciuda trecerii timpului sau a distanței, în 1861, Charles luând decizia de a se muta în San Francisco, astfel pierzându-se legătura dintre cei doi.

În 1870, Emily a aflat adresa lui și au început să corespondeze din nou, iar în cele din urmă, în 1880, s-au reîntâlnit. Nenorocirea s-a năspustit asupra scriitoarei și de această dată, Charles murind la doi ani mai târziu, ceea ce a însemnat o lovitură puternică și greu de depășit pentru aceasta.
În acea perioadă, deși începuse să nu mai iasă din casă, odată cu moartea lui Wadsworth nu a mai dorit să iasă nici măcar din camera ei. Scria fără încetare pe orice colț de hârtie pe care îl găsea, însă tot ce scria, păstra doar pentru ea, nepermițându-i nimănui să mai citească. În acest fel, reușea să se descarce emoțional, eliberându-se de amărăciune, de disperare, de întrebările care îi treceau prin minte. Niciodată nu s-a gândit că poeziile pe care le scria aveau calitatea necesară pentru a fi publicate și din această cauză i-a refuzat pe toți editorii ziarelor importante din orașul său, care îi propuneau să colaboreze.
În 1884 a murit nepotul său, fiul lui William, pentru care avea un devotament profund și special. Acesta a fost începutul sfârșitului. Doi ani mai târziu, mai exact pe data de 15 mai 1886, bolnavă și aproape oarbă, a murit, sufletul ei găsind în sfârșit pacea.
Casa în care a locuit este azi muzeu. Doar un număr mic al lucrărilor lui Emily au fost publicate până la moartea acesteia.  Din păcate, mult din puterea utilizării neobișnuite a sintaxei și a formei s-a pierdut prin modificări. După moartea lui Emily, sora sa, Lavinia a descoperit sute de poezii pe care Dickinson le crease de-a lungul anilor. Primul volum cu aceste lucrări a fost publicat în 1890. O compilație completă, Poeziile lui Emily Dickinson nu s-a publicat până in 1955.
Așadar, opera sa a fost publicată datorită surorii sale, care a făcut tot posibilul ca talentul său să fie cunoscut în întreaga lume. Emily nu a acordat prea multă importanță poeziilor ei, din acest motiv, ea nu le-a pus dată, explicații, nici măcar nu le-a păstrat într-o anumită ordine. Din această cauză, este dificil uneori să fie situate într-un timp determinant sau în anumite circumstanțe, pentru a putea cunoaște mai bine viața și gândurile acestei mari scriitoare.

Surse:
ro.wikipedia.org
ceccarbusinessmagazine.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie